Imagine distorsionată

Publicat în Dilema Veche nr. 510 din 21-27 noiembrie 2013
Imagine distorsionată png

În 1982, numărul convorbirilor telefonice cu străinătatea, pentru abonaţi, este restricţionat. Decretul nr. 98, din martie 1983, impune obligativitatea înregistrării maşinii de scris la Miliţie (cu o fişă însoţitoare privind caracterele folosite, tipul de literă etc.: „Persoanele fizice vor preda literele, cifrele şi semnele ortografice ale maşinilor de scris organelor locale de miliţie“), pentru ca decretul-lege nr. 408, din 26 decembrie 1985, să stipuleze pedeapsa penală pentru „infracţiunea“ privind omiterea raportării unei întîlniri, a unei conversaţii cu un cetăţean străin. Astfel de măsuri restrictive îngreunează considerabil contactele individuale cu lumea din afară, iar imaginea României în exterior devine din ce în ce mai voalată.

După 20 de ani  

„Sunday 24 March 2013. Am rezervat bilete în septembrie pentru martie următor. Bineînţeles, înainte de asta, aţi avut o Revoluţie! S-a răspîndit în toată lumea şi, evident, toate vacanţele au fost anulate. (Trebuie să spun că am răsuflat uşurată.) Totuşi, cu două săptămîni înainte de plecare, am aflat de la agentul nostru turistic că am putea merge în această vacanţă, totul era în ordine, dar o mulţime de poveşti triste se iveau din ţara voastră, mai ales despre tratamentul pe care l-aţi îndurat în timpul regimului comunist şi, bineînţeles, orfanii care fuseseră descoperiţi. Am fost rugaţi de către agenţii de turism să lăsăm săpun etc. în camerele de hotel, deoarece nu se găseşte, şi poate să luăm dulciuri şi ciocolată pentru copii. Fiind deci la curent cu toate astea, eram totuşi nepregătită pentru ce avea să urmeze. L-am întrebat pe ghidul nostru la ce era coada aia mare dintr-un magazin şi ne-a spus că tocmai se băgaseră izmene bărbăteşti!! Erau găuri de gloanţe în ziduri, eram absolut îngroziţi. Ai fost singura persoană cu care am putut comunica, datorită limbii, deci m-am decis că trebuie să încerc să intru în vorbă cu voi într-un fel oarecare, deoarece nu puteam să ne întoarcem acasă fără să ştim ce se întîmplase cu voi toţi. Luasem ciocolată şi ouă de Paşti, pe care le-am dat oamenilor din hol, care imediat le-au întins copiilor şi îi urmăream cum le înfulecau. (…)  

Mi-a fost foarte ruşine cînd ai vizitat ţara noastră, de felul cum ai fost tratată la aeroport. Sînt multe poveşti urîte în presa noastră, în acest moment, despre români şi bulgari care au sosit, de cînd cu Europa unită. Da, unii dintre cei care au venit nu sînt deloc cum trebuie. Dar nu contenesc să spun, oricui vrea să asculte, despre tine, despre familia voastră, despre oamenii din satul tău şi n-aş fi putut face asta dacă nu am fi venit atunci în România. Cînd le-am dat nepoatelor mele brăţările de la tine, care le-au plăcut foarte mult (sînt foarte moderne), Delilah, care are 12 ani, mi-a spus: «Gramma, cea mai bună prietenă a mea de la şcoală este româncă.» «Cum se descurcă cu limba?» am întrebat-o. «Bine, s-a născut aici, dar trebuie să vorbească româna acasă şi engleza la şcoală.» Se pare că sînt foarte bune prietene, ceea ce arată cît de mult au progresat lucrurile de cînd ne-am întîlnit prima oară. Am adăugat şi o poză cu cîinele, care are 15 ani. Am pus-o pentru că puloverul pe care-l port l-am cumpărat de lîngă Castelul lui Dracula, unde ne-am dus într-o excursie cu autocarul, dar n-am găsit nimic interesant acolo, aşa că m-am întors la autocar înaintea tuturor şi am văzut cîteva doamne (ladies) îmbrăcate în negru, care stăteau jos şi tricotau. Îmi place foarte mult să tricotez şi m-am uitat mai de aproape şi am văzut puloverul pe care-l port şi l-am cumpărat cu 5 lire! Nu-mi venea să cred, atîta muncă… şi ea mi-a cerut doar 3 lire. Ţine atît de cald şi se spală atît de bine, te asigur că a fost o achiziţie formidabilă iarna asta, şi e într-o stare la fel de bună ca atunci cînd l-am cumpărat.“

Semnatara scrisorii din care am extras acest lung citat se numeşte Audray Fry şi locuieşte în Great Glemham, Suffolk, UK.

