Reportaj necanonic

Publicat în Dilema Veche nr. 701 din 27 iulie – 2 august 2017
Reportaj necanonic jpeg

După foarte mulți ani (pot fi nu­mă­rați, căci sînt postd­e­cem­briș­tii), am experimentat sentimentul de deplină libertate, în Grecia fiind. Pentru a doua oară la Parga*. Am simțit că în sfîrșit corvoada obsesiilor de decenii s-a ușurat. Am început să ne mișcăm mai lesne în pielea noastră de ființe omenești, lepădînd, treptat-treptat, pielea de lup hulpav, sau orice alt animal care ne-a locuit, decenii de sălbăticie. Nu mai rămînem blocați în fața vitrinelor, nu mai alergăm cu sufletul la gură cu ultimii bănuți (europeni) să mai adăugăm un cadouaș la lista, tot deficitară însă, pentru cei dragi sau apropiați. Nu mai rîvnim la tălpi de sfoară sau la sandale romane. Trecem așadar nepăsători pe lîngă tentațiile de odinioară. Și drămuim altfel timpul și spațiul. Și oamenii. Și lumina.

„Poate că, după retragerea apelor, măslinul să mai fi avut frunze“ (Ioan Gură de Aur)

Lumina piezișă în plantațiile de măslini, care par ne-ncepute. Trunchiuri aliniate se contorsionează sub povara timpului. Neatinse parcă de mînă de om. Legate însă, unele de altele, prin suluri negre de plasă care se încolăcesc de la un trunchi la altul.

Plasele negre suluite ca niște odgoane cît să le cuprinzi diametrul cu brațele leagă copacii unul de altul, într-o rețea infinită, un labirint funerar, o proiecție modernă a „lumii de dincolo“. Iar deasupra, inflorescența firavă alb-gălbuie, ­mici floricele dintr-un de necuprins voal de mireasă. Între cele două lumi – tărîmul de dincolo și viața viitoare – stau încremeniți copacii. De secole. Și cînd bate vîntul, odgoanele negre se leagănă în unda mării, iar pădurea întreagă vorbește în alămuri și săbii. Un vuiet uscat care acoperă unda învolburată a tărîmului de apă. Parcă se iau la întrecere. Sau mai curînd formează un tot. Un întreg de vuiet și lumină/întuneric. Și de vrajă. Iar tu, rătăcit pelerin prin marcaje aruncate în colțuri de piatră, îți cauți drumul mai departe, neștiind însă nimic despre încotro și cînd. Știi doar că ești în Lichnos, în plantațiile-pădure de măslini din zonă, și că te-ai rupt de grup într-un moment de eliberare de călăuză, și că drumul te poate astfel cîștiga sau pierde preț de vreo cîțiva buni kilometri. Dar de-acum ești pradă vrăjii, și toate astea nu mai contează.

Aici va fi poposit și Regizorul, în răstimpul gestației lui Oedip, căutînd fundal pentru scena cu actori înlănțuiți, încinși cu brațele unul de altul, cu caucul ochilor scobit și buzele albicioase, uscate.

Și, din loc în loc, „luminișurile“ cu cioturi roditoare. Retezate parcă la ghilotină, trunchiurile seculare pitice își înalță brațul nou-înfrunzit spre înalt, semn al victoriei Zeiței. Și stau așa nemișcați. O scenă vie înmărmurită. Lumina învăluie bucata de deal devenită pepinieră seculară. Trunchiul secular rodește mlădița de măslin. „Și porumbelul s-a întors la Noe spre seară avînd în cioc o ramură verde de măslin. Atunci a cunoscut Noe că apele se scurseseră de pe fața pămîntului.“

Cu siguranță, driadele locuiesc și trunchiurile cioplite de măslin care rodesc din nou. Și, în lumina de apus, colorată în aurul merelor păzite cu sfințenie de nimfele serii, zărești parcă chipurile hidoase ale hecatonchirilor purtători de 50 de capete înșurubate pe umerii largi și o sută de brațe, care-ți rînjesc la pîndă de dincolo de porțile lumii noastre. Și alți giganți și monștri stau încolăciți în scorburile umbroase și-și fac simțită prezența în vuietul frunzișului de platoșă războinică. Pădurea de măslini nu te învăluie, ca foioasele, nu-ți răvășește copilăria. E austeră și rece, te ține la distanță. Doar imaginația, provocată de permanenta mișcare a formelor vălătucite aruncate pe boltă sau ascunse printre pietre, izvodește mereu și mereu alte chipuri înscrise în legendă. Numai așa înțelegi de ce marile mituri nu se puteau naște decît aici. Din vîrful stîncii, marea de necuprins pare, în golful strîmt care o gîtuie, o băltoacă umilă ce-i spală cu supușenie, muntelui, poala. Un destin asumat și reiterat fără crîcnire. Și totuși, Afrodita aici obișnuia să-și scalde frumusețea, ascunsă în dosul peșterii de ochii iscoditori ai muritorilor…

„Tăcere descoperitoare de taină“ (Dionisie Aeropagitul)

