Pîine și circ

Publicat în Dilema Veche nr. 536 din 22-28 mai 2014
Pîine și circ jpeg

Trenul staţiona, înţepenit, de zile şi nopţi. Într-un întuneric de tunel de netrecere. Întunericul de fus orar, dar şi de calendar – sfîrşit de decembrie, într-o noapte siberiană a anului...

Dar nu, mai bine să nu tăiem timpul, povestea e valabilă oricînd şi oriunde, la fel. E tot cu pîine... dar în varianta fără circ...

*

Era în plin război... pe front. Trenul staţiona pe o cale ferată din Odesa. Nimeni nu ştia ce şi mai ales cînd va urma ceva... Orice... Fie să se mişte imensul monstru metalifer, fie să se aprindă sau să se zărească în vreun ungher dosit o luminiţă – semn de viaţă dintr-o altă lume –, fie chiar să primească vreun ordin, să facă ceva, să se mişte ceva, să se schimbe ceva. Asta le-ar mai fi putut distrage atenţia de la foamea care le scormonea în maţele îmbîrligate de disperare, în căutare de hrană. Măcar să uite o fracţiune de secundă, exact cît ar fi durat mestecatul unui dumicat, dacă l-ar fi avut. Dar aşa, mecanismul mergea în gol, şi Pavlov, cîinele, se metamorfoza şi colecta infinite secreţii psihice.

Geamurile vagoanelor erau lăsate, frigul de afară cu cel dinăuntru convieţuiau osmotic, dar, cel puţin, miasmele se mai disipau, aerul dur te trosnea pe obrajii înghioldiţi de seva abundentă, care se tot rostogolea în hăurile pomeţilor, creînd singura imagine încă vie a unor muribunzi care-şi aşteptau ultima împărtăşanie. Braţe golite de sevă îşi abandonau palmele cu degetele înţepenite, răşchirate în forme hidoase, care pipăiau întunericul, căutîndu-şi punctul de sprijin într-o lume paralelă cu infernul în care erau definitiv captivi. Era un joc al palmelor cu golul de aer din jur, un joc de-a foamea, ai fi fost înclinat să „teoretizezi“, dacă tigvele care atîrnau peste barele înfăşurate în manşoane de gheaţă nu te-ar fi asigurat că nu asişti cîtuşi de puţin la o „interpretare scenică“. Era un crîmpei de viaţă reală.

De care nu sîntem, însă, dispuşi, astăzi, să mai aflăm cîte ceva. Nu e cool... Nu ni se predă la ora de istorie. Are iz de rînced, e demodat... istoria trăită nu ne mai poate da pilde, noi ştim oricum totul. Cine să mai fi fost şi „Eroina de la Olt“ (originară din comuna Părău, judeţ Braşov), care a spart frontul, fapt pentru care a fost decorată de Regele Ferdinand?

Cînd excelentul Adelin Petrişor ne mai aduce date din „teatrul de operaţiuni“ (i-aţi privit vreodată, măcar, cu atenţie, ochii, ori de cîte ori se întoarce din astfel de expediţii?!), sau cînd Liviu Iura relatează „de la faţa locului“ (îi simţiţi emoţia din glas?!), butonăm bezmetic, în căutare de forme siliconate şi creier lingav, iar punctele de rating ne cresc popularitatea stupidităţii.

Patriotism de paradă

Trecem frumoşi şi inconştienţi pe lîngă monumentele înălţate în memoria celor căzuţi la datorie... Care datorie? Ce mai înseamnă pentru noi, astăzi, „geniu“, decît, eventual, cuvîntul care ne autodefineşte, vezi bine, întru totul... La ora de gramatică trecem în goană peste acord, dezacord, nuanţe, valenţe, polisemantism... Protestăm, cu încrîncenare, cum că în Dilema veche se vorbeşte prea mult în latineşte (cele zece microfoiletoane de la „Antinostalgia“, dedicate Limbii române, tocmai asta au avut în intenţie, un disperat proces de „autoevaluare“ – şi la nivel lingvistic –, căci comportamental...). Să ne mai amintim de unde ne tragem.

*

„Spuneţi generaţiilor viitoare că noi am făcut suprema jertfă pe cîmpurile de bătaie pentru reîntregirea neamului“ – ne aminteşte in aeternum (ah, din nou, lat.!) Leul, ridicat în onoarea „Eroilor din arma geniu 1913; 1916-1919“. Iniţiativa îi aparţine generalului Constantin Ştefănescu-Amza, iar monumentul, realizat de sculptorul Spiridon Georgescu, a fost dezvelit la 29 iunie 1929 de către Alteţa Sa Regală Nicolae, Principe al României. În acest an, cînd aniversăm/comemorăm un secol de la Primul Război Mondial, măcar să stăm un minut în faţa „statuilor neamului“, să încercăm să refacem mental crîmpeie de viaţă reală, din Primul, din al Doilea, de la Revoluţie... Care Revoluţie?

