⬆
la început de an şcolar
Două funde mari
Au chemat-o pe mama şi m-a luat de la şcoală. Îmi vorbea, dar nu reuşeam s-o urmăresc. Ştiam că plecase de la serviciu pentru mine la o oră imposibilă. I-am spus că nu vreau să mă mai întorc. Ne-am dus la cofetăria din parc. Scăpasem de nenorocita aia de cordeluţă şi urechile mele îşi reveneau.
’84 şi ’89
Prima zi a fost, în cele din urmă, mult mai OK decît mă aşteptam. Ştiam, bineînţeles, şi să scriu, şi să citesc (de pe la 2 ani, conform maică-mii), dar cred că asta părea mai puţin şmecher decît faptul că puteam să zic că şapte ori paisprezece egal nouăzeci şi opt.
Mai mulţi copii decît bănci
Din prima zi de şcoală am rămas cu amintiri vagi şi cu sentimentul pregnant că, printre copiii de seama mea, unii erau în plus. Un sentiment pe care l-am retrăit de curînd, la vederea şirurilor nesfîrşite de copii adunaţi la serbările de la 23 August din documentarul lui Florin Iepan – Născuţi la comandă. Decreţeii.
Prima zi de şcoală, ultima zi de acasă
La 7, eram toţi în picioare, lovindu-ne, comic, unii de alţii. Am pregătit micul dejun şi am reuşit să iau o gură din ceaşca de cafea. Sacoul bleumarin lucea rece în lumina dimineţii de 15 septembrie. L-am îmbrăcat şi am pornit toţi trei spre şcoală cu douăzeci de minute înainte de ora 8, deşi drumul dura fix cinci minute.
Tuns, netuns, vremea trece
Primul şi cam singurul lucru care îmi vine în minte din prima mea zi de şcoală e cum am ieşit în evidenţă pentru pletele pe care, spre lauda lor, părinţii nu mi le tunseseră. Aveam părul blond şi, cum aveau să se mire colegii, mai degrabă moale, „ca de fată“.
„Acolo ne dau caiete noi, nu ca aici!“
Porniserăm cu noaptea-n cap. Ca să ajungă la timp la deschiderea anului şcolar, copiii erau nevoiţi să se trezească înainte să răsară soarele, iar noi, cu mica noastră echipă de filmare, trebuia să ajungem la ei în cătun pe întuneric, pe drumuri de ţară.
Generaţia mea de aur
Liceul aduce însă dinamica unei vieţi învolburate în primele flirturi şi iubiri tăinuite de ochii lumii, dar şi tihna unei existenţe de farniente, cu magisteri din elita Şcolii de la „Sf. Sava“, profesori eminenţi, personalităţi care impuneau respect şi admiraţie necondiţionată.
Ziua în care am devenit mafiot
În acea zi de 15 septembrie 1988, cea mai mare bucurie a mea era să port ghiozdan. Era unul bleumarin cu marginile gri deschis. Imita pielea, evident că nu era „de marcă“. Aveam uniformă tot bleumarin, cu acea cămaşă odioasă şi aspră, în carouri mici, pe două nuanţe de albastru.
Promisiunea unei noi vieţi
2 septembrie 2014, într-o curte de şcoală din Bucureşti, la cîteva mii de kilometri de curtea în care am făcut primii paşi, cu cîteva mii de ani în urmă, la primul etaj al şcolii unde predau ca profesoară, de acum înainte, văd alţi copii micuţi, care sînt aruncaţi în curtea elevilor mari, striviţi de ghiozdanele uriaşe.
„Banca întîi, rîndul din mijloc“
„Ai răscolit amintiri adînci şi mi-am adus aminte detalii care păreau de mult uitate“ – mi-a scris unul dintre invitaţii mei la această anchetă, cînd mi-a trimis răspunsul. Jocul a fost simplu: le-am propus o poză la minut, din prima lor zi de şcoală. A ieşit un album cu fotografii alb-negru melancolice, simpatice, emoţionante.
Frică
Primele zile de toamnă – cînd la terase răsună melancolic hiturile verii ce tocmai s-a terminat, iar seara trebuie să-ţi închizi hanoracul. Primele zile de septembrie, cu lumini portocalii, miros de vinete coapte şi buzunare pline de castane. Acele zile de toamnă erau pentru mine, la 12-13 ani, un coşmar.