Muzeu imaginar

Publicat în Dilema Veche nr. 574 din 12-18 februarie 2015
Muzeu imaginar jpeg

Găteala capului constituie o componentă esenţială a portului popular, marcînd diferenţe specifice de la o regiune la alta a ţării. Pentru zona Făgăraşului, Gridul reprezintă o oază aparte, căiţa fiind o particularitate exclusiv a vestimentaţiei gridanelor, ceea ce atestă vechimea portului din această zonă încă foarte bine conservată. În satele din jur, care fac parte administrativ din aceeaşi comună cu Gridul, portul are alte caracteristici, fără legătură cu ceea ce se mai păstrează încă, sporadic, în Grid. 

Căiţa 

(În limba literară: scufiţă de copil) denumeşte un vechi obiect de podoabă, purtat de femeile măritate mai ales pînă la Primul Război Mondial. Croită pe forma capului, este confecţionată din pînză neagră, cu flori roşii, iar lateral are două „urechi“ din panglică de moar negru încreţit, numite „reţe“. Pe urechi, femeile tinere aplicau „fluturaşi“ sau „părăluţe“. În timp, căiţa a fost bogat ornamentată cu panglici de mătase, de diverse culori, cu mărgele, de diferite mărimi şi culori, în modele variate şi bogat împodobite, căci idealul nerostit era ca fiecare căiţă să fie unicat, cu modele care nu se împrumutau, „nu se spuneau“. Acesta ar putea fi un argument al faptului că în tradiţionalele şezători nu întîlneai borese care să coase la căiţă. De altfel, puţine erau, în sat, ţărăncile care să ştie confecţiona acest obiect de podoabă.

În arealul semantic al aceluiaşi cuvînt, ar fi de menţionat şi expresia „s-a născut cu căiţă“ (despre un nou-născut cu un rest de placentă pe creştet), care se spune despre cineva norocos; cuvîntul trimite la soartă, semnificaţie nu lipsită de importanţă pentru „destinul“ acestei componente a portului gridănesc; căiţa se dădea cadou la nuntă, miresei, de către naş, şi nu putea fi înstrăinată, obiceiul spune că trebuie să te îngropi cu căiţă, moment care practic închide traseul pămîntean al celei care a purtat-o. 

Jocul miresei se mai numeşte, deloc întîmplător, „Jocul căiţei“. Fiecare nuntaş învîrteşte mireasa, după ce a pus cîţiva bănuţi în farfuria de pe masă. Jocul e însoţit de strigături: „Astă nuntă nu-i tîrţ-pîrţ / Că nu-i făcută din cîlţi / Că-i făcută din fuioare / Şi mireasa-i ca o floare / Că-i făcută din fuior / Mirele ca un bujor.“ 

Expresia îndeobşte folosită „s-a gătit cu căiţă“ nu reţine însă şi cea de-a doua componentă a acestui mod de împodobire a capului, dar

completează în chip deosebit de original întregul edificiu. 

Pomeselnec (polmesenec, pomneselnec) 

Este un ştergar alb, de 2 m lungime şi 30-35 cm lat, din pînză ţesută în casă, cu alesături în „ciurele“ şi vărguţe simple cu mătase albă sau neagră. Se poartă obligatoriu de către femeile măritate, peste căiţă, legat în diferite feluri, în funcţie de vîrstă şi ocazie, fie „învăluit“, fie „peste cap“ sau „pe sub barbă“. 

S-a făcut chiar legătura şi cu polonezul

, cuvînt însemnînd „semilună“ (care trimite la forma în care se leagă acest ştergar), dar nu toţi cercetătorii susţin această ipoteză.

Cunoscuta cercetătoare-etnograf Elena Băjenaru descrie acest important şi „straniu“ veşmînt: 

„Unic şi ancestral, ţesut în război, întotdeauna în trei iţe, din bumbac şi cu puţine elemente decorative, pomeselnicul se purta atît vara cît şi iarna. În mod obişnuit, pomeselnicul se purta peste căiţa cu urechi sau reţe şi fruntar, înconjurînd obrazul într-un cadru negru şi alb de formă trapezoidală. Căiţa cu urechi era făcută din material negru înflorat cumpărat, ca şi fruntarul care era o bentiţă lată de 7-8 cm, decorată cu mărgele. Lateral, la căiţă, erau prinse două urechi din material negru încreţit manual. 

