Danielle Steel

Publicat în Dilema Veche nr. 397 din 22-28 septembrie 2011
Mai mult decît servicii jpeg

Danielle Steel şi ale ei opere le-au marcat, vrînd-nevrînd, pe fetele din toate timpurile. Oricît de deştepte s-ar fi crezut ele, oricît de ironic ar fi zis că le receptează, nu era în totalitate aşa: cel puţin pînă la o vîrstă, multe fete s-ar fi vrut eroine Danielle Steel-iene, tot aşa cum s-au dorit prinţese. De ce? – vă veţi întreba, cei mai raţionali şi mai elitişti dintre voi, de ce? – şi pe bună dreptate. Deoarece, cred eu, există, încă, de multe ori reprimate, aspiraţii de romantism ieftin în destule „suflete feminine“, oricît de independente şi critice ar fi acestea în lupta zilnică. O tendinţă, ruşinoasă şi uşor sănătoasă către siropoşenie. 

Nu spun, nicicum, că e unanimă. Departe de mine gîndul. Şi nici că romanele lui Danielle Steel au mare valoare literară. Nu. Spun doar că, uneori, în anumite zile negre, e plăcut, dacă nu să citeşti asemenea romane, măcar să te uiţi la ecranizările după ele: e ca şi cum ai mînca bezele roz şi moi (marshmallows), dulci, dar fără zahăr, fără risc de diabet. Fără riscuri, în general. Aşa sînt şi romanele, şi personajele lui Danielle Steel. Nu că personajele nu trec prin viaţă, căci, slavă Domnului, trec: altfel romanele nu ar mai putea ajunge la bun sfîrşit. Doar că cel puţin pe eroinele din filme nu se citeşte îndeajuns consistenţa psihologică: parcă necazurile lor (din cele mai diverse) le ating doar aşa, en passant, delicat, alunecă pe lîngă ele şi se scurg undeva, alături. 

Nu că nu ar avea parte de drame existenţiale fundamentale: le mor părinţi, taţi, mame, fraţi, surori, ba chiar şi copii; sînt părăsite şi înşelate, cînd le e lumea mai dragă, de cine nu s-ar fi aşteptat niciodată, din motive care de care mai stupide. 

Şi totuşi, pe chipurile lor, şi mai ales în jocul lor actoricesc, parcă nimic din toate astea nu se vede îndeajuns, la fel cum nu se observă nici pe chipurile prea perfecte din Tînăr şi neliniştit. 

Femeile lui Danielle Steel sînt mereu calme, civilizate, bine-crescute. Chiar dacă fac parte din înalta societate, chiar dacă nu, au, cumva, în sînge, acest soi de comportament. Pasiunile le copleşesc suav, mai curînd prin învăluire, decît printr-o baie directă. Ele se poartă ca şi cum ar urma mereu, instinctiv, Regulile seducţiei. Cum se cucereşte un bărbat ale lui Ellen Fein, Sherrie Schneider, care recomandă să fii misterioasă, reţinută, să nu te dezvălui prea mult. 

Se pare că reţeta funcţionează, cel puţin în romanele lui Danielle Steel: respectivele femei se căsătoresc mereu cu bărbaţi senzaţionali, şi bogaţi, şi frumoşi, şi înţelegători. Şi nu numai că se căsătoresc, dar aceştia ajung să le adore pe viaţă, exact cum spun autoarele că se întîmplă dacă le urmezi reţeta. Probabil că de aceea se uită la asemenea ecranizări fete şi femei altfel serioase, cu umor, discernămînt şi carieră: Prinţesa din fiecare, în realitate înăbuşită şi exilată într-un colţ interior prăfuit, iese timidă la iveală. În cele mai multe cazuri, doar într-un mod ipotetic. Îşi permite, ca spectatoare, cu ruşinea de rigoare, să fie martoră (şi, eventual, să savureze) un pattern pe care în viaţa de toate zilele nu l-ar aplica mai niciodată. Sau, oricum, nu aşa, pe faţă, poate mai voalat, mai cotit. 

Mărturisesc că mi-am cumpărat filmele din seria amintită şi că m-am uitat la ele, plictisindu-mă uneori, tocmai pentru că în viaţa de toate zilele nu m-am simţit deloc prinţesă, nici măcar o doamnă de la marginea bunei societăţi (dacă există cu adevărat aşa ceva). Tendinţa mea din ultimul timp este să fiu tot mai aspră în relaţiile cu cei din jur, în special cu sexul opus, într-o acerbă luptă pentru supravieţuire pe care, după ce o constat, de fapt o dispreţuiesc. Şi să spun tot mai des lucruri neplăcute în afară, cînd cineva mă calcă pe coadă. Să fiu cît de cît umană doar cu copiii, bătrînii, animalele şi prietenele vechi. Bărbaţii tind să fie priviţi mai curînd ca eventuali rivali care trebuie îmblînziţi, cu manevre care să solicite minimum de timp. Şi atunci un pic de delicateţe şi idilism, asociate cu o rochie vaporoasă, pot fi binevenite, oricît ar fi de anoste, măcar ca spectacol temporar.