Drumul pietruit în alb se oprește în fața bisericii Sf. Elena, ridicată în cinstea Augustei mame, și, mai jos, se zărește o alta închinată Sf. Gheorghe. N-am avut încă acces la fișa-document. Mici bazilici cu cupolă, cu o singură navă, cu baza pătrată, albe, luminoase, din piatră. Cum sînt la tot pasul pe coasta Epirului, ca de altfel în toată Grecia. Te abat de la drum și din gînduri. Popas și reculegere. Te rupi brusc de chipurile care te-au bîntuit pînă aici. Tu cu tine în fața Celui de Sus. La apus, ușa se dă deoparte fără efort. E deschis. Orice pelerin îi poate trece pragul. O lumînare, singura aprinsă, e semn că cineva trecuse nu de mult pe aici. Liniștea e cufundătoare.

După ce te înșirui din nou pe drumeag, zărești, de aici de sus, tabloul pastoral al serilor domestice, semn că așezarea nu e departe. Revii în cotidian. Tema bucolică cu capre și oi, ciobanul, în imaginea globalizată, pare etern, verdele umbros și stînca stearpă. Dar parcă acolo, nu departe, se zărește Pan cu fluierul și, alături, una dintre nimfe. Cîntul chitarei reverberează. 

în luna lui mai… 

* Oraș cu o istorie bogată, cu numeroase încrengături culturale pe care le poți descifra în monumente și pietre, în tradiția locului, în poveștile oamenilor. Aflat cîndva sub dominație venețiană, fapt marcat, în acele timpuri, de Castelul, datat 1624, deasupra uneia dintre porți, pur­tînd efigia Leului Sfîntului Marcu, simbolul Veneției. Și, tot acolo, păstrat din timpul dominației otomane, Castelul lui Ali pașa, teribil și controversat personaj. Supranumit „leul din Ianina“, spaima locuitorilor, mulți părăsindu-și, din cauza despotului, locul de baștină, e în cele din urmă ucis chiar de confrați, capul fiind trimis, ca trofeu, sultanului. Era în 1822. Dar chiar și așa, muzeul lui dedicat, care-i poartă numele, reface o epocă și valorifică, prin piese de excepție, un impresionant destin. O bogată colecție de gravuri îi păstrează profilul. În ce ne privește, numele lui se leagă de înfruntarea lui Pazvantoglu din Vidin, dar și de distrugerea orașului Moscopole, într-un adevărat măcel de care contemporanii nu voiesc nici aminte să-și mai aducă. Adevăr și poveste, multe asemănări cu alte destine de alte personaje care au făcut fala unor vremuri ce încă își caută cititorii și sormonitorii de arhive. Altminteri, puncte de referință, într-un traseu turistic „obligatoriu“, înscris în fișa postului, dar încă, din păcate, cu minime sau deloc conotații în agenda turistului de grup organizat.

