⬆
Societate
Pagina 128
Fotbalul este monden!
Succesul pe care de decenii bune îl are un sport numit fotbal constituie probabil una dintre mărcile inconfundabile ale timpului nostru, un transfer de fervoare şi pasiune de la alte fenomene sociale ample şi, teoretic, de profunzime, precum politicul sau religiosul către unul (foarte) profan şi din ce în ce mai vulgar.
Sighişoara - Cetatea
Am ajuns la Sighişoara, undeva după prînz. Zi călduroasă, nu foarte mulţi turişti. Iar cei care erau se învîrteau pe străzile înguste într-un ritm care nu ţinea cont nici de bătăile ceasului din Turn, nici de cele ale toboşarului. Toboşarul e înalt şi mîndru. Poartă pe cap o bonetă de culoarea vişinei, cu un ciucure atîrnînd şic într-o parte.
Cu ochii-n 3,14
Standard & Poor’s a scăzut rating-ul SUA. La scurt timp, agenţia s-a trezit cu un control de la Departamentul de Justiţie american, care a descoperit nu ştiu ce ilegalităţi mai vechi. După care directorul agenţiei a fost schimbat „din motive personale“. Ni se dau asigurări că nu există nici o legătură între scăderea rating-ului SUA şi evenimentele care au urmat. Sîntem ferm convinşi, da’ ferm… (M. V.)
Într-o marţi, la ştiri, se vorbeşte despre un accident grav. Din studio, prezentatoarea
Și dacă Al III-lea Război Mondial a început deja?
„Caii troieni“, în versiunea modernă, sînt o combinaţie de structuri binare: cifrele 0 şi 1 dispuse într-un fel anume. Aceste combinaţii pot să ne izbăvească de trudă, pot să ne simplifice viaţa sau, dimpotrivă, pot să trimită ţări întregi într-un infern al paraliziei.
Cultura „publicului larg”
Astăzi, obsesia „publicului larg“ a devenit mai mult decît o obsesie. Se vrea „cultură“ pentru „publicul larg“ fără a se şti prea bine cine se ascunde în spatele acestui „public larg“ şi, mai ales, spre ce preferinţe se îndreaptă gusturile acestui „public larg“. Presa, de orice fel, explică proasta calitate a prestaţiilor sale prin voinţa „publicului larg“.
Despre prietenie
Am avut parte, ca tot omul mic şi nepriceput, de sfaturi de la adulţi („un prieten adevărat nu-ţi cere să faci lucruri rele“, nu te lăsa influenţat de cei din jurul tău, vezi-ţi de interesul tău“), de texte inepte din manualele de literatură din clasele primare (Georgică l-a ajutat pe prietenul său să înveţe la geografie ca să nu rămînă corigent), de ore de dirigenţie („prietenia e o floare rară“).
Turist în România
Doamna era călare pe un ponei. Animalul, mic-mic, opintea la deal tras de căpăstru de un băietan blond cu tenişii înnămoliţi. Doamna, grasă-grasă, era îmbrăcată în trening; cu o mînă ţinea strîns de o poşetă de oraş, cu cealaltă de hăţuri. Fundul îi aluneca periculos ba la stînga, ba la dreapta, în ritmul paşilor micului animal cuminte.
Teatru tînăr, la Alexandria
La Alexandria am fost de cîteva ori; recunosc că pornisem cu idei preconcepute: voiam să ajung într-un oraş în care, ziceam eu, nu se întîmpla mai nimic. Aparenţele erau favorabile: Alexandria arăta ca oraşul tipic socialist, cu blocuri urîte, clădiri fără personalitate şi viaţă culturală ioc. Asta pe la sfîrşitul anilor ’90.
Hamsie 3,5 / 100 de grame
Am 187 de centimetri şi 80 de kile. De cîte ori merg la mare îmi pun mintea cu 5 centimetri şi juma de gram prăjit. Se numeşte hamsie. O comand, o aştept plin de două beri, stau aplecat pe masă, îi simt în nări înotul în ulei, o aud clipocind în ulei, o ştiu neajutorată, inertă, rostogolită pe carton şi venind spre mine pe picioare bondoace de chelneriţă.
