Vara la New York

Publicat în Dilema Veche nr. 392 din 18 - 24 august 2011
Vara la New York jpeg

Am plecat spre New York cu întîrziere: 45 de minute cu 783-ul de la Victoriei la Otopeni, 30 de minute Bucureşti-Londra, două ore Londra-New York. Poate pentru că era Ziua Internaţională a Alcoolicilor Anonimi şi ziua de naştere a lui Maurice Sendak (cel cu Where The Wild Things Are), iar 10 iunie 2011 s-a contaminat cu aiureală şi dezordine de la nişte 10 iunie mai vechi. Am trecut Atlanticul ascultînd la căştile British Airways-ului Pink Floyd (prima jumătate de drum) şi Dylan (a doua jumătate), ca să-mi intre bine în cap că plec din Europa înspre America. Cînd porneşti în astfel de călătorii, orice prostioară devine simbolică, orice nimic prevesteşte lucrurile măreţe care te-aşteaptă. Odată ce-ajungi acolo, totul ţi se întîmplă atît de repede şi de neanunţat, încît ai nevoie de cîteva săptămîni după ce te-ai întors deja acasă, ca să faci ordine, cît de cît, prin ce-ai văzut şi-ai trăit în minunata lume nouă. 

Jet lag. De la caz la caz. La mine-a fost doar la dus. E ca şi cum corpul ar fi rămas la Bucureşti, iar mintea trecuse deja la ora New York-ului. După o săptămînă de trezit la 6 în fiecare dimineaţă, a ajuns şi corpul pe coasta de est. 

Oamenii. Relaxaţi, amabili, zîmbitori, intră în vorbă cu tine una-două şi n-au nici o problemă să-ţi povestească, la trei minute după ce v-aţi cunoscut în staţia de metrou, istoria vieţii lor sentimentale. În magazin, dacă pui mîna pe-o rochie, auzi inevitabil de undeva (şi nu de la un angajat al magazinului): „Vai, dar ce frumoasă e, sigur o să vă stea bine!“, în supermarket cineva se opreşte mut de admiraţie în faţa ceasului-pandantiv cu Marilyn pe care-l porţi la gît, ca şi cum ar fi un Rembrandt nemaivăzut, la coadă la bilete două doamne chicotesc în spatele tău: „Poate ea crede că n-am observat cît de bine şi-a asortat cerceii cu geanta şi cămaşa! Dar noi am văzut tot.“ Complimentele sînt dezinteresate, privirile – amabile, gesturile – fireşti. De aici poate şi-un aer de coolness care pluteşte deasupra oraşului încă de pe vremea primilor cool cats şi-a jazzului de big band. Şi mai pluteşte ceva, ca-ntr-un poem de Ginsberg despre NY: „tenderness flowing thru the buildings“, mai ales la apus, cînd Hudson-ul şi cerul deasupra lui devin roz pal, roşii, albăstrii, mov, verzui şi foarte liniştite. Cele mai frumoase apusuri de soare într-un oraş le-am văzut, culmea, la New York, despre care se spune că are clădiri prea înalte ca să apuci să mai priveşti şi cerul. 

Oraşul. În East Village, boem şi neastîmpărat, m-am trezit brusc că-mi trebuie un tatuaj pe omoplatul drept, în West Village am suspinat pe lîngă toate rochiile din toate vitrinele şi l-am căutat din priviri pe Philip Seymour Hoffman luîndu-şi porţia matinală de jogging, în Chelsea am mers mult la cinema-ul de lîngă Chelsea Hotel (care tocmai s-a închis, spre tristeţea lui Patti Smith şi a altor nostalgici), în Brooklyn am mîncat pizza nu departe de casa lui Capote, în Central Park am pozat veveriţe şi fîntîna din Angels in America, în Coney Island am mers la Mermaid Parade, m-am dat în unul dintre cele mai vechi rollercoastere din America (dar am aflat asta de-abia după ce-am coborît din el, jurîndu-mi că nu-mi mai trebuie şi-a doua oară) şi i-am văzut pe vînzătorii de mango pe băţ fugăriţi de poliţie. Viu şi agitat, NY-ul îţi cere permanent să-i faci faţă. Noaptea, dacă dormi cu geamurile deschise, ai impresia că maşinile de pompieri (cu o sirenă care sună ca strigătul unui sinucigaş de pe Empire State) fac ture la tine în pat, ziua trebuie să intri în ritmul cumplit al oraşului, să alergi dintr-o parte în alta, să faci cît mai multe lucruri deodată. Ceea ce e destul de obositor dacă vii dintr-o parte a lumii unde tout est pris à la légère şi, pe deasupra, mai eşti şi moldoveancă. 

