’84 şi ’89

Publicat în Dilema Veche nr. 557 din 16-22 octombrie 2014
’84 şi ’89 jpeg

Prin 1983, aveam cinci ani şi mă aflam la etajul unui vagon de tren, care mergea de la Tîrgovişte, unde îmi petrecusem o parte din vară, la Bucureşti, unde aveam să îmi petrec o altă parte. Eram cu Delia, o studentă care locuia într-o cămăruţă mică din apartamentul nostru, şi ne jucam un joc destul de simplu: Delia îmi zicea orice cifre îi treceau prin cap şi eu le adunam, scădeam, înmulţeam şi împărţeam (cam asta era tot ce ştiam să fac cu ele, şi de atunci încoace nu cred că am evoluat din punctul ăsta de vedere). Şi, din cîte îmi amintesc, mai toţi oamenii din vagon erau atenţi la mine, probabil din cauză că nu mai văzuseră un copil atît de deştept. Ştiam, bineînţeles, şi să scriu, şi să citesc (de pe la 2 ani, conform maică-mii), dar cred că asta părea mai puţin şmecher decît faptul că puteam să zic că şapte ori paisprezece egal nouăzeci şi opt. 

În condiţiile astea, cînd am început şcoala în anul următor, nu aveam mari aşteptări de la ea. Ştiam să scriu, ştiam să citesc, ştiam matematică, ştiam chiar şi cum e cu socializarea (nu fusesem la grădiniţă, pentru că în familia mea nu i se văzuse sensul, dar eram destui copii în bloc cît să fi învăţat regulile de bază ale relaţiilor interumane) – şi deci nu simţeam mare bucurie la gîndul că pentru ani buni aveam să umplu pagini întregi cu liniuţe şi bastonaşe, să fac adunări şi scăderi banale şi să fiu nevoit să citesc abecedarul în loc să termin

sau

sau ce altceva oi fi citit la vremea aia. Totuşi, fiind un copil prietenos, mă bucuram că aveam să cunosc diverşi alţi copii, poate şi ei prietenoşi.  

Prima zi a fost, în cele din urmă, mult mai OK decît mă aşteptam. Pentru început, ne-am adunat cu toţii în curtea şcolii, o clădire pătrăţoasă şi gri. Cei cîţiva părinţi mai descurcăreţi, care nu doar că aveau sau făcuseră rost de un aparat de fotografiat, dar şi ştiau să-l mînuiască, ne-au făcut cîteva poze, învăţătoarele au primit tradiţionalele teancuri de flori, după care am intrat cu toţii în clase. Eu eram la A, la doamna Caras, care era o cucoană simpatică şi aranjată, iar clasa noastră nu era chiar printre cele mai urîte – deşi băncile fuseseră scrijelite la sînge de înaintaşii noştri, iar dintr-un tablou aflat deasupra tablei ne privea, cu falsă dragoste şi prietenie, tovarăşul Nicolae Ceauşescu. Ni s-au împărţit, într-o ordine pe care am uitat-o, manualele şcolare şi numerele matricole (al meu era 33), după care s-a strigat catalogul şi am reuşit în sfîrşit să legăm nişte nume de feţele la care ne uitasem curioşi pînă atunci. I-am simpatizat imediat pe ceilalţi Alexandri din clasă (un Alexandru adevărat şi cel puţin doi la care Alexandru era al doilea prenume), m-am îndrăgostit de două-trei fete şi am hotărît pe loc şi destul de irevocabil pe care dintre colegii mei aveam să-i ignor, de care aveam să mă feresc, pe care aveam să-i detest şi care aveau să-mi devină dragi din te miri ce motive. Viitorul părea să-mi rezerve doar lucruri frumoase, note mari şi premii cu coroniţă. 

