Satul și instituțiile lui

Publicat în Dilema Veche nr. 402 din 20-26 octombrie 2011
Satul și instituțiile lui png

Articolul 10 din Legea pentru înfiinţarea Serviciului Social, din 1938, stipula:  

„Căminul Cultural este o unitate de lucru, alcătuită şi condusă de localnici, săteni, intelectuali şi fii ai satului plecaţi din sat. El este organul de execuţie al Serviciului Social. Scopul Căminului Cultural este de a ajuta, întări şi adînci acţiunea Bisericei, a Şcoalei şi a autorităţilor de stat. El va coordona şi unifica toate activităţile desfăşurate în sat de organele de Stat şi sociale, prin dezvoltarea armonică:

1. A culturii sănătăţii, prin preîntîmpinarea şi combaterea bolilor, precum şi prin educaţia fizică a poporului.
2. A culturii muncii, prin îndrumarea ei către o mai bună producţie.
3. A culturii minţii, sufletului şi de educaţie naţională, pe toate tărîmurile vieţii obşteşti. 

Căminul Cultural este persoană juridică, el este condus de un sfat cultural, cu un preşedinte ales şi un director numit.“ 

Revista Căminul Cultural, cu subtitlul  „revistă de cultura poporului“ (Nr. 1, Noemvrie 1934), în care sînt dezbătute diverse aspecte şi probleme la zi privind viaţa socială şi cercetarea satelor, premerge şi anunţă practic Legea.  În contextul efervescenţei şi al entuziasmului debordant după momentul Marii Uniri, s-a impus ca deziderat major necesitatea introducerii de reforme sociale, economice, culturale importante. Administraţia trebuia revizuită, infrastructura  – adusă la zi în noua terminologie, instituţiile statului făceau faţă cu greu ritmului susţinut de a se adapta noii configuraţii sociale şi politice. Pe acest fundal de „criză“ explozivă, a fost elaborat şi pus în practică amplul program de reforme iniţiat de Dimitrie Gusti pentru emanciparea, prin proiecte susţinute, a locuitorilor din mediul rural, în mod special. 

Legea Serviciului Social începuse să prindă contur încă de prin 1920, odată cu înfiinţarea Fundaţiei „Principele Carol“, cu importante merite pe plan cultural, sprijinind, financiar, proiecte de anvergură. Deşi a figurat în scripte doar un an, între 13 octombrie 1938 şi 13 octombrie 1939, textul legiferat consfinţea, practic, o realitate socială deja existentă şi activă („Această lege este punctul final dintr-o mişcare socială preexistentă.“), pentru că amplul program cultural iniţiat şi structurat de Gusti – şi anume: cercetări monografice, echipe studenţeşti pe teren, Cămine culturale, Şcoli ţărăneşti şi publicaţii cu profil sociologic – îşi arătase deja roadele. 

 Gusti făcea apel la toţi „fiii satului“, la cărturari,  intelectuli, la „elita“ satului, solicitîndu-i în mod expres pe cei care pot susţine prin donaţii un asemenea amplu program de reformă. Instituţia Căminului cultural, aşa cum a fost concepută de Gusti, a fost recunoscută ca o soluţie originală de restructurare a vieţii satului interbelic, cu larg ecou internaţional (aprecieri elogioase din partea preşedintelui SUA, F.D. Roosevelt, sau a ministrului de Justiţie al Franţei, Barthélemy; v. D. Gusti, „Ştiinţa şi pedagogia naţiunii“, în Sociologie românească, Anul IV/1942, Nr. 7-12).  

Activitatea Căminelor culturale a continuat însă şi după abrogarea legii,  Fundaţia Culturală Regală „Regele Mihai I“, ulterior Fundaţia „Regele Mihai I“ susţinînd, în noua formulă, iniţiative sociale şi culturale la nivelul întregii ţări. 

