Cu ochii-n 3,14
NI SE DAU ASIGURĂRI CĂ NU EXISTĂ NICI O LEGĂTURĂ ÎNTRE VICTIMELE DIMINUTIVULUI ŞI ACŢIUNILE MODESTE DE PE MARGINEA ŞOSELEI
● Standard & Poor’s a scăzut rating-ul SUA. La scurt timp, agenţia s-a trezit cu un control de la Departamentul de Justiţie american, care a descoperit nu ştiu ce ilegalităţi mai vechi. După care directorul agenţiei a fost schimbat „din motive personale“. Ni se dau asigurări că nu există nici o legătură între scăderea rating-ului SUA şi evenimentele care au urmat. Sîntem ferm convinşi, da’ ferm… (M. V.)
● Într-o marţi, la ştiri, se vorbeşte despre un accident grav. Din studio, prezentatoarea ştirilor întreabă: „În ce stare sînt victimele?“. Purtătorul de cuvînt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Braşov răspunde: „Sînt într-o stare subconştientă“. (D. S.)
● În Ploieşti există măcelăria „La Purceloaia“. Acest odios augmentativ creat prin umflarea diminutivului „purcel“ mă face să mă-ntreb: dar „La Scroafa“ ce-avea? (L. V.)
● Unul zice că e conservator de dreapta şi detestă acţiunile extremei drepte. Celălalt zice că e conservator de stînga şi detestă acţiunile extremei stîngi. Şi atunci, de ce se extrem-detestă unul pe altul? (R. C.)
● Pianistul Nikola Kodjabashia şi-a găsit noul album pe un site de piraterie muzicală şi a postat un comentariu în care amintea de legile copyright-ului etc., îndemnîndu-i pe downloader-ii ilegali să cumpere CD-ul original, care oricum costă doar 6 euro. User-ul Dimitri i-a răspuns aşa: „Ca să fiu în stare să apreciez dacă îmi place sau nu opera dvs., mai întîi trebuie s-o ascult. Dacă îmi place, iar alte opere la fel de interesante pentru mine nu mi-au epuizat deja banii, voi lua în considerare cumpărarea albumului. Coerciţia de a cumpăra nu stimulează înclinaţia“. Pirateria ca (posibilă) sancţiune a valorii modeste! (M. C.)
● Din ciclul „Sloganul potrivit pentru afacerea potrivită“. Sloganul (văzut pe un panou de pe marginea şoselei) este „Nouă ni se fîlfîie“. Afacerea e – aţi ghicit? – o fabrică de steaguri. (M. V.)
ÎNTRE TIMP, PE FUNDALUL PARAGINEI SE FACE VERDE AIUREA ŞI ÎNCĂ O ENIGMĂ DĂ DIN COADĂ PE TROTUARE
● Schimb de amabilităţi în intersecţie. Doi şoferi îşi arată degetul mijlociu şi îşi urează una-alta. „Băi, burtosule!“ – zice ăla din Renault. „Băi, ochelaristule!“ – răspunde celălalt, din Audi. Între timp se face verde şi, cum cei doi tot n-au terminat de discutat, apare, din spate, un al treilea şofer care strigă: „Băi, cretinilor!“. Urmărit de pe trotuar, spectacolul pare o comedie, chiar dacă protagoniştii aveau aer de tragedieni. (M. M.)
● După patru ani de absenţă, în parcul de distracţii (Prichindel) din Neptun, au rămas aceleaşi principale (şi minimale…) atracţii: 1) umbreluţele în care te dai; 2) hamsiile; 3) trăsurile cu cai parcate în faţă. Concluzia poate fi la fel de minimală, dar optimistă: mai sînt şi lucruri mici, dar bune, care nu se duc (asta pe fundalul paraginei din Olimp, pe care am auzit chiar că s-a pus taxă…). (I. P.)
● „Companiile de electronice cred că e OK să scoată pe piaţă produse proaste (cu soft plin de bug-uri şi cu un design aiurea) şi să le repare mai tîrziu. «Fie ca primii cumpărători să fie porcuşorii noştri de Guineea», îşi zic.“ – scrie David Pogue, editorialist la New York Times şi Scientific American. De-aia niciodată nu-mi cumpăr noua generaţie de device-uri. Pentru că nu-mi plac porcuşorii de Guineea. (M. C.)
