⬆
Societate
Pagina 128
Penița și laptopul
Tocul şi peniţele, călimara şi sugativa, caietele „lineate“, străduinţa de a umple fără cusur paginile, cu linii, bastonaşe, litere, lacrimile vărsate cînd totuşi, chiar la capătul trudei, catastrofa se produce, „purcelul“ de cerneală se lăţeşte – sînt obiecte, îndeletniciri şi sentimente de care şcolarii de azi nu mai au sau nu vor mai avea parte.
Limba strîmbă a televiziunilor
Indiscutabil, printre lucrurile bune pe care le face Consiliul Naţional al Audiovizualului se numără colaborarea cu Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti“ pentru „monitorizarea privind calitatea limbii române la posturile de radio şi de televiziune“ şi publicarea periodică a unui raport realizat în urma acestei monitorizări.
Femeile și Wikipedia
Wikipedia e webenciclopedia care devine de multe ori referinţa supremă în domeniul digital şi lasă în subteranele spaţiului virtual dicţionare şi enciclopedii de renume. Succesul a fost determinat de posibilitatea ca oricine să poată edita un articol. Teoretic, acest spaţiu democratic ar trebui să aibă un număr relativ egal de contribuitori de gen masculin sau de gen feminin.
La Cetate, la festival
Anul acesta am ajuns, şi eu, la a doua ediţie a Festivalului Degustătorilor de Film şi Artă Culinară (FDFAC) ce a avut loc în Portul Cultural Cetate între 18 şi 27 august. Filme şi mîncăruri din zece ţări prin care trece Dunărea au putut fi savurate şi dezbătute în zece zile la Mircea Dinescu, la Cetate. A fost o experienţă altfel decît cele... standard de la alte festivaluri de film.
Cu ochii în 3,14
Sînt deopotrivă fascinat şi înspăimîntat de documentarele de pe Discovery în care cohorte de savanţi vorbesc despre coliziuni ocazionale sau iminente între galaxii, despre fuziuni ale găurilor negre, despre explozii şi implozii ale planetelor, condimentînd toate aceste teorii cu expresii precum „război epic între corpuri cereşti“, „cimitir cosmic“, „universul ca rezultat al distrugerii şi dezordinii“ etc., încît acum, că totuşi apuc să scriu toate astea, iar voi le şi citiţi, mi se pare de-a dre
Sexualitatea lui Ceauşescu sau manelizarea istoriei
Felul în care rescriem sau repovestim Istoria dă întotdeauna mai multe indicii despre prezent decît despre trecut – adică e mai grăitoare despre noi, cei de azi, şi abia mai apoi despre moşii şi strămoşii noştri, cei de altădată. Spune-mi ce istorie/istorii din trecut te interesează şi-ţi voi spune cine eşti în prezent – cam aşa s-ar putea sintetiza ideea. În ultimii 20 de ani s-au spus despre regimul comunist mari adevăruri, dar şi mari tîmpenii.
Obrazul urît al iubirii
S-a trezit la prima oră a dimineţii, s-a uitat în jur, nu numai pentru a vedea de-i singur, ci şi pentru a depista ceva de valoare ce ar mai fi de vîndut, de prin curte. Găsi o sapă uitată pe rîndul de vie, un coş de nuiele plin ochi de porumb, un butoi dospit de soare, putina abia scoasă din pivniţă, aflată la fermentat, împreună cu varza ce rămase de cu iarnă, un cîine jigărit, cinci găini, trei raţe, un porc, o duzină de papuci de plastic.
Sindicatele
Sarcinile sindicatelor sînt:
„De a clădi o viaţă nouă, de a educa noi milioane, şi zeci de milioane, care ar învăţa din proprie experienţă să nu facă greşeli, să înveţe cu ajutorul experienţii, să conducă Statul şi producţia... “ (Lenin)
Trupe de atac, nemiloase
Grădiniţă, primele zile, grupa mică. Ce mai freamăt, ce mai zbucium! Drame sfîşietoare, despărţiri îndurerate, mîini înlănţuite care se desprind cu greu, priviri disperate, oftaturi deznădăjduite, sesiuni prelungite de negocieri scăldate în lacrimi. Îţi imaginezi că cel mai greu moment este acela petrecut pe holurile instituţiei, încercînd să aduci alinare inimii de părinte şi de copil.