După experienţa „revoluţionară“ postdecembristă, îşi asumă un adevărat rol de misionariat, încercînd să propage şi faţeta luminoasă a unei Românii pe care de atunci nu conteneşte să o caute, să o descopere şi să o înţeleagă. 

Un „incident“

În ianuarie 1993, am făcut parte, prin voia hazardului, dar şi a lui Petru Creţia, care făcuse echipă cu mine la Manuscriptum, în calitate de adjunct, dintr-un grup de patru-cinci intelectuali de marcă (evident, afilierea mea la acest grup a fost din capul locului o eroare), spre a participa la un seminar pe tema „Presa în Europa de Est“, ţinut la Oxford, parte a „Central & East European Project“. Deplasarea era sponzorizată de Fundaţia Soros, care delegase şi un reprezentant însoţitor al grupului plecat din Bucureşti. Cum eram la a doua ieşire din ţară, spre Vest, şi prima către ţinutul Albionului, am făcut toate demersurile legale şi posibile spre a rămîne zece zile în Anglia (faţă de cele trei cît durau lucrările simpozionului): viză pe şase luni (după interviu la ambasadă), rezervarea la un hotel lîngă Hyde Park, scrisoare-invitaţie de la nişte prieteni englezi (cunoscuţi pe pîrtie, la Poiana Braşov, în 1990; v. scrisoarea de mai sus). După aterizarea pe aeroportul Heathrow, cînd totul părea să urmeze cursul firesc al unui control de rutină, cu atît mai mult cu cît făceam parte dintr-un grup cu însoţitor, reprezentant al unei prestigioase fundaţii culturale ce-şi desfăşura activitatea în România, dar şi în multe alte ţări, m-am trezit blocată, în faţa „barierei“, de către reprezentanta aeroportului, căreia nici una dintre dovezile evident corecte ale demersului meu nu părea să-i tempereze vigilenţa iritat declamată, prin repetarea cu obstinaţie a aceleiaşi întrebări: Why 10 days instead of 3 as your colleagues? Ca să văd Londra. That’s not an argument. Ca să vizitez muzee. Not enough. Ca să-mi vizitez nişte buni prieteni englezi. Am scrisoarea şi invitaţie. This is not an argument. Prinsă în chingi, am deviat, sperînd să înmoi inima cerberului feminin, zîmbind caustic: „Vreau să-mi fac un control medical.“ Vorbise, necugetat, eul lăuntric, de curînd eliberat din detenţie la spitalul Filaret, datorată celor -6º/-8º din birourile noastre cu vedere spre Vest, dintr-o capitală noneuropeană, aflată atunci, încă, sub gheţuri siberiene. A urmat o furibundă tornadă în care iraţionalul blocase brusc orice timidă încercare de replică: „Aţi venit aici, la noi, cu bolile voastre din comunism? Să ne contaminaţi şi pe noi? You stay here till I’ll call the doctor.“ Nebunie în dezlănţuire sau delir oniric? Înainte de a fi abandonată ca un sac cu moloz de la recentele demolări ale zidului, apucasem totuşi să îngăim: „Vă rog să anunţaţi colegii că sînt reţinută, să mă aştepte.“ Am fost asigurată de acest lucru.

Şi iată-mă, concret, la zdup. Ceea ce-mi alimentase ani şi ani imaginaţia juvenilă devenise dintr-odată o hidoasă realitate, scuipîndu-mi printre dinţii hîrşiţi bucăţi din imaginea zdrenţuită de după Cortina de Fier. Monstrul metalifer nu a jalonat numai restricţii teritoriale şi nu doar a instituţionalizat ideologii, ci a impregnat conştiinţa colectivă, de ambele faţete, cu clişee, etichete, lozinci ştanţate la indigo pe chipul pe care nu-l recunoaştem a ne fi semen – este celălalt, altul, un oarecare tip care nu merită nici măcar atenţie. După aproximativ două ore de aşteptare, verdictul medical a fost OK, dar la rugămintea de a mi se elibera un Ausweis, de vreme ce trecusem cu bine prin furcile caudine, suma cerută a fost prohibitivă – 100 de lire sterline. Ne-am despărţit zîmbind cordial, doamna „grănicer“ îşi abandonase, între timp, masca gipsată şi, la mirarea mea că nu zăresc pe nimeni din grup, îmi răspunse radios: „Gone!“  

Gone…?! Încercam să găsesc o logică în această uluitoare derulare a evenimentelor, căci, în numai cîteva ore, devenisem un autentic paria, postură căreia, recunosc, nu eram chiar în cea mai bună dispoziţie de a-i face faţă.