În satul Grid (jud. Braşov), prin strădania unui grup de intelectuali de primă generaţie, luase fiinţă, în 1920, Societatea culturală „Tinerimea“, care a demarat şi planul de construire a unui Cămin cultural, care a însemnat o acţiune bine gîndită şi coordonată de strîngere de fonduri, pentru a ridica o clădire „cu scenă şi cortină“, ce urma să găzduiască cu precădere reprezentaţii teatrale (aceasta a fost semnificaţia pe care sătenii şi-au însuşit-o cu precădere). Dincolo de farmecul poveştii în sine, momentul spune destul de mult despre aceşti ţărani sau orăşeni cu părinţi ţărani, nişte oameni perfect integraţi social, care stăpîneau  mecanismele de abordare şi finalizare a unui asemenea „proiect“, cum l-am numi noi azi... În anul 1933 înfiinţează o filială a Societăţii „Tinerimea“ la Bucureşti, în restaurantul consăteanului Nicolae I. Urdea, în care se înscriu toţi gridanii aflaţi în slujbă în Capitală (nu puţini la număr), în acest fel punînd ban pe ban pentru susţinerea şantierului deja deschis. „S-au băgat în fundament 245 care cu piatră, scoase din Faţa Ascunsă, ca pînă la terminare să se ajungă la 300 care cu piatră şi 300 cu nisip. Cărămida s-a procurat din Părău şi ţigla din Veneţia de Jos.“ (Pr. Vasile Modorcea, Monografia satului Grid, Editura Tibo, Bucureşti, 2002)

Căminul cultural din Grid şi-a desfăşurat activitatea de sine stătător (timp de doi ani) sau înglobat în Societatea „Tinerimea“, pînă la desfiinţarea acesteia, în 1941. Arhiva s-a distrus în timpul războiului, dar o simplă inventariere cuprinde peste 100 de piese montate pe scena din Grid, 140 de spectacole corale şi 250 de conferinţe pe teme sociale. O dare de seamă a Şcolii ţărăneşti, pe anul 1940-1941, menţionează lecţii cu sătenii pe teme de educaţie sanitară („s-a vorbit despre higiena muncii şi urmările boalelor sociale, combătîndu-se fumatul şi băuturile alcoolice“), silvicultură („s-au plantat peste 20.000 pueţi de stejar şi frasin“), „educaţia cetitului“ („s-au organizat bibliotecile tuturor elevilor cu un număr de 243 cărţi; s-au făcut 12 abonamente la reviste şi foi săptămînale), educaţie cetăţenească („s-a explicat ce este actul de moştenire, actul inventar în caz de moarte, ce este o persoană juridică, actele de stare civilă, scrisoarea, contractul, chitanţa, obligaţia“); în vol. Şcoli şi cursuri ţărăneşti, organizate de Fundaţie în anul 1939-40 şi 1940-41, Fundaţia Culturală Regală „Regele Mihai I“, 1942. La acea dată gridanii au iniţiat şi un curs de ski, iar o fotografie ni-i înfăţişează la o lecţie deschisă „Zinger“.  

Pe scena din Grid s-a jucat Năpasta lui Caragiale, Steaua fără nume de Mihail Sebastian, Molière, Domnişoara Nastasia de G. M. Zamfirescu etc.etc... pentru a nu intra în repertoriul creat şi jucat exclusiv de ţărani. După ’44 Căminul cultural şi-a pierdut funcţia de instituţie în regim autonom faţă de stat, dar a rămas cadrul desfăşurării reprezentaţiilor teatrale. Şi astăzi, cînd te întîlnesc pe uliţă, ţăranii de demult întreabă zîmbind: „Aţi venit să faceţi teatru?“.  