Neptun şi muntele vrăjit
Merg, deja de ani, la mare la Neptun, la „Scriitori“. Anul acesta m-am reîntors acolo după o pauză de vreo patru ani. Aproape nimic nu s-a schimbat. A rămas o oază… cu program fix. De mică, mi-am petrecut vacanţa ani în şir în aceleaşi locuri, făcînd mereu aproximativ aceleaşi lucruri: vacanţe în general reuşite, în care tradiţia se îmbina cu plictiseala, într-un mod de viaţă à la Muntele vrăjit…
Fobii cu orar fix
Femeia era călare pe un soi de girafă minimalistă albă, metalică; un singur ochi imens şi orbitor îi strălucea în frunte. Femeii sau girafei, nu mi-era clar. Animalul cu încheieturi cromate se deplasa spre mine alunecînd cumva. Bănuiesc că amazoana din cîrca-i îl ajuta într-un fel pentru că apăsa cu nişte picioare zvelte tot felul de pedale aşezate undeva lîngă coastele animalului. O Meduză.
Groza din Hida
Făsui cu gîscă afumată şi-n inima mîncării fiert un boţ de mămăligă. Porc îmblînzit cu ierburi de la Porolissum. Cremă de praz sălbăticit cu zeamă de pui. Cocoş iubit profund, cu tot cu creastă, de sosurile aromate venite din adîncul Imperiului Roman. Creator: Mircea Groza din Zalău. Mărunţel, aducînd a mister Bean cu un ajutor prieten cît Goliat, Mircea Groza „a fost mîncat“ pe malul Dunării, la Cetatea lui Dinescu.
Torcello. Acasă (2)
Ansamblul de la Torcello are, în cele două case romane de faţă, un muzeu. Ca să nu plătească, turiştii se fotografiază cu toţii doar pe bucata de rocă numită Tronul lui Attila: stînd pe el, cruntul rege hun ar fi împărţit versiunea sa de dreptate lagunei. Acolo însă, în muzeu, am văzut prima oară o cruce fractală: fiecărui braţ al crucii îi creşte o cruce şi pe fiecare braţ al acestora înmugureşte o alta.
Burger prezidenţial
În august 1976 a avut loc la Colombo a cincea conferinţă a şefilor de stat şi a prim-miniştrilor ţărilor nealiniate. Sirimavo Bandaranaike – preşedinta, aleasă în acelaşi an, a Mişcării de Nealiniere şi prim-ministrul Sri Lankăi – a organizat o masă pentru cei 23 de şefi ai delegaţiilor.
Europa de azi şi păstorul francez
Într-o Europă morocănoasă, în care fiecare îşi spune în barbă, fără curajul de a o spune cu voce tare, ce bine ar fi să stăm fiecare la noi acasă şi să ne cîntărim orgoliul în monede bătute cu chipurile gloriei naţionale, cînd Sarkozy şi Merkel numai că nu spun că Europa se face „doar dacă vrem noi“, cînd pelerinii papei sînt primiţi cu ură fiindcă mănîncă din bugetul de criză (...).
Şapte pitici pe creierul (difuz al) Patriei
Pe 4 august, TVR realiza un sondaj, via Internet, privitor la desecretizarea contractului de exploatare a aurului de la Roşia Montană. Rezultatele au fost şocante: cam o treime dintre intervenienţi (am inventat ad-hoc acest cuvînt oribil spre a sublinia că nu a fost o băgare-a-microfonului-în-gură, pe stradă, ci cădea în sarcina votantului să intre pe site, să desfăşoare nişte proceduri etc.) votaseră nu ştiu/ nu mă interesează.
