Promisiunea unei noi vieţi

Fanny Chartres
Publicat în Dilema Veche nr. 557 din 16-22 octombrie 2014
Nadia sau despre absurdul școlar cotidian durabil (cîte decenii?) png

1 septembrie 2014, înaintea începutului de an şcolar. Îmi pregătesc geanta, aşa cum îmi pregăteam ghiozdanul cu nişte ani în urmă.  

Mîine îi voi regăsi pe elevii de care m-am despărţit în iunie. Ei vor avea cu două luni mai mult, cu siguranţă au crescut, s-au maturizat, li s-au îngroşat vocile… Se vor reîntoarce, şi fiecare an care trece e un nou început, o primă zi dintr-o serie de altele pe care le vor petrece într-o lume nouă, diferită de cea a anului trecut. 

Mă revăd pe mine în preajma primei zile de şcoală, nerăbdătoare şi neliniştită să întîlnesc o altă lume, să părăsesc vacanţa de vară care mi se părea, de fiecare dată, că dura o veşnicie. Îmi făceam cu multă grijă ghiozdanul din velur roşu cu bleu, îmi puneam penarul în buzunarul din faţă, iar în buzunarul din spate, rigla cea nouă pe care mi-o cumpărasem singură din supermarket, făcîndu-mi loc cu greu, împingîndu-mă cu coatele, printre mamele care duceau cărucioarele doldora de rechizite roz, strălucitoare, şi erau însoţite de copii zîmbitori. Mă uitam la compartimentele ghiozdanului meu, care vor întîmpina, în curînd, manualele pe care le voi îmbrăca într-o husă strălucitoare şi voi adăuga o etichetă pe coperta de plastic, pe care voi scrie cu atenţie prenumele meu, numele şi clasa. După ce îmi terminam de făcut ghiozdanul, îmi făceam baie, mă dădeam pe piele cu cremă, pentru a ascunde urmele unei eczeme care apărea peste vară, îmi pieptănam părul şi mă întindeam în patul meu, aflat sub cel al surorii mele, care îndeplinea acelaşi ritual (mai puţin cel legat de cremă). 

În acea noapte nu vom dormi, vom aştepta. 

2 septembrie 2014, într-o curte de şcoală din Bucureşti, la cîteva mii de kilometri de curtea în care am făcut primii paşi, cu cîteva mii de ani în urmă, la primul etaj al şcolii unde predau ca profesoară, de acum înainte, văd alţi copii micuţi, care sînt aruncaţi în curtea elevilor mari, striviţi de ghiozdanele uriaşe şi cu inimile palpitînd de frică şi de emoţie.  

În două luni, ei au trecut de la statutul de cei mai mari la grădiniţă, la cel de cei mai mici de la şcoală. Îi privesc pe adolescenţii de 17 ani, care, ca şi ei, încep pe 2 septembrie primul lor an de liceu, cu o combinaţie de admiraţie şi de frică. Ei devin astfel, oficial, cei mai mari, cei care, peste zece luni, vor primi diploma care le va permite să părăsească băncile acestei şcoli, devenite între timp prea mici pentru ei. Între cei mai mici şi cei mai mari, se află cei „între vîrste“. Nici prea copii, nici prea adulţi, cu pielea pe care se văd urmele tranziţiei, sub formă de coşuri roşii sau rozalii, cu vocile în schimbare, trecînd de la note înalte la cele joase, într-o secundă (şi nu doar la orele de muzică), cu trupurile supuse transformărilor adolescenţei, fără ca ei să fie conştienţi de ele, cu gîndurile lor care sînt, de asemenea, tulburate.  

2 septembrie 1992, cocoţată pe bicicletă, mă îndrept spre gardul şcolii mele, care se află la cîteva pedalări distanţă de cea a surorii mele. Pe sora mea o urmez cu fervoarea celui pierdut în noapte care are nevoie de lumina unui far călăuzitor. În fiecare vară, legăturile dintre noi se sudează şi mai tare, aşa cum pe oameni îi uneşte suferinţa, aşa că fiecare început de toamnă e o separare, o ruptură a unui cordon care a reuşit să ne menţină la suprafaţă, de-a lungul verii, care ne-a ajutat să nu ne scufundăm. E o sfîşiere fină, un vid şi o senzaţie de asfixiere care vine din senin căci, în timp ce pătrundem în curtea colegiului, ieşim la suprafaţă, plămînii noştri se încarcă brusc de aer proaspăt şi generos. Parcă încă aud clopoţelul care sună şi vesteşte sfîrşitul perioadei noastre de carantină, finalul verilor care nu erau decît o succesiune de lungi duminici triste. 