Reversul se numeşte Gheorghe Crăciun. Ne-am cunoscut la lucrările simpozionului. A urmat un minunat tandem londonez de zece zile – am plănuit comentarea fotografiilor într-un jurnal la patru mîini, imaginile au rămas la el... apoi Paralela, cinci ani, dar mai presus de toate astea... imaginea luminoasă a normalităţii, recuperată în acelaşi loc unde totul părea o tristă ficţiune de minţi bolnave.  

Chip de lut

Preocupaţi, pînă la obsesie, de felul în care ne proiectăm propria imagine în străinătate, uităm că nouă ne aparţine, de fapt, decizia de a ne schimba fundamental modul cum ne percepem pe noi înşine. Numai după un îndelungat proces de purificare a propriei conştiinţe, a stilului de gîndire şi a modului de a relaţiona în raport cu ceilalţi, încercînd să ne privim chipul direct în oglindă, fără măşti artificiale, proprii sau de împrumut, vom putea să beneficiem de imaginea noastră reală şi, din acest punct încolo, să încercăm s-o corectăm şi să-i luminăm conturul. Schimbîndu-ne mentalitatea, printr-un riguros şi susţinut proces de voinţă, ne vom schimba propria imagine. Oricît am proiecta vina în afară, ea se află înlăuntrul nostru. Percepţia din exterior este propriul nostru „chip“. Depinde de noi cu ce linie şi în ce culori ne trasăm portretul. 

Foto: D. Fry, R. Mihăilă

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Să ne alăturăm mulțimii!
Ai acasă la tine de toate – televizor, YouTube, platforme de streaming, poți urmări orice, de la filme la spectacole de operă.
index jpeg 12 webp
Ce mai înseamnă azi „publicul tînăr”?
Tinerii de azi sînt mai preocupați de a construi o societate echitabilă, un mediu de apreciere al artelor la adevărata lor valoare.
index jpeg 11 webp
Spectator
A merge la teatru ar trebui să fie un exercițiu de generozitate: nu doar cu aplauzele, la final de spectacol, ci și cu cei de lîngă tine.
index jpeg 10 webp
„Să-și închidă telefoanele, să vină la fix...” Trei întrebări pentru Tudor CHIRILĂ
La teatru, să-și închidă telefoanele. Să nu filmeze în timpul spectacolului, e o practică din ce în ce mai agasantă. Să vină la fix.
index jpeg 9 webp
O întoarcere în timp
Au apărut televiziuni private, care au fost atente la public și așa au depășit în viteză Televiziunea Română.
p 12 jpg
Gînduri răzlețe despre publicul de teatru
E publicul care vrea să uite de greutăți, de rate, de facturi, de eșecuri…
index jpeg 8 webp
Că dacă n-ar fi, nu s-ar povesti
Fix pe 9 martie, virusul a plecat pe șest de la noi din țară, așa, ca și cum nu ar fi fost, și bunicii voștri au rămas cu întrebarea dacă nu cumva totul a fost doar un vis.
MV5BZWU1YWQyZmYtMDNhYS00NDdhLWExZDUtMjc1M2JjOTI0MzAzXkEyXkFqcGdeQXVyMzg3NDY5Mzk@  V1  jpg
Cazul Teambuilding - Ce ne mai scoate din „bulă” și din casă?
Un film românesc lansat în septembrie anul trecut a depășit pragul psihologic de un milion de bilete vîndute în cinematografele românești.
index jpeg 7 webp
(Tele)spectator de cinema de pe canapeaua din provincie
recut. Cîndva prin 2002, mergeam pentru ultima dată la Cinematograful Central din Cîmpina, la comercialul Men in Black II.
index jpeg 6 webp
Publicul-loterie
Educație, cultură, solidaritate, dialog și spectacol par a fi cuvintele-cheie. Poate că abia de aici putem construi.
index jpeg 5 webp
Despre spiritul FILIT și publicul său
Festivalul Internațional de Literatură și Traducere Iași (FILIT), înființat în 2013 prin efortul a trei scriitori curajoși, Dan Lungu, Lucian Dan Teodorovici și Florin Lăzărescu
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Singura specie care...
Ca în faimoasa metaforă a lui Walter Benjamin, în care angelus novus, împins de forțele progresului, zboară înainte cu spatele, privind înapoi...
p 10 YouYube jpg
p 12 WC jpg
În căutarea omului grec
Cine este „omul grec”, acela aflat la originea civilizaţiei europene?
p 13 WC jpg
Omul medieval în ipostaza îndrăgostitului
Putem privi și noi prin lentilele omului medieval? Cred că nu. Dar privirea noastră poate fi îmbogățită de acest om, născut la întîlnirea dintre realitate și ficțiune.
p 14 Hans Holbein, Ambasadorii WC jpg
Savantul umanist al Renașterii
Departe de a fi o ruptură cu tradiția și cultura Renașterii, putem vedea cum revoluția științifică se hrănește din ele.
Mîntuirea biogeografică jpeg
Dulciuri, seriale, rugăciuni
În același timp, „discursul consolator” are, pentru omul zilelor noastre, o problemă de plauzibilitate.
p 10 jpg
Vechea artă a consolării
În timpurile moderne, la finalul secolului al XVIII-lea, treptata secularizare a dus la dispariția literaturii consolatorii, dar nevoia de consolare nu a pierit.
index jpeg 2 webp
Cea mai frumoasă consolare din lume
Și atunci, ce îi rămîne jurnalistului ca alinare? Ce îl ține pe el în mișcare? În existența sa profesională?
Saint Ambrose MET DT3022 jpg
Pretenția alinării universale
Există, desigur, unii creștini care, în fața pierderilor suferite, „dansează“ datorită bucuriei învierii.
index jpeg webp
Cînd consolarea are șanse să devină reală
Pentru a ne redobîndi viața, El nu s-a sfiit să urce pe cruce și să-l trimită la noi pe Mîngîietorul, Duhul (Spiritul) Adevărului.
Consolation of Ariadne MET ap18 42 jpg
Cu c de la căldură și nu doar pentru elefanți și delfini
S-ar putea spune că acceptarea suferinței și înțelegerea faptului că orice trăiește moare aduc consolare în cele mai multe situații.
p 13 jpg
Rețelele consolării. Scurtă incursiune în modul de existență în-durere
Acțiunea de a consola nu înseamnă doar a oferi sprijin emoțional, ci și a conlucra în a crea sau re-crea noi legături.
640px Sorrento buidings jpg
Il Grande Premio di Consolamento…
„Gogu a plecat în lume și a luat cu el și salariile voastre pe cinci luni. Doar știți prin ce a trecut, trebuia să se consoleze și el cu ceva”.

