antinostalgia

„În anul acela, un public care umplea sala Ateneului pînă la refuz a sărbătorit pe tînărul compozitor, care dirija prima lui Rapsodie română*. Iarna şi-o petrecea la Paris, vara şi toamna, în ţară. Ar fi putut după cîţiva ani de carieră violonistică să se odihnească, să se bucure de frumuseţile vieţii."

Sarcinile sindicatelor sînt: „De a clădi o viaţă nouă, de a educa noi milioane, şi zeci de milioane, care ar învăţa din proprie experienţă să nu facă greşeli, să înveţe cu ajutorul experienţii, să conducă Statul şi producţia... “ (Lenin)

"Casele cu confort modern vor creşte, se vor aglomera, dar vor fi goale, căci Bucureştii nu vor avea niciodată destui locuitori pentru ele; şi în pieţele goale vor rătăci hectare de pustiu şi lupii. Vom avea telefoane care nu vor zbîrnîi şi în care nu se va auzi decît absenţa vocilor omeneşti."

„VESTITORUL: Soseşte Stăpînul. Iată-l pe Stăpîn. La locurile voastre. Atenţie! Admiratorul şi Amanta se lipesc de zidul din dreapta; Admiratoarea şi Amantul, de zidul din stînga; cele două cupluri se înlănţuie şi se sărută."

„VESTITORUL: – N-auziţi să tăceţi! De vreme ce vă încredinţez că a promis, că şi-a fixat el însuşi itinerariul... (Se întoarce din nou spre fundul scenei; strigă): Uraa! Uraa! Trăiască stăpînul! (Tăcere.) Trăiască, trăiască, trăiască Stă-pî-nul!"

„ADMIRATOAREA: Ăsta e drumul lui?   VESTITORUL: Da, da. Trebuia să treacă pe aici, vă spun eu, aşa era în programul festivităţilor... ADMIRATORUL: L-ai văzut tu însuţi sau l-ai auzit cu propriii tăi ochi şi urechi? “

„Tovarăşul Nicolae Ceauşescu, preşedintele Republicii Socialiste România, împreună cu tovarăşa Elena Ceauşescu, va efectua, în prima parte a lunii aprilie 1979, o vizită oficială de prietenie în Jamahiria Arabă Libiană Populară Socialistă, la invitaţia colonelului Moammer El Gaddafi, conducătorul marii revoluţii de la 1 septembrie 1969.“

Decretul care interzice cetăţenilor de a avea contacte cu străinii nu a fost votat niciodată de corpul legislativ şi nu a fost făcut public niciodată. De aceea este lipsit de putere legală.

În martie 1989, şase „grei“ ai partidului – Gheorghe Apostol, Alexandru Bîrlădeanu, Silviu Brucan, Corneliu Mănescu, Constantin Pîrvulescu, Grigore Răceanu – i-au adresat o scrisoare deschisă lui Nicolae Ceauşescu, în care luau poziţie critică faţă de regimul dictatorial de la Bucureşti.

„A fost odată un stadion care s-a numit ANEF, apoi Republicii. I-a fost dat să se zămislească în spaţiul său legende imortale ale sportului românesc. Au jucat fotbal pe gazonul magic fotbalişti de clasă – din ţara noastră şi din alte părţi ale lumii. Aici, pe zgura de obicei rezervată atleţilor, s-a amenajat un teren de handball în şapte. “

"Ştiţi că în România toate persoanele au dreptul la 3,33 grame de unt pe zi, la 10 grame de margarină, 10 grame de brînză, 10 grame de carne? Ştiţi că cea mai mare parte a copiilor din România trăiesc în timpul iernii la o temperatură medie de 14 grade?"

„Decadenţa politică pe care actualul regim a generat-o reiese şi mai evident comparînd actuala stare de lucruri cu cerinţele Declaraţiei drepturilor omului din 1789. Declaraţia din 1789 proclamă suveranitatea naţiunii, în timp ce la noi suveranitatea este apanajul dictaturii unei familii iar poporul este redus la un sclavaj modern.“

În adevăr, iarăşi urgent, un membru al comisiei primeşte ordin să meargă la faţa locului şi să constate dacă, din punctul de vedere al legii pentru conservarea monumentelor istorice, este admisibilă cererea primarului. Însărcinatul ministerului caută o zi-ntreagă şi nu găseşte monumentul.

"Să nu ne mai facem inimă rea şi spaimă gîndindu-ne că lumea românească ar fi mai stricată decît altele. Nu, hotărît; neamul acesta nu e un neam stricat; e numai nefăcut încă; nu e pîn-acuma dospit cum se cade. E încă nelimpezit de mizeriile seculare sub care a mocnit cu junghetura frîntă; încă nu crede în dreptate."

