23 August 1944

Lovitură de stat, lovitură de palat, insurecția antihitleristă și antiimperialistă, ieșire din război, insurecție armată, insurecția națională antifascistă armată inițiată, organizată și condusă de Partidul Comunist Român, Ziua Eliberării noastre de sub jugul fascist, Eliberarea țării noastre de către Glorioasa Armată Sovietică – cam acestea erau definițiile sub care am învățat – atîta cît ni s-a predat în școală – despre ziua de 23 August 1944 (de precizat că totdeauna „școala părinților“, derulată în paralel, acasă, corecta sau completa informația lacunară sau voit răuvoitoare privind istoria noastră mai îndepărtată, sau recentă, sau contemporană; cu aceleași beneficii învățămîntul sătesc model Gusti). Iar cine n-a beneficiat de nici o formă alternativă (în sensul de corectă) de educație a rămas cu lacune de gîndire transmise de la o generație la alta, și azi la vedere). Oricum, n-am auzit niciodată la școală, la ora de istorie, cuvîntul „Rege“ decît afiliat la sintagme de tipul „moșierimea și burghezia“ (cu conotație exclusiv negativă), „monarhia abolită“, „regimul burghezo-moșieresc“. După lecția deschisă trebuia să înțelegem că 23 August 1944 a însemnat o cotitură fundamentală în istoria neamului, o pagină nouă, cînd am întors armele împotriva Germaniei hitleriste și, alături de Armata Sovietică, sub conducerea Partidului Muncitoresc Român, am instaurat regimul de democrație populară în care rolul comuniștilor este esențial, luminos (căci de la Răsărit) și fără pată…

Înainte… și după… Pentru cei din generația mea, dar și cei cu vreo zece ani mai mari, ca și cei de după, 23 august 1944 a fost ziua care a tăiat timpul în două bucăți niciodată egale și totdeauna în flagrantă, dubioasă și condamnabilă opoziție. „Ocupația părinților înainte și după 23 august 1944 / Cu ce s-au ocupat părinții înainte și după 23 august 1944?“; „Ce politică au făcut părinții înainte și după 23 august 1944?“; „Averea părinților înainte și după 23 august 1944“. Cam așa sunau. Erau rubrici obligatorii în orice biografie cerută la înscrierea la examen – liceu, școală profesională / liceu industrial, facultate etc. etc. Iar dacă le lăsai necompletate, erai eliminat din start, nu mai ajungeai să te înscrii la examen. Astfel, 23 august 1944 a fost pentru mine ziua de naștere a „omului nou“. Una fuseseși pînă în această zi și cu totul altceva – net schimbat, net superior – trebuia să fi devenit după. Altminteri, erai exclus din școală, din facultate sau intrai direct la pușcărie, dacă aveai dosar (erai adică îndosariat), pe seama „neregulilor“ alor tăi – erai vinovat că pînă mai ieri te mîndreai cu cea mai faină casă din sat, pe care bunicul tău o înălțase cu banii cîștigați la „faiăre“, peste Ocean, „astăzi“ acest lucru devenea o pată violentă în dosarul tău, de care trebuia să-ți pleci capul a rușine; apoi, n-ai știut, sau te faci că nu știi (las’ că știm noi!) că părinții tăi au făcut politică „greșită“ înainte de 23 august 1944 (numai politica partidului comunist era acceptată ca fiind cea corectă, niciodată alta). De aici s-a perpetuat teoria, din păcate și azi prezentă în mentalul colectiv de umilă sorginte și lipsă de educație, cum că nu e bine să faci politică, politica e o…, politica dăunează grav concepției marxist-leniniste despre lume și viață; nu, mai corect/cuminte e să stăm în banca noastră (cu fața la zid) și să-i lăsăm doar „pe ei“ să se implice. Dezastrul cotidian e cel mai evident rezultat. Remember: eliminarea prin crimă a partidelor istorice de pe scena politică.

Iacob a li Lascu Stani (primul născut într-o familie de țărani, cu cinci copii, din satul Grid, județ Brașov) are interdicție de publicare după 23 august 1944, pe motiv că „înainte“ își susținuse doctoratul în medicina muncii (neplagiat) în străinătate (Germania). S-a trezit îndosariat. Nu mai era „sănătos“ la origine, traiectoria lui profesională începea să fie (a și fost de altfel) serios amendată.