Fiecare început de an şcolar era o primă zi, o promisiune a unei noi vieţi. Fiecare început de an e încă o primă zi, o promisiune a unei copilării care a supravieţuit.  

Fanny Chartres este traducătoare şi profesoară la Lycée Français „Anna de Noailles“ din Bucureşti.  

Foto: wikimedia commons

Mîntuirea biogeografică jpeg
Dulciuri, seriale, rugăciuni
În același timp, „discursul consolator” are, pentru omul zilelor noastre, o problemă de plauzibilitate.
p 10 jpg
Vechea artă a consolării
În timpurile moderne, la finalul secolului al XVIII-lea, treptata secularizare a dus la dispariția literaturii consolatorii, dar nevoia de consolare nu a pierit.
index jpeg 2 webp
Cea mai frumoasă consolare din lume
Și atunci, ce îi rămîne jurnalistului ca alinare? Ce îl ține pe el în mișcare? În existența sa profesională?
Saint Ambrose MET DT3022 jpg
Pretenția alinării universale
Există, desigur, unii creștini care, în fața pierderilor suferite, „dansează“ datorită bucuriei învierii.
index jpeg webp
Cînd consolarea are șanse să devină reală
Pentru a ne redobîndi viața, El nu s-a sfiit să urce pe cruce și să-l trimită la noi pe Mîngîietorul, Duhul (Spiritul) Adevărului.
Consolation of Ariadne MET ap18 42 jpg
Cu c de la căldură și nu doar pentru elefanți și delfini
S-ar putea spune că acceptarea suferinței și înțelegerea faptului că orice trăiește moare aduc consolare în cele mai multe situații.
p 13 jpg
Rețelele consolării. Scurtă incursiune în modul de existență în-durere
Acțiunea de a consola nu înseamnă doar a oferi sprijin emoțional, ci și a conlucra în a crea sau re-crea noi legături.
640px Sorrento buidings jpg
Il Grande Premio di Consolamento…
„Gogu a plecat în lume și a luat cu el și salariile voastre pe cinci luni. Doar știți prin ce a trecut, trebuia să se consoleze și el cu ceva”.
Immanuel Kant  Aquatint silhouette  Wellcome V0003180 jpg
Cît de mult ne pot consola filosofii?
Lecția pe care o putem extrage din schimbul de scrisori între Kant și Maria von Herbert este că filosofii ne pot consola în măsura în care nu vor forța aplicarea în practică a adevărurilor existențiale pe care le descoperă.
5832910afis jpg
În plină stradă
Arta publică din România este prea puțin susținută, reglementată sau mediată, fapt ce relevă porozitatea comprehensiunii și receptării conceptului, zdruncinînd atît semnificația, cît și scopurile artei înseși.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Arta ca exagerare
„În artă, cînd nu știm ce vedem, reacționăm prin exagerare”.
p 10 Guerrilla Girls WC jpg
Eco-activismul și arta
Astfel, activiștii speră că dacă ne pasă de artă suficient de mult încît să vrem să protejăm arta, vom găsi modalități pentru a ne salva planeta.
p 11 WC jpg
Palimpseste temporare
La urma urmei, armele artiștilor și ale activiștilor sînt aceleași, iar salvarea se află în mîinile și în conștiința noastră.
Racism is not patriotism sign in Edison, NJ jpg
Rasismul ca reacție a publicului cinefil
Cert este că, în ultimii ani, mainstream-ul hollywoodian traversează o încercare de emancipare, prin care vrea să se dezică de vechile obiceiuri.
index jpeg 2 webp
Curaj
Cum facem asta? Semnăm petiţiile împotriva persecuţiilor, participăm la proteste. Ne exprimăm. Orice fărîmă contează.
p 13 Ashraf Fayadh YouTube jpg
Cuvintele, mai puternice decît dictatorii
Fiindcă adevărul cuvintelor noastre vorbește despre libertate, pe cînd adevărul cuvintelor dictatorilor vorbește despre frică.
p 14 J K  Rowling jpg
Voldemort pe Twitter?
J.K. Rowling nu este „too big to fail”, dar este „too big to cancel”.
E cool să postești jpeg
Lucrurile bune, trecute cu vederea
Potrivit lui Leibniz, răul există în lume, însă doar relativizîndu-l îl putem transforma într-un instrument prin care putem conștientiza și construi binele, care este, de altfel, singura cale pentru progres.
index jpeg webp
Cum și de ce să găsești partea plină a știrii
ar dacă mai devreme vorbeam despre libertatea jurnaliștilor sau a editorilor de a alege ce știri dau mai departe, nu trebuie să uităm că și publicul are libertatea să aleagă. Important e să aibă de unde alege.
Cloud system moving into Chatham Sound png
Depinde doar de noi
Altă veste bună din 2022 vine tot din emisfera sudică. În unele zone din Marea Barieră de Corali din Oceanul Pacific, cercetătorii au observat o însănătoșire și o extindere a recifurilor de aici.
p 11 WC jpg
Liberul-arbitru și paradoxul „poluării bune”
Dar chiar și dacă nu vrem să facem nimic, partea plină a paharului este că noi avem șanse bune să murim de moarte bună, în aproape aceleași condiții climatice în care am trăit.
p 12 Tarkovski, Nostalgia jpg
Pandemie cu final ca-n filme
Am strîns puncte din tot felul de grozăvii ale pandemiei, așteptînd vaccinul, așteptînd remediul, așteptînd vestea eliberatoare. Și, în cele din urmă, am cîștigat, tancul american a apărut.
p 13 M  Chivu jpg
Copilul călare pe porc sau falsul conflict dintre tradiție și modernitate
Generația mea poate a făcut mai multe sau mai puține. Am făcut ce am putut. Însă viitorul este deja aici. Iar cei care pot prelua ștafeta sînt și ei aici.
06F2AB41 2CE7 4E53 9857 4D9205D89939 1 201 a jpeg
2022, cu bune
Gura mea de aer: cu acel zîmbet curat, te privește fix în ochi și, pe un ton apăsat, îți spune: „Tati, te iubesc!”.