Zizi și neantul jpeg
Evadări în absolut
Intrînd în mare și înaintînd în ea, atît cît îți permiteau puterile, sfidai direct determinările.
956 08 Foto LNiculae jpg
Note şi fotografii (3)
Alte sunete vagi compun însăși tăcerea.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Capătul drumului – cum recuperăm anii ’90?
Tramvaiul 21 are o cu totul altă personalitate decît troleul 66 sau autobuzul 135.
p 19 WC jpg
Natura-n bucate
Sînt aceste panacee care promit viață lungă și sănătoasă reale sau doar o găselniță a industriei alimentare?
p 20 WC jpg
Apocalipsa la îndemînă
În orice religie, extremismul secretă o ideologie a „comunităţii aleşilor” eschatologici în luptă cu restul „decăzut” al umanităţii.
Theodor Pallady jpeg
Franciscanul de pe Bega
„Prologul” pelbartian e savuros ca un poem avangardist.
1226px Jesus walking on water  Daniel of Uranc, 1433 jpg
Aventura a doi frați ambițioși
A filozofa despre ambiție fără a ne reconsidera reperele riscă, pe lîngă prețiozitate sau cinism, să ne limiteze pur și simplu la gustul obsesiv de a parveni speculativ, intelectual, moral.
p 24 A  Vrana jpg
Cu ochii-n 3,14
Muștele femele au mai mulți neuroni decît masculii, acesta este rezultatul unui studiu recent care a observat creierul larvelor cu o tehnică inedită.
Zizi și neantul jpeg
La piscină
Pe vremuri, în anii ’70-’80, mersul la piscină era una dintre activitățile cele mai „fancy”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Corpul
Pe la 15 ani, deja îmi pierdusem toată încrederea în mine.
p 19 Johann Sebastian Bach WC jpg
Muzica lacrimilor. Bach
Muzica nu „reprezintă“ drama christică și nu îi caută o semnificație anume: ea se naște din cutremurarea care cuprinde lumea în momentul suferinței divine și o sădește adînc în sufletul ascultătorului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Două comentarii la Geneză
Nu puțini s-au întrebat, de-a lungul secolelor, de ce ultimele trei cărți ale „Confesiunilor” lui Augustin sînt, de fapt, o exegeză la primele versete ale „Genezei”.
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
„Cînd viața se întîmplă, puiul e tot pui.“
Window through a window in Röe gård café 2 jpg
Decît un termopan, șefu’
După două ore de spart la daltă de jur împrejur, o opinteală finală a extras tocul ferestrei din perete, cu pervaz cu tot.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
O să fie bine! – recensămînt 2022 –
O să ajung eu în Albania, iar ei or să fie tot la coadă, încremeniți în așteptare.
E cool să postești jpeg
Viața fără Facebook
Cura de dezintoxicare de Facebook i-a făcut pe subiecții studiului mai toleranți față de ideile politice ale taberei adverse.
p 20 jpg jpg
La ceasul fără umbre al amiezii
Pentru viaţa spirituală, pentru căutarea şi întîlnirea cu Cel nelocalizabil, locul mai are importanţă?
Theodor Pallady jpeg
Pe terasă, cu Epictet
Greu de spus dacă stoicismul e la modă pentru că se poartă textele aspiraționale sau pentru că timpul nostru face loc unui anume neo-păgînism.
Jilava Prison jpg
Răutatea și contextul de viață
Oamenii vinovați de ceva rău, cîți or fi ei, provin adeseori din rîndul celor buni.
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Labirintul din tufișuri de tuia și-a deschis porțile pentru 78 de nudiști.
Zizi și neantul jpeg
Mentalități din alt film
Avem, oarecum, un obraz mai gros, ne-am învățat, de nevoie, să fim mai puțin sensibili în momente în care, de fapt, ar trebui să fim.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
M-aș muta din București, dar unde?
Mereu am urît cumva Bucureștiul, deși m-am străduit să-l iubesc, iar în ultimii ani, de cînd nu se întrevede nici o schimbare, l-am urît mai mult decît oricînd.
p 19 WC jpg
Ordinea morală a lumii
Ne place sau nu, chiar există și femei care nu vor să aibă copii. Ce se întîmplă dacă le obligi să ducă sarcina la termen și să dea naștere unui copil pe care nu-l doresc?
p 20 jpg jpg
„Cîntarea Cîntărilor” și tandrețea interpretării
În mijlocul unei istorii a poporului lui Dumnezeu aspru judecată, cu căderi și ridicări neîncetate, cu plîngeri și strigăte de speranță, pocăință, credință neclintită și întunecate lepădări stă un cîntec de dragoste care lovește pe cititor chiar în creștetul sufletului și al cărnii.

Adevarul.ro

image
Vacanţe de coşmar pentru zeci de mii de turişti blocaţi într-o staţiune. O familie susţine că trebuie să dea 26.000 de dolari pentru o săptămână de cazare
Vacanţele în oraşul turistic Sanya de pe insula tropicală Hainan din China au devenit un coşmar în acest weekend pentru zeci de mii de turişti care au rămas blocaţi acolo brusc, după ce autorităţile chineze au impus lockdown din cauza a peste 1.200 de cazuri de Covid-19.
image
EXCLUSIV Bărbatul cu probleme psihice care şi-a măcelărit familia, în Argeş, nu mai fusese evaluat de o comisie din 2004
Bărbatul de 53 de ani din comuna argeşeană Bascov care a masacrat cinci membri ai familiei şi avea probleme psihice nu a mai fost evaluat de către o comisie de specialitate de acum 18 ani, legislaţia fiind una extrem de permisivă.
image
EXCLUSIV Autorul masacrului din Argeş suferă de schizofrenie. Psihiatrul său: „Avea relaţii strict cu familia“
Viorel L., bărbatul de 53 de ani din comuna argeşeană Bascov care şi-a masacrat familia, suferea de mai mult timp de schizofrenie şi urma un tratament medical. Bărbatul nu avea un loc de muncă şi stătea în majoritatea timpului în curtea casei, fiind o persoană izolată.

HIstoria.ro

image
Pacea de la București (10 august 1913): „Ne-am jucat de-a Congresul de la Viena”
O sursă interesantă despre evenimentele anilor 1912-1913 o reprezintă însemnările celor două personalități ale Partidului Conservator – Titu Maiorescu și Alexandru Marghiloman. Jurnalele celor doi sunt caracterizate de un veritabil sincron.
image
Armele dacilor: formidabile și letale
Dacii erau meșteșugari desăvârșiți în prelucrarea metalelor, armele făurite de fierarii daci fiind formidabile și letale. Ateliere de fierărie erau în toate așezările, multe făcând unelte agricole sau obiecte de uz casnic, dar un meșter priceput putea foarte ușor să facă și arme.
image
Războiul Troian, între mit și realitate. A existat cu adevărat?
Conform legendei, Troia a fost asediată timp de zece ani și apoi cucerită de grecii regelui Agamemnon. Motivul izbucnirii Războiului Troiei ar fi fost, conform „Iliadei”, răpirea Elenei, cunoscută drept frumoasa Elena, Elena din Argos sau Elena a Spartei, fata lui Zeus și a Ledei.