Improvizaţii
Un autobuz-autocar horcăitor de prin anii ’70 rămîne în pană între două sate, undeva, prin zona Moldovei. Şoferul se dă jos, înjură consistent şi, smucind, zdrăngănind şi scotocind în măruntaiele maşinii, scoate un cric mai vechi şi mai dubios decît autobuzul astmatic. Carura maşinii e zdrenţuită; cricul nu prea are pe ce face priză, din cauza ruginii care a mîncat temeinic de peste tot. Cricul însuşi e instabil, dar hotărîtul şofer îi fixează te miri ce pe sub tălpici ca să stea. E sfătuit să nu se aventureze. O face însă, cricul cedează şi omul ajunge cu coastele rupte la spital.
Broasca de la o poartă comună prin care două familii ajung din stradă în curţile proprii se strică. Una dintre familii, mai nepricepută la treburi inginereşti, formată din indivizi de genul comun al celor care-şi umflă degetele cînd bat un cui, se oferă să cumpere o broască nouă, cu rugămintea ca vecinul de alături să o instaleze. Vecinul de alături, un legendar nea Petrică, se încăpăţînează s-o repare pe cea stricată. La final iese un mecanism medieval funcţional. Nea Petrică legase clanţa slăbită a broaştei de un arc exterior. La rîndul lui, arcul ăsta exterior (un pic mai mic decît cel al unei somiere) era fixat de-o parte şi de alta cu două cioturi de şiret negru zdravăn înnodat. Sigur, aveai toate şansele să-ţi juleşti degetele în bazaconia aia, dar mergea, domnule, mergea!
Pe la jumătatea anilor ’90, în Parlamentul României s-a organizat nu ştiu ce reuniune extrem de importantă cu zeci de oaspeţi din străinătate. Pe holurile maiestuoase ale clădirii, care or fi făcut mulţi piepţi de costum românesc să se umfle de mîndrie, puzderie de politicieni. Pantofi strălucitori, gîturi tăiate corect de cămăşi impecabile, cravatele smirnă, obraze bărbierite milimetric. Candelabre somptuoase, draperii înalte, grele şi înciucurate, marmură, poleială, stucaturi. La baie, sulul de hîrtie igienică era trecut printr-o crenguţă de brad. Se pierduse pesemne vergeaua aia de plastic pe care se roteşte sulul, iar o minte ingenioasă a cules din brazii decorativi de pe afară o crenguţă, i-a curăţat acele şi a înlocuit-o. Nodulii de pe crenguţă încă mai miroseau a răşină.
Un cuplu de tineri îşi cumpără un apartament într-o clădire veche. O locuinţă din cele cu tavane înalte şi cu sobă la fel de înaltă încoronată de un capitel copios decorat. Deja strîmtoraţi, dar nevoiţi a face reparaţii înainte de a se muta, ajung – prin tradiţia orală a recomandărilor – la un meşter „ieftin şi muncitor“. Meşterul ieftin a început „lucrarea“ prin a dezdoi cu ciocanul nişte cuie ruginite, cuie care urmau să ţină laolaltă o schelă la fel de improvizată. I-au dat ăluia şi bani de cuie şi de alte chestiuni trebuincioase, dar meşterul se pare că avea pur şi simplu un blocaj mental în a folosi unelte şi accesorii noi. Banii primiţi se duceau însă vertiginos, nu se ştie unde. Acelaşi meşter cumpără la mîna a doua o lampă din cele cu care se arde vopseaua de pe uşi. O sculă îndoielnică, o chestie înfricoşătoare care scăpa gaz. Unul dintre ucenicii maestrului, tovarăş în a rumeni cîrnaţii cumpăraţi de la alimentară, în frumoasa sobă, se alege cu o arsură urîtă la braţ.
La rîndul ei, soba în care se frigeau cîrnaţii a avut nevoie a fi demontată. Sobarul zicea că trebuie să-i „refacă fumurile“. Se suie pe schelă, începe s-o demonteze de sus, de la capitelul extrem de greu; schela improvizată, bătută în cuie dezdoite cu ciocanul cedează, iar sobarul şi capitelul cad. Capitelul – ţăndări, sobarul – slavă Domnului!, într-o bucată. Excedaţi, tinerii încearcă să rezoneze cu meşterul. Ăla, care-şi făcuse un adevărat culcuş în casa oamenilor şi avea deja rosturile lui pe acolo după mai bine de o lună şi jumătate, se întoarce c-o ultimă soluţie către nefericiţii incapabili să-l concedieze: „Io zic că mai bine chemaţi popa să facă o feştanie!“. Zicînd acestea călcă drept pe uşa de balcon demontată şi pusă tot de el pe jos şi-i sparse geamul.
Selma Iusuf este jurnalistă, redactor-şef la ştiri, radio Kiss Fm şi Magic FM.