: cinci ani mai tîrziu, adică în 1989, la a doua mea primă zi de şcoală. Sînt în Germania, unde am ajuns pentru că rinichii lui taică-meu au încetat să funcţioneze, în România nu se făcea dializă şi maică-mea era nu doar hotărîtă să-i salveze viaţa, dar şi pe jumătate nemţoaică. Mai exact, sînt la Frankfurt, am 11 ani, nu înţeleg o boabă de germană şi intru pe poarta unei şcoli nu cu mult mai frumoasă decît cea din Bucureşti. Ajung într-o sală de clasă plină cu copii cu care nu am absolut nimic în comun, şi o profesoară antipatică mă prezintă (cel puţin aşa cred, pentru că nu ştiu ce zice) şi îmi indică un loc liber. Mă aşez. Un copil îmi zice ceva. Poate că mă salută? Sau mă înjură? Habar n-am. E drept, ştiu ceva franceză, învăţată atît în clasa a cincea în România, cît şi din benzile desenate cu Pif şi Hercules, dar nu îmi foloseşte la absolut nimic. Şi mă întreb, bineînţeles, ce naiba caut eu acolo, printre străini – tocmai eu, un copil atît de deştept şi adorabil şi iubit, un copil care, în ţara pe care am lăsat-o în urmă, eram obişnuit să vorbesc de la egal la egal cu oameni mari, şi acum iată-mă aici, într-o incapacitate completă (şi aparent eternă) de a comunica cu oricine, urmărindu-mi colegii prin şcoală către sălile în care aveam ore, speriat să nu-i pierd din ochi şi speriat, în general, de toţi şi toate. Pe de altă parte, oricît de negru mi s-ar fi părut dracul în momentul ăla (şi mi se părea al naibii de negru), exista şi o parte bună – şi anume, sînii incredibil de mari ai unei colege, nişte sîni cum nu mai văzusem şi cum nu se mai văzuseră şi care mă fascinau, deşi nu aveam nici cea mai vagă idee de ce. Dacă n-ar fi existat, poate că mi-aş fi jurat să nu mă mai întorc niciodată în şcoala aia, dar uite că existau, aşa că m-am întors, şi chiar dacă, pînă la urmă, am repetat anul, măcar am învăţat germana şi am rămas cu amintirea acelor sîni minunaţi, înghesuiţi sub un tricou alb şi strîmt. Se putea şi mai rău.  

Alex Tocilescu este scriitor.  

