Crucea greacă

Publicat în Dilema Veche nr. 396 din 15-21 septembrie 2011
Crucea greacă jpeg

Recent, am citit în Dilemateca (anul VI, nr. 63/2011, p. 40), un comentariu al lui Alexander Baumgarten la volumul Aristotel la Muntele Saint-Michel, de Sylvain Gouguenheim (Editura Nemira, 2011). Cartea încearcă să propună o rută alternativă a transmiterii Greciei culturale şi filozofice antice către Europa medievală. Nu prin intermediul episodului arab, aşadar, cum se crede îndeobşte, ci prin intermediul unei filiaţii directe, pe care şi comentatorul român o numeşte latinocentrism. Dar acest latinocentrism, reiese din interviul cu autorul, publicat de aceeaşi revistă Dilemateca, este de fapt o moştenire a Bizanţului. Veneţia a fost, printre altele, şi o sursă de circulaţie a influenţelor pre- şi post-1453 între Răsărit şi Apus. Nu numai în ceea ce priveşte pictura, ci şi arhitectura. Ştim acum cu destulă certitudine că Renaşterea datorează mult, artistic cel puţin, Cruciadelor şi, mai ales, cuceririi samavolnice a Constantinopolelui de către latini. Nu mai mică este influenţa celor refugiaţi din calea cuceritorilor islamici. Multe dintre icoanele prezentate de o expoziţie a artei bizantine, găzduită de MNAR, erau făcute de refugiaţi cretani la Veneţia. După ce am vizitat prin Programul „Chorus“ şaisprezece biserici formidabile, am constatat că influenţa răsăriteană a fost importantă aici. Desigur, regiunea poartă în sine o componentă mai pregnant bizantină decît restul Apusului. În definitiv, de unde roşul şi purpura, dacă nu de la bazilei? Justinian a cucerit Italia, dar Veneto îi celebrează memoria mai apăsat decît restul ţării; el şi urmaşii lui au presărat-o cu lăcaşuri de cult care au făcut-o să ocolească goticul, aproape, aproape complet. 

În primul rînd, desigur, este Torcello şi ale sale mozaicuri de aur, despre care deja am vorbit. Aici vedem, la Sf. Fosca, crucea greacă (aproape) înscrisă, care, mai apoi, a făcut carieră în Veneţia. Desigur, toţi ştim cît de... romee este bazilica San Marco şi cum aduce ea aproape de Occident teme ale uluitoarei Sfinte Sofii, dar şi ale Sfintei Irina, de lîngă aceasta. Dar, repet, vizita prin Programul „Chorus“ a bisericilor mai puţin expuse circuitului turistic tradiţional ne face să ajungem şi la cele mai timpurii lăcaşuri de cult din Veneţia, dintre care multe sînt cruci greceşti înscrise. În ciuda modificărilor şi – aş risca să spun – alterărilor ulterioare, se poate străvedea cît de impresionaţi au fost negustorii lagunari de amplitudinea uluitoare a spaţiului interior al acestei tipologii absolute a sacrului constantinopolitan dimprejurul Marii Schisme. Un alt motiv al preferinţei pentru spaţiile centrate poate fi şi unul mai pămîntesc. La propriu: spaţiile centrate se comportă, static vorbind, mai stabil decît bazilicile, dezvoltate – uneori excesiv – de-a lungul axului est/vest. Într-un loc precum cel venet, stabilizarea fundaţiei este un criteriu esenţial al duratei. Poate, cel puţin în subtext, aici e de căutat şi o altă explicaţie a preferinţei veneţiene pentru lăcaşurile de cult de plan central.  

Revenind în spaţii mai apropiate, cititorii dilematici îşi mai amintesc, poate, pledoaria, aici făcută, pentru revizitarea contemporană a tipologiei bazilicale în lăcaşurile de cult ortodoxe ce se vor construi de acum înainte. Pledoaria este cu atît mai validă în Dobrogea, unde se găsesc şi referinţele cele mai timpurii creştine, mai toate aparţinătoare acestui tip planimetric colonizat de biserică, la început. Dar, în acelaşi timp, nu sînt singurul care constată foarte slaba reprezentare arhitecturală contemporană a tipului de cruce greacă înscrisă. A mai constatat-o şi dl Sorin Dumitrescu, cînd judeca rezultatele concursului pentru Catedrala Patriarhală, din 2002 (fără să fi observat, însă, că proiectul nostru chiar asta propusese, un naos de plan central). Nici proiectul actual al zisei catedrale nu aminteşte în vreun fel de bazilică sau de crucea greacă înscrisă. 