Iar municipalitatea să se învrednicească cel puţin să le cureţe de găinaţul secular.

Spasivo, celovek

Părea că se zărea conturul unei umbre care se înălţa, timid, spre geamul vagonului şi le întindea o bucată de pîine. Şi încă una... Pîinea din care tăia molcom cu brişca scoasă din chimir îi rotunjea imensul pîntec, sub mantaua rufoasă care-i dezvelea uniforma de soldat român. Miracolul se întrupa.

Figurile înţepenite înhăţau bucata de pîine cu ambele mîini şi muşcau din ea cu neîncredere. Ochii le rămîneau pironiţi pe anafura dăruită. Dar umerii obrajilor, reînviaţi, sporeau ritmul masticaţiei. Spasivo, spasivo... articulează cîte unii. La un moment dat, omul cu pîinea s-a simţit tras de pulpana mantalei. S-a întors şi, într-o fracţiune de secundă, a simţit o bucată de gheaţă care-i strecura în sîn, în locul pîinii pe sfîrşite, un dreptunghi din material lemnos. Şi l-a văzut pe omul din faţa lui închinîndu-se, în timp ce-i şoptea, în ropote, spasivo, ocen bolşoe spasivo, celovek...

Era o icoană. O icoană rusească cu sfîntul Nicolae.

Evident, coincidenţa cu personaje şi fapte reale, din această relatare, nu e cîtuşi de puţin întîmplătoare. Oamenii nu mai sînt. Dar icoana străjuie în amintire pentru o poveste adevărată.

Tocmai acum Putin îşi admiră trupele desfăşurate, triumfal, la Moscova. De Ziua Victoriei...

*

„«Voi cînd veţi ajunge în ţară veţi fi dezbrăcaţi de hainele astea militare, veţi fi îmbrăcaţi cu haine vărgate şi veţi ajunge în închisori...» Sînt sigur că maiorul ştia din politica dusă de nemţi – comunismul se făcea din urmă. Nu conta că am luptat noi alături de ei, că la urmă, totuşi, cum a zis maiorul aşa s-a întîmplat: ne-au luat pămîntul, ne-au luat caii...“ – Andrei Boeriu (1921-2008), ţăran din comuna Grid, judeţul Braşov (iar consăteanul cu pîinea e a li Lascu Stanii – 1913-2001); v. şi „Anti“ din p. 10.

Zizi și neantul jpeg
Evadări în absolut
Intrînd în mare și înaintînd în ea, atît cît îți permiteau puterile, sfidai direct determinările.
956 08 Foto LNiculae jpg
Note şi fotografii (3)
Alte sunete vagi compun însăși tăcerea.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Capătul drumului – cum recuperăm anii ’90?
Tramvaiul 21 are o cu totul altă personalitate decît troleul 66 sau autobuzul 135.
p 19 WC jpg
Natura-n bucate
Sînt aceste panacee care promit viață lungă și sănătoasă reale sau doar o găselniță a industriei alimentare?
p 20 WC jpg
Apocalipsa la îndemînă
În orice religie, extremismul secretă o ideologie a „comunităţii aleşilor” eschatologici în luptă cu restul „decăzut” al umanităţii.
Theodor Pallady jpeg
Franciscanul de pe Bega
„Prologul” pelbartian e savuros ca un poem avangardist.
1226px Jesus walking on water  Daniel of Uranc, 1433 jpg
Aventura a doi frați ambițioși
A filozofa despre ambiție fără a ne reconsidera reperele riscă, pe lîngă prețiozitate sau cinism, să ne limiteze pur și simplu la gustul obsesiv de a parveni speculativ, intelectual, moral.
p 24 A  Vrana jpg
Cu ochii-n 3,14
Muștele femele au mai mulți neuroni decît masculii, acesta este rezultatul unui studiu recent care a observat creierul larvelor cu o tehnică inedită.
Zizi și neantul jpeg
La piscină
Pe vremuri, în anii ’70-’80, mersul la piscină era una dintre activitățile cele mai „fancy”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Corpul
Pe la 15 ani, deja îmi pierdusem toată încrederea în mine.
p 19 Johann Sebastian Bach WC jpg
Muzica lacrimilor. Bach
Muzica nu „reprezintă“ drama christică și nu îi caută o semnificație anume: ea se naște din cutremurarea care cuprinde lumea în momentul suferinței divine și o sădește adînc în sufletul ascultătorului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Două comentarii la Geneză
Nu puțini s-au întrebat, de-a lungul secolelor, de ce ultimele trei cărți ale „Confesiunilor” lui Augustin sînt, de fapt, o exegeză la primele versete ale „Genezei”.
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
„Cînd viața se întîmplă, puiul e tot pui.“
Window through a window in Röe gård café 2 jpg
Decît un termopan, șefu’
După două ore de spart la daltă de jur împrejur, o opinteală finală a extras tocul ferestrei din perete, cu pervaz cu tot.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
O să fie bine! – recensămînt 2022 –
O să ajung eu în Albania, iar ei or să fie tot la coadă, încremeniți în așteptare.
E cool să postești jpeg
Viața fără Facebook
Cura de dezintoxicare de Facebook i-a făcut pe subiecții studiului mai toleranți față de ideile politice ale taberei adverse.
p 20 jpg jpg
La ceasul fără umbre al amiezii
Pentru viaţa spirituală, pentru căutarea şi întîlnirea cu Cel nelocalizabil, locul mai are importanţă?
Theodor Pallady jpeg
Pe terasă, cu Epictet
Greu de spus dacă stoicismul e la modă pentru că se poartă textele aspiraționale sau pentru că timpul nostru face loc unui anume neo-păgînism.
Jilava Prison jpg
Răutatea și contextul de viață
Oamenii vinovați de ceva rău, cîți or fi ei, provin adeseori din rîndul celor buni.
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Labirintul din tufișuri de tuia și-a deschis porțile pentru 78 de nudiști.
Zizi și neantul jpeg
Mentalități din alt film
Avem, oarecum, un obraz mai gros, ne-am învățat, de nevoie, să fim mai puțin sensibili în momente în care, de fapt, ar trebui să fim.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
M-aș muta din București, dar unde?
Mereu am urît cumva Bucureștiul, deși m-am străduit să-l iubesc, iar în ultimii ani, de cînd nu se întrevede nici o schimbare, l-am urît mai mult decît oricînd.
p 19 WC jpg
Ordinea morală a lumii
Ne place sau nu, chiar există și femei care nu vor să aibă copii. Ce se întîmplă dacă le obligi să ducă sarcina la termen și să dea naștere unui copil pe care nu-l doresc?
p 20 jpg jpg
„Cîntarea Cîntărilor” și tandrețea interpretării
În mijlocul unei istorii a poporului lui Dumnezeu aspru judecată, cu căderi și ridicări neîncetate, cu plîngeri și strigăte de speranță, pocăință, credință neclintită și întunecate lepădări stă un cîntec de dragoste care lovește pe cititor chiar în creștetul sufletului și al cărnii.

