„Banca întîi, rîndul din mijloc“

Publicat în Dilema Veche nr. 557 din 16-22 octombrie 2014
„Banca întîi, rîndul din mijloc“ jpeg

„Ai răscolit amintiri adînci şi mi-am adus aminte detalii care păreau de mult uitate“ – mi-a scris unul dintre invitaţii mei la această anchetă, cînd mi-a trimis răspunsul. Jocul a fost simplu: le-am propus o poză la minut, din prima lor zi de şcoală. A ieşit un album cu fotografii alb-negru melancolice, simpatice, emoţionante. 

● Radu VANCU, scriitor

Primele zile de şcoală sînt o amintire pîsloasă din care mi-e greu să detaşez o imagine clară. Îmi aduc aminte senzaţia din prima zi, cînd m-am trezit singur în clasă – cînd spun singur, vreau să zic fără mama, mă miram întristat că mă lăsase acolo & plecase. Nu-mi aduc aminte de nici unul dintre colegii mei din acea zi – de altfel, nu-mi aduc aminte de ei nici pînă la sfîrşit. Idioţenia mea a fost precoce & s-a instalat încă de pe atunci; în capul meu, lumea se reflecta precum în cel al lui Benjy Compson (şi tot astfel se reflectă şi de atunci încoace), ca o pastă vîscoasă & nediferenţiată cu cîteva irizări de mare frumuseţe. Acolo copiii învăţau să citească, or, eu citeam deja dinainte să fac patru ani. Mă uitam mereu pe geam, la lumina căzînd fără exces de bucurie pe frunze, aşa încît învăţătoarea a chemat-o pe mama la şcoală, ca să-i reclame că sînt idiot. (Nu greşea.) A fost o învăţătoare bună, m-a lăsat să scriu cu stînga & îi plăceau compunerile mele interminabile cu vrăjitori. O chema Adelina Tarnu. E singurul nume pe care mi-l aduc aminte din şcoala primară. Îmi amintesc perfect şi semnătura ei în carnetul cu note. E, practic, singura colegă reală pe care am avut-o. Şi-i mulţumesc, cu idioată întîrziere, pentru asta.  

● Filip STANDAVID, jurnalist

Cu o zi înainte trecuse pe la noi naşul meu de botez. Insistase să-mi cumpere el ghiozdan, penar, creioane şi un stilou Flaro, căruia aveam să-i rup foarte repede peniţa („Doi ingineri făceam cu toate stilourile pe care le-ai prăpădit“, mi-a zis tata mai tîrziu). Cum am încăput în uniformă nu ştiu – era scrobită în aşa hal încît parcă purtam o platoşă. Nu ştiu nici cum de n-am leşinat cînd, chiar înainte să intrăm în clasă, unul dintre ăia mai mari ne-a şoptit „Vedeţi că vă face vaccin!“ Dar o ştiam pe învăţătoare: era o colegă de-a mamei, aveau acelaşi nume – Valeria. Ne-a întrebat dacă avem idee cum o cheamă şi, copil crescut la ţară, m-am repezit: „Valerica Ragabeja!“ A zîmbit şi m-a corectat, dar eram deja ca un păun de mîndru că reuşisem să dau un răspuns cît de cît corect. Dintre cele trei Valerici care m-au crescut (mama, soră-mea mai mare, doamna învăţătoare), am rămas, în cîţiva ani fulgerători din urmă, cu una singură. Dar prima mea zi de şcoală are şi un nume, blînd şi foarte muzical: Va-le-ri-ca.  

● Moni STĂNILĂ, scriitoare

Măi, ce mă bucuram! Tot timpul, indiferent de cum arăta vremea, eram convinsă că în drum spre şcoală vor fi veveriţe cu nuci în braţe, frunze colorate de toamnă, copaci cu scorburi. Şi mă duceam cu încredere. Dar cum începea şcoala, se porneau şi predicile: „Ai văzut ce caiete au surorile tale? Se poate? Ai văzut batista Loredanei? Ia să-ţi văd eu unghiile!“ Sau: „Niciodată nu am avut aceste probleme cu Mihaela, nu ţi-e ruşine? N-ai auzit clopoţelul? O să-ţi scad nota la purtare!“ Nu mi-au scăzut-o, am luat şi premii, chiar dacă nu I, ca surorile mele. Predicile continuau şi acasă. Asta spune ceva despre mine, fiindcă am rămas optimistă. În fiecare 15 septembrie, o zbugheam cu sufletul la gură spre şcoală. Până am ajuns să predau. Atunci chiar nu mi-a plăcut. Şi ce nu a reuşit clopoţelul în copilărie, a reuşit la maturitate. Intri la setări, în zece secunde, îţi scoţi din playlist atributul substantival genitival şi introduci caracterizarea indirectă.