Torcello. Acasă (1)
Nu e tocmai uşor de ajuns pe insula Torcello. De la Fondamente Nuove, din Veneţia, schimbi trei vaporetto: spre Murano, spre Burano şi, abia de acolo, treci apa la Torcello. Are aerul unui pelerinaj. Şi pe drept cuvînt, căci, rămase în picioare, din ceea ce fusese după epoca justiniană o metropolă, sînt doar două lăcaşuri de cult: Santa Fosca şi Catedrala Santa Maria Assunta.
Ospăţ şi naştere la Claridge’s Hotel
La întoarcerea din SUA, Tito face o escală de 2 zile la Londra, de pe 10 pe 11 martie 1978, unde va fi găzduit la faimosul Hotel Claridge’s. Protestele zgomotoase ale emigranţilor din Iugoslavia au tulburat în cîteva rînduri cina la care Tito a fost invitat de regină singur, fără suită.
Sfîrșitul navetelor spațiale
Acum treizeci de ani, mai precis în seara zilei de 15 aprilie a anului 1981, Televiziunea Română prezenta, în pauza meciului de fotbal Danemarca - România, un scurt documentar despre primul zbor al navetei spaţiale Columbia. Erau ani ai Războiului Rece, ani ai cursei spre cucerirea spaţiului, dar şi ani în care întreaga omenire aştepta cu sufletul la gură să vadă ce misiune va mai urma.
Ironiile tragice ale terorii lui Breivik
Chiar şi pentru cei care au supravieţuit evenimentelor din 7 iulie – ca să nu mai vorbim de celelalte, nenumărate, atentate cu bombă, de la IRA la neo-nazişti, cărora Londra le-a fost martoră în ultimele decenii –, ceva din dezlănţuirea ucigaşă din Oslo şi Utøya a lui Anders Behring Breivik şoca încă, visceral: lipsa totală de sens a masacrului, combinată cu brutalitatea asasinatului cu sînge rece.
Duminicile de odinioară
La începutul zilei era emisiunea cu pionieri, Tot înainte!. Într-o vreme, mă uitam la ea pentru că eram îndrăgostit de fata blondă şi cu codiţe care prezenta. (Să fi fost Cristina Ţopescu? – ea cred că era.) Înghiţeam toate tîmpeniile cu pionieri care plantau copaci, făceau careuri, ridicau steaguri şi salutau cu cravata-n vînt, doar s-o văd pe prezentatoare.
Viitorul ziarelor: sau inovează, sau dispar!
În Scandinavia, statisticile arată că din ce în ce mai puţini cititori sînt dornici de senzaţional. Ziarele care oferă aşa ceva chiar sînt în impas. Probabil că multe dintre ele vor dispărea în cîţiva ani. Dar nu şi celelalte. Deci publicaţiile în format tipărit nu vor muri în viitorul apropiat? Criză? Ce criză? Fără îndoială că tirajele vor scădea în continuare, dar la acest fapt se poate reacţiona printr-o adaptare.
Băile Herculane - de la împărați la proletari
Nu mai ajunsesem la Herculane de vreo 13 ani. Atunci era o iarnă aprigă şi drumul de la Tîrgu-Jiu, făcut cu un autobuz neîncălzit şi care scîrţîia din toate încheieturile, nu l-am uitat prea uşor. În şcoala generală mai fusesem într-o excursie, dar nu-mi aminteam mare lucru în afara statuii lui Hercules, în faţa căreia ne şi pozaserăm, şi a gustului de sandviciuri mîncate la grămadă.