Adevarul.ro

image
Vacanţe de coşmar pentru zeci de mii de turişti blocaţi într-o staţiune. O familie susţine că trebuie să dea 26.000 de dolari pentru o săptămână de cazare
Vacanţele în oraşul turistic Sanya de pe insula tropicală Hainan din China au devenit un coşmar în acest weekend pentru zeci de mii de turişti care au rămas blocaţi acolo brusc, după ce autorităţile chineze au impus lockdown din cauza a peste 1.200 de cazuri de Covid-19.
image
EXCLUSIV Bărbatul cu probleme psihice care şi-a măcelărit familia, în Argeş, nu mai fusese evaluat de o comisie din 2004
Bărbatul de 53 de ani din comuna argeşeană Bascov care a masacrat cinci membri ai familiei şi avea probleme psihice nu a mai fost evaluat de către o comisie de specialitate de acum 18 ani, legislaţia fiind una extrem de permisivă.
image
EXCLUSIV Autorul masacrului din Argeş suferă de schizofrenie. Psihiatrul său: „Avea relaţii strict cu familia“
Viorel L., bărbatul de 53 de ani din comuna argeşeană Bascov care şi-a masacrat familia, suferea de mai mult timp de schizofrenie şi urma un tratament medical. Bărbatul nu avea un loc de muncă şi stătea în majoritatea timpului în curtea casei, fiind o persoană izolată.

HIstoria.ro

image
Pacea de la București (10 august 1913): „Ne-am jucat de-a Congresul de la Viena”
O sursă interesantă despre evenimentele anilor 1912-1913 o reprezintă însemnările celor două personalități ale Partidului Conservator – Titu Maiorescu și Alexandru Marghiloman. Jurnalele celor doi sunt caracterizate de un veritabil sincron.
image
Armele dacilor: formidabile și letale
Dacii erau meșteșugari desăvârșiți în prelucrarea metalelor, armele făurite de fierarii daci fiind formidabile și letale. Ateliere de fierărie erau în toate așezările, multe făcând unelte agricole sau obiecte de uz casnic, dar un meșter priceput putea foarte ușor să facă și arme.
image
Războiul Troian, între mit și realitate. A existat cu adevărat?
Conform legendei, Troia a fost asediată timp de zece ani și apoi cucerită de grecii regelui Agamemnon. Motivul izbucnirii Războiului Troiei ar fi fost, conform „Iliadei”, răpirea Elenei, cunoscută drept frumoasa Elena, Elena din Argos sau Elena a Spartei, fata lui Zeus și a Ledei.