Cum se cere

Publicat în Dilema Veche nr. 398 din 29 septembrie - 5 octombrie 2011
Democraţia cititului jpeg

Se apropie de mine cu hotărîre. Scundă, grasă şi pieptoasă, ţine nişte hîrtii flendurite pe la colţuri vîrîte într-o apărătoare de plastic transparent. „Aveţi o secundă“, zice şi nu aşteaptă să i se ofere secunda aia: „Ştiţi, sînt de la o fundaţie care ajută un cămin pentru copii orfani, nu mai avem fonduri şi dacă vreţi să faceţi o mică donaţie... Am aici actele fundaţiei, ştampile...“ „Nu, zic (şi mă mir de propria îndrăzneală; de regulă, sînt victima perfectă), nu-s convinsă că banii ajung la nişte copii.“ „Păi – zice – uitaţi actele.“ Şi iar flutură din hîrtiile alea zbîrcite. „Nu, mulţumesc“, zic, sperînd să încheiem mai repede micul contact ratat. În acel moment zîmbetul drăguţo-îndurerat i se face ţăndări şi cade cu zgomot pe peronul staţiei de metrou de la Romană. „Păi zi de la început că nu vrei să dai, mă faci să pierd timpul pe aicea...“ Am crezut că mă şi pocneşte. Nu mă aşteptasem la o metamorfoză atît de radicală şi de agresivă. Monumentul de calinitate era o ţaţă nervoasă. Ea era hoţomană, iar eu eram de vină că i-am stricat zenul. Am mai urmărit-o un pic cu privirea. Agăţase pe altcineva. Un zîmbet candid, nişte ochi căprui serioşi şi sinceri pledau cauza unor copii amărîţi.  

E una dintre multele metode de a cere una-alta. Ca, de pildă, cerutul de ţigări. Mergeţi, vă rog, pe stradă cu un pachet de ţigări în mînă. Vă vor opri şapte mii de persoane să vă ceară o ţigară. Dacă nu aveţi la vedere pachetul, tot se vor găsi puzderie de liceeni care ar avea chef să tragă un fum. Dacă nu fumaţi, aceiaşi liceeni vă vor cere bani. Textele variază. De la simplul, „nu aveţi cumva un leu în plus“ sau „ne daţi şi nouă un leu“, la „nu vă supăraţi, ne mai lipsesc doi lei să ne luăm o bere“. Am văzut şi metode mai rafinate. Persoana în nevoie vă va aborda ţinînd strîns în mînă o bancnotă de un leu. „Nu vă supăraţi, vreau şi eu o ţigară, v-o cumpăr.“ Ăsta nu mai e cerşit, omul oferă ceva, iar cei care au ţigări de dat n-o să stea acum să-i ia banii omului. Eu una am de gînd să fac un experiment. Îi dau o ţigară şi-i iau banii. Dacă mă fugăreşte ăla pe stradă şi supravieţuiesc, o să vă povestesc cum a fost. Tot din categoria cer, dar ofer ceva la schimb sînt şi cei care stau în faţa magazinelor şi le deschid uşile celor care au de tîrguit înăuntru. Deschid, se înclină adînc şi zic „săru-mîna“ la toată lumea. Sînt inofensivi, te fac să te simţi prost, dar primesc bani. Prin centru pe undeva, în faţa unui supermarket, stă un coşar. Cred că n-a văzut un coş pe dinăuntru în viaţa lui, dar e în costumaţie completă. Petrecut peste piept are un colac de funie groasă. La capătul unor sîrme încolăcite atîrnă mai multe feluri de perii circulare. Omul se pregăteşte de spectacol în fiecare dimineaţă. Parcă îl văd luîndu-şi salopeta, alegînd periile, ca un actor înainte de matineu. Vine în faţa magazinului ca la serviciu. Nu-mi dau seama cîtă lume rezonează la mitul coşarului care aduce noroc. Probabil că destulă cît să-l văd pe om, spre seară, cherchelit bine şi stîlcind consoanele: „Coja’u, puneji mîna pe cojar!“. Nu-l văd bine pe vreun acoperiş în starea asta. Iar damful unduitor de secărică din jurul său ar putea declanşa o explozie. 