Ca nespecialist, încerc totuşi să formulez  o întrebare care mă bîntuie: Dacă gridanii au ridicat clădirea Căminului cultural prin contribuţie bănească şi muncă voluntară, cui ar trebui să aparţină de drept localul care azi poartă pe frontispiciu emblema „Casa culturală Tinerimea“?! (Şi aici îmi vine în minte un dialog de familie, cînd o doamnă franţuzoaică, proprietară a unui castel pe Valea Loarei, încerca să ne argumenteze binefacerile comunismului. La care, exasperat, interlocutorul, un român din epocă, i-a replicat că de a doua zi castelul nu-i va mai aparţine. „Mais c’est mon château. Pas possible!“ „Mais si!“ 

Pe uliţă...

„În timpul ăla m-am îmbolnăvit. Ne-or luat pămîntul. Pămîntul ne era înstrăinat. Pînă o venit colectivizarea, o fost bine.“ –  Gheorghe Ciurilă (n. 1925); „Odată cu colectivu’ s-o stricat tot. Cînd s-o făcut colectivu’ o trebuit să dăm boii şi toate uneltele agricole.“ – Maria Ciurilă (1932-2011); „În ’62 s-o încheiat colectivizarea, cînd o venit o prigoană foarte mare peste noi, fratele meu era în liceu la Făgăraş, l-or trimis acasă că dacă eu nu mă înscriu, el nu va mai fi ţinut în liceu...“ –  Gheorghe Boeriu (n. 1939). 

În zori, la mijit, dobaşu’ trîmbiţa gîjîit, bubuind în pielea de viţel rufoasă, de pe toba-i sprijinită între pămînt şi cer: „După ciurdă tăt omu’... la Sală. Cine e lipsă nu capătă boane şi bucate...“ Aşa era strigată una din obişnuitele, de-acum, şedinţe ale CAP-ului, în care se numărau, bob cu bob, zilele-muncă nemuncite, care se extrăgeau din totalul calendaristic, pentru a se stabili „cota“ aferentă pe cap de sătean, la „preţul“ de 1 leu zi-lumină + raţia de bucate (din roadele muncite de tine, pe „locul“ tău, devenit proprietate CAP-istă). La „N’roana“ se dădea rachiu pe datorie, crîşma îi era ticsită, ţăranii cumpărau Carpaţi, cîte patru ţigări în fişic de ziar, iar simpatizanţi legionari sau comunişti, din aceeaşi familie, se urau cu spatele unii la alţii, pe scaunele şubrede din colţ, doar nepoţii din poală îşi făceau semne şugubeţe cum că s-ar cunoaşte din colbul de pe hudiţă. Farmecul şi atmosfera rarefiată de aburul licorii din crîşma N’roanei au fost luate de zgomotul paharului gol trîntit cu năduf, pe sub uitătura în abis a chipului împietrit de grija alor săi. Băutul cu patimă, nu cheful se citea în ochii aburiţi. Ţăranul cu bărbia în sapa de lemn îşi privea uluit hăul din existenţa lui şi a familiei sale. 

Astăzi gridanii se duc „la bar“ sau, în variantă inedită, „la Privatu’“ – denumire generică, fără acoperire antroponimică, căci imaginea Miroanei-crîşmăriţe a rămas doar motiv literar, „necanonic“. Butoaiele de dud mirosind greu a boască adastă prin aburii memoriei. Peturile şi sticlele cu etichete poliglote şi policrome, boxurile cu ţigări „care ucid“, sticksuri în limba engleză şi tot felul de gume de folosit pe nemestecate au adus, şi în Grid, „inefabilul“ mall-ului globalizant. În răstimpuri părăseşte locanta cîte un individ cu pieptul strălucind de colanul cumpărat, la metru (liniar, dar şi cub), de la greci sau de la turci, unde a lucrat pînă de curînd, învîrtind Marlboro-ul în colţul gurii. Bătrînii satului (căci numai trei patriarhi au mai rămas – v. p. II), aliniaţi pe banca din faţă, mijesc ochii încercînd să identifice personajul pe care par că nu-l văzuseră pînă atunci. Căci uliţa s-a schimbat şi ea şi şi-a schimbat şi funcţiile de socializare... Acum, pe uliţă, nu te mai întreabă nimeni „Tu, fetică, a cui eşti?“. Atunci, răspundeam cu teamă, cu privirea în pămînt şi cu vorba pierită, şi mă miram că totuşi simţeam încă mîna scorburoasă zăbovindu-mi pe creştet, căci ai mei, cînd schimbam trenul la Braşov, nu conteneau să ne spună de fiecare dată: „Ăştia ne-au luat şi oraşul, aşa să ştiţi... Înainte se numea Braşov, nu Oraşul Stalin“. Ulterior, cuvintele s-au lepădat de rezonanţa comună... „a li Ionu Lascu Stanii…“ Aşa trebuia să răspund. Cu fruntea sus...