Pomeselnicul, piesă puţin ciudată şi bizară, va mai rămîne o perioadă ca piesă de ceremonie, la nuntă, pentru a marca intrarea în rîndul femeilor căsătorite, mireasa îl purta. La femeile mai în vîrstă, pomeselnicul se trecea pe sub bărbie. La spate, capătul de deasupra se întindea cît era de lat pentru a se vedea cît mai bine motivele decorative. De asemenea, cu cît înaintăm în vîrstă, cu atît pomeselnicul este mai puţin împodobit. Locul pomeselnicului a fost luat de cîrpa de cap neagră.“ 

În Grid, ţărăncile vîrstnice se mai gătesc cu căiţă, la marile sărbători, sau, ca horitoare, cînd mai participă la cîte un festival de artă populară organizat la Făgăraş, Braşov sau Sibiu. Dar tot mai puţine sînt femeile care ştiu a împodobi capul cu căiţă, căci „filmul“ derulării acestei îndeletniciri nu e deloc uşor de urmărit, cu atît mai puţin de aplicat.  

„Noi avem un port foarte special, iar cea mai importantă piesă este căiţa, veşmîntul care se pune pe cap. Înainte, femeile în vîrstă – bunicile şi mamele noastre – purtau căiţa cu colac şi cînd mergeau la seceră, la munca cîmpului. Acest port diferă un pic de la femeile tinere la cele mai în vîrstă. Femeile tinere purtau căiţă cu coarne şi pomeselnic, rochie şi două şurţuri, în faţă şi în spate, iar femeile în vîrstă, căiţă cu colac, pomeselnic şi fiţioni şi crătinţă sau şurţ covoresc. Fiţionii erau făcuţi din păr natural. 

Femeile tinere primeau căiţa de la naş, înainte de a se mărita, dar pentru acest lucru ea trebuia să-i dea naşei cîteva cadouri: o pereche de mîneci şi un batic frumos împodobit. De asemenea, după ce se logodeau, mireasa trebuia să-i facă mirelui o cămaşă. Mirele, la rîndul lui, trebuia să-i facă şi el miresei un cadou – de obicei o panglică frumos lucrată pe care fata urma să o poarte la gît. Obiceiul spune să porţi căiţa de cînd te măriţi şi pînă după moarte. Noi ne gîndim însă de multe ori că, la cît de puţine femei mai ştiu să facă acest port, dacă îl mai şi băgăm în pămînt, atunci o să se piardă de tot, din păcate.“ – Victoria Coman, 77 de ani. 

Avînd în vedere particularitatea „căiţei“, păstrată cu sfinţenie de gridane, poate n-ar fi lipsit de interes un demers din partea autorităţilor, asistate de specialişti în domeniu, pentru a trece „căiţa“ în rîndul elementelor ce atestă autenticitatea şi originalitatea portului popular din această zonă. 

Cătrinţa 

Şi cătrinţa cu colţ, specifică numai Gridului, atestă eleganţa boreselor locului. Un pătrat cu latura de 1 m, din aba neagră, ţesută în război şi bătută în piuă, cătrinţa se montează pe partea din spate, pe diagonală, peste poalele albe ale iei, iar în partea din faţă se pune şurţul, tot ţesut în război, a cărui încărcătură cromatică s-a schimbat semnificativ în ultima sută de ani. Cînd, astfel gătite, femeile porneau la muncă, şurţul era negru, cu vinişoare firave, colorate în culori naturale de roşu-cărămiziu, verde şi alb. În timp, fundalul negru a fost înlocuit de roşu masiv, pentru ca ulterior desenul geometric să piardă teren în favoarea decoraţiei florale, bogată cromatic, la care însă intervenţiile dure, din anii ’80, cu fir de lame sau cu sclipici, nu lipsesc. Astfel gătite, urcînd în şir indian scările spre biserică, cu căiţele care-şi aruncă umbra pe zăpada dintîi, ca nişte corăbii părăsite în golfuri labirintice, gridanele duc cu ele, spre hotarul de dincolo, chipul unei alte lumi, a aristocraţiei ţărăneşti – prin ţinută, gestică, mîndria, dar şi smerenia cu care ştiau a-şi purta veşmintele. Este o lume care se voalează treptat, în ritmul lent al obiectivului de filmat, iar clişeele vor folosi, cu siguranţă, cîndva, la reconstituirea ei documentară. Privilegiul de a-i fi contemporani ar trebui însă să ne oblige să acţionăm sub semnul imperativului. 