Adevarul.ro

image
Cea mai coruptă țară din UE. România, în top 3
Raportul Transparency International reflectă modul în care este percepută corupția din sectorul public din 180 de state și este făcut prin acordarea de puncte.
image
Un ieşean, obligat să plătească facturile unei case în care nu mai locuieşte de 8 ani
Un bărbat din Iaşi s-a trezit cu o surpriză neplăcută, când a aflat că trebuie să plătească facturile noilor proprietari ai casei în care nu mai locuieşte de opt anI. Acest lucru s-a întâmplat pentru că noii locatari nu au transferaT contractul pe numele lor.
image
Vietnamez filmat la Cluj cum jupoaie un șobolan. „Capturează ilegal și mănâncă tot ce mișcă” VIDEO
Un vietnamez a fost filmat în incinta unei fabrici din Cluj-Napoca pe când jupoaie șobolani. Clujeanul care a făcut publică filmarea susține că acesta face parte dintr-un grup de vietnamezi care vânează și mănâncă tot ce prinde: șobolani, păsări, iepuri.

HIstoria.ro

image
Reglementarea prostituției în București, la sfârșitul secolului al XIX-lea
Către finalul secolului al XIX-lea, toate tentativele întreprinse pentru a diminua efectele prostituției prin regulamente, asistență medicală și prin opere de binefacere nu dădeau rezultatele așteptate, mai ales în ceea ce privește răspândirea bolilor venerice.
image
Caragiale: un client râvnit, dar un cârciumar prost VIDEO
Caragiale: un client râvnit, un cârciumar prost
image
Anul 1942, un moment greu pentru Aeronautica Regală Română
Anul 1942 a însemnat pentru Aeronautica Regală Română, ca de altfel pentru toate forțele Armatei române aflate în zona de operațiuni, un moment deosebit de dificil.