"A-ntîlnit odată un negustor glumeţ, întorcîndu-se din tîrg, pe Nastratin-Hogea, vechiul nostru prieten din copilărie, şi zice: – Hogeo, dacă ghiceşti ce am eu în basmaua asta, ţi-l dau ţie să-l faci jumări... Ia, ghici!"

„Noi nu ne mai închinăm, fiindcă nu mai credem. Sufletele noastre nu mai au nevoie de mîngîiere; inimile noastre nu mai au nevoie de tărie, fiindcă sînt de piatră, şi din piatra aceasta scăpărăm scînteile liberei-cugetări, noi românii foşti ortodocşi, cari sîntem mai deştepţi, mai luminaţi, mai mîndri, mai puternici decît toate neamurile lumii.“

Auzi dumneata! cuvinte romanice, patrimoniul la care avem drept sfînt ca toate limbile de aceeaşi familie, să le luăm noi, românii, în forma şi cu accentul caracteristic al limbilor germanice! «Senzaţie, senzaţional, univerz, univerzal, seziune, conceziune, penziune, perzecuţiune, perzeverenţă, furnizor, penzulă»; că te apucă plînzul!

„O sumă colosală de vase de comerciu, încărcate cu mărfuri de toate speciele, plutesc, în sus şi-n jos, pe Dîmboviţa canalizată; stradele, pavate cu tuciu, sînt brăzdate, de la un capăt al cetăţii pînă la celalt, de o mulţime monstruoasă de linii de tramways; pe d-asupra capetelor bunilor cetăţeni, se-ncrucişează-n aer, în lung şi-n lat, după sistema engleză, şinele unui număr nenumărabil de căi ferate şi o sumă absurdă de fabrici. Sublimă civilizaţiune!“

"Un regim totalitar capabil să-şi susţină propriul cult prin propagandă şi să-şi exercite controlul asupra tuturor supuşilor, fără excepţie, nu e posibil fără un înalt grad de dezvoltare tehnică a mijloacelor de comunicare în masă, a armatei şi a mijloacelor de transport."

Puterea totalitară îmbină încrederea nelimitată în forţele sale cu negarea a tot ceea ce nu depinde de ea. (...) Asumîndu-şi puterea absolută, ţarul îşi lua şi răspunderea absolută, inclusiv pentru inundaţii, cutremure şi altele asemenea. Supusul nu trebuia să ştie decît de două cauze ale oricăror fenomene: voinţa ţarului şi, în unele cazuri, maşinaţiile duşmanilor săi.“

"În domiciliu fixat e o aparenţă de libertate, de vreme ce eşti îngrădit la 8 km. Nu doar că aş ieşi din această rază, dar ideea că nu ai voie să treci mă face să înţeleg ispita căreia i-a căzut Eva victimă. De ce un pom interzis era mai important decît toţi ceilalţi? Acum înţeleg sensul interdicţiei: pentru a fi fericit trebuie să nu bănuieşti măcar ce este libertatea. Deci o totală independenţă de celălalt."

„…pregătindu-şi teza de doctorat la Sorbona despre Hermann Cohen şi şcoala neokantiană de la Marburg, Alice Steriadi Voinescuţ a petrecut un an universitar în acel oraş german, la faţa locului, printre adepţii acelei şcoli (Nicolai Hartmann, Ernst Cassirer, Paul Natorp) şi bineînţeles magistrul, Hermann Cohen (se mai afla acolo şi José Ortega y Gasset, cu doi ani mai vîrstnic decît ea).“

„Costeşti, 17 noiembrie [1952] Nu vreau să mă gîndesc la cele 19 luni trecute în închisoare. E ceva atît de străin de gîndul meu, de soarta mea adevărată îndreptată spre libertate, încît nu-mi recunosc nici o rudenie, nici o afinitate, nici o coincidenţă între mine şi cele prin care am trecut. Zadarnic am încercat să integrez acest timp în sensul vieţii mele“

"În ciuda condiţiilor extrem de grele de activitate, cadrele de bază ale partidului, sub conducerea tovarăşului Gh. Gheorghiu-Dej, au demascat şi au înlăturat, la 4 aprilie 1944, din conducerea partidului, elementele laşe, trădătoare şi capitulante."

În sfîrşit, Ceauşescu apare pe placă. Este însoţit de Elena Ceauşescu şi de o mulţime de civili bine îmbrăcaţi. Ceauşescu este un om scund, foarte scund, poartă o şapcă de culoarea cafelei cu lapte şi un costum închis la culoare. Haina e descheiată, iar el se opreşte din cînd în cînd, punînd mîinile în şolduri.

„Cînd am intrat pentru prima oară în incinta şantierului am fost uluit. Era o zi înăbuşitoare de iunie, soarele mă ardea prin bluza de vară. Maşini de tot felul intrau şi ieşeau ridicînd nori de pulbere albă, macatele gigantice, cum nu mai văzuserăm nicăieri, îşi agitau braţele undeva sus, în cer.“

"Din zelul stupid al unor politruci şi «comandanţi» am fost trimis, începînd cu 1985, în coloniile militare de muncă. În ultimii trei ani de regim comunist am trudit la cel mai important bastion ceauşist, la complexul megalitic din inima Capitalei, denumit CASA REPUBLICII."

