Despre prietenie
Dintre toate cîte am avut de învăţat pînă acum – de la tabla înmulţirii, fotosinteză, capitalele lumii şi pînă la cum să fiu o soră bună, un educator inteligent sau un cetăţean cuviincios –, cea mai mare bătaie de cap mi-a dat-o prietenia.
Am avut parte, ca tot omul mic şi nepriceput, de sfaturi de la adulţi („un prieten adevărat nu-ţi cere să faci lucruri rele“, nu te lăsa influenţat de cei din jurul tău, vezi-ţi de interesul tău“), de texte inepte din manualele de literatură din clasele primare (Georgică l-a ajutat pe prietenul său să înveţe la geografie ca să nu rămînă corigent), de ore de dirigenţie („prietenia e o floare rară“, „prietenul la nevoie se cunoaşte“). Mai apoi, pentru vîrste mai mari şi preocupări mai importante, se găsesc tone de cărţi şi reviste, doldora de informaţii despre cum să fii un bun coleg/manager/partener/om de afaceri, cum să-ţi înfrîngi tracul, ce carieră să-ţi alegi, cum să fii fericit în trei, cel mult patru paşi, ce make-up să foloseşti dacă ai faţa rotundă etc. Nimic însă despre prietenie.
Şi, într-un fel, mi se pare firesc: căci nu-ţi poate da nimeni reţete, care să nu frizeze platitudinea, despre cum să faci ca prietenia să reziste, despre cînd şi cum să-ţi ceri iertare, despre ce merită să ţii minte din faptele sau gîndurile celuilalt şi ce poţi da la o parte, despre cum să ai încredere şi pînă unde, despre ce-i poţi spune prietenului şi ce e mai bine să treci sub tăcere. Nu poţi afla de nicăieri cînd o prietenie – prietenia ta – construieşte sau risipeşte, cît de mult poţi cere de la celălalt, cît de puţin să aştepţi, cînd să cerţi sau cînd să alini, cînd să te laşi dojenit sau cînd să înfrunţi reproşul, cît de mult se poate negocia cu sinceritatea, compromisul, minciuna într-o relaţie de prietenie, cum s-o iei de la capăt cînd ai (fost) dezamăgit, despre cum primeşti şi ce dăruieşti. Nu-ţi poate spune nimeni ce cauţi tu într-o prietenie, ce nevoi ai de împlinit prin ea şi care este chipul perfect al prietenului ideal.
Din experienţă, ştiu că lecţia despre prietenie e greu de predat. Ca adult, părinte sau educator, îi poţi vorbi celui mic despre îngăduinţă, onestitate, sinceritate, fair play, toleranţă, iertare, încredere, respect, solidaritate. Îl poţi învăţa cum dozajul lor fin îl va ajuta în relaţia cu ceilalţi, cum amestecul lor îl poate face să-i înţeleagă, cum combinaţia dintre ele şi fermitate, principii, valori îl poate apăra de rele. Îi mai poţi spune că are dreptul la îngăduinţă în măsura în care ştie, la rîndu-i, s-o exerseze, că solidaritatea costă, dar e nepreţuită, că încrederea totală presupune să-ţi asumi riscuri şi că iubirea necondiţionată are preţul ei. Îl mai poţi ajuta să treacă peste trădări, să refuze tentaţii cu consecinţe nefaste, să admire, să ignore, să aştepte, să nu tragă concluzii pripite, să-şi înfrîngă prejudecăţile, să evite sau să recupereze derapaje, să nu renunţe prea uşor dacă încă mai crede.
Îi poţi face, cu alte cuvinte, o pregătire pentru ceea ce urmează să înveţe singur, în mulţi ani de viaţă şi de provocări, faţă în faţă, umăr lîngă umăr cu cel pe care-l va alege ca prieten. Ceea ce nu poţi face este să-i alegi în locul lui pe cei pe care-i vrea alături. Dar din opţiunile lui, din selecţiile făcute de copilul tău, poţi afla despre el nenumărate detalii pe care altfel, poate, nu le-ai fi putut afla niciodată. Cu alte cuvinte, prietenii lui te pot ajuta să te împrieteneşti mai bine cu el.
Maria Iordănescu este psiholog.
