Departe de România
Pentru două săptămîni, cît am avut concediu, am fost departe de ţara mea de glorii, ţara mea de dor. Nu de distanţă vorbesc, căci Germania nu e aşa departe de România... Într-o Bavarie tradiţională, unde oamenii trăiesc în case de pe la 1500 şi merg la biserici construite pe la anul o mie şi ceva, unde berăriile la fel de vechi se mîndresc cu tot felul de specialităţi ciudate, printre care Rauchbier (bere afumată), unde orice eveniment cultural strînge public numeros, iar viaţa decurge liniştit şi firesc, isteria dîmboviţeană pe care-o laşi în urmă pare de pe o altă planetă. Chiar te întrebi: cum pot să trăiască oamenii aceia în tihnă, fără să aibă habar de toate lucrurile care agită viaţa publică românească? Pierd toate Breaking News-urile de la televiziunile noastre, toate discuţiile aprinse şi extrem de interesante din studiouri, toate declaraţiile unor politicieni şi contra-declaraţiile altor politicieni, toată febrilitatea pe care o au jurnaliştii noştri, conştienţi că transmit publicului evenimente de început şi (mai ales) de sfîrşit de lume!
Alături de bavarezi, m-am cufundat şi eu în viaţa aceasta plină de inconştienţă, în care nu mai ajunge la tine nici unul dintre lucrurile epocale de la Bucureşti şi în care – vorba sloganului unei televiziuni tipic româneşti – nici nu ştii ce pierzi. La televizorul din camera de hotel aveam o groază de posturi germane (de la cele centrale, pînă la cele bavareze), CNN şi un canal franţuzesc de turism. În mod absolut curios, la nici un post nu se pomenea o iotă despre ceea ce se întîmpla în România. Singura prezenţă românească era la postul de muzică Viva: Alexandra Stan cu clipul piesei „Mr. Saxobeat“, care era dat de nemţi destul de des (şi în playlist-ul postului, şi în fiecare calup de publicitate, într-un spot care vindea un ringtone cu melodia respectivă). Nu ştiam foarte multe lucruri despre Alexandra Stan, dar am constatat că se bucură de mare succes acolo, cu piesa ei în engleză. Am mai avut contacte cu România în unele mari oraşe germane, unde dădeam de compatrioţi de-ai noştri care cerşeau. Ocazie cu care am constatat că, în branşa cerşetorilor români de acolo, diviziunea muncii este foarte strict respectată: ele cîntă la acordeon („cîntă“ e mult spus, dar să zicem...), ei au un căţel lîngă ei. Pe unul cu căţel l-am găsit chiar la baza statuii lui Bach de lîngă Thomaskirche din Leipzig. O statuie lîngă care toţi turiştii veniţi acolo vor să se fotografieze. Eu i-am făcut o poză tipului cu căţelul şi am considerat că m-am fotografiat pe mine însumi.
Ajuns în România, duminica trecută după-amiaza, am butonat nerăbdător telecomanda, să mă pun la curent cu ce s-a mai întîmplat aici. Am dat, desigur, la televiziunile de ştiri. La Realitatea TV, nişte oameni discutau înfocat în studiou, iar pe ecran era scris mare „Unde pupă Băsescu, dă Băsescu“. N-am înţeles mare lucru despre ce era vorba, aşa că am schimbat pe Antena 3. Acolo ecranul era împărţit în trei, cu trei feţe care dezbăteau şi ele furtunos, iar titlul scris mare era „Băsescu rîde, alţii plîng“. În partea de sus a imaginii, era o bandă galbenă cu Breaking News, în care curgea un text care ne spunea „Potrivit pressalert.ro, superiorii vameşilor ştiau cu exactitate ce se întîmplă şi erau chemaţi să medieze conflictele legate de procentele din şpăgi care trebuiau date mai departe“ etc. La un moment dat, emisiunea s-a întrerupt şi a apărut un spot de promovare a emisiunii Sinteza zilei, în care ni se promitea că vom afla „mai multe despre vizita nocturnă a Elenei Udrea la Cotroceni“.
Sînt confuz... Ce am pierdut cît am stat departe de tumultul vieţii publice din România?
