Mistica puterii
„Puterea totalitară îmbină încrederea nelimitată în forţele sale cu negarea a tot ceea ce nu depinde de ea. (...) Asumîndu-şi puterea absolută, ţarul îşi lua şi răspunderea absolută, inclusiv pentru inundaţii, cutremure şi altele asemenea. Supusul nu trebuia să ştie decît de două cauze ale oricăror fenomene: voinţa ţarului şi, în unele cazuri, maşinaţiile duşmanilor săi. Dat fiind că uraganul nu poate fi considerat rezultatul uneltirii forţelor întunericului, e mai bine să considerăm că uraganul nici n-a existat. În caz contrar, răspunderea poate cădea pe umerii monarhului.
Mistica puterii e un element indispensabil regimului totalitar. Chiar atunci cînd regimul se năruia deja, aceleaşi procedee şamanice continuau – şi mai continuă încă – să fie folosite pentru a-l explica. Să spui că milioane de oameni au pierit din pricina caracterului urît sau din cauza fazelor bolii lui Stalin înseamnă să practici acelaşi cult al personalităţii lui ca atunci cînd îl declari geniul tuturor vremurilor şi popoarelor. E mult mai important, dar şi mult mai dificil, să înţelegi că el n-a fost nicidecum un geniu – nici bun, nici rău.
Regimul totalitar e un fenomen natural în viaţa societăţii, «natural» exact în aceeaşi măsură în care e naturală o boală a organismului. Boala nu trebuie tratată prin alungarea duhurilor rele, ci prin cercetarea minuţioasă şi prin tratamentul precis şi atent al cauzelor ei. Al cauzelor, şi nu al simptomelor ei. Boala aceasta nu e ca ciuma, de care te molipseşti din exterior, ci ca un cancer, ca o dereglare a dezvoltării interne a organismului. Intervenţia chirurgicală poate fi binevenită, dar e insuficientă. Nici cel mai genial chirurg nu poate salva societatea de răspunderea sa morală.“
L. Gozman, A. Etkind, „De la cultul puterii la puterea oamenilor“, trad. de Suzana Holban şi Oana Vlad, 22, 2 febr.1990
