Pajiști și catedrale engleze

Publicat în Dilema Veche nr. 395 din 8-14 septembrie 2011
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

- cultura și natura -

Invitată de băiatul meu, am petrecut o săptămînă la Cambridge şi în împrejurimi. Ca pe mulţi alţi vizitatori, probabil, m-a izbit mai pretutindeni „compoziţia spaţiului“. În ce mă priveşte, am observat trei feluri de îmbinări. Întîi continuitatea – atît de rafinată încît apare drept firească – între construcţia bătrînă şi grădina proaspătă, între monument şi izlaz. Apoi convivialitatea locurilor de prezent viguros, activ, aglomerat, pestriţ, cu insule discrete de tăcere şi trecut. În sfîrşit, întrepătrunderea – întrucîtva surprinzătoare – a spaţiului profan şi a celui sacru. 

Din pragul curţii celei mari de la King’s College pînă la Cam, de pildă, se întinde, seniorial, sub priviri, verdele decupat cu laserul al unei imense pajişti – tuns, periat şi stropit impecabil parcă din vremi îndepărtate. Dincolo de rîu, în schimb, verdele e ciufulit, buruienos, încîlcit, cu nişte vaci care cam aduc, e adevărat, a reclamă turistică. Dar brusturii, ciulinii, ierburile sălbatice par, în neorînduiala lor, cît se poate de autentici. De pe podul învecinatului colegiu Clare, poţi privi confortabil – ca dintr-un loc special amenajat – partiţia matematică a spaţiului între cultură şi natură, partiţie ea însăşi savant orchestrată cultural. Şi, deşi te afli dinaintea rezultatelor unei îndelung exersate landscape architecture, farmecul priveliştilor covîrşeşte conştiinţa compoziţiei lor. La Trinity Hall ori la Pembroke Colleges, dar şi la multe altele, la Magdalene, Caius, Christ ori Jesus Colleges, dantelele brun-roşcate ale zidurilor gotice par să fie înălţate anume ca să slujească de spalier imenselor magnolii, invadantei glicine, rododendronilor graşi, iureşului de flori bine îngrijite. 

