De ce n-am mers (nici) la Bon Jovi

Publicat în Dilema Veche nr. 392 din 18 - 24 august 2011
Cum fu la Salonul de carte de la Paris jpeg

Din punctul meu subiectiv de vedere, pop&rock-ul este un subcapitol notabil al istoriei contemporane. O piesă bună, un album reuşit sau un concert de excepţie încapsulează ceva din spiritul unei epoci, din respiraţia unei generaţii (vezi Woodstock, 1969). Ca fost DJ în studenţie, nu-mi pot imagina ultimii, gri, ani ai lui Ceauşescu fără evadarea pe care mi-a (sau ne-a) prilejuit-o muzica acelor ani – de la Def Leppard la Iris, via toate starurile sau cometuţele din peisaj. Sînt suficient de ataşat de muzica anilor ’80 – din considerente pe care cei 40+ le vor intui – încît să înţeleg foarte bine cum şi de ce fiecare generaţie, dintotdeauna, se simte la fel de ataşată de ritmul ce i-a însoţit ieşirea în lume şi primul sărut. Sînt ataşat, dar nu exclusivist: plăcerea mea de a urmări fenomenul rock nu s-a oprit la căderea Zidului Berlinului; sînt dispus oricînd să recunosc valoarea – şi/sau eficienţa economică – a unor staruri hit-makers de azi. Ca fenomene culturale, Lady Gaga (despre care am scris acum cîteva săptămîni) sau trupa U2 (al căror album The Joshua Tree, din 1987, l-am procurat în toamna aceluiaşi an de pe piaţa informală autohtonă – deşi România, vă aduc aminte, în acel moment era teoretic în afara fluxului pop&rock occidental), cu toate diferenţele dintre ele, mi se par redutabile. Drept care cred că ar merita o analiză ceva mai aplicată. 

Pe care, totuşi, n-o voi face aici. Tot ce vreau să spun este de ce n-am mers la recentul concert al celor de la Bon Jovi la Bucureşti – deşi Slippery When Wet, albumul lor din ’86, mi se pare în continuare unul foarte bun şi deşi între timp au tot scos hituri. După cum n-am fost la Bon Jovi, n-am fost nici la Depeche Mode, nici la Madonna sau Roxette. Şi nici la Alphaville, la Gazebo, Scorpions sau la Alice Cooper, atunci cînd au venit pe-aici – deşi muzica lor îmi place. Să vă spun un mic secret: ca ministru, am avut plăcerea de a-i invita pe cîţiva dintre cei de mai sus – care se întîmplau să fie în România – la sediul Externelor româneşti, la o cafea. E prima dată cînd fac acest lucru public – dar las detaliile pentru altă dată – şi păstrez bucuria, împărtăşită cu cîţiva martori, că surpriza a fost plăcută pentru ei (nu graţie mie, cît graţiei chestiei în sine). 

Şi totuşi, nici mai ieri şi nici mîine n-am mers şi nici nu cred că voi merge la concertele lor (cu o excepţie: Leonard Cohen). În primul rînd, pentru că mi se pare că ei vin ceva mai tîrziu decît îi aşteptam eu. Poate pentru că între timp am mai îmbătrînit – şi nici ei nu s-au putut sustrage aceleiaşi inevitabilităţi. Nu-i condamn, bineînţeles, pe cei care se duc să-i vadă – dar am o reţinere în a le călca pe urme. Fel de fel de gînduri îmi trec prin minte: uneori îmi spun că, oameni fiind şi ei, tocmai criza i-a scos din casă şi astfel se face că au descoperit (mai bine mai tîrziu...) că pe harta unui turneu poate încăpea şi o ţară spre care pînă atunci nu-şi dădeau ghes. Alteori mă tem – sincer, temerea mi-a fost infiltrată de amici ce lucrează în acest business – că majoritatea celor ce încep să vină aici cer bani mai mulţi decît obţin la ei acasă (sau pe alte scene din Occident) şi uneori chiar îi şi obţin. 

Aş fi dat mult s-o văd pe Madonna live în august 1988; dar în august 2009... great, bine aţi venit, simţiţi-vă ca acasă, dar parcă am alte treburi. O să-mi spuneţi că nu-i nimic raţional în acest refuz, în a accepta că nici acei oameni nu se pot sustrage timpului – şi vă voi răspunde că nu despre asta e vorba. O să spuneţi că vocea lor e aceeaşi (de acord – zic şi eu), că vîrsta nu subminează valoarea acolo unde ea este (iarăşi de acord) sau că, atîta vreme cît unii dintre noi – şi sînt mulţi – vor să-i vadă, e bine ca ei să vină. De acord, de acord, de acord. Dar tot nu-mi şterge această senzaţie de decalaj între momentul aşteptării mele şi momentul sosirii lor. 