Așadar, am început să ne pipăim, îngrijorați, de bube pe creștet, deveniserăm, peste noapte, o țară de buboși. Gîndul lăuntric era de fapt unealta perfidă care fora înlăuntrul sinelui de-acum alarmat de panică, îngrijorare, frică. Un zgomot surd întina, constant, limpezimea gîndului, îl bruia ca un ecou amenințător a cărui orbită sonoră n-o puteai nicicum anticipa. Și asta te înnebunea…

Surprinzător și în același timp contrariant pentru mine era faptul că această delimitare pe axa timpului – categorie pe care filozofii, prin mințile lor cele mai strălucite, au încercat zadarnic s-o contureze, să i dea adică o întrupare – devenea deodată extrem de concretă, „palpabilă“ chiar, și foarte precis delimitată. Pînă atunci și de atunci încoace… Nu mai era răgaz de evaluare, „perioadă de tranziție“, de adaptare la o situație net schimbată – „nouă“ adică. Nu, tranșarea timpului ca pe o bucată de materie inertă s-a făcut brusc, peste noapte… Așa, și nu altminteri… Un proces trasat cu rigla și compasul, în acord, sau după modelul impus de mai marii împărțitori de suflete și lumi, care au tăiat și și-au ales, după pofta inimii, bucata care le-a convenit. Cu barda. Și tot ei, după ce au tăiat, au aruncat bucățile din plămada îndelung dospită și mult rîvnită lătrătorilor hulpavi masticatori. Care au mușcat, și-au înfipt colții pînă în plăsele, iar sîngele curs li s-a închegat pe labe și pe bot și încă mustește sudoarea și miasma și chinurile hoitului.

_{* * *} 

„Educînd dragostea de patrie și sentimentul mîndriei față de poporul nostru, învățătorul trebuie să-i facă pe elevi deplin conștienți de deosebirea esențială dintre perioada de după 23 August 1944 a istoriei poporului nostru (regimul de democrație populară) și perioada dinainte de 23 August 1944.“ (Ministerul Învățămîntului Public, Institutul de Științe Pedagogice, „Programele școlii elementare clasele I-IV“, București 1952); „În predarea capitolului «Țara noastră după 23 August 1944» se va arăta importanța covîrșitoare ce o are acest eveniment în viața poporului nostru, subliniindu-se lupta dusă de Partidul Comunist Român, înainte și după 23 August pentru crearea unei Românii democrate.“ (Ministerul Învățămîntului și Culturii, „Programa școlară pentru clasele I-IV“, Litografia Învățămîntului, București, 1957)

_{* * *} 

Așadar, de cum te poziționai față de data de 23 august 1944, erai sau nu acceptat de „noua“ societate, făurită, și ea, peste noapte. Semnificația actul istoric de la 23 August 1944 odată răstălmăcit, era de interes sporit la dosar ceea ce deveniseși tu, ca individ, în funcție de această dată. Unde te poziționai… în funcție de asta erai acum „evaluat“.

Dosar de cadre. Arhiva „Vasile Drăguț“ păstrează o copie a dosarului de pensionare a lui Petru Comarnescu (martie 1966). 54 de file A4 dactilo + manuscris, cerere către Uniunea Artiștilor Plastici și Fondul Plastic (datare în creion Martie 1966), și listele justificative cu titlurile din vasta creație a criticului de artă, lucrări în volum, de sine stătătoare, sau numeroasele articole apărute în presa culturală a vremii. Înșirate cronologic, titlurile prestigioasei activități de critic de artă care a fost Petru Comarnescu trebuiau să releve că activitatea desfășurată după 23 August 1944 fusese cu mult mai bogată, cu mult mai consistentă și mai convingătoare „în lumina noilor documente de partid și de stat“ decît tot ce făcuse pînă la această dată. Altminteri, s-ar fi putut ca dosarul să nu fie chiar foarte convingător. Așa se face că Petru Comarnescu ia la judecat propria sa prodigioasă activitate și își grupează numeroasele titluri (unele poate uitate prin gazete) în două mari categorii: înainte și după 23 august 1944. Cele două subrubrici trimit nu la etape în derularea procesului de creație, în „devenirea“ firească a savantului, ci la bariera pe care o reprezintă, în biografia „omului nou“ ziua de 23 august 1944:

„Anexa I – «Cărți și diferite studii, eseuri și articole de filozofie, sociologie și artă publicate înainte de 23 August 1944» [45 de titluri, 4 f. dactilo]; Anexa IV – «Cultură și literatură: studii, prefețe la cărți, articole publicate după 23 August 1944» [54 de titluri, 4 f. dactilo]; Anexa V – «Critică de artă și istorie a artelor: studii, portrete, cronici, prefețe la cataloage tipărite după 23 August 1944» [314 titluri, 15 f. dactilo]; Anexa VII – 300 de conferințe «despre arte plastic, literatură și probleme culturale 1956–1966», «majoritatea cu caracter de contribuție obștească» [19 f. dactilo]“ etc.