Jurnalism de excepţie la CNN-ul românesc
O nuntă în care actorii principali sînt nişte indivizi de existenţa cărora nici nu ar trebui să ştim. Personaje primare şi jalnice, în ciuda mulţilor bani pe care-i au, cu alură de mafioţi şi învîrtindu-se într-o lume kitsch care-i caracterizează pe deplin. Presa are o mare slăbiciune pentru aceste personaje: le spune pe numele de alint (Gigi, Cristi etc.) şi ne dă zilnic informaţii despre ce au mai făcut sau ce au mai zis.
Fotbalul este monden!
Succesul pe care de decenii bune îl are un sport numit fotbal constituie probabil una dintre mărcile inconfundabile ale timpului nostru, un transfer de fervoare şi pasiune de la alte fenomene sociale ample şi, teoretic, de profunzime, precum politicul sau religiosul către unul (foarte) profan şi din ce în ce mai vulgar.
Sighişoara - Cetatea
Am ajuns la Sighişoara, undeva după prînz. Zi călduroasă, nu foarte mulţi turişti. Iar cei care erau se învîrteau pe străzile înguste într-un ritm care nu ţinea cont nici de bătăile ceasului din Turn, nici de cele ale toboşarului. Toboşarul e înalt şi mîndru. Poartă pe cap o bonetă de culoarea vişinei, cu un ciucure atîrnînd şic într-o parte.
Cu ochii-n 3,14
Standard & Poor’s a scăzut rating-ul SUA. La scurt timp, agenţia s-a trezit cu un control de la Departamentul de Justiţie american, care a descoperit nu ştiu ce ilegalităţi mai vechi. După care directorul agenţiei a fost schimbat „din motive personale“. Ni se dau asigurări că nu există nici o legătură între scăderea rating-ului SUA şi evenimentele care au urmat. Sîntem ferm convinşi, da’ ferm… (M. V.)
Într-o marţi, la ştiri, se vorbeşte despre un accident grav. Din studio, prezentatoarea
Și dacă Al III-lea Război Mondial a început deja?
„Caii troieni“, în versiunea modernă, sînt o combinaţie de structuri binare: cifrele 0 şi 1 dispuse într-un fel anume. Aceste combinaţii pot să ne izbăvească de trudă, pot să ne simplifice viaţa sau, dimpotrivă, pot să trimită ţări întregi într-un infern al paraliziei.
Cultura „publicului larg”
Astăzi, obsesia „publicului larg“ a devenit mai mult decît o obsesie. Se vrea „cultură“ pentru „publicul larg“ fără a se şti prea bine cine se ascunde în spatele acestui „public larg“ şi, mai ales, spre ce preferinţe se îndreaptă gusturile acestui „public larg“. Presa, de orice fel, explică proasta calitate a prestaţiilor sale prin voinţa „publicului larg“.
Despre prietenie
Am avut parte, ca tot omul mic şi nepriceput, de sfaturi de la adulţi („un prieten adevărat nu-ţi cere să faci lucruri rele“, nu te lăsa influenţat de cei din jurul tău, vezi-ţi de interesul tău“), de texte inepte din manualele de literatură din clasele primare (Georgică l-a ajutat pe prietenul său să înveţe la geografie ca să nu rămînă corigent), de ore de dirigenţie („prietenia e o floare rară“).
Turist în România
Doamna era călare pe un ponei. Animalul, mic-mic, opintea la deal tras de căpăstru de un băietan blond cu tenişii înnămoliţi. Doamna, grasă-grasă, era îmbrăcată în trening; cu o mînă ţinea strîns de o poşetă de oraş, cu cealaltă de hăţuri. Fundul îi aluneca periculos ba la stînga, ba la dreapta, în ritmul paşilor micului animal cuminte.
Teatru tînăr, la Alexandria
La Alexandria am fost de cîteva ori; recunosc că pornisem cu idei preconcepute: voiam să ajung într-un oraş în care, ziceam eu, nu se întîmpla mai nimic. Aparenţele erau favorabile: Alexandria arăta ca oraşul tipic socialist, cu blocuri urîte, clădiri fără personalitate şi viaţă culturală ioc. Asta pe la sfîrşitul anilor ’90.