Să fie, repet, vîrsta? Sau comoditatea? Să fie preaplinul zilelor de azi şi schimbarea de paradigmă care face să poţi vedea un spectacol (sau un meci) mult mai în profunzime la televizor decît îl poţi vedea din lojă sau din tribune? Sau este doar acea senzaţie stranie că, dintr-un anume punct de vedere, te simţi mai ataşat de imaginea a ceea ce admirai (în posterele de care cu greu făceai rost la 18+) decît de prezenţa lor propriu-zisă, cu care astăzi unele dintre (ex-)staruri ne răsplătesc? Bref: parcă-i simţeam mai aproape atunci, altădată, cînd ei nu erau pe-aici.  

P.S. Lucia Popa, preţuită profesoară a Facultăţii de Istorie, UB, s-a retras într-o lume în care Diderot, Napoleon ş.cl. îi vor fi mai aproape decît studenţii. R.i.p. Viaţa merge mai departe. Viaţa despre care vorbeşte şi excelenta revistă National Geographic-România, ajunsă – felicitări! – la numărul 100.

Adrian Cioroianu este profesor la Facultatea de Istorie, Universitatea Bucureşti. Cea mai recentă carte publicată: Visul lui Machiavelli, Editura Curtea Veche, 2010.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Vreau să mai verific o dată
Încerc să îmi spun, cînd nu dorm de grija tuturor lucrurilor care ar putea merge prost, că este doar o încercare a minții, care vede pericole peste tot, de a mă proteja.
Zizi și neantul jpeg
Parcul Tineretului
Așa am început să ne apropriem teritoriul parcului, colțișor cu colțișor și tufiș cu tufiș, și să nu ne mai temem de el.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Am vrut să scriu
despre sărăcie, dar am scris despre cîrciumi și despre hipsteri
Oameni tineri, relaxați, care par să nu fi muncit o zi în viața lor sau în nici un caz o muncă din asta mai de duzină, numai treburi fine, intelectuale.
p 20 jpg
Sărăcia lucrurilor. Despre felul de a vedea al celor simpli
Cei simpli se află în posesia unui adevăr pe care îl știu și copiii încredințați de ocrotirea părintească: aceea că lumea, în absența lui Dumnezeu, este prea fragilă pentru a putea exista.
E cool să postești jpeg
Violența contra profesorilor
„Violența împotriva profesorilor este în creștere”, titra la sfîrșitul anului trecut și Tagesschau un articol despre un sondaj recent, potrivit căruia „Insultele, intimidarea și atacurile fizice împotriva profesorilor au ajuns să fie la ordinea zilei în multe școli din Germania”.
foto BTC DV bis jpeg
Latina la bacalaureat
Se poate începe cu pasul just și minimal al reintroducerii latinei ca materie de bacalaureat.
p 24 S  Voinescu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cîndva în anii ’70, Coreea de Nord a făcut o comandă de o mie de mașini Volvo, pe care nu le-a plătit nici pînă azi. La fiecare șase luni, suedezii le reamintesc să facă plata.
Zizi și neantul jpeg
Mame și mama
Nu mi-a plăcut niciodată prea mult ziua de 8 Martie.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce film revedem astăzi?
Revizionările ne oferă confort emo­țio­nal, ne dau un sentiment de control asupra vieților noastre și ne conectează cu tre­cutul.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Scriitorul – o specie sălbatică
Am prieteni scriitori care îmi zic: lasă, bre, că scriem pentru generațiile viitoare!
p 20 WC jpg
Nimbul după Bizanţ
Ortodoxia ca model de societate – centrat pe viaţa în Biserică, pe liturghie şi monahism – a fost un model viabil în secolele post-bizantine.
Theodor Pallady jpeg
Paradisul învățaților din actuala patrie a deconstrucției
Războiul cultural declanșat în marja postmodernității a exacerbat contrastul ideologic dintre Epoca Luminilor, moștenitoare a Renașterii umaniste, și Evul Mediu obligatoriu „întunecat”.
p 24 I  Morosan jpg
Cu ochii-n 3,14
Fără cîini cu capul scos pe geamurile mașinilor din Florida – asta vrea să obțină o propunere de lege.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Dispariții
Mai toate cărțile de self-help sugerează să te porți cu oamenii ca și cînd i-ai vedea pentru ultima dată.
Zizi și neantul jpeg
Mărțișoare
Originale și înduioșătoare în hidoșenia lor. Ba, de destule ori, chiar în frumusețea lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Fricile mici, „fricuțele”, cum le-ar numi casiera de la supermarket
Am mai spus-o, mă consider un om fricos și îi admir pe cei care în diferite situații, de război, de epidemie de ciumă, de revoltă populară, de activism, dau dovadă de curaj.
E cool să postești jpeg
Micii răsfățați, marii neadaptați?
Copilul nu s-a lăsat înduplecat, continuîndu‑și injuriile și micile violențe, cu o atitudine de zbir, impunîndu-și, în cele din urmă, autoritatea și ronțăind ciocolata.
p 20 R M  Rilke jpg
Despre credință și tandrețe. Pornind de la Rilke
Cum sînt însă cu putință versurile lui Rilke? Cum poate poezia să răstoarne lucrurile?
foto BTC DV bis jpeg
Mihai Șora: o amintire
Nu știu cum îi vor fi recitite cărțile peste ani, dar sînt convins că lecția senectuții sale va rămîne una a înțelepciunii pe care filosofia nu o poate atinge decît în carnea unei vieți.
p 24 G  Stoica jpg
Cu ochii-n 3,14
● Pentru cei cărora nu le plac englezismele, o reclamă a tradus îndemnul „Download your app!” prin „Dă-ți jos aplicația!”. Un îndemn care poate provoca în română mici stînjeneli pudicilor. (S. G.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Se întîmplă duminica
O soluție ar mai putea fi să faci din duminici zile în întregime pentru tine, în care urgențele altora să nu devină importante în orarul tău.
Zizi și neantul jpeg
Cei mai frumoși ghiocei
Pe scurt, erau cei mai frumoși și mai zdraveni ghiocei posibili.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E necesară singurătatea?
Totuși, există mai multe tipuri de singurătăți.
E cool să postești jpeg
Suma fără laude: mai încurajează școala dragul de învățătură?
Facultățile și universitățile au astfel un palmares bogat de absolvenți, indiferent de pregătirea reală a acestora.

