Turist în România
Doamna era călare pe un ponei. Animalul, mic-mic, opintea la deal tras de căpăstru de un băietan blond cu tenişii înnămoliţi. Doamna, grasă-grasă, era îmbrăcată în trening; cu o mînă ţinea strîns de o poşetă de oraş, cu cealaltă de hăţuri. Fundul îi aluneca periculos ba la stînga, ba la dreapta, în ritmul paşilor micului animal cuminte. „Corneluuuuuş!“, mai ţipa ascuţit balena omenească atunci cînd părea că nu mai poate stăpîni deodată nici poşeta, nici hăţurile, nici fundul alunecos. Drept e, dacă pica, pica doar de la un metru pe iarbă şi în niscaiva balegă proaspătă. Ea era rujată. Corneluş era undeva mai în faţă, călare pe un cal mai zdravăn, dus şi el de hăţuri de un alt băietan. Corneluş era curajos. Dădea la călcîie cu adidaşii Abibas în coastele unei iepe blazate, crezînd poate că aia o s-o rupă într-un galop glorios ca-n filme şi că el o să şi reziste în şa.
Apoi, doamna şi Corneluş au vrut să facă poze. Băietanii au aliniat caii, iar unul dintre ei a luat aparatul scos din poşetă de la doamna. Celălalt a dat drumul la hăţuri să nu apară oamenii în fotografie ţinuţi de altcineva, Doamne fereşte!. Caii nu stăteau la poză. Ba unul, ba celălalt apleca capul să mai smulgă cîte un snop de iarbă. Poneiul se mai şi mişca de pe un picior pe celălalt, fundul doamnei aluneca şi ar fi ieşit, fireşte, strîmbă şi schimonosită în fotografie. Băietanul cu aparatul aştepta momentul potrivit, celălalt agita un băţ pe jos, prin iarbă, să le treacă pofta animalelor de a mai ciuguli otava. Le-or fi ieşit cîteva poze reuşite să aibă ce arăta la amici acasă.
Mai încolo, privindu-şi semenii în trening îndoind de şale o mînă de cai cuminţi, de căruţă, transformaţi, de-o vară, în armăsari de călărit, pîlcuri-pîlcuri de turişti identici stau pe iarbă, beau bere la cutie şi sparg seminţe. În liniştea munţilor, cu Giumalăul în zare, în orizontul ondulat deal-vale şi-n aerul curat răsună zeci de ronţăituri. Seminţele se sparg temeinic, conştiincios, secunda şi sămînţa, cojile se scuipă pe jos, între picioare, în iarbă. Privirile tuturor sînt seci, goale, precum cojile scuipate în iarbă; s-or gîndi că, hai, mai e puţin, ne suim la loc în telescaun, coborîm şi mîncăm ciorbă. Între timp, pe un copil îl mai trece pipi, iar maică-sa îl deşeartă între nişte tufe. Locul de unde au cumpărat bere e la zece paşi mai sus şi are şi toaletă. Şi taţii se mai trag pe după un brad după cîteva Ursus. Mai jos, la pensiunea unde s-a cazat pentru cîteva zile, lumea în trening va încinge un grătar. Va trage maşina lungă, argintie mai aproape şi, cu uşile deschise, va asculta şi muzică. Ceva cu „pozele tele îmi amintesc de tine, o să le arunc pe toate“. Cam asta era esenţa, am uitat însă rima. Muzica, fireşte, foarte tare. Să răsune toată confluenţa deal-vale. În faţa pensiunii, pînă spre liniştea pădurii, altă distracţie. Nişte puştani vor tura pînă la demenţă cîteva ATV-uri. De care trebuie să te fereşti în general şi pe poteci pe care le-ai crede liniştite. Maşinăria va trece năvalnic pe lîngă tine, tu te vei trage spre şanţ; te va umple de praf, zgomot şi te va lăsa în pragul unei crize de nervi cu o nevinovată floricică albă şi mititică, culeasă adineauri, strivită în pumn. Vei avea apoi motive de rîs în frumosul parc al micului oraş de munte, unde toate veveriţele se numesc Mariana. Cine ştie cînd, vreun localnic cu simţul umorului o fi păcălit o pereche de treningari din ăştia veniţi în vacanţă: „Ciocăniţi între ele două nuci, uite, vindem noi nucile acilea, strigaţi Marianaaaa şi veveriţele vă vor mînca din palmă“. Veveriţele vin oricum cînd vor ele, dar imaginea a zeci de oameni ciuciţi printre tufe, înaintînd cu pasul piticului, tîrînd greu burţi şi funduri şi strigînd răstimp „Marianaaaaa!“, e nepreţuită.
Veţi recunoaşte treningarii peste tot. În străinătate, dacă vă nimeriţi la hotel cu ei, ghici cine face „bombiţe“ în piscină?
Selma Iusuf este jurnalistă, redactor-şef la ştiri, radio Kiss Fm şi Magic FM.