Dialog între nepoată şi bunică 

Andreea Molodău (masterandă ASE, 22 de ani): Toate ţărăncile ştiau să confecţioneze căiţa?

Erau femei pricepute care ştiau să coase căiţe, nu erau neapărat din sat, din cîte ştiu. În urmă cu aproximativ 70 de ani, ştiu că era o femeie din Pîrîu.

A.M.: Se mai fac căiţe azi?

Căiţe nu se mai fac de vreo 80-100 de ani.

A.M.: Boresele se mai gătesc cu căiţă?

Foarte rar, doar cînd sînt solicitate să participe la vreun eveniment.

A.M.: Dar mai demult cum era?

Se îmbrăcau doar femeile măritate şi în special la nunţi, dar acum o sută de ani femeile purtau căiţă şi cătrinţă, şi în zi de lucru.

A.M.: Există azi tinere preocupate să înveţe a-şi împodobi capul cu căiţă?

Din cauză că în Grid au mai rămas aproximativ 50 de familii, nu există o persoană care să se preocupe de a transmite acest obicei în rîndul tinerilor. Nu sînt foarte multe familii de tineri, mulţi sînt plecaţi.

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
În ochii ei era dragoste, multă dragoste
Cît de repede se petrecea totul, fără să analizezi, fără să-ți pui întrebări, fără să te gîndești la un viitor, erau ca niște fire care se înșiră, apoi se deșiră, ca o lumînare care se aprinde undeva în noapte, arde întîi viu, apoi mocnit și se stinge de la sine.
Un album studiu al bisericilor transilvane jpeg
Un album-studiu al bisericilor transilvane
Textul are sobrietate ştinţifică, devotament faţă de documentarea monumentelor şi a vieţii religioase care le-a modelat şi care s-a modelat, de-a lungul timpului, în jurul verticalei lor.
Theodor Pallady jpeg
Tiparul și Cartea cărților
Nu știu să se fi publicat la noi, pînă acum, o asemenea panoramă a edițiilor tipărite ale Sfintei Scripturi de pe orice meridian și în mai toate limbile cunoscute.
Zizi și neantul jpeg
În mulțime
Oamenii prezenți erau animați de entuziasm, dar de unul mai blînd, mai difuz.
Visez parcaje subterane jpeg
Visez parcaje subterane
Locuitorii la bloc ar trebui să-și privească cartierul ca pe propria curte și să lase mașinile la bulevarde, pentru a se bucura de natură.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
Un bărbat de 60 de ani a mers la dentist pentru o plombă și a ajuns la urgență direct în operație, pentru că a înghițit capul frezei care-i scormonea dintele.
Oh salvie levănțică iasomie trandafir jpeg
Oh salvie levănțică iasomie trandafir
La început, l-am întîlnit pe Mircea Anghelescu ca profesor, în Amfiteatrul „Bălcescu“.
Zizi și neantul jpeg
Din mers, „mici” bucurii
Bucuria trece dincolo de tine și o-mpărtășești, involuntar în general, și celorlalți.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Privirea lui Chateaubriand
Memoriile au fost proiectate – cum altfel? – pentru posteritate, dar ca o voce de dincolo de mormînt.
Filosofie și muzică  Gabriel Marcel jpeg
Filosofie și muzică. Gabriel Marcel
Muzica este așadar, în mod primordial, nu un obiect al gîndirii, ci un mod al ei.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
...mai mulți americani au murit înecați cu lăptuci decît mușcați de șerpi și de crocodili, combinat.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Speranța moare ultima?
Mereu m-am întrebat dacă speranța care poate aduce cu sine un soi de idealism în a privi lucrurile din jurul tău folosește într-adevăr la ceva.
O lume a poveștilor jpeg
O lume a poveștilor