Bătrînelele care stau în preajma magazinelor, dar nu cer niciodată îmi sînt cele mai dragi. Unele încearcă să vîndă un snop de flori cumsecade de prin curte sau cîteva muşcate cărora le-au dat mustăţile vegetale într-un pet de plastic plin cu apă. Am sfîrşit prin a aduce acasă o grămadă de muşcate din soiul ăsta: din aceeaşi linie maternă – rude gureşe, chivuţe colorate care au umplut pervazul geamului din bucătărie. La urma urmei, toată treaba asta cu cerutul e o convenţie. Ştiu că uneori mă minţi, dar îţi dau pentru că eşti simpatic, pentru că-mi aminteşti de bunica, pentru că azi am examen şi poate îmi porţi noroc, pentru că te chinui să joci un rol. Numai tanti aia de la metrou mi-a zdruncinat serios coabitarea cu semenii mei în nevoie. Neplăcut e că o văd foarte des, iar eu, o faţă oarecare din puzderia de persoane abordabile, mă văd nevoită s-o refuz de fiecare dată.

Selma Iusuf este jurnalistă, redactor-şef la ştiri, radio Kiss Fm şi Magic FM.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Și dacă nu o să se termine?
Sperăm că celălalt ne va accepta cu toate bandajele noastre.
Zizi și neantul jpeg
Ploi
Eram, se poate spune, invincibilă cu armura asta de plastic: torentele și bulboanele nu mă puteau doborî.
E cool să postești jpeg
Noile adicții ale adolescenților
Sînt aceste nevoi satisfăcute prin adicții? Doar temporar, însă efectele sînt copleșitoare.
p 20 Breugel, Ispitirea Sfintului Anton (detaliu) jpg
Literatură și experiență mistică
Cuvîntul poetic asigura această trecere din „mediul exterior” în „mediul interior”.
foto BTC DV bis jpeg
De ce blîndețea?
E aici ceva din alchimia virtuții la fel de veche ca natura umană.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Pe lîngă ofertele de serviciu, la mica publicitate apar uneori (ca în ziarul Libertatea de vineri, 24 martie 2023) și oferte matrimoniale: „DOMN București doresc doamnă 70 ani pt. a îi oferi feeria vieții“. De nerefuzat. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Iubirea e testul pentru curaj
Cîteodată, îți dorești atît de mult unele lucruri încît, atunci cînd apar în viața ta, te temi că le-ai inventat chiar tu – credibil, pînă la ultimul detaliu.
Zizi și neantul jpeg
Stradale
Uneori, mai ales cînd e frumos afară, strada e pur și simplu bucurie. Te plimbi și te bucuri, fără să ai vreun motiv anume. Sau avîndu-le, de fapt, pe toate.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Ce șanse are copilul ăsta?
Probabil că vecina mea deduce doar că ne certăm și e îngrijorată din cauza asta.
E cool să postești jpeg
Simțire fără rațiune
„Azi, rețelele de socializare au impus emoția, în detrimentul rațiunii”
p 20 Minastirea Sfintul Mihail, Kiev WC jpg
Diferite diversităţi religioase
Întîlnirea religiilor cere, chiar mai intens decît politicul, cunoaşterea interlocutorului: cel din faţa ta şi Cel de deasupra tuturor.
Theodor Pallady jpeg
Religia în școală, o veche poveste
După mine, neîncrederea în autorități (partide politice, instituții publice, lideri) s-a transferat și în tabăra seculariștilor anticlericali.
p 24 D  Stanciu jpg
Cu ochii-n 3,14
L-am rugat pe Siri (aplicația cu funcție de „asistent personal”) să-mi spună istoria controversatei aplicații TikTok.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Vreau să mai verific o dată
Încerc să îmi spun, cînd nu dorm de grija tuturor lucrurilor care ar putea merge prost, că este doar o încercare a minții, care vede pericole peste tot, de a mă proteja.
Zizi și neantul jpeg
Parcul Tineretului
Așa am început să ne apropriem teritoriul parcului, colțișor cu colțișor și tufiș cu tufiș, și să nu ne mai temem de el.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Am vrut să scriu
despre sărăcie, dar am scris despre cîrciumi și despre hipsteri
Oameni tineri, relaxați, care par să nu fi muncit o zi în viața lor sau în nici un caz o muncă din asta mai de duzină, numai treburi fine, intelectuale.
p 20 jpg
Sărăcia lucrurilor. Despre felul de a vedea al celor simpli
Cei simpli se află în posesia unui adevăr pe care îl știu și copiii încredințați de ocrotirea părintească: aceea că lumea, în absența lui Dumnezeu, este prea fragilă pentru a putea exista.
E cool să postești jpeg
Violența contra profesorilor
„Violența împotriva profesorilor este în creștere”, titra la sfîrșitul anului trecut și Tagesschau un articol despre un sondaj recent, potrivit căruia „Insultele, intimidarea și atacurile fizice împotriva profesorilor au ajuns să fie la ordinea zilei în multe școli din Germania”.
foto BTC DV bis jpeg
Latina la bacalaureat
Se poate începe cu pasul just și minimal al reintroducerii latinei ca materie de bacalaureat.
p 24 S  Voinescu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cîndva în anii ’70, Coreea de Nord a făcut o comandă de o mie de mașini Volvo, pe care nu le-a plătit nici pînă azi. La fiecare șase luni, suedezii le reamintesc să facă plata.
Zizi și neantul jpeg
Mame și mama
Nu mi-a plăcut niciodată prea mult ziua de 8 Martie.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce film revedem astăzi?
Revizionările ne oferă confort emo­țio­nal, ne dau un sentiment de control asupra vieților noastre și ne conectează cu tre­cutul.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Scriitorul – o specie sălbatică
Am prieteni scriitori care îmi zic: lasă, bre, că scriem pentru generațiile viitoare!
p 20 WC jpg
Nimbul după Bizanţ
Ortodoxia ca model de societate – centrat pe viaţa în Biserică, pe liturghie şi monahism – a fost un model viabil în secolele post-bizantine.