Desigur, nu este vorba doar despre influenţe tipologice, ci şi decorative. Santa Maria dei Miracoli este o ducere la limită a procedeului placării cu marmură spartă pe cant în plăci simetrice, procedeu pus în operă, la modul monumental, în Sfînta Sofia. La biserica veneţiană, intarsiile de piatră joacă rol de icoane, prinse în montura altor pietre, mai puţin interesante, poate. Dar efectul este uluitor, deoarece totul, de la pardoseală la tavanul-boltă în plin cintru cu o cupolă peste altar (da, peste altar!), este piatră lîngă/în piatră, şi pe dinăuntru, şi pe dinafară, cam ca un Voroneţ placat în aceeaşi marmură de jur-împrejur şi de sus pînă jos. Iar la San Zaccaria avem celălalt exemplu bizantin pus în operă, cel al arhitecturii spaţiului sacru folosită ca simeză pentru o fastuoasă pictură religioasă, aşa cum pictate în frescă sînt interioarele bisericilor medievale ortodoxe. Exceptînd realismul picturii, care a ajuns şi în spaţiul ortodox grec, apoi românesc şi rus, în secolul al XIX-lea, şi care, spunea Arhiepiscopul Chrysostomos în cartea scrisă împreună Retrofuturism – Spaţiul sacru astăzi (UAUIM, 2007), aproape a ucis ortodoxia în Răsărit, atmosfera este asemănătoare unei biserici răsăritene. 

Sau, ca să reformulez mai exact: într-un astfel de spaţiu catolic, proiectul ecumenic nu ne mai pare – estetic vorbind, cel puţin – cu totul imposibil... Mi-am amintit, cu acelaşi prilej, de propunerea făcută de arh. Andreea Mihalache, care acum predă în SUA, în teza sa de doctorat (Dogmă şi inovaţie în arhitectura spaţiului de cult, UAUIM, 2005). În esenţă, ea propunea ca o arhitectură nouă creştină să se revendice deliberat de la precedente de prestigiu de dinainte de anul Marii Schisme dintre ortodocşi şi catolici. Înainte de această silnică despărţire, de altfel, putem observa că simplitatea capelelor catalane, de pildă, nu este departe de aerul pre-ortodox al – să spunem – Densuşului, sau al capelelor rupestre de la Basarab/Murfatlar. Este un timp care, pentru români, pare foarte îndepărtat şi, mai ales, neguros. Dar este, de asemenea, timpul în care s-a clădit, iată, Veneţia, cu arhitectura sa de sinteză între Apusul care încă se refăcea, ca un amnezic, după marile migraţii, care îi şterseseră aproape gena greco-romană, şi Răsăritul, care murea încet, sub presiunea islamică. Sună cunoscut şi, din nefericire, foarte contemporan... Bizar cum se întoarce istoria să se reviziteze pe sine însăşi, nu-i aşa?