Lecturi. În primul rînd The New Yorker, apoi Village Voice, The Onion, The L Magazine (şi şocul că ultimele trei se dau gratis), eventual The Atlantic. Pentru că sînt atît de bine scrise, le citeşti mai întîi din plăcere, şi abia apoi din nevoia de informaţie. 

Senzaţional. Un cuvînt care înseamnă cu totul altceva aici, şi cu totul altceva acolo. Aici e senzaţional să spui că ai schimbat două vorbe cu: Philip Roth, John Turturro, Robin Williams, Miranda July şi că ai şi luat de la ei autografe simpatice. Acolo e firesc. Dacă la Roth, unul dintre favoriţii mei, n-am fost în stare decît de glumiţe despre fane şi literatură, la Turturro m-am uitat cum discută cu absolut toată lumea care avea ceva să-i spună după proiecţia celui mai nou film al său – Passione (un omagiu adus Napoli-ului muzical). La Williams m-am înghesuit cu restul fanilor la ieşirea actorilor unui teatru de pe Broadway, şi, de emoţie, mi-a căzut foaia de partea cealaltă a gardului de protecţie, iar Williams, preaiubit de la Mrs. Doubtfire încoace, văzîndu-mă că mă înverzesc la faţă, mi-a spus: „Don’t worry, I’ll pick it up for you“, s-a aplecat, a luat foaia şi a semnat-o. Cu Miranda July, fiica teribilă a cinema-ului american din ultimii ani, am şi apucat să vorbesc cîteva minute, spre invidia crîncenă a fanilor care se-adunaseră în spatele nostru. Nu există urmă de îndoială, în altă viaţă am fost o groupie. 

Senzaţional bis. Mergi într-o dimineaţă ca să-ţi iei o cafea cu lapte şi trece pe lîngă tine un tip costumat în Superman. Nimeni nu se opreşte în mijlocul drumului ca să caşte gura. Superman trece mai departe, ziua începe bine. 

Woody Allen. La picnicul din Central Park de 4 iulie, un amic al unei amice a spus că are un amic care i-a zis că l-a văzut pe Woody cu cîteva zile înainte, plimbîndu-se pe Park Avenue. Am intrat în alertă. Mă pregăteam să-mi confecţionez o pancartă pe care să scriu „Looking for Woody“ şi să mă plimb cu ea prin Upper East Side, dar am aflat că Woody tocmai plecase la Roma, unde începuse filmările la adaptarea Decameronului. Aşa că m-am dus la Jewish Museum Heritage ca să revăd Manhattan. 