Învecinatul Ely e renumit pentru catedrala sa, cu o arhitectură întinsă între secolele al XII-lea şi al XVI-lea, la care se adaugă, în interior, inevitabile intervenţii victoriene. Unele totuşi nu prea rele, precum vitraliile datorate lui Burne Jones şi William Morris. Sanctuar de pelerinaj încă din secolul al VII-lea şi din secolul al VIII-lea mînăstire, Ely primeşte în epoca normandă dimensiuni uriaşe. Se deşiră la nesfîrşit pe orizontala abia stăpînită de turnurile zdravene de deasupra intrării şi a răscrucii dintre navă şi transept. Însă matahala de ziduri severe, brun-cenuşii, e învelită toată de reţeaua colonetelor unite de arce întregi sau frînte. Peste masivitatea ei, în zadar roasă de vremuri, se aşterne contrapunctic, ca o iederă de piatră, ritmul cotropitor al pilaştrilor gracili. Henry James spunea că zidirile normande par a fi fost cioplite „aproape cu sălbăticie“, în stare de război, „ca şi cum pietrarii ar fi fost îndemnaţi de sunet de goarnă, iar pietrele tăiate cu securea de luptă“. Dar, ca şi el, observatorul de azi nu e strivit de aceste nave uriaşe. Muiate în „lumina blîndă a Angliei“, a cărei strălucire pală stăruie egal pînă tîrziu, contururile catedralei din Ely se aşază molcom între cer şi verdele pajiştii. La Caen, peste „Canal“, ctitoriile lui Wilhelm Cuceritorul – L’Abbaye aux Hommes şi L’Abbaye aux Dames – au o amploare dură, fără urmă de surîs, domină aspru spaţiul de piatră al oraşului. La uriaşa navă din Ely ajungi, în schimb, traversînd „Lunca Episcopului“. Peste izlazul presărat bucolic cu mormane de verdeaţă şi cai albi, vezi – irizată – şira nesfîrşită a catedralei. Nu ştii dacă te afli în faţa unui tablou de Constable, a unei miniaturi medievale sau, poate, chiar în faţa unui peisaj adevărat. Priceperea englezilor de a îmbina cultura şi o natură atent cultivată în sălbăticia ei domoală e lucru prea bine cunoscut, des întîlnit. Şi mai emoţionante mi s-au părut la Cambridge parcelele de vechime umilă, secretă, pe lîngă care trece, fără a le tulbura şi fără a se tulbura, zarva oraşului. Saint Peter’s Church, pe Castle Street – de fapt pe o movilă din coasta străzii – e un fel de Strei mai mic. Între copacii care o întrec, o bisericuţă de sat, frust romanică, a mai fost încă micşorată la sfîrşitul secolul al XVIII-lea. Intrarea spre movilă e greu de găsit, iar singurătatea ei pare străveche, deşi printre ramuri zăreşti lampioanele de la branşatul Maharajah Restaurant. Vezi perindîndu-se foarte aproape – dar într-un alt tărîm – autobuzele, bicicletele, turiştii. Liniştea dimprejur e aceeaşi ca într-un cimitir de ţară, cum era pe vremuri în Maramureş, la Sîrbi ori la Breb. Cît despre grădina de la Little Saint Mary’s Church, aflată chiar pe strada principală, ea e un petic de junglă; te îngroapă în hăţişurile ei dense, lăsate în voie, unde pietrele de mormînt stau, totuşi, bine întreţinute, în picioare. Dar oraşul e presărat cu astfel de bisericuţe. Mai sînt Holy Sepulchre, St. Bene’t, St. Clement, St. Botolph, St. Edward King and Martyr, ca să nu mai pomenesc de marile biserici ori de capelele colegiilor, printre care cea de la King’s College e într-adevăr mult nobilă. Să fie prea marele lor belşug pricina că locaşurile de cult sînt tratate cu un respect potolit, care nivelează diferenţa calitativă între sanctuar şi teritoriul laic? Ori mai degrabă Reforma – sub chipul ei anglican, la care se adaugă influenţa multiplelor Disidenţe – e cea care a făcut ca religiosul (cel mental, ca şi cel construit) să fie adus la o familiaritate angajată, responsabilă, pragmatică cu viaţa cetăţii, cu viaţa de fiecare zi? Rostul liturgic fiind întrecut aici de exegeza modernă a Cărţii şi de vocaţia individului, spaţiul bisericii e întrucîtva „laicizat“, e perceput în continuitate cu existenţa curentă a omului religios. Reforma a pus ferm distincţia între Biserica cerească şi cea terestră. Spaţiul eclezial aparţine celei din urmă, cu toate strădaniile şi nevoile ei, concepute realist, cu toată grija, practic. 

La Cambridge, de pildă, capela Michaelhouse a devenit o elegantă cafenea fără a înceta să fie capelă. În prezentarea oficială se spune că ea „oferă hrană pentru trup şi pentru suflet, că are amenajat accesul pentru scaune rulante, că oferă un spaţiu de linişte şi, datorită acusticii sale, un excelent spaţiu de concerte“. Într-un murmur măsurat, dar destins, oamenii îşi iau prînzul ori gustarea în preajma altarului, spre care privirea e îndreptată printr-un glasvand primitor deschis. Vechi pietre de mormînt şi strane iacobite populează locul unde se oficiază slujbe de cîteva ori pe săptămînă, unde te poţi repezi, o clipă, pentru reculegere. De la etajul cafenelei, îmbrăţişat de arcaturile gotice ale bolţii, ai, plonjant, imaginea vecinătăţii între sala de mese animată şi sînul calm al capelei, aflat parcă în aşteptare. Vezi pe viu continuitatea între un sacru adus aproape de nevoile secolului şi un profan respectuos, fie el religios sau nu. 

