Ruxandra MIHĂILĂ

„Darul“ Fecioarei din Lourdes nu a întîrziat să-și arate miracolul. Cioburile multicolore de la capătul tunelului s au transformat, pentru cei zece pasageri temporari, în oglindă. O oglindă adevărată, pe care Alice și-ar revendica-o peste timp, un ochi de lumină în care și-au recuperat chipul după o săptămînă de pelerinaj la Lourdes. Un contur înseninat de strălucirea privirii recîștigate. Și a unui zîmbet de mulțumire. Mulțumiri pentru ACROSS care a făcut ca totul să fie posibil. Chiar și impos

S-a trezit îndosariat. Nu mai era „sănătos“ la origine, traiectoria lui profesională începea să fie (a și fost de altfel) serios amendată. Așadar, am început să ne pipăim, îngrijorați, de bube pe creștet, deveniserăm, peste noapte, o țară de buboși.

Sînt fapte consemnate de „cronicar“ – Nicolae Chichernea, învățător în sat –, iar semnificația lor ultimă are rezonanță, la nivel macro, în perspectiva celor trei sferturi de veac din destinul nostru comun.

Aici va fi poposit și Regizorul, în răstimpul gestației lui Oedip, căutînd fundal pentru scena cu actori înlănțuiți, încinși cu brațele unul de altul, cu caucul ochilor scobit și buzele albicioase, uscate.

Aborigenii m-au fascinat de la bun început, prin felul în care au reușit să se reinventeze. Ei au învățat să redescopere tradiția și practic să supraviețuiască prin artă.

Cobor la Orizont. Mă abordează precipitat o doamnă care mă roagă să-i văd de bagaje, se duce să-şi caute ochelarii uitaţi într-un magazin. I-am spus că nu mai mult de zece minute… timp în care am privit de la distanţă cele opt traiste, aşezate în şir indian, cîte două pe rînd.

Dorina se îmbracă după obiceiul locului. În timpul săptămînii se îmbracă cu haine de lucru, însă duminica sau de sărbători poartă îmbrăcăminte specifică portului ardelenesc, cu ii şi şurţuri cusute cu ani în urmă de ea, dar care au rămas la fel de îngrijite.

Găteala capului constituie o componentă esenţială a portului popular, marcînd diferenţe specifice de la o regiune la alta a ţării. Pentru zona Făgăraşului, Gridul reprezintă o oază aparte, căiţa fiind o particularitate exclusiv a vestimentaţiei gridanelor, ceea ce atestă vechimea portului din această zonă.

Pentru cei care au traversat Epoca de la un cap la altul, prima lună din calendar era, an de an, luna celebrelor omagii, pentru El*, pentru Ea (sau viceversa, dacă ne raportăm la datele strict biografice – 7 ianuarie, respectiv 26 ianuarie), anunţate cu mult înainte şi rezumate cu ecou prelungit mult timp după.

Liceul aduce însă dinamica unei vieţi învolburate în primele flirturi şi iubiri tăinuite de ochii lumii, dar şi tihna unei existenţe de farniente, cu magisteri din elita Şcolii de la „Sf. Sava“, profesori eminenţi, personalităţi care impuneau respect şi admiraţie necondiţionată.

Trenul staţiona, înţepenit, de zile şi nopţi. Într-un întuneric de tunel de netrecere. Întunericul de fus orar, dar şi de calendar – sfîrşit de decembrie, într-o noapte siberiană a anului...

„Sunday 24 March 2013. Am rezervat bilete în septembrie pentru martie următor. Bineînţeles, înainte de asta, aţi avut o Revoluţie! S-a răspîndit în toată lumea şi, evident, toate vacanţele au fost anulate. (Trebuie să spun că am răsuflat uşurată.)"

După toate concertele de la miezul nopţii (Seria „Midnight“; aş fi preferat titulatura pe două etaje distincte, română şi engleză), în număr de zece, am plecat cu taxiul. N-am comandat telefonic, nici de la aparatele instalate acum în foaierul Sălii Palatului sau la Ateneu.

Era început de noiembrie bucureştean. Acea perioadă incertă dintre lumină şi întuneric, care atît a tulburat sufletul bacovian, încît a transformat-o în metaforă de uz curent. Cînd culorile terne inundă bulevardele şi zidurile, iar oraşul pare condamnat la tăcere.