Hamsie 3,5 / 100 de grame
Am 187 de centimetri şi 80 de kile. De cîte ori merg la mare îmi pun mintea cu 5 centimetri şi juma de gram prăjit. Se numeşte hamsie. O comand, o aştept plin de două beri, stau aplecat pe masă, îi simt în nări înotul în ulei, o aud clipocind în ulei, o ştiu neajutorată, inertă, rostogolită pe carton şi venind spre mine pe picioare bondoace de chelneriţă.
Torcello. Acasă (1)
Nu e tocmai uşor de ajuns pe insula Torcello. De la Fondamente Nuove, din Veneţia, schimbi trei vaporetto: spre Murano, spre Burano şi, abia de acolo, treci apa la Torcello. Are aerul unui pelerinaj. Şi pe drept cuvînt, căci, rămase în picioare, din ceea ce fusese după epoca justiniană o metropolă, sînt doar două lăcaşuri de cult: Santa Fosca şi Catedrala Santa Maria Assunta.
Ospăţ şi naştere la Claridge’s Hotel
La întoarcerea din SUA, Tito face o escală de 2 zile la Londra, de pe 10 pe 11 martie 1978, unde va fi găzduit la faimosul Hotel Claridge’s. Protestele zgomotoase ale emigranţilor din Iugoslavia au tulburat în cîteva rînduri cina la care Tito a fost invitat de regină singur, fără suită.
Sfîrșitul navetelor spațiale
Acum treizeci de ani, mai precis în seara zilei de 15 aprilie a anului 1981, Televiziunea Română prezenta, în pauza meciului de fotbal Danemarca - România, un scurt documentar despre primul zbor al navetei spaţiale Columbia. Erau ani ai Războiului Rece, ani ai cursei spre cucerirea spaţiului, dar şi ani în care întreaga omenire aştepta cu sufletul la gură să vadă ce misiune va mai urma.
Ironiile tragice ale terorii lui Breivik
Chiar şi pentru cei care au supravieţuit evenimentelor din 7 iulie – ca să nu mai vorbim de celelalte, nenumărate, atentate cu bombă, de la IRA la neo-nazişti, cărora Londra le-a fost martoră în ultimele decenii –, ceva din dezlănţuirea ucigaşă din Oslo şi Utøya a lui Anders Behring Breivik şoca încă, visceral: lipsa totală de sens a masacrului, combinată cu brutalitatea asasinatului cu sînge rece.
Duminicile de odinioară
La începutul zilei era emisiunea cu pionieri, Tot înainte!. Într-o vreme, mă uitam la ea pentru că eram îndrăgostit de fata blondă şi cu codiţe care prezenta. (Să fi fost Cristina Ţopescu? – ea cred că era.) Înghiţeam toate tîmpeniile cu pionieri care plantau copaci, făceau careuri, ridicau steaguri şi salutau cu cravata-n vînt, doar s-o văd pe prezentatoare.
Viitorul ziarelor: sau inovează, sau dispar!
În Scandinavia, statisticile arată că din ce în ce mai puţini cititori sînt dornici de senzaţional. Ziarele care oferă aşa ceva chiar sînt în impas. Probabil că multe dintre ele vor dispărea în cîţiva ani. Dar nu şi celelalte. Deci publicaţiile în format tipărit nu vor muri în viitorul apropiat? Criză? Ce criză? Fără îndoială că tirajele vor scădea în continuare, dar la acest fapt se poate reacţiona printr-o adaptare.
Băile Herculane - de la împărați la proletari
Nu mai ajunsesem la Herculane de vreo 13 ani. Atunci era o iarnă aprigă şi drumul de la Tîrgu-Jiu, făcut cu un autobuz neîncălzit şi care scîrţîia din toate încheieturile, nu l-am uitat prea uşor. În şcoala generală mai fusesem într-o excursie, dar nu-mi aminteam mare lucru în afara statuii lui Hercules, în faţa căreia ne şi pozaserăm, şi a gustului de sandviciuri mîncate la grămadă.