Foto: C.I. Mihăilă

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Oradea – mai ambițioși ca de obicei
Marile drame prin care ne trece destinul, fie el personal sau colectiv, nu pot fi înțelese și nici respectate dacă uităm că tragedia merge de braț cu comedia prin lumea oamenilor.
Daniel David jpg
Oricine poate să aibă umor
În ţările cu colectivism puternic şi concentrare a puterii, cum este țara noastră, umorul bine reprezentat este cel legat de autoironie.
Adriana Babeti jpg
Să rîzi? Să plîngi? Despre rîsu’-plînsu’ lumii noastre
Rîsul poate fi socotit drept un fel de soluţie terapeutică pentru a ieşi din marile şi micile nevroze ori din complexe (de inferioritate sau de superioritate).
Marcel Iures, Sever Voinescu, George Banu jpg
Caragiale cel lucid, Creangă cel afectuos
După spectacole, pe scena frumosului Teatru „Regina Maria“ din Oradea au urcat dnii George Banu și Marcel Iureș pentru a discuta despre umorul celor doi clasici.
1024px David   The Death of SocratesFXD jpg
Socrate a fost o pisică
„Toate pisicile sînt muritoare. Socrate e muritor. Deci Socrate e pisică”.
p 1 jpg
Ce înseamnă rîsul?
Nu există comic în afara a ceea ce este cu adevărat omenesc.
Cumpărături la ușa ta, ajutor în lupta cu COVID 19, învățare online jpeg
Educația între două crize
Pandemia a fost, pentru sistemele de educație, un adevărat cataclism care a scos la iveală, fără cosmetizare, situația dramatică a educației.
E cool să postești jpeg
Starea firească a lucrurilor
Nu doar cei doi ani de pandemie au erodat relațiile de încredere, ci, mai nou, și războiul din Ucraina, dezbinarea ideologică împărțind lumea în două tabere.
p 10 Alexis de Tocqueville WC jpg
O necesară, dar dificilă „înrădăcinare“ democratică
Istoricismul democratic este unul dintre cei mai redutabili inamici interni ai democrației.
p 1 jpg
E normal să fim normali?
Tinerilor de azi trebuie să le spunem „Zîmbiți – mîine va fi mai rău!“.
Construction workers in Iran 04 jpg
Diviziunea anomică
Viața socială nu înseamnă doar armonie perfectă, iar rolul solidarității nu este de a suprima competiția, ci doar de a o modera.
p 12 sus jpg jpg
Normalitatea și tulburarea
Traumă este orice eveniment pe care eul nostru îl gestionează cu dificultate sau pe care pur și simplu nu îl poate gestiona.
p 13 sus jpg
Cine mai vrea să meargă la birou?
Pînă la începutul pandemiei, îmi petreceam cam trei ore pe zi făcînd naveta. Asta însemna cam 16 ore pe săptămînă, cît încă două zile de muncă.
646x404 jpg
Impactul pandemiei asupra educației
Închiderea școlilor și pandemia de COVID-19 au avut consecințe negative atît asupra progresului educațional al copiilor, cît și asupra sănătății emoționale a acestora și, mai mult, asupra siguranței lor online.
Bătălia cu giganții jpeg
Iluzii, dezamăgiri și orgolii rănite
În acest Dosar antinostalgic ne-am propus să analizăm această istorie a iluziilor, dezamăgirilor și orgoliilor rănite la trei decenii (și ceva) după prăbușirea imperiului sovietic.
Urma să fie cea de A Treia Romă, dar a rezultat cel de Al Patrulea Reich – despre logica (și moștenirea) Uniunii Sovietice jpeg