Ăsta e un concert privat. (?!) Presa nu are acces. Mergeţi la casă!“ Sîntem în anul de graţie 2013, la deschiderea celei de-a doua ediţii a Festivalului „Vară Magică“, organizat în perioada 10 iulie-21 august la Ateneul Român. Primul concert a stat sub bagheta dirijorului Horia Andreescu; solist Andrei Licareţ – pian.

Lecţia despre dreptul la drepturi, la a-ţi cunoaşte, înţelege şi asuma drepturile care ţi se cuvin ca cetăţean al lumii, nu ni s-a predat niciodată. Nu am întîlnit un asemenea titlu în cuprinsul nici unei cărţi de „educaţie civică“ – de fapt, educaţie materialist-leninistă, socialism ştiinţific, PTAP sau cum s-or mai fi numit acele manuale de purificat minţi.

1989 a reprezentat, pentru românul de rînd, şi sublima şansă de a vedea topindu-se, în juru-i, vălătucii de sîrmă ghimpată ce delimitau teritorii interzise, tărîmuri înnobilate doar în imaginar, prin lecturi sau vizionări de filme „cu circuit închis“, în regim de samizdat.

Ne aflam pe o terasă, la lumina obscură a tuburilor de neon, veşnic pîlpîindă, în faţa unor mese pătrate, de fix patru locuri, gata să ne ridicăm... cînd atmosfera cenuşie a fost momentan disipată de întrebările retorice, pe un ton continuu ascendent – de la nedumerire, confuzie, pînă la iritare şi indignare: „Why close?!“, „It’s only ten!“, „What about you?!“, „I want some more beer!“, „Some more!“, „Waiter!“, „What’s this?!!“

Articolul 10 din Legea pentru înfiinţarea Serviciului Social, din 1938, stipula: „Căminul Cultural este o unitate de lucru, alcătuită şi condusă de localnici, săteni, intelectuali şi fii ai satului plecaţi din sat. El este organul de execuţie al Serviciului Social. Scopul Căminului Cultural este de a ajuta, întări şi adînci acţiunea Bisericei, a Şcoalei şi a autorităţilor de stat."

Andrei Boeriu (1921-2008), ţăran care a făcut tot frontul, şi ale cărui amintiri se constituie în adevărate memorii de război. Mesajul – premonitoriu – cu atît mai amarnic cu cît „mai adeverit“: „«Voi cînd veţi ajunge în ţară veţi fi dezbrăcaţi de hainele astea militare, veţi fi îmbrăcaţi cu haine vărgate şi veţi ajunge în închisori...»

"Cel mai interesant a fost cînd a călcat domnul Ceauşescu în rahat (rîde). Nu aveam toalete. Era ditamai şantierul, dar foarte puţine toalete. Generalul Bogdan, mîna dreaptă a lui Ceauşescu, şi-a scos batista şi l-a şters pe tovarăşu’ de mizerie. A doua zi aveam 30 de toalete, pe puţin, făcute peste noapte. Casa Poporului n-a făcut-o Ceauşescu, noi am făcut-o, noi, locuitorii României, s-a băgat foarte mult material, s-a spart, s-a aruncat, iar s-a băgat material, doamna arhitectă care se dă mar

A dori să repari laiţele şi lădoiul de la ţară, piese care şi-au aniversat de mult, individual sau laolaltă, unul sau chiar două centenare, e o pretenţie care frizează ridicolul, acum cînd satul trece printr-una din formele cele mai dramatice din existenţa sa postcomunistă (plecarea masivă în străinătate după ’89, ca mînă de lucru ieftină, dar cît de preţăluită faţă de ce lăsau în urmă, şi-a avut şi reversul, cu urmări greu de evaluat pe termen lung, dar cu siguranţă în planul degradării gustulu

În perioada interbelică, administraţia locală era un sistem perfect articulat, funcţional, care veghea, prin toate pîrghiile ierarhice, la ordinea şi liniştea publică " fapt resimţit chiar în comunită...

Imaginea unui individ ficţional, născut odată cu partidul, prinsese contur în mintea noastră foarte de timpuriu, căci educaţi fiind pe două voci, eram avertizaţi că trebuie să ne controlăm vorba, să î...

Momentul decisiv în destinul Gridului (un sat din judeţul Braşov), ca unitate de măsură simbol pentru ce s-a întîmplat la nivelul întregii ţări, a fost colectivizarea....

Tot ce purtăm cu noi prin vremi, legat de imaginea luminoasă a bunicilor - imagine care se suprapune, vom descoperi curînd, cu bucuroasă şi încîntată uimire, peste cea din primele lecturi - se asociaz...