Sursa Anton. În notele informative transmise de Petru Comarnescu Securității (în vol. Dosarele secrete ale agentului Anton. Petru Comarnescu în arhivele Securității. Selecție, introducere și comentariu de Lucian Boia, Humanitas, 2014), „Anton“ folosește frecvent aceeași unitate de măsură, devenită, în timp, etalon moral al noii ordini. Investigînd o plajă amplă de personalități din lumea culturală, „Anton“ urmărește cu asiduitate același criteriu: „Cărțile scrise după 23 august și mai ales cele din ultimii ani – în special Istoria artei românești, a cărei publicare a fost amînată, după cum am arătat mai sus – sînt scrise de pe pozițiile clasei muncitoare și ale ideologiei ei. Istoria artelor a sa este chiar stăruitor politizată, cum nu vor și poate nu pot să o facă cei de la Institutul de Istoria Artelor. Jianu a urmat cursurile de estetică marxistă la Cabinetul de Partid, iar anul trecut noi cursuri, îmbogățindu-și în bună măsură cunoșțințele științifice, ceea ce nu înseamnă că nu mai are pe alocuri rămășițe din concepția trecută sau că stăpînește deplin știința marxistă. Referatele asupra recentelor lucrări însă au semnalat poziția sa științifică, aducînd doar obiecții mărunte. (p. 126); „La un moment dat, după 23 august 1944, i s-a tăiat pensia de scriitor, dar apoi i s-a redat pe considerentul că este unul dintre cei mai de seamă poeți în viață…“ (p. 164); „După 23 august 1944 s-a manifestat puțin în primii ani, apoi deloc. Prin 1950 V. Voiculescu nu mai scria poezii, ci nuvele fantastice…“ (p. 157).

Cam prin 1970 (o cîtime înainte sau după), rubrica astfel formulată a dispărut din biografia asumată public. Nu însă și „dosarul“. Care va face încă lungă și strălucită carieră…

 Petru Comarnescu (1905-1970) – scriitor, filozof și critic de artă
„Licențiat în Drept al Universității din București – 1928
Licențiat în Filozofie și Litere al Universității din București – 1929
Doctor în Filozofie al Universității Southern California, SUA – 1931 (Diploma din 6 iunie 1931, echivalată de Facultatea de Filozofie și Litere din București în ședința de la 16 decembrie 1931 și certificată la 14 martie 1946).
Membru al Uniunii Artiștilor Plastici (Secția de critică) cu începere din 1954.
Membru al Societății Scriitorilor Români (1945) și apoi al Uniunii Scriitorilor din R.P.R. cu începere din 1949.”

***

„Un singur lucru, mi-am luat libertatea de a exprima mulțumiri dlor care au luat parte la pregătirea acestor lucruri. Dar trebuie să accentuez gestul Majestății Sale Regelui care a luat în această chestiune partea leului, fiindcă în cuvîntul sau în hotărîrea aceasta a pus la dispoziția acestei acțiuni întregul său aparat militar și civil. Cum fiecare am riscat ceva în această operațiune, desigur Majestatea Sa Regele a riscat cel mai mult, a riscat Dinastia, Tronul, a riscat chiar viața. (…) fără a folosi Majestatea Sa Regele drepturile Sale constituționale, noi cu greu am fi putut face această acțiune.“

(Iuliu Maniu, „Trebuie să accentuez gestul Majestății Sale Regele“, în Stenograma ședinței Consiliului de Miniștri de sub președinția generalului Sănătescu, 15 septembrie 1944, publicată în România liberă, 22 august 1994)

***

„Înaintarea Armatei Sovietice eliberatoare, starea de spirit a poporului, plin de ură față de cotropitorii germani și față de dictatura fascistă, dornic de pace și de libertate națională, izolarea clicii antonesciene, panica și dezorientarea care au cuprins burghezia și moșierimea, aparatul de stat fascist, pe regele Mihai și cercurile reacționare în frunte cu Maniu și Brătianu, au fost folosite de partidul nostru pentru a organiza arestarea guvernului Antonescu de către formațiile politice și întoarcerea armelor împotriva trupelor germane fasciste. (Urale puternice, ovații prelungite timp de cîteva minute în șir.) (…) 23 August 1944, ziua eliberării României de către glorioasa Armată Sovietică, ziua doborîrii dictaturii fasciste antonesciene de către forțele patriotice conduse de partid, a devenit cea mai mare sărbătoare națională a poporului nostru. (Aplauze puternice și îndelungate, strigăte: Trăiască Uniunea Sovietică, eliberatoarea noastră! Trăiască marele Stalin! Întreaga asistență, în picioare, scandează numele tovarășului Stalin.)“

(Gh. Gheorghiu-Dej, 30 de ani de luptă a Partidului sub steagul lui Lenin și Stalin, Editura Partidului Muncitoresc Român, 1951)