Într-un volum colectiv, The Decline of Christendom in Western Europe, 1750-2000, editat în 2003 de Cambridge University Press, David Hempton, profesor de Istoria Bisericii la Boston University, propunea o nouă linie de cercetare pentru izbucnirea Nonconformismelor religioase în Anglia secolului al XVIII-lea, o explicaţie diferită de cele strict economice, marxizante, ori de cele care o pun în seama inerţiei Bisericii Angliei din acele vremuri. Hempton arată ce efort a făcut Biserica pentru a catehiza populaţia modestă, ce val de imagini şi de literatură religioasă a revărsat peste enoriaşii ei pentru a-i face să asimileze adevărurile de bază ale creştinismului. Discursul catehizant, prelungit de masa tipăriturilor pioase a apropiat doctrina – simplificată – de masa credincioşilor. Şi astfel, i-a responsabilizat, le-a trezit unora pofta interpretativă, dorinţa unei experienţe religioase personale, entuziasmul evanghelic. Ceea ce, în secole mai vechi, se petrecea în cadre mentale unanim împărtăşite, într-o societate difuz hrănită de teologie, liturgică şi monahism, a putut deveni efort al individului şi al grupurilor mici, creştinism „inventat“ şi trăit în mod divers, pasionat, într-o autonomie tot mai mare faţă de instituţia eclezială. La strădania de instruire făcută de Biserica Angliei s-a adăugat, spune Hempton, relativa ei toleranţă faţă de libertatea religioasă şi de gîndire. E ceea ce a contribuit la apariţia condiţiilor de posibilitate pentru pluralismul religios, atît de prosper în teritoriul anglo-saxon modern. Tocmai prin efortul de a-şi împlini misiunea evanghelizatoare, Biserica Angliei şi-a pregătit dislocarea din poziţia de establishment?, instituţie de Stat, asigurată prin convenţie socială?, devenind un actor creştin printre alţii.

Dincolo de religiozitatea uneori cam plană a pluralismului, dincolo de crizele şi pustiul metafizic produse de secularizare, nu este acesta un exemplu de curaj spiritual, de misiune asumată? Nu e o parabolă pentru faptul că Duhul mizează cu orice risc pe libertatea persoanei? Fără a o intenţiona, desigur, Biserica Angliei s-a văzut eliberată – făcîndu-şi treaba – de situaţia dominatoare şi confortabilă în care o pusese Reforma Tudorilor. Şi a dat enoriaşilor săi dovada pentru unul dintre cele mai înalte daruri ale creştinismului, ale oricărei religii: învăţătura despre libertatea persoanei capabile de divin, libertate uneori înnoitoare, uneori riscantă, uneori critică ori contestatară chiar pe seama sursei care a trezit-o. 

Şi totuşi, grija pentru libertatea individului – atît de programatic şi de pragmatic asigurată de anglo-saxoni – are unele opacităţi. În mai toate aeroporturile europene există un salon pentru fumat, unde poţi inhala liniştit fumul ţigării tale şi al tovarăşilor tăi întru această slăbiciune. În Anglia, nu. Respect profund sănătatea semenilor mei nefumători, dar mi se pare puţin necivilizat ca în restaurante, aeroporturi şi cafenele să nu existe un colţ şi pentru noi, ceilalţi. Or, în orice spaţiu public britanic, fumatul e interzis prin lege, e o infracţiune. Ba o cafenea din Cambridge îl interzicea chiar la mesele de pe trotuar. Fumatul trebuie izgonit din spaţiul public, din comunitate. Fumătorii sînt cei „din afară“! Pînă şi monumentul religios e pus cîteodată să ia parte la campanie. La Peterborough – altă superbă catedrală romanică – un afiş te îndeamnă „să respecţi venerabilul turn normand al porţii considerînd spaţiul de dincolo de el drept arie nefumătoare“. Omniprezenta luptă împotriva tabacului, stîrnită de undele secularizate ale puritanismului american, riscă să capete severitatea unui „război sfînt“. Libertatea individului are şi ea unele limite! 