Cumpărături la ușa ta, ajutor în lupta cu COVID 19, învățare online jpeg
Educația între două crize
Pandemia a fost, pentru sistemele de educație, un adevărat cataclism care a scos la iveală, fără cosmetizare, situația dramatică a educației.
E cool să postești jpeg
Starea firească a lucrurilor
Nu doar cei doi ani de pandemie au erodat relațiile de încredere, ci, mai nou, și războiul din Ucraina, dezbinarea ideologică împărțind lumea în două tabere.
p 10 Alexis de Tocqueville WC jpg
O necesară, dar dificilă „înrădăcinare“ democratică
Istoricismul democratic este unul dintre cei mai redutabili inamici interni ai democrației.
p 1 jpg
E normal să fim normali?
Tinerilor de azi trebuie să le spunem „Zîmbiți – mîine va fi mai rău!“.
Construction workers in Iran 04 jpg
Diviziunea anomică
Viața socială nu înseamnă doar armonie perfectă, iar rolul solidarității nu este de a suprima competiția, ci doar de a o modera.
p 12 sus jpg jpg
Normalitatea și tulburarea
Traumă este orice eveniment pe care eul nostru îl gestionează cu dificultate sau pe care pur și simplu nu îl poate gestiona.
p 13 sus jpg
Cine mai vrea să meargă la birou?
Pînă la începutul pandemiei, îmi petreceam cam trei ore pe zi făcînd naveta. Asta însemna cam 16 ore pe săptămînă, cît încă două zile de muncă.
646x404 jpg
Impactul pandemiei asupra educației
Închiderea școlilor și pandemia de COVID-19 au avut consecințe negative atît asupra progresului educațional al copiilor, cît și asupra sănătății emoționale a acestora și, mai mult, asupra siguranței lor online.
Bătălia cu giganții jpeg
Iluzii, dezamăgiri și orgolii rănite
În acest Dosar antinostalgic ne-am propus să analizăm această istorie a iluziilor, dezamăgirilor și orgoliilor rănite la trei decenii (și ceva) după prăbușirea imperiului sovietic.
Urma să fie cea de A Treia Romă, dar a rezultat cel de Al Patrulea Reich – despre logica (și moștenirea) Uniunii Sovietice jpeg
Urma să fie cea de-A Treia Romă, dar a rezultat cel de-Al Patrulea Reich – despre logica (și moștenirea) Uniunii Sovietice
URSS a fost simultan o negare (a fostei elitei politice, pe care a eradicat-o acasă și în țările subjugate), dar încă și mai mult o prelungire (geopolitic vorbind) a vechiului Imperiu Țarist.
Vladimir Putin și noua identitate imperială rusă jpeg
Vladimir Putin și noua identitate imperială rusă
Cum se face că o naţiune capabilă să genereze o cultură atît de puternică e incapabilă să genereze o politică raţională?
Povești de familie jpeg
Povești de familie
Prin mărturiile familiei, am cunoscut prima fațetă a URSS-ului. A doua fațetă am descoperit-o prin cercetare și jurnalism.
Fantomele Imperiului jpeg
Fantomele Imperiului
Aceleași uniforme, aceeași atitudine menită să intimideze, aceeași impasibilitate a celui care exercită autoritatea.
Ce logică are războiul? – Ucraina ca zonă tampon între (fosta) URSS și NATO jpeg
Ce logică are războiul? – Ucraina ca zonă-tampon între (fosta) URSS și NATO
În prezent, Ucraina este într-adevăr o zonă gri, între Rusia și NATO, sau între Rusia și lumea occidentală, un teritoriu unde se dă lupta principală între sisteme de valori.
„Comunismul pătrunde în societate precum cancerul într un corp“ – interviu cu Thierry WOLTON jpeg
Putin, un orfan al comunismului – trei întrebări pentru Thierry WOLTON
„Pentru Putin, Marele Război pentru Apărarea Patriei a asigurat prestigiul URSS în secolul XX și, prin urmare, al Rusiei.”
„Ce se întîmplă acum în Ucraina este rezultatul indiferenței politice a Europei” – interviu cu Andrei KURKOV jpeg
„Ce se întîmplă acum în Ucraina este rezultatul indiferenței politice a Europei” – interviu cu Andrei KURKOV
„Pentru țări precum Polonia, România, Slovacia, războiul va continua să fie o știre pentru că se întîmplă chiar la granițele lor.“
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Europa arădeană
Frumosul municipiu de pe malul Mureșului a devenit în mod natural capitala conferințelor noastre.
Criza ideologică și realinierea politică jpeg
Criza ideologică și realinierea politică
Există indiscutabil o relaţie între fenomenul ideologic şi fenomenul transformărilor sociale.
Libertatea și inamicii ei – o privire europeană jpeg
Libertatea și inamicii ei – o privire europeană
Prima observaţie pe care aş face-o este că nu trebuie să căutăm noutatea cu orice preţ.
Sinuciderea celei de a treia Rome jpeg
Sinuciderea celei de-a treia Rome
În secolul al XVII-lea, în următoarele ocurenţe ale formulei „Moscova, a treia Romă”, sesizăm o inversare a raportului dintre Biserică și imperiu.
Kundera după Kundera  Tragedia Europei Centrale? jpeg
Kundera după Kundera. Tragedia Europei Centrale?
Cum ar suna azi, în Ungaria, acel strigăt din 1956? Vă puteţi închipui?
Europa politică vs Europa geopolitică jpeg
Europa politică vs Europa geopolitică
Încercarea Europei Centrale de a-și găsi o identitate politică undeva între Germania şi Rusia a fost şi continuă să fie sortită eşecului.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Cum e azi, cum era odată
Regresul nu poate exista decît în condițiile în care credem că există și progres.
Există regres în istorie? jpeg
Există regres în istorie?
Nimeni nu ne poate garanta că mîine va fi mai bun decît azi sau decît ieri.

Adevarul.ro

image
Colosul cenuşiu. Ce ascunde muntele de zgură, una dintre cele mai mari halde din România VIDEO
În vecinătatea combinatului siderurgic din Hunedoara, se află una dintre cele mai mari halde de zgură din România.
image
Un şofer a rămas fără permis şi a fost amendat după ce a sunat la 112 ca să anunţe că este şicanat în trafic
Un apel la 112 a luat o turnură neaşteptată pentru un bărbat de 37 de ani. Acesta apelase serviciul de urgenţă ca să anunţe că un şofer îl şicanează în trafic, pe raza comunei brăilene Viziru.
image
Afacere de milioane de euro lângă un radar ce comunică direct cu baza Deveselu. „Nu s-a cerut avizul MApN”
MApN a dat in judecată Consiliul Judeţean Dolj după ce a autorizat construirea unui depozit in zona radarului din localitatea Cârcea. Instalaţia militară este importantă pentru apărarea aeriană a României. În spatele afacerii stă chiar primarul din Cârcea.