Cu ochii în 3,14
Oricine a fost la Barcelona a văzut pînzele imense din zonele cu restaurante, pe care stă scris: „Aici locuiesc oameni“. De-abia acum, cînd mă războiesc cu cei de la cîrciuma de lîngă casă, de pe Eremia Grigorescu, la care muzica urlă seară de seară, i-am înţeles pe bieţii spanioli. Mă gîndesc că e greu să te crezi cool şi să primeşti telefoane exasperate de la vecini în fiecare noapte. Ştiţi care e paradoxul? De fiecare dată cînd sun, cineva de la club îmi spune: „Nu vă aud, vorbiţi mai tare, z
De ce n-am mers (nici) la Bon Jovi
Din punctul meu subiectiv de vedere, pop&rock-ul este un subcapitol notabil al istoriei contemporane. O piesă bună, un album reuşit sau un concert de excepţie încapsulează ceva din spiritul unei epoci, din respiraţia unei generaţii (vezi Woodstock, 1969). Ca fost DJ în studenţie, nu-mi pot imagina ultimii, gri, ani ai lui Ceauşescu fără evadarea pe care mi-a prilejuit-o muzica acelor an.
Stima de sine a pacientului român
S-a vorbit mult, se vorbeşte încă (Dilema veche chiar a consacrat un număr întreg acestui subiect) despre sistemul sanitar românesc (medici, asistente, infirmiere, spitale etc.), dar aud rar şi aproape deloc cîte ceva despre conduitele pacienţilor, adică ale beneficiarilor acestui sistem deficitar.
O experienta „dramatica”
Mersul la teatrul de păpuşi cu un grup de 13-14 copii de 3-4 ani este o acţiune riscantă, plină de neprevăzut, care-ţi cere abilităţi supraomeneşti, resurse inepuizabile de răbdare îngerească, calm divin, atenţie şi reflexe de general pe front. Şi, nu în ultimul rînd, oleacă de umor.
Turism ecologic și mitologic
Cele două tipuri de turism din titlu, care rimează, sînt destul de greu de găsit la noi. Cel din urmă poate fi, eventual, „întreprins“ ceva mai uşor, pentru că mit poate deveni orice… Cel ecologic însă, de cele mai multe ori, cel puţin în România, e doar o formă fără fond.
Taxa pe Autostradă
5 lei. Ce-mi dă mie statul pentru cinci lei? Aglomeraţia nebună din Bucureşti. Ca nişte cîrnaţi stăm să nimerim drumul înspre Dristor-Ressu-Titan. Mare metropolă e, dom’le, oraşul ăsta. În pas de melc poţi vedea obiceiurile locului: aruncatul ţigării pe geam, aruncatul pet-urilor pe geam, o bătaie în intersecţie, un cap în gură pe dreapta.
Organic is the new black
Domnul Marinescu de la unu dădu un pic în spate. Mă privea jumătate amuzat, jumătate contrariat; plicul din mînă era ţinut precum un scut mititel. Sunase la uşă într-o duminică spre seară, iar eu îi deschisesem cu o semiveselie relaxată. Reacţia lui m-a contrariat şi pe mine pentru o secundă, ca apoi să mă adun şi să-mi explic înfăţişarea.
Stîlp de fum în San Giorgio Maggiore
Probabil cea mai bine plasată biserică a Veneţiei, după San Marco, biserica desemnată în cele ce urmează cu sigla SGM este, probabil, cea mai spectaculoasă lucrare de artă sacră a lui Andrea Palladio. Campanilla sa este a doua după cea din piaţa de peste Canal Grande.
Mazarin cu angelică
Dizolvaţi 40 gr de drojdie în 200 ml de lapte călduţ şi strecuraţi totul printr-o pînză; amestecaţi laptele cu făină, pînă obţineţi un aluat moale, de consistenţa celui pentru brioşe; daţi-i o formă şi lăsaţi-l să se coacă la foc mic. Cînd e pe jumătate făcut, încă încruzit, adăugaţi-i 6 ouă întregi, 6 gălbenuşuri, un vîrf de sare şi destulă făină pentru a forma o cocă.