„Cum poţi să scrii literatură după Auschwitz – s-au întrebat atîţia literaţi care au continuat totuşi s-o facă. Cum poţi să scrii literatură în timp ce Gulagul (termenul va mai aştepta vreo 15 ani înainte de a-şi vedea acceptată sinistra semnificaţie) devorează încă milioane de oameni“

„Iată de ce, cunoscînd omul şi cu ce se ocupa, nu m-a surprins defel convorbirea lui cu Mamie. Îi explicase, cu eternul lui zîmbet suav, că ea este bătrînă, bolnavă şi că nu va rezista în detenţie.“

În luna mai a anului 1950, americanii obţineau, deocamdată, după cum vom vedea, succese dubioase în Coreea. Ca răspuns şi, mai probabil, pretext, cred, începuse campania pentru o vînătoare de frecventatori ai bibliotecilor ţărilor apusene.

Timp de 45 de ani în România au operat listele de autori, cărţi, concepte şi cuvinte interzise. Mai întîi Eminescu, Blaga, Goga, Arghezi, Ion Barbu, Maiorescu, Lovinescu, Eugen Ionescu, Mircea Eliade şi atîţia alţii; apoi, după restituirea niciodată integrală a acestora (noi sîntem generaţia textelor croşetate!) a urmat valul scriitorilor români interzişi deoarece aleseseră exilul. Critica literară nu a putut funcţiona în tot acest timp uriaş în libertate.

"...va fi greu, foarte greu, şi va dura. Căci comunismul ne-a lăsat urme adînci. De ordin economic, dar eu aş spune că mai ales moral."

Nu suferinţa individuală este cea de luat în considerare aici, ci răspunderea colectivă pentru strigătoarea nedreptăţire, pentru batjocură, insultă şi – pînă la urmă – crimă. Poporul care a fost în stare să-şi gonească exemplarele de excepţie (...), un popor care şi în prezent excelează în a-şi alunga elitele cu sutele şi cu miile, un popor care a reuşit să-l asasineze la margine de pădure pe Nicolae Iorga şi să azvîrle în temniţi mii şi mii de poeţi, scriitori, profesori, militari, călugări, pr

În ziua de 27 noiembrie 1940, pe la orele 13,30-14, în timp ce fostul ministru Virgil Madgearu şi soţia sa luau masa la locuinţa lor din str. Vasile Conta nr. 12, un grup de 7 legionari, ce au venit cu o maşină, s-au prezentat acolo.

În ziua de 27 noiembrie 1940, profesorul se găsea în biroul său din vila de la Sinaia, unde lucra, iar dna Ecaterina Iorga scria într-o cameră la parter. La ora 17,30 uşa de la camera dnei Iorga s-a deschis şi trei persoane au barat uşa, iar alte patru se găseau în camera alăturată. Dna Iorga s-a ridicat impresionată de la biroul său şi a întrebat cine sînt. Unul din acei indivizi a răspuns: «Poliţia legionară a Capitalei şi a venit să-l ia pe domnul profesor Iorga la Bucureşti, pentru un intero

„Nici socializarea băncilor şi capitalurilor, nici naţionalizarea industriei, nici colectivizarea agriculturii nu răspundeau proiectelor învingătorilor din Octombrie. Ca răspuns la imputările presei burgheze care confunda naţionalizarea cu confiscarea, înaintea loviturii de stat, Lenin şi-a declarat fără echivoc adevăratele intenţii: bolşevicii la putere vor naţionaliza băncile «fără să ia un ban proprietarilor lor» căci ei înţeleg prin naţionalizare pur şi simplu o conducere efectivă.“

Partidul Social-Democrat de sub şefia lui C. Titel Petrescu a întrunit comitetul de conducere. Comitetul a luat hotărîrea să respingă orice propunere de fuzionare sau colaborare venită din partea Partidului Comunist Român. Partidul Social-Democrat va lua în considerare numai cereri individuale de înscriere ale comuniştilor; cei ce vor face aceste cereri vor fi în prealabil supuşi unei cercetări, spre a se evita orice penetraţie, pe această cale, a elementelor comuniste, urmărind să constituie ap

"(...) Sîntem informaţi că în urma desfiinţării Internaţionalei a III-a s-ar fi luat măsuri ca toţi simpatizanţii mişcării comuniste să activeze în cadrul unor organizaţii patriotice. (…)"

"Partidul Comunist Român nu va mai lucra după normativul dat de Moscova; el îşi va fixa politica sa, orientîndu-se după împrejurările locale şi apropiindu-se de climatul nostru naţional. Este un progres de care avem dreptul să fim mulţumiţi."