Dar pentru cît de frumoase sînt pajiştile şi grădinile engleze, e o bucurie să fumezi numai în cuprinsul lor (cu scrumiera portabilă, desigur). Sper să nu fiu dată afară şi de acolo.

Anca Manolescu este cercetător în domeniul antropologiei religioase şi doctor în filozofie. Cele mai recente cărţi publicate sînt Nicolas de Cues ou l’autre modernité (L’Harmattan, 2010) şi Stilul religiei în modernitatea tîrzie, Polirom, 2011.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Iubirea e testul pentru curaj
Cîteodată, îți dorești atît de mult unele lucruri încît, atunci cînd apar în viața ta, te temi că le-ai inventat chiar tu – credibil, pînă la ultimul detaliu.
Zizi și neantul jpeg
Stradale
Uneori, mai ales cînd e frumos afară, strada e pur și simplu bucurie. Te plimbi și te bucuri, fără să ai vreun motiv anume. Sau avîndu-le, de fapt, pe toate.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Ce șanse are copilul ăsta?
Probabil că vecina mea deduce doar că ne certăm și e îngrijorată din cauza asta.
E cool să postești jpeg
Simțire fără rațiune
„Azi, rețelele de socializare au impus emoția, în detrimentul rațiunii”
p 20 Minastirea Sfintul Mihail, Kiev WC jpg
Diferite diversităţi religioase
Întîlnirea religiilor cere, chiar mai intens decît politicul, cunoaşterea interlocutorului: cel din faţa ta şi Cel de deasupra tuturor.
Theodor Pallady jpeg
Religia în școală, o veche poveste
După mine, neîncrederea în autorități (partide politice, instituții publice, lideri) s-a transferat și în tabăra seculariștilor anticlericali.
p 24 D  Stanciu jpg
Cu ochii-n 3,14
L-am rugat pe Siri (aplicația cu funcție de „asistent personal”) să-mi spună istoria controversatei aplicații TikTok.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Vreau să mai verific o dată
Încerc să îmi spun, cînd nu dorm de grija tuturor lucrurilor care ar putea merge prost, că este doar o încercare a minții, care vede pericole peste tot, de a mă proteja.
Zizi și neantul jpeg
Parcul Tineretului
Așa am început să ne apropriem teritoriul parcului, colțișor cu colțișor și tufiș cu tufiș, și să nu ne mai temem de el.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Am vrut să scriu
despre sărăcie, dar am scris despre cîrciumi și despre hipsteri
Oameni tineri, relaxați, care par să nu fi muncit o zi în viața lor sau în nici un caz o muncă din asta mai de duzină, numai treburi fine, intelectuale.
p 20 jpg
Sărăcia lucrurilor. Despre felul de a vedea al celor simpli
Cei simpli se află în posesia unui adevăr pe care îl știu și copiii încredințați de ocrotirea părintească: aceea că lumea, în absența lui Dumnezeu, este prea fragilă pentru a putea exista.
E cool să postești jpeg
Violența contra profesorilor
„Violența împotriva profesorilor este în creștere”, titra la sfîrșitul anului trecut și Tagesschau un articol despre un sondaj recent, potrivit căruia „Insultele, intimidarea și atacurile fizice împotriva profesorilor au ajuns să fie la ordinea zilei în multe școli din Germania”.
foto BTC DV bis jpeg
Latina la bacalaureat
Se poate începe cu pasul just și minimal al reintroducerii latinei ca materie de bacalaureat.
p 24 S  Voinescu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cîndva în anii ’70, Coreea de Nord a făcut o comandă de o mie de mașini Volvo, pe care nu le-a plătit nici pînă azi. La fiecare șase luni, suedezii le reamintesc să facă plata.
Zizi și neantul jpeg
Mame și mama
Nu mi-a plăcut niciodată prea mult ziua de 8 Martie.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce film revedem astăzi?
Revizionările ne oferă confort emo­țio­nal, ne dau un sentiment de control asupra vieților noastre și ne conectează cu tre­cutul.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Scriitorul – o specie sălbatică
Am prieteni scriitori care îmi zic: lasă, bre, că scriem pentru generațiile viitoare!
p 20 WC jpg
Nimbul după Bizanţ
Ortodoxia ca model de societate – centrat pe viaţa în Biserică, pe liturghie şi monahism – a fost un model viabil în secolele post-bizantine.
Theodor Pallady jpeg
Paradisul învățaților din actuala patrie a deconstrucției
Războiul cultural declanșat în marja postmodernității a exacerbat contrastul ideologic dintre Epoca Luminilor, moștenitoare a Renașterii umaniste, și Evul Mediu obligatoriu „întunecat”.
p 24 I  Morosan jpg
Cu ochii-n 3,14
Fără cîini cu capul scos pe geamurile mașinilor din Florida – asta vrea să obțină o propunere de lege.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Dispariții
Mai toate cărțile de self-help sugerează să te porți cu oamenii ca și cînd i-ai vedea pentru ultima dată.
Zizi și neantul jpeg
Mărțișoare
Originale și înduioșătoare în hidoșenia lor. Ba, de destule ori, chiar în frumusețea lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Fricile mici, „fricuțele”, cum le-ar numi casiera de la supermarket
Am mai spus-o, mă consider un om fricos și îi admir pe cei care în diferite situații, de război, de epidemie de ciumă, de revoltă populară, de activism, dau dovadă de curaj.
E cool să postești jpeg
Micii răsfățați, marii neadaptați?
Copilul nu s-a lăsat înduplecat, continuîndu‑și injuriile și micile violențe, cu o atitudine de zbir, impunîndu-și, în cele din urmă, autoritatea și ronțăind ciocolata.