Augustin Ioan este profesor la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu“.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Inima rezistă mai mult
Am petrecut mult timp căutînd sfaturi de domesticire a procrastinării.
image png
Lecția portugheză SAAL
Inovațiile metodologice ale SAAL, cum ar fi implicarea arhitecților în dezvoltarea comunitară
Zizi și neantul jpeg
Masa cea lungă
Pentru că viitorul era incert sau, dimpotrivă, înfiorător de cert în stagnarea lui.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Schimb de mame sau despre cum arată România
Trăim în continuare într-o țară foarte săracă
E cool să postești jpeg
Mai avem nevoie de profesori?
Este trecut cu vederea, în mod grosolan, faptul că această grevă a profesorilor, pentru drepturile salariale, este făcută tocmai în interesul copiilor.
Theodor Pallady jpeg
Cine este Hieronymus Bosch?
Hieronymus Bosch va rămîne atîrnat în muzeele altora, în vreme ce detectivii romanelor noastre polițiste vor purta neverosimile patronime neaoșe...
p 20 Gianfranco Ravasi WC jpg
O biografie în cruce
„Biografia lui Iisus” ţine mai ales seama de expresivitatea internă a Evangheliilor.
p 24 A  Manolescu jpg
Cu ochii-n 3,14
De fiecare dată cînd văd cîte un om pe stradă cu Dilema veche în mînă mă bucur de parcă m-aș întîlni cu un cunoscut. Încă nu-i salut, dar le zîmbesc. (A. M. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Colecționarii de momente
Adun într-un colț de memorie momente aparent obișnuite, care mie îmi spun o poveste.
Zizi și neantul jpeg
Vechi obiceiuri (ne)sănătoase
Diferența dintre ea și Emma Bovary era că Tincuța știa, exact, granițele dintre lumea visării și cea a vieții de toate zilele.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Doar o plimbare prin cartier
De vreo două luni încoace, mi-am făcut un obicei – indiferent de vreme, în fiecare dimineață pe la ora 9, ies la o plimbare prin cartier.
E cool să postești jpeg
Sfîntul Grobian al politicienilor
Însă, dacă erodează încrederea cetățenilor, politicienii sînt ei înșiși cei care vor cădea în această groapă.
p 20 Carol cel Mare WC jpg
Creștinismul carolingian, între cultură și politică
Ei au introdus astfel o concepţie despre rolul religios al suveranului, care nu a încetat să fie revendicată mai tîrziu.
foto BTC DV bis jpeg
Credința ca experiență
E un mister al libertății, căci fiecare în conștiință poate spune de ce deschide sau de ce nu.
p 22 WC jpg
Pascalia, piatră de poticnire?
Tema este delicată și necesită explicații extinse pentru a înțelege cîștigurile, pierderile și riscurile unui demers de schimbare a Pascaliei.
p 24 I  Morosan jpg
Cu ochii-n 3,14
Habar n-am dacă așa ceva poate fi socotit un experiment reușit sau nu.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Schimbări și obișnuințe
Dacă nu ieși din casă nu se întîmplă nimic nou.
Zizi și neantul jpeg
Familie și mese
Am crescut, prin anii 1970, cu o definiție mai curînd Disney a familiei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Copilul care recită poezia
Bine că măcar poeziile de slavă și preamărire au dispărut, însă nu se știe pînă cînd.
p 20 Kemal Kili‡daroglu WC jpeg
Pluralism religios: democratul turc şi monarhul englez
În Europa larg secularizată, monarhul englez a celebrat Polul divin şi universalitatea iradierii lui.
Theodor Pallady jpeg
Populus Dei
„Mediile bisericești înalte" au văzut în simpla adunare a laicatului un soi de reformă protestantă!
P2000594 1 jpg
Mai, RDW și București
RDW reușește, în fiecare an, să aducă în lumina reflectoarelor un număr impresionant de artiști, designeri și arhitecți
E cool să postești jpeg
Ne pierdem copiii?
„Noi, adulții, sîntem cei care dăm exemplu copiilor, iar azi acest exemplu e cel mai rău imaginabil cu putință.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
● Urmăriți derularea scandalului „The Romanian deal” în care e implicat fiul (cam pușlama, după părerea mea) președintelui Biden. Vor ieși la iveală lucruri incredibile! (S. V.)

Adevarul.ro

image
Descoperire epocală lângă Sarmizegetusa Regia realizată cu LIDAR. Nimeni nu bănuia ce ascund munții VIDEO
Un loc plin de vestigii dacice, din Hunedoara, ascuns și neglijat complet în ultimele decenii de autorități, a fost cercetat recent de oamenii de știință, cu ajutorul tehnologiei LIDAR, iar rezultatele studiului sunt uimitoare
image
Turist amendat pentru că a urcat în Munții Piatra Craiului fără să aibă buletinul la el. De ce i-a dat dreptate judecătorul
Un turist amendat de Jandarmerie pentru că „aflându-se în Piatra Craiului, pe un traseu nemarcat, a refuzat să furnizeze date pentru stabilirea identităţii sale” a dat în judecată Jandarmeria Română.
image
Camioanele care au dus faima României în toată lumea. Povestea vehiculelor solide și fiabile, cu „atitudine“ spartană
Camioanele românești, realizate la uzinele din Brașov, au fost adaptate mereu vremurilor, cu o tehnologie de vârf și prețuri avantajoase, cucerind astfel piețele internaționale, chiar și pe cele de peste Ocean.

HIstoria.ro

image
Cine au fost cele trei soții ale lui Ștefan cel Mare? Familia și copiii domnului Moldovei
Ștefan cel Mare al Moldovei a fost căsătorit de trei ori, de fiecare dată luându-și de soţie o reprezentantă a unei mari familii aristocrate, de confesiune ortodoxă. Mai întâi, Ștefan s-a căsătorit, în vara anului 1463, într-un context în care plănuia organizarea unei cruciade ortodoxe împotriva Imperiului Otoman, cu Evdochia, care descindea după tată din neamul marilor duci ai Lituaniei. Tatăl ei, Alexandru al Kievului, era văr primar cu Cazimir al IV- lea, regele Poloniei și marele duce al Lit
image
Drumul României către Tratatul de la Trianon
Nimeni nu s-ar fi putut gândi la începutul anului 1918 la o schimbare totală în doar câteva luni a condițiilor dramatice în care se găsea România.
image
Tancurile în timpul Războiului Rece
Conflictul ideologic izbucnit între Uniunea Sovietică și aliații occidentali a dus la acumularea unor cantități enorme de material militar și la dezvoltarea inevitabilă a armei tancuri.