Adevarul.ro

image
Cele mai ieftine destinații de vacanță din Grecia. Insula care trece neobservată, dar merită vizitată
Pe lângă celebrele insule grecești Santorini, Mykonos și Thassos, există și alte destinații de vacanță în Grecia mai puțin cunoscute și mai ieftine. Iată care sunt acestea, conform The Travel.
image
Poliţistul care a ucis din greșeală un şofer. Nu va face nicio zi de închisoare, dar a fost obligat la daune-record
Un polițist din Vaslui a fost trimis în judecată pentru omor, dar a fost condamnat în cele din urmă pentru ucidere din culpă, după ce instanţa a schimbat încadrarea juridică a faptei.
image
Sfaturile primite de doi tineri pensionari MAI care vor să își crească fetița în Olanda. „Ne ajung banii?“
Doi tineri pensionari MAI, beneficiari de pensii militare, vor să se mute cu fetița în Olanda și au cerut sfaturi despre acest pas pe un grup de Facebook al românilor din diaspora.

HIstoria.ro

image
Statul sovietic paralel în România. Rețeaua colonelului Zudov
Prin sintagma „stat sovietic paralel” înțelegem mecanismul clandestin prin care Uniunea Sovietică a instituit controlul total asupra suveranității statului român.
image
Povestea marilor cutremure ce au zguduit spațiul românesc
La mijlocul lunii februarie a acestui an, orașul Târgu Jiu și localitățile învecinate au fost afectate de o serie de cutremure care, deși nu au produs pierderi de vieți omenești sau pagube materiale majore, au stârnit panică în rândul populației.
image
Irina Bossy-Ghica: „Îmi consacru toate eforturile pentru a reconstrui ceea ce înaintașii mei au clădit”
Stră-strănepoata lui Ion Ghica și a lui Gheorghe Grigore Cantacuzino a plecat din România în liceu, în 1973, și s-a reîntors prima oară 17 ani mai târziu, după „Revoluția” pe care ține s-o scrie cu ghilimele.