14432651257 2f5a92d0bd k jpg
Pădurea și parcul
Acolo, în pădure, realizezi că tu ești un musafir, primit acolo cu îngăduință, și că este cazul să nu rămînă urme ale trecerii tale.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
De ce urăsc statul român?
Profesorul Aurel Romilă, care a murit recent, spunea că cele mai multe dintre bolile psihice ni se trag de la societatea în care trăim.
p 19 jpg
Mizele vulgarității
O miză a vulgarității ar fi vizibilitatea, tradusă prin „rating” – și e suficient să ne uităm la rețetele emisiunilor de așa-zis divertisment de la televiziunile comerciale românești, pentru a înțelege de ce este atît de mult folosită.
p 20 Sfintul Serafim din Sarov WC jpg
Delir cu complicaţii religioase
Nu e oare de rîs scenariul fantast al „războiului sfînt” împotriva unui Occident care ar ameninţa, cu otrava lui, bastionul rus, refugiu al valorilor tradiţionale?
Theodor Pallady jpeg
Interludiu confesiv
Fetișul desacralizării a devenit atît de tiranic încît nu mai permite nici veracitatea blasfemiei sau defularea ironică.
Zizi și neantul jpeg
Setea
Siropul, de altfel, combinat cu apă de la chiuvetă, era unul din deliciile aleatorii ale copilăriei mele.
p 24 M  Plesu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
Cum ar fi un parteneriat al Poștei și cu HoReCa?
Zizi și neantul jpeg
Alarme, sonerii, zgomote… – din alte vremi
Aproape vii, ceasurile ne umpleau singurătățile.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
#metoo? În România?! Să fim serioși!
Nu cred că există vreo femeie, cel puțin din generația mea, care să nu fi trecut măcar o dată în viață printr-o experiență de hărțuire sexuală
p 20 N  Steinhardt jpg
N. Steinhardt despre creștinismul firesc
Creștinismul devine un regim natural al vieții, un accent care însoțește gesturile cele mai mărunte ale cotidianului.
Polul jpg
Colonialism și misionarism
Reconcilierea dintre colonialism și misiunea creștină internațională este foarte complexă.
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
A ajuns acasă rîzînd, a rîs toată noaptea și nu s-a oprit nici a doua zi (joi), nimic neputîndu-i pune capăt veseliei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
În ochii ei era dragoste, multă dragoste
Cît de repede se petrecea totul, fără să analizezi, fără să-ți pui întrebări, fără să te gîndești la un viitor, erau ca niște fire care se înșiră, apoi se deșiră, ca o lumînare care se aprinde undeva în noapte, arde întîi viu, apoi mocnit și se stinge de la sine.
Un album studiu al bisericilor transilvane jpeg
Un album-studiu al bisericilor transilvane
Textul are sobrietate ştinţifică, devotament faţă de documentarea monumentelor şi a vieţii religioase care le-a modelat şi care s-a modelat, de-a lungul timpului, în jurul verticalei lor.
Theodor Pallady jpeg
Tiparul și Cartea cărților
Nu știu să se fi publicat la noi, pînă acum, o asemenea panoramă a edițiilor tipărite ale Sfintei Scripturi de pe orice meridian și în mai toate limbile cunoscute.
Zizi și neantul jpeg
În mulțime
Oamenii prezenți erau animați de entuziasm, dar de unul mai blînd, mai difuz.
Visez parcaje subterane jpeg
Visez parcaje subterane
Locuitorii la bloc ar trebui să-și privească cartierul ca pe propria curte și să lase mașinile la bulevarde, pentru a se bucura de natură.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
Un bărbat de 60 de ani a mers la dentist pentru o plombă și a ajuns la urgență direct în operație, pentru că a înghițit capul frezei care-i scormonea dintele.
Oh salvie levănțică iasomie trandafir jpeg
Oh salvie levănțică iasomie trandafir
La început, l-am întîlnit pe Mircea Anghelescu ca profesor, în Amfiteatrul „Bălcescu“.
Zizi și neantul jpeg
Din mers, „mici” bucurii
Bucuria trece dincolo de tine și o-mpărtășești, involuntar în general, și celorlalți.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Privirea lui Chateaubriand
Memoriile au fost proiectate – cum altfel? – pentru posteritate, dar ca o voce de dincolo de mormînt.
Filosofie și muzică  Gabriel Marcel jpeg
Filosofie și muzică. Gabriel Marcel
Muzica este așadar, în mod primordial, nu un obiect al gîndirii, ci un mod al ei.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
...mai mulți americani au murit înecați cu lăptuci decît mușcați de șerpi și de crocodili, combinat.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Speranța moare ultima?
Mereu m-am întrebat dacă speranța care poate aduce cu sine un soi de idealism în a privi lucrurile din jurul tău folosește într-adevăr la ceva.

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.

HIstoria.ro

image
Victimele stalinismului, investigate de un medic român incoruptibil
lexandru Birkle a participat la investigarea gropilor comune cu victimele stalinismului, găsite de administraţia germană a Ucrainei în orașul Viniţa, precum și în localitatea Tătarca de lângă Odessa.
image
Una dintre cele mai crude și spectaculoase metode de execuție
Călcarea sau strivirea de către un elefant este o metodă de execuție sau de tortură mai puțin cunoscută de-a lungul istoriei, deși a fost practicată până în secolul al XIX-lea.
image
Graffiti: artă sau vandalism?
De-a lungul istoriei sale zbuciumate, acest gen artistic a reprezentat mereu un subiect fierbinte, pus la zid și supus dezbaterilor din societate. Este bun sau rău graffiti-ul?