Brrrr!  

● Cristi MĂRCULESCU, critic de film

Era 1988. Şi era o toamnă blîndă. Mi-aduc aminte ghiozdanul (alb şi vechi, din muşama suficient de groasă cît poată fi considerată linoleum) şi stiloul (o mizerie chinezească, aveam şi un Flaro de rezervă, altă mizerie). Discuţia dintre bunica şi o mătuşă, despre cerneală şi pelicanol. Nu i-am înţeles niciodată pe copiii care mîncau pelicanol. Nu-mi aduc aminte nimic din careul făcut în curtea şcolii. Dar ne-au făcut poze cînd ne-au dus în clasă. Mai am şi acum, pe undeva prin casa bunicilor, poza aia. Alb-negru, uşor granulată hîrtia, dar

imaginea. Banca întîi, rîndul din mijloc, într-una din cele mai puţin interesante săli de clasă din Şcoala generală nr. 11. Cred că era laboratorul de literatură. Lîngă mine e Daniel, primul coleg de bancă. Prin anul I sau II de facultate am auzit că a murit înecat.  

● Alexandru VAKULOVSKI, scriitor

A fost ca o reuniune a familiei. N-a mai trebuit să stau cu dădaca Vera (despre care în sat se vorbea că ar fi fost vrăjitoare), n-a mai trebuit să merg la grădiniţă, unde o tanti ne tăia unghiile pînă la carne şi ne adormea cu forţa. La primul sunet, 1 septembrie, cum era la noi, au venit bunicii, foşti profesori. Au venit părinţii, ambii profesori de limbă şi literatură română. A venit fratele, încă elev. Părinţii veneau pe un drum, frate-meu – pe altul. Repede m-am prins şi am început să vin la şcoală singur, ca să mă joc pe drum cu toţi căţeluşii, mieii şi căpriţele. Tîrziu, adică pe la mijlocul

, m-am prins că, de fapt, la şcoală se învaţă, nu se joacă. Nu învăţasem nimic. Atunci tata, fără să mă certe, mi-a explicat cum e cu învăţatul, şi într-o seară am recuperat

.  

● Vlad PETRI, regizor

Îmi amintesc că stăteam în banca de la geam şi mă uitam la copacii de afară. Era un început de toamnă răcoros şi era frig în sala de clasă. Nu îmi doream să fiu acolo, voiam la joacă, în aer liber. Tocmai o cunoscusem pe tovăraşa învăţătoare care părea cam severă şi distantă. Semăna puţin cu Elena Ceauşescu. Îmi aduc aminte de poezia scrisă pe unul din pereţi, cu litere mari, de mînă:  „Nu e soare, dar e bine / Şi pe rîu e numai fum“. Aveam un ghiozdan rigid, mare, cu buzunare cu cleme metalice, un penar care nu încăpea în tocul băncii şi o uniformă în care eram obligat să mă îmbrac şi care a început să-mi placă mult mai tîrziu.  Îmi mai aduc aminte de curtea şcolii unde era linişte şi voiam să joc fotbal, de nişte construcţii ciudate cu bare metalice, unde băieţii mai antrenaţi se urcau şi se dădeau peste cap, şi de o colegă care stătea în banca din faţă şi zîmbea tot timpul.  