Vara la New York
Am trecut Atlanticul ascultînd la căştile British Airways-ului Pink Floyd (prima jumătate de drum) şi Dylan (a doua jumătate), ca să-mi intre bine în cap că plec din Europa înspre America. Cînd porneşti în astfel de călătorii, orice prostioară devine simbolică, orice nimic prevesteşte lucrurile măreţe care te-aşteaptă.
Național Arena
Iau maşina, deşi locuiesc aproape. O iau ca să verific cum e cu cele 192 de locuri în parcarea subterană şi 1200 în cea supraetajată. Şi din comoditate. E sîmbătă seara, cui îi arde de călătorii? Parcarea nu-i, desigur, nicicum. Mai precis, nu e accesibilă muritorilor de rînd. Cel puţin nu azi, cînd Naţional Arena e cu porţile deschise.
Departe de România
Pentru două săptămîni, cît am avut concediu, am fost departe de ţara mea de glorii, ţara mea de dor. Nu de distanţă vorbesc, căci Germania nu e aşa departe de România... Într-o Bavarie tradiţională, unde oamenii trăiesc în case de pe la 1500 şi merg la biserici construite pe la anul o mie şi ceva, iar viaţa decurge liniştit şi firesc.
Cît te costă ca să-l citești pe Pleșu?
Dacă nu vrei să plăteşti pentru Pleşu, Vasilescu, Mihăilescu, atunci du-te şi citeşte-i pe Cartianu, Orcan, Cristoiu, textele lor sînt free pe site-ul Adevărul! Mulţumeşte-te cu ceea ce este gratis! Într-adevăr, sînt alte „branduri“, altă „marfă“, alt conţinut, dar e moca. La Dilema veche, publicaţie premium, de nişă, trebuie să plăteşti!
Ce (mai) e putred în Vama Veche
Este învelită într-o poleială elegant răsucită, găurită într-o parte, ca într-un restaurant de mari fiţe, ca s-o poţi stoarce finuţ, fără să o atingi, evitînd neplăcerea de a te murdări pe mînă. E pusă, aseptic, pe marginea unei farfurii pline cu salată, în dreptul unui pahar cu vin, prin care se dizolvă, încet, ultimele raze ale soarelui de la Vama Veche.
Cu ochii în 3,14
A creat o mare stupoare teribila informaţie conform căreia cei (aproximativ) 100.000 de oameni care au venit să vadă noul stadion naţional nu au lăsat în urma lor nici un fel de gunoaie şi mizerii, „firma de salubritate neavînd, practic, ce face“. O fi acest stadion occidental, şi accidental?… (R. C.)
Nasc spirite inventive şi în preajma cuptoarelor unde se rumenesc aluaturi. Unui asemenea creator de gusturi proaspete i se datorează (cred) produsul pe care l-am văzut etalat în vitrina unei pat
Dana, eu sînt de partea ta!
Pilotul (român) al unui avion în zbor îi spune controloarei de zbor din turnul de control (româncă şi ea) cîteva glumiţe ca de la băiat la fată, o întreabă (totul în engleză!) dacă mama ei mai face gogoşi, apoi mai flirtează preţ de cîteva fraze şi… Ai-ai-ai! Ce scandal! Secvenţa audio ajunge – via un tabloid – în toate buletinele de ştiri naţionale, şi un aer de catastrofă bate prin redacţiile TV.
Promovare universitară și șmecheria ISI
Trăim în România, nu în Franţa, Anglia sau SUA, or pentru această ţară trebuie să promovăm valoarea. Degeaba ne vom compara noi cu Oxford şi Paris, cînd ştim bine că tradiţia noastră universitară se duce cu chiu, cu vai spre mijlocul secolului al XIX-lea, degeaba ne batem cu pumnii în piept pentru criterii ISI, ERIH şi alte indexuri internaţionale, dacă nu vom încerca să facem curat în propria noastră ogradă.