Concerte. La 12 ore după ce-am aterizat la NY, eram în Central Park, sub o ploaie măruntă, ca să-i văd pe Medeski, Martin and Wood, una dintre trupele mele preferate de jazz. Mirosea a marijuana, iar jet lag-ul meu mă ameţise şi-mi înceţoşase privirea. Tot a marijuana mirosea şi în Brooklyn, unde i-am văzut pe Beirut, înconjurată de sute de puşti de 14 ani care butonau non-stop telefoanele şi ştiau versurile pe de rost. Au mai fost nordicii de la Jagga Jazzist şi britanicii de la Wild Beasts, ambele concerte în Le Poisson Rouge, ambele experienţe muzicale puternice şi personale, la limita dintre spectacol, artă şi altceva. Dacă citeşti Uncut, intri zilnic pe Pitchfork şi Stereogum, guşti indie, jazz şi contemporary classical, New York e raiul. Un rai unde poţi asculta într-o sîmbătă după-masă, tolănit pe-o pajişte de pe Governor’s Island, cum unii dintre cei mai buni muzicieni newyorkezi cîntă gratis, pentru vreo două sute de oameni, legendara şi jucăuş-minimalista „In C“ a lui Terry Riley. După care mănînci o îngheţată curcubeu şi te întorci în oraş pentru că mai sînt atîtea lucruri de făcut. 

Dans. La finalul lui 2011, legendara Merce Cunningham Dance Company se va desfiinţa. A fost dorinţa coregrafului, dispărut în 2009. Sîmbătă, 16 iulie, am mers la Lincoln Center pentru o zi întreagă dedicată lui Cunningham, unul dintre cei mai importanţi dansatori şi coregrafi din a doua jumătate a secolului XX, coleg de avînt artistic (conceptual) cu John Cage, Robert Rauschenberg, Bruce Nauman ş.a. Nu numai că am văzut cu ochii mei Square Game şi Duets, dar am şi învăţat să dansez coregrafia de la Field Dances, printre Silver Clouds ai lui Warhol (perne pufoase plutind prin încăpere şi folosite drept decor pentru RainForest). O să spuneţi că fac name-dropping, ceea ce e parţial adevărat. 

Cinema. Biletul costă 13 dolari, scaunele se lasă pe spate ca-n avion, sălile au aer condiţionat şi nu sună nici un mobil. O plăcere.  

Restaurante. Afgane, suedeze, chinezeşti, japoneze, indiene, cubaneze, mexicane, franţuzeşti, ucrainene, la New York mănînci mult şi bine. N-am să uit melcişorii din Chinatown, pe care i-am scormonit cu scobitoarea pînă la ultimul, deşi nu erau mai mari decît unghia de la degetul arătător.  

Muzee. După terapia intensivă de la Paris, din noiembrie anul trecut, cînd m-am îndopat cu expoziţii permanente şi temporare, pînă mi-a venit rău, n-am mai putut înghiţi la New York decît o vizită la Metropolitan, unde-am stat la o coadă de aproape două ore ca să văd „Savage Beauty“, expoziţia dedicată lui Alexander McQueen. Gotic, întunecat, magistral, senzual, mă tem că va mai trece multă vreme pînă vom mai avea un creator de modă (şi de artă) la fel de iconoclast precum McQueen.  

Mituri. Da, dacă mergi pe deasupra unei guri de aerisire de la metrou, îţi zboară fusta. Şi da, sînt şi şobolani, aleargă seara de la un tomberon la altul. Şi da, frozen yogurt e o mare invenţie a umanităţii.  

Restul. Librării, blueberry muffins, barurile, Bleeker St., taximetriştii, tipul din metrou care-a făcut Cubul Rubik în 20 de secunde, muzici peste tot, aerul fierbinte şi lipicios de pe stradă, aerul rece şi uscat dinăuntru, bacşişurile grase, negrii frumoşi, noaptea pe Brooklyn Bridge, „oh sweet mama“ în loc de fluierăturile admirative ale muncitorilor de la noi şi cîte şi mai cîte. 

Rezumat. La New York, faci tot ce vrei, eşti tot ce vrei. Numai să ştii cum.  

Aici puteţi vedea o galerie foto cu New York-ul vara.

Zizi și neantul jpeg
Alarme, sonerii, zgomote… – din alte vremi
Aproape vii, ceasurile ne umpleau singurătățile.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
#metoo? În România?! Să fim serioși!
Nu cred că există vreo femeie, cel puțin din generația mea, care să nu fi trecut măcar o dată în viață printr-o experiență de hărțuire sexuală
p 20