● Corina SABĂU, scriitoare

E foarte probabil, aproape sigur, ca lucrurile să nu se fi întîmplat aşa. E aproape sigur că nu bunicul, ci mama sau tata m-au însoţit în prima mea zi de şcoală, că m-am descurcat uimitor de bine şi că aş fi fost în stare să reiau această zi, dacă ar fi fost nevoie, de o mie şi una de ori. Dar degeaba s-a întîmplat aşa, dacă eu nu-mi pot imagina prima zi de şcoală fără bunicul, anume făcută pentru nesiguranţa fiecăruia dintre noi, pentru a ne aduce aminte cît de nepregătiţi şi stîngaci, şi ridicoli putem fi împreună în lume. Poate că am mers spre Şcoala generală numărul 3 de pe Strada Rîului veselă, ţinîndu-mi de mînă părinţii, nerăbdătoare să-mi întîlnesc noii colegi, şi m-am întors acasă plină de entuziasm, aşteptînd ziua de mâine. Dar degeaba s-a întîmplat aşa, dacă eu nu-mi pot imagina prima zi de şcoală fără bunicul, obligată să mă despart de bloc, de salcie şi de cabina telefonică, mergînd alături de el pe străzi străine, intimidată de clădiri, speriată de copiii pe care-i voi întîlni, încercînd să nu mă gîndesc la emoţiile lui pentru mine şi la ale mele pentru el.  

a consemnat Ana Maria SANDU  

Foto: C. Bumbuţ

Mîntuirea biogeografică jpeg
Dulciuri, seriale, rugăciuni
În același timp, „discursul consolator” are, pentru omul zilelor noastre, o problemă de plauzibilitate.
p 10 jpg
Vechea artă a consolării
În timpurile moderne, la finalul secolului al XVIII-lea, treptata secularizare a dus la dispariția literaturii consolatorii, dar nevoia de consolare nu a pierit.
index jpeg 2 webp
Cea mai frumoasă consolare din lume
Și atunci, ce îi rămîne jurnalistului ca alinare? Ce îl ține pe el în mișcare? În existența sa profesională?
Saint Ambrose MET DT3022 jpg
Pretenția alinării universale
Există, desigur, unii creștini care, în fața pierderilor suferite, „dansează“ datorită bucuriei învierii.
index jpeg webp
Cînd consolarea are șanse să devină reală
Pentru a ne redobîndi viața, El nu s-a sfiit să urce pe cruce și să-l trimită la noi pe Mîngîietorul, Duhul (Spiritul) Adevărului.
Consolation of Ariadne MET ap18 42 jpg
Cu c de la căldură și nu doar pentru elefanți și delfini
S-ar putea spune că acceptarea suferinței și înțelegerea faptului că orice trăiește moare aduc consolare în cele mai multe situații.
p 13 jpg
Rețelele consolării. Scurtă incursiune în modul de existență în-durere
Acțiunea de a consola nu înseamnă doar a oferi sprijin emoțional, ci și a conlucra în a crea sau re-crea noi legături.
640px Sorrento buidings jpg
Il Grande Premio di Consolamento…
„Gogu a plecat în lume și a luat cu el și salariile voastre pe cinci luni. Doar știți prin ce a trecut, trebuia să se consoleze și el cu ceva”.
Immanuel Kant  Aquatint silhouette  Wellcome V0003180 jpg
Cît de mult ne pot consola filosofii?
Lecția pe care o putem extrage din schimbul de scrisori între Kant și Maria von Herbert este că filosofii ne pot consola în măsura în care nu vor forța aplicarea în practică a adevărurilor existențiale pe care le descoperă.
5832910afis jpg
În plină stradă
Arta publică din România este prea puțin susținută, reglementată sau mediată, fapt ce relevă porozitatea comprehensiunii și receptării conceptului, zdruncinînd atît semnificația, cît și scopurile artei înseși.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Arta ca exagerare
„În artă, cînd nu știm ce vedem, reacționăm prin exagerare”.
p 10 Guerrilla Girls WC jpg
Eco-activismul și arta
Astfel, activiștii speră că dacă ne pasă de artă suficient de mult încît să vrem să protejăm arta, vom găsi modalități pentru a ne salva planeta.
p 11 WC jpg
Palimpseste temporare
La urma urmei, armele artiștilor și ale activiștilor sînt aceleași, iar salvarea se află în mîinile și în conștiința noastră.
Racism is not patriotism sign in Edison, NJ jpg
Rasismul ca reacție a publicului cinefil
Cert este că, în ultimii ani, mainstream-ul hollywoodian traversează o încercare de emancipare, prin care vrea să se dezică de vechile obiceiuri.
index jpeg 2 webp
Curaj
Cum facem asta? Semnăm petiţiile împotriva persecuţiilor, participăm la proteste. Ne exprimăm. Orice fărîmă contează.
p 13 Ashraf Fayadh YouTube jpg
Cuvintele, mai puternice decît dictatorii
Fiindcă adevărul cuvintelor noastre vorbește despre libertate, pe cînd adevărul cuvintelor dictatorilor vorbește despre frică.
p 14 J K  Rowling jpg
Voldemort pe Twitter?
J.K. Rowling nu este „too big to fail”, dar este „too big to cancel”.
E cool să postești jpeg
Lucrurile bune, trecute cu vederea
Potrivit lui Leibniz, răul există în lume, însă doar relativizîndu-l îl putem transforma într-un instrument prin care putem conștientiza și construi binele, care este, de altfel, singura cale pentru progres.
index jpeg webp
Cum și de ce să găsești partea plină a știrii
ar dacă mai devreme vorbeam despre libertatea jurnaliștilor sau a editorilor de a alege ce știri dau mai departe, nu trebuie să uităm că și publicul are libertatea să aleagă. Important e să aibă de unde alege.
Cloud system moving into Chatham Sound png
Depinde doar de noi
Altă veste bună din 2022 vine tot din emisfera sudică. În unele zone din Marea Barieră de Corali din Oceanul Pacific, cercetătorii au observat o însănătoșire și o extindere a recifurilor de aici.
p 11 WC jpg
Liberul-arbitru și paradoxul „poluării bune”
Dar chiar și dacă nu vrem să facem nimic, partea plină a paharului este că noi avem șanse bune să murim de moarte bună, în aproape aceleași condiții climatice în care am trăit.
p 12 Tarkovski, Nostalgia jpg
Pandemie cu final ca-n filme
Am strîns puncte din tot felul de grozăvii ale pandemiei, așteptînd vaccinul, așteptînd remediul, așteptînd vestea eliberatoare. Și, în cele din urmă, am cîștigat, tancul american a apărut.
p 13 M  Chivu jpg
Copilul călare pe porc sau falsul conflict dintre tradiție și modernitate
Generația mea poate a făcut mai multe sau mai puține. Am făcut ce am putut. Însă viitorul este deja aici. Iar cei care pot prelua ștafeta sînt și ei aici.
06F2AB41 2CE7 4E53 9857 4D9205D89939 1 201 a jpeg
2022, cu bune
Gura mea de aer: cu acel zîmbet curat, te privește fix în ochi și, pe un ton apăsat, îți spune: „Tati, te iubesc!”.