Urma să fie cea de-A Treia Romă, dar a rezultat cel de-Al Patrulea Reich – despre logica (și moștenirea) Uniunii Sovietice
URSS a fost simultan o negare (a fostei elitei politice, pe care a eradicat-o acasă și în țările subjugate), dar încă și mai mult o prelungire (geopolitic vorbind) a vechiului Imperiu Țarist.
Vladimir Putin și noua identitate imperială rusă jpeg
Vladimir Putin și noua identitate imperială rusă
Cum se face că o naţiune capabilă să genereze o cultură atît de puternică e incapabilă să genereze o politică raţională?
Povești de familie jpeg
Povești de familie
Prin mărturiile familiei, am cunoscut prima fațetă a URSS-ului. A doua fațetă am descoperit-o prin cercetare și jurnalism.
Fantomele Imperiului jpeg
Fantomele Imperiului
Aceleași uniforme, aceeași atitudine menită să intimideze, aceeași impasibilitate a celui care exercită autoritatea.
Ce logică are războiul? – Ucraina ca zonă tampon între (fosta) URSS și NATO jpeg
Ce logică are războiul? – Ucraina ca zonă-tampon între (fosta) URSS și NATO
În prezent, Ucraina este într-adevăr o zonă gri, între Rusia și NATO, sau între Rusia și lumea occidentală, un teritoriu unde se dă lupta principală între sisteme de valori.
„Comunismul pătrunde în societate precum cancerul într un corp“ – interviu cu Thierry WOLTON jpeg
Putin, un orfan al comunismului – trei întrebări pentru Thierry WOLTON
„Pentru Putin, Marele Război pentru Apărarea Patriei a asigurat prestigiul URSS în secolul XX și, prin urmare, al Rusiei.”
„Ce se întîmplă acum în Ucraina este rezultatul indiferenței politice a Europei” – interviu cu Andrei KURKOV jpeg
„Ce se întîmplă acum în Ucraina este rezultatul indiferenței politice a Europei” – interviu cu Andrei KURKOV
„Pentru țări precum Polonia, România, Slovacia, războiul va continua să fie o știre pentru că se întîmplă chiar la granițele lor.“
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Europa arădeană
Frumosul municipiu de pe malul Mureșului a devenit în mod natural capitala conferințelor noastre.
Criza ideologică și realinierea politică jpeg
Criza ideologică și realinierea politică
Există indiscutabil o relaţie între fenomenul ideologic şi fenomenul transformărilor sociale.

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.

HIstoria.ro

image
Victimele stalinismului, investigate de un medic român incoruptibil
lexandru Birkle a participat la investigarea gropilor comune cu victimele stalinismului, găsite de administraţia germană a Ucrainei în orașul Viniţa, precum și în localitatea Tătarca de lângă Odessa.
image
Una dintre cele mai crude și spectaculoase metode de execuție
Călcarea sau strivirea de către un elefant este o metodă de execuție sau de tortură mai puțin cunoscută de-a lungul istoriei, deși a fost practicată până în secolul al XIX-lea.
image
Graffiti: artă sau vandalism?
De-a lungul istoriei sale zbuciumate, acest gen artistic a reprezentat mereu un subiect fierbinte, pus la zid și supus dezbaterilor din societate. Este bun sau rău graffiti-ul?