Cu ochii în 3,14
Oricine a fost la Barcelona a văzut pînzele imense din zonele cu restaurante, pe care stă scris: „Aici locuiesc oameni“. De-abia acum, cînd mă războiesc cu cei de la cîrciuma de lîngă casă, de pe Eremia Grigorescu, la care muzica urlă seară de seară, i-am înţeles pe bieţii spanioli. Mă gîndesc că e greu să te crezi cool şi să primeşti telefoane exasperate de la vecini în fiecare noapte. Ştiţi care e paradoxul? De fiecare dată cînd sun, cineva de la club îmi spune: „Nu vă aud, vorbiţi mai tare, z
De ce n-am mers (nici) la Bon Jovi
Din punctul meu subiectiv de vedere, pop&rock-ul este un subcapitol notabil al istoriei contemporane. O piesă bună, un album reuşit sau un concert de excepţie încapsulează ceva din spiritul unei epoci, din respiraţia unei generaţii (vezi Woodstock, 1969). Ca fost DJ în studenţie, nu-mi pot imagina ultimii, gri, ani ai lui Ceauşescu fără evadarea pe care mi-a prilejuit-o muzica acelor an.
Stima de sine a pacientului român
S-a vorbit mult, se vorbeşte încă (Dilema veche chiar a consacrat un număr întreg acestui subiect) despre sistemul sanitar românesc (medici, asistente, infirmiere, spitale etc.), dar aud rar şi aproape deloc cîte ceva despre conduitele pacienţilor, adică ale beneficiarilor acestui sistem deficitar.
O experienta „dramatica”
Mersul la teatrul de păpuşi cu un grup de 13-14 copii de 3-4 ani este o acţiune riscantă, plină de neprevăzut, care-ţi cere abilităţi supraomeneşti, resurse inepuizabile de răbdare îngerească, calm divin, atenţie şi reflexe de general pe front. Şi, nu în ultimul rînd, oleacă de umor.
Turism ecologic și mitologic
Cele două tipuri de turism din titlu, care rimează, sînt destul de greu de găsit la noi. Cel din urmă poate fi, eventual, „întreprins“ ceva mai uşor, pentru că mit poate deveni orice… Cel ecologic însă, de cele mai multe ori, cel puţin în România, e doar o formă fără fond.
Taxa pe Autostradă
5 lei. Ce-mi dă mie statul pentru cinci lei? Aglomeraţia nebună din Bucureşti. Ca nişte cîrnaţi stăm să nimerim drumul înspre Dristor-Ressu-Titan. Mare metropolă e, dom’le, oraşul ăsta. În pas de melc poţi vedea obiceiurile locului: aruncatul ţigării pe geam, aruncatul pet-urilor pe geam, o bătaie în intersecţie, un cap în gură pe dreapta.
Organic is the new black
Domnul Marinescu de la unu dădu un pic în spate. Mă privea jumătate amuzat, jumătate contrariat; plicul din mînă era ţinut precum un scut mititel. Sunase la uşă într-o duminică spre seară, iar eu îi deschisesem cu o semiveselie relaxată. Reacţia lui m-a contrariat şi pe mine pentru o secundă, ca apoi să mă adun şi să-mi explic înfăţişarea.
Stîlp de fum în San Giorgio Maggiore
Probabil cea mai bine plasată biserică a Veneţiei, după San Marco, biserica desemnată în cele ce urmează cu sigla SGM este, probabil, cea mai spectaculoasă lucrare de artă sacră a lui Andrea Palladio. Campanilla sa este a doua după cea din piaţa de peste Canal Grande.
Mazarin cu angelică
Dizolvaţi 40 gr de drojdie în 200 ml de lapte călduţ şi strecuraţi totul printr-o pînză; amestecaţi laptele cu făină, pînă obţineţi un aluat moale, de consistenţa celui pentru brioşe; daţi-i o formă şi lăsaţi-l să se coacă la foc mic. Cînd e pe jumătate făcut, încă încruzit, adăugaţi-i 6 ouă întregi, 6 gălbenuşuri, un vîrf de sare şi destulă făină pentru a forma o cocă.