Adevarul.ro

image
14 ani fără uriașul Marian Cozma: Povestea crimei și ce s-a întâmplat cu ucigașii de etnie rromă
Un handbalist uriaș, la propriu și la figurat, s-a stins, la Veszprém (Ungaria) după un incident șocant.
image
Jurnalist Pro TV reținut pentru 24 de ore. Marius Buga este acuzat că a violat un minor dintr-un centru de plasament
Jurnalistul Marius Buga (42 de ani), corespondentul Pro TV în Dâmbovița și unul dintre cei mai vechi colaboratori ai televiziunii, a fost reținut de procurori într-un dosar ce vizează acte sexuale cu un minor.
image
La ce trebuie să fim atenți când cumpărăm o locuință ca să nu cadă la primul cutremur
Dr. Ing. Lucian Melinceanu, preşedintele Asociaţiei Inginerilor Constructori Proiectanţi de Structuri din România a explicat pentru „Adevărul” la ce trebuie să fim atenți atunci când cumpărăm o locuință.

HIstoria.ro

image
Care este cea mai valoroasă pictură din România?
Muzeul Național Brukenthal prezintă, pe pagina de Facebook, cea mai importantă lucrare a colecției de pictură a instituției sibiene, achiziționată de baronul Samuel von Brukenthal, colecție care a stat la fondarea primului muzeu deschis publicului din România (1817).
image
Aventurile Reginei Maria, o traumă pentru tânărul prinț Carol
Nașterea lui Carol, primul copil al cuplului princiar Ferdinand-Maria, pe 15 octombrie 1893, a fost un prilej de mare bucurie pentru țară, familia regală și Regele Carol I, dar mai puțin pentru tânăra mamă.
image
Consecințele bătăliei de la Stalingrad
După capitularea Corpului XI Armată, timp de câteva zile, avioane de recunoaștere germane au continuat să efectueze zboruri deasupra Stalingradului pentru a descoperi eventualele grupuri de militari germani care încercau să scape și de a le parașuta provizii.