Adevarul.ro

image
Cea mai coruptă țară din UE. România, în top 3
Raportul Transparency International reflectă modul în care este percepută corupția din sectorul public din 180 de state și este făcut prin acordarea de puncte.
image
Un ieşean, obligat să plătească facturile unei case în care nu mai locuieşte de 8 ani
Un bărbat din Iaşi s-a trezit cu o surpriză neplăcută, când a aflat că trebuie să plătească facturile noilor proprietari ai casei în care nu mai locuieşte de opt anI. Acest lucru s-a întâmplat pentru că noii locatari nu au transferaT contractul pe numele lor.
image
Vietnamez filmat la Cluj cum jupoaie un șobolan. „Capturează ilegal și mănâncă tot ce mișcă” VIDEO
Un vietnamez a fost filmat în incinta unei fabrici din Cluj-Napoca pe când jupoaie șobolani. Clujeanul care a făcut publică filmarea susține că acesta face parte dintr-un grup de vietnamezi care vânează și mănâncă tot ce prinde: șobolani, păsări, iepuri.

HIstoria.ro

image
Reglementarea prostituției în București, la sfârșitul secolului al XIX-lea
Către finalul secolului al XIX-lea, toate tentativele întreprinse pentru a diminua efectele prostituției prin regulamente, asistență medicală și prin opere de binefacere nu dădeau rezultatele așteptate, mai ales în ceea ce privește răspândirea bolilor venerice.
image
Caragiale: un client râvnit, dar un cârciumar prost VIDEO
Caragiale: un client râvnit, un cârciumar prost
image
Anul 1942, un moment greu pentru Aeronautica Regală Română
Anul 1942 a însemnat pentru Aeronautica Regală Română, ca de altfel pentru toate forțele Armatei române aflate în zona de operațiuni, un moment deosebit de dificil.