● Gata, judecătorul american ne asigură că nu vom şti exact ce s-a întîmplat în camera hotelului Sofitel din New York, unde camerista intrase în timp ce preşedintele FMI era în baie. Încă o enigmă, dacă mai era nevoie, pe capul nostru de contemporani ai secolului 21. Bucuroşi, dar mai ales discreţi, om duce-o şi pe asta. (R. C.)
● Luni, 22 august, într-un tren care pleca din Ploieşti, îi fac cu mîna prietenei rămase pe peron. Dna controlor urcă şi mă ia în braţe. („Lăsaţi, că o să vă revedeţi în curînd.“). Mai spre seară, casiera de la MegaImage îmi spune din proprie iniţiativă reţeta ei preferată de praz cu măsline. Şi mai pe seară, cînd ajung acasă, cîinele şoricar al vecinei dă din coadă şi intră la mine-n apartament. Vrea Universul să-mi transmită ceva şi eu nu pricep ce? (L. V.)
● În Piaţa Crîngaşi, pe un cort alb, din depărtare citeam „Asociaţia Ştefan Florescu“, „Stop abuzurilor“, „Şi noi avem drepturi“. De aproape: „Opriţi ridicarea abuzivă de maşini“. Imediat mi-a venit să înfiinţez şi eu, alături, un cort pentru a protesta împotriva parcărilor abuzive pe trotuare. (S. G.)
O ŞTIRE DESPRE O CARTE SE REZUMĂ LA PROBABILITATEA DE A SE ÎNTÎMPLA CEVA CU CARTEA
● O ştire din Corriere della Sera. Excedat de telefoanele mobile care sună în timpul slujbei, Don Alessandro de Sanctis, în vîrstă de 93 de ani, preot în localitatea italiană Filettino, din 1949, a pus pe uşa bisericii o foaie A4 cu următorul text (numai bun de studiat în toate şcolile de marketing şi comunicare): „Domnul comunică în diverse moduri cu noi. Cu siguranţă n-o să vă sune niciodată pe mobil. Aşa încît ţineţi-l închis în biserică. Mulţumesc“. (M. V.)
● De acum ştiu care e locul cel mai ciudat în care am vorbit despre o carte de-a mea: ghişeul de la Ambasada SUA. Prima dată am crezut că nu înţeleg bine, dar doamna a repetat şi m-a rugat să-i povestesc romanul cu titlul Omoară-mă!. Şi după nişte zile, scena pare tot suprarealistă. Dacă aş fi scris versuri, oare trebuia să recit ceva? (A. M. S.)
● Mi-am petrecut o jumătate de oră în micul loc de joacă pentru copii din spatele blocului. Un loc aparent vesel – copiii se dau pe tobogane şi se joacă în nisip, părinţii (bunicii, bonele etc.) stau înşiraţi pe cele patru bănci şi îi supraveghează. Dacă eşti atent însă, vei observa că nu există nici o comunicare între cele două grupuri. Vorbele celor mari către cei mici sînt, de fapt, nişte zbierete care se rezumă la: „Maria, lasă-l în pace pe băieţel!“, „Matei, nu mai arunca cu nisip!“, „Alexandru, dă-te jos de acolo!“, „Ioana, nu băga mizeria aia în gură!“ etc. După o jumătate de oră mă durea capul şi aveam senzaţia că asistasem la un spectacol cu nişte animăluţe într-o cuşcă şi cu dresorii lor. (A. P.)
● Cică un francez a cîştigat pentru a doua oară în viaţă marele premiu la loterie, ghicind toate cele şase numere extrase. Prima oară a cîştigat, în 1996, echivalentul a aproape 3 milioane de euro, iar în iulie anul acesta a cîştigat din nou peste 3 milioane de euro. Potrivit specialiştilor, probabilitatea de a se întîmpla aşa ceva ar fi de 1 la 363 de miliarde. În aceste condiţii, apare fireasca întrebare: care este probabilitatea ca norocosul francez să se numească Ogică? (A. M.)
● Un librar din cartierul madrilen Chueca s-a gîndit să protesteze împotriva venirii Papei Benedict al XVI-lea la Madrid tapetîndu-şi vitrina propriei librării cu cartea lui Christopher Hitchens, Dumnezeu nu există. Vitrina librăriei Berkana a rezistat, garnisită cu copertele negaţioniste, dovadă că cel puţin suporterii Papei, veniţi la Zilele Tineretului Catolic, erau mai civilizaţi decît „protestatarii“ năuci din Puerta del Sol. (S. S.)