Vara la New York
Am trecut Atlanticul ascultînd la căştile British Airways-ului Pink Floyd (prima jumătate de drum) şi Dylan (a doua jumătate), ca să-mi intre bine în cap că plec din Europa înspre America. Cînd porneşti în astfel de călătorii, orice prostioară devine simbolică, orice nimic prevesteşte lucrurile măreţe care te-aşteaptă.
Național Arena
Iau maşina, deşi locuiesc aproape. O iau ca să verific cum e cu cele 192 de locuri în parcarea subterană şi 1200 în cea supraetajată. Şi din comoditate. E sîmbătă seara, cui îi arde de călătorii? Parcarea nu-i, desigur, nicicum. Mai precis, nu e accesibilă muritorilor de rînd. Cel puţin nu azi, cînd Naţional Arena e cu porţile deschise.
Departe de România
Pentru două săptămîni, cît am avut concediu, am fost departe de ţara mea de glorii, ţara mea de dor. Nu de distanţă vorbesc, căci Germania nu e aşa departe de România... Într-o Bavarie tradiţională, unde oamenii trăiesc în case de pe la 1500 şi merg la biserici construite pe la anul o mie şi ceva, iar viaţa decurge liniştit şi firesc.
Cît te costă ca să-l citești pe Pleșu?
Dacă nu vrei să plăteşti pentru Pleşu, Vasilescu, Mihăilescu, atunci du-te şi citeşte-i pe Cartianu, Orcan, Cristoiu, textele lor sînt free pe site-ul Adevărul! Mulţumeşte-te cu ceea ce este gratis! Într-adevăr, sînt alte „branduri“, altă „marfă“, alt conţinut, dar e moca. La Dilema veche, publicaţie premium, de nişă, trebuie să plăteşti!
Ce (mai) e putred în Vama Veche
Este învelită într-o poleială elegant răsucită, găurită într-o parte, ca într-un restaurant de mari fiţe, ca s-o poţi stoarce finuţ, fără să o atingi, evitînd neplăcerea de a te murdări pe mînă. E pusă, aseptic, pe marginea unei farfurii pline cu salată, în dreptul unui pahar cu vin, prin care se dizolvă, încet, ultimele raze ale soarelui de la Vama Veche.
Cu ochii în 3,14
A creat o mare stupoare teribila informaţie conform căreia cei (aproximativ) 100.000 de oameni care au venit să vadă noul stadion naţional nu au lăsat în urma lor nici un fel de gunoaie şi mizerii, „firma de salubritate neavînd, practic, ce face“. O fi acest stadion occidental, şi accidental?… (R. C.)
Nasc spirite inventive şi în preajma cuptoarelor unde se rumenesc aluaturi. Unui asemenea creator de gusturi proaspete i se datorează (cred) produsul pe care l-am văzut etalat în vitrina unei pat
Dana, eu sînt de partea ta!
Pilotul (român) al unui avion în zbor îi spune controloarei de zbor din turnul de control (româncă şi ea) cîteva glumiţe ca de la băiat la fată, o întreabă (totul în engleză!) dacă mama ei mai face gogoşi, apoi mai flirtează preţ de cîteva fraze şi… Ai-ai-ai! Ce scandal! Secvenţa audio ajunge – via un tabloid – în toate buletinele de ştiri naţionale, şi un aer de catastrofă bate prin redacţiile TV.
Promovare universitară și șmecheria ISI
Trăim în România, nu în Franţa, Anglia sau SUA, or pentru această ţară trebuie să promovăm valoarea. Degeaba ne vom compara noi cu Oxford şi Paris, cînd ştim bine că tradiţia noastră universitară se duce cu chiu, cu vai spre mijlocul secolului al XIX-lea, degeaba ne batem cu pumnii în piept pentru criterii ISI, ERIH şi alte indexuri internaţionale, dacă nu vom încerca să facem curat în propria noastră ogradă.
Un alt tip de muzeu
Uimirile mele, marile mele mirări în faţa Occidentului se petrec mai puţin în preajma construcţiilor excentrice, a marilor monumente istorice, a peisajelor exotice sau a semnelor evidente de bunăstare. Mai curînd, mă impresionează normalitatea sub care se desfăşoară viaţa de zi cu zi a francezilor, englezilor, berlinezilor, austriecilor, cehilor;
Nu aruncăm nimic!
Căutam în debara, zilele trecute, un album vechi de fotografii. Din cele cu bunici fotografiate în mantouri pe Calea Victoriei. Cum înălţimea nu mă ajută cine ştie ce, ajunsesem să cotrobăi în orb într-unul dintre rafturile de sus ale unei biblioteci străvechi, plină cu de toate, exilată acolo.
De-ale căsniciei, pe... atunci
Ce poate urma, după o asemenea introducere, decît „Mulţi înainte!“ şi „Pe atunci erau alte vremuri, alte mentalităţi...“. Într-adevăr, erau. Cum am început facultatea pe vremea răposatului, exista, încă din primii ani, frica de... repartiţie.
Regulat primesc mesajul:
„la data de... aveţi de achitat rata dumneavoastră la credit. Asiguraţi fondurile necesare.“ Este vorba de UniCredit Ţiriac. Regulat sînt umilit cu acest mesaj. Regulat, la data salariului, am aceşti bani în cont. Excepţie de vreo trei-patru ori n-am avut aceşti bani.
Cum discutăm cu un secular-umanist?
Oricine doreşte să observe cum solilocviul poate îmbrăca haina dialogului, trebuie să urmărească o dezbatere între reprezentanţii secular-umanismului şi cei ai Bisericii. În mod riguros, în cadrul acestor întîlniri, răspunsurile nu răspund, contraargumentele nu contrazic, iar întrebările neglijează în mod consecvent argumentele partenerului de discuţii.
Cocktail Hemingway à la Fidel, pentru Tito
Penultima vizită de stat a lui Tito a avut loc în Cuba, cu ocazia celei de-a şasea conferinţe a statelor nealinate, la începutul lui septembrie 1979. Prînzul de lucru, la care au participat mai mult de 400 de persoane, a avut loc la Palacio de las Convenciones din Havana, cel mai mare centru de conferinţe cubanez, construit special pentru acest eveniment şi inaugurat cu această ocazie
Metafore aplicate ad litteram de un terorist
În urmă cu trei ani, postul public de radio din Finlanda m-a invitat la o discuţie, după ce un individ înarmat a ucis cinci persoane la o şcoală din Finlanda. Am fost atunci întrebat de ce s-a întîmplat aşa ceva în Finlanda, şi nu în Norvegia, avînd în vedere că ţările sînt similare din punct de vedere cultural, geografic şi demografic.
Anders Behring Breivik: saga unei orori
Ecourile pe marginea actului terorist care a zguduit zona scandinavă la o magnitudine nemaîntîlnită de la asasinarea lui Olof Palme încoace (unii spun chiar că de la Al Doilea Război Mondial) continuă. Lucru rar întîlnit, asasinul a lăsat în urma lui un manifest „pentru rezistenţa europeană“ de 1500 de pagini, în care îşi explică gestul şi oferă baza teoretică pentru acţiunea lui.
Pauză de publicitate
O ştiţi pe Barbara Blade. Este o aşa-zisă supereroină, un fel de Lara Croft cu pălărie de Indiana Jones şi cu nume de vînător de vampiri, din reclamele TV pentru Lady Speed Stick. În spotul care promovează varianta „Waterproof“ a produsului, apriga doamnă vrea să pună mîna pe nu ştiu ce comoară a piraţilor şi se luptă cu nişte indivizi fioroşi, pe o corabie.