Narativele care pot subjuga națiuni întregi nu sînt o invenție modernă – după cum afirmă psihiatrul Boris Cyrulnik, în cea mai recentă carte a sa, apărută luna trecută la editura Odile Jacob.
André Scrima: Ziua una şi a opta jpeg
André Scrima: Ziua una şi a opta
Lumina Paştilor: pe cea vizibilă în biserici şi pe străzi, ucrainenii nu şi-au putut-o îngădui; pe cea spirituală, religia patriarhului Kiril o insultă, o sufocă.
Theodor Pallady jpeg
Un Sisif în robă franciscană
Camus a fost doar martorul esențial al asprelor sale vremuri și, prin revolta contra absurdului, aproape un mărturisitor.
Zizi și neantul jpeg
Iarbă verde și obligativități
Avem tendința să ne complicăm puținele zile libere. Să le încadrăm în sisteme, să le tratăm ca pe unele de lucru în alt domeniu: cel al leisure-ului, al entertainment-ului.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
Care ar fi playlist-ul ce v-ar alunga pe dumneavoastră de la o demonstrație?
Blocul, strada, etajul și apartamentul jpeg
Blocul, strada, etajul și apartamentul
În locul garajului a apărut un parc, la fel de lipsit de imaginație din punct de vedere urban ca și lamele de blocuri din spatele unității militare, dar care, cu zonele sale verzi, evoca peluza spălătoriei de steaguri.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Ce caută americanul în Europa?
Îmi dau seama că avem de toate aici, pe bătrînul nostru continent, micul nostru paradis terestru, că este (a fost... oare?) una dintre cele mai bune lumi posibile și că mi-ar trebui vreo cinci vieți ca să văd și să trăiesc tot.
E cool să postești jpeg
Discursul populist (sau cine mănîncă poporul?)
Prin compătimire, le este indus oamenilor un sentiment de victimizare care, mai apoi, este zgîndărit, pînă la transmutarea acestuia în furie.
Despre viața filosofului  Un scenariu inactual jpeg
Despre viața filosofului. Un scenariu inactual
În cazul filosofilor, atenția cu care le este citită și judecată biografia este mai mare decît în cazul scriitorilor sau pictorilor.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Roua învierii
Din prospețimea naturală a dimineții, roua trece în registrul auroral al vieții spirituale, care are nevoie de speranța eficace a începuturilor și a reînnoirii.
Zizi și neantul jpeg
Educație religioasă
În copilărie nu știam ce se serbează de Paști. Știam că se vopsesc ouă roșii și chiar, mai tîrziu, că vine Iepurașul.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
Au apărut: artist multimedia, barista și expert în prăjirea cafelei.

Adevarul.ro

image
Colosul cenuşiu. Ce ascunde muntele de zgură, una dintre cele mai mari halde din România VIDEO
În vecinătatea combinatului siderurgic din Hunedoara, se află una dintre cele mai mari halde de zgură din România.
image
Un şofer a rămas fără permis şi a fost amendat după ce a sunat la 112 ca să anunţe că este şicanat în trafic
Un apel la 112 a luat o turnură neaşteptată pentru un bărbat de 37 de ani. Acesta apelase serviciul de urgenţă ca să anunţe că un şofer îl şicanează în trafic, pe raza comunei brăilene Viziru.
image
Afacere de milioane de euro lângă un radar ce comunică direct cu baza Deveselu. „Nu s-a cerut avizul MApN”
MApN a dat in judecată Consiliul Judeţean Dolj după ce a autorizat construirea unui depozit in zona radarului din localitatea Cârcea. Instalaţia militară este importantă pentru apărarea aeriană a României. În spatele afacerii stă chiar primarul din Cârcea.