Adevarul.ro

image
Augustin Viziru a dezvăluit cu cine l-a înșelat Oana Mareș: „Tu ai putea să ai ceva sexual cu el?”
Augustin Viziru a mărturisit că nu a fost „ușă de biserică” în timpul mariajului cu Oana Mareș alături de care a fost vreme de 11 ani.
image
A murit tânărul aflat în comă de două luni de la o durere de măsea
Ionuț Marian Călărău, care a stat în comă aproape două luni după ce a ajuns la spital cu o durere de măsea, a murit în spital. Anunțul a fost făcut pe rețelele sociale de familie și prieteni.
image
Fetiță de 11 ani, filmată în timp ce întreținea relații sexuale cu un elev de liceu. Imaginile au ajuns la colegi
O minoră de 11 ani, elevă în clasa a V-a la o școală din Cluj, a fost filmată în timp ce întreținea relații sexuale cu un elev de liceu. Filmările realizate în vacanța școlară au fost distribuite colegilor.

HIstoria.ro

image
Populația Bucovinei în perioada stăpânirii austriece
În perioada stăpânirii austriece s-au modificat substanțial atât structura etnică, cât și cea confesională a populației din Bucovina, iar efectul cel mai nefast a fost asupra populației românești.
image
Cauza morții lui Ludwig van Beethoven, dezvăluită de un studiu ADN / VIDEO
Examinarea unor mostre de ADN, extrase din câteva șuvițe de păr ale lui Ludwig van Beethoven, a dezvăluit cauza morții legendarului compozitor german.
image
Aventurile lui Landolfo Rufolo, un bancher medieval imaginat de Boccaccio
Deşi Landolfo este un personaj fictiv, numele familiei este cât se poate de real, Rufolo fiind, pe la 1280, una dintre cele mai bogate familii din sudul Italiei.