Cum să devii celebru pe YouTube
Giovanni Sartori scria despre „…fenomenul video [care] îl transformă pe homo sapiens produs de cultura scrisă într-un homo videns, în care cuvîntul e detronat de imagine. Totul devine vizualizare“. Cartea disecă în principal pericolele atrofierii culturale generate de televiziune şi implicit de imagine ca mediu de comunicare ce instigă la pasivitate, şi nu la o gîndire bazată pe structuri logice.
„Etnobotanicele se dovedesc mai nocive decît heroina”
"Marea problemă cu heroina este, în primul rînd, dependenţa pe care aceasta o dă – practic, starea de sclavie în care e ţinut cel care a apucat să simtă gustul ei; apoi alte probleme sînt date de folosirea seringii. În principiu, nu moare omul pentru că ia heroină (bineînţeles, excepţii făcînd supradozele şi alte situaţii), nu se descrie o hepatopatie, o nefropatie dată de heroină."
Cu ochii în 3,14
A mai observat cineva cît de multă reclamă se dă acum pe Discovery? În sfîrşit, cei din publicitate şi-au dat seama că oamenii se uită la emisiuni realizate de profesionişti, unde animalele nu fac politică. (M. C.)
S-a găsit în sfîrşit soluţia pentru cei cărora le e frică să meargă la medicul stomatolog: o clinică din Germania oferă tratament sub hipnoză. Te aşezi confortabil în scaun, medicul psihiatru te adoarme, apoi vine dentistul şi-şi face treaba. Cît timp faci nani se repară şi dinţişorii
Cruciada lui Breivik. Şi ce cred arabii
Teribilul atentat din 22 iulie a.c. ne-a pus în faţa evidenţei: în Europa – inclusiv în state prin definiţie paşnice, precum Danemarca, Norvegia, Finlanda, Suedia ş.a. – teama de imigraţie, de mondializare şi multiculturalism (şi în particular teama de ofensiva infiltraţionistă a islamului) duce spre structurarea unei extreme drepte înnoite la faţă. Acest fundamentalism creştin al secolului XXI îşi revendică mize mari.
Graz, Caracal şi dix- huitième
Cînd am ajuns la Graz, într-o după-amiază de duminică a acestui iulie, ploua de mama focului, era frig şi bătea un vînt de-ţi îngheţa sufletul. Citiserăm despre o aşa vreme, dar căldura de „acasă“ ne duse cu gîndul doar la „hai că n-o fi chiar aşa“ şi la haine din in şi sandale. Holul hotelului, unde am regăsit o parte dintre colegii mei veniţi din toată lumea pentru cel de-al treisprezecelea congres internaţional, mi-a dat o oarecare satisfacţie.
Bătălii mărunte
Am făcut mult timp parte dintr-un grup de consiliere a tinerilor aflaţi la început de viaţă independentă, dusă în afara zidurilor organizaţiilor în care au crescut: ore întregi dezbăteam liste lungi cu sfaturi, îndrumări, informaţii (despre viaţa profesională, oportunităţi financiare etc.), toate necesare pentru a se descurca în hăţişurile junglei urbane.
Tot bulgarii...
Am fost, de curînd, iar, la mare la bulgari. Mai fusesem o dată, dar de Paşti, la Nesebar, unde oraşul era femecător, dar hotelul la care am stat – industrial. E drept că nu pot uita, nici pînă acum, faptul că puteam bea, indiferent ce, nelimitat, la barul local; şi că puteam mînca non-stop… De astă dată nu am mai fost atît de… în sistem. Am ales să mergem la Krapetz, un sat nu departe de graniţă.
Artă, frate!
„Doamnă, vă aduc tot io şi rigipsu’, e calitativ, nu ca astea care le-aţi avut înainte. Tapetu’ vi-l pun tot băieţii de la mine. (De partea cealaltă, în telefon, zuruie scurt o voce feminină.) Păi, da, că se poartă tapet acuma…“ Omul stătea tolănit la o masă pe terasa unui restaurant, iar pe burta-i impresionantă învelită molatic într-un tricou albastru şi-ar fi putut aşeza în siguranţă farfuria cu ciorbă.