Adevarul.ro

image
Grecul care i-a scăpat pe români de iobăgie. A fost de șase ori domn al Țării Românești și de patru ori domn al Moldovei
Constantin Mavrocordat este unul dintre cei mai reformatori domnitori fanarioți din Țările Române. A desființat „rumânia” în Țara Românească și „vecinia” în Moldova și a reunit Oltenia cu Țara Românească în 1739.
image
Cele mai răzbunătoare trei zodii. Nu uită, nu iartă și îți vor plăti pentru tot ce le-ai greșit
Se spune că răzbunarea e cea mai dulce consolare, dar și că iertarea este un cadou pe care ni-l oferim nouă înşine. Nu toată lumea e însă capabilă să ierte și, cel puțin pentru trei zodii, răzbunarea va fi, cel mai adesea, prima opțiune.
image
Garsonieră minusculă cu toaleta în dulap, la Cluj. Prețul este exorbitant: 53.000 de euro FOTO
Piața imobiliară clujeană nu încetează să uimească: după garsoniera de 11 metri pătrați pentru care se cereau 37.000 de euro, a urmat garsoniera cu toaleta „în dulap”, de 16 metri pătrați, pentru care se cer 53.000 de euro.

HIstoria.ro

image
Mândria națională – arma Ucrainei în război
Războiul declanșat de Vladimir Putin a arătat și o componentă importantă a relațiilor internaționale în secolul al XXI-lea, una a cărei vizibilitate a fost, până acum, scăzută, deoarece nimeni nu se mai aștepta la existența vreunui conflict armat pe teritoriul european.
image
Elena Ceaușescu a dat ordin să se dărâme cârciuma în care mergea socrul ei
Femeie cu suflet mic și foarte răutăcioasă, Elenei Ceaușescu îi plăcea să pună limite. Cumnații și nora nu o puteau vizita decât invitați. Nu l-a iertat nici pe Andruță – tată lui Nicolae Ceaușescu – care mai vorbea cu oamenii, la un țoi, despre problemele cotidiene. Sunt întâmplări relatate de Mirela Petcu și Camil Roguski, în cartea „Ceaușescu: adevăruri din umbră”.
image
Întâlnirea dintre Carol al României și Elena a Greciei şi Danemarcei
După despărţirea de Ioana Zizi Lambrino, principele moştenitor Carol e trimis într-o călătorie în jurul lumii, însoţit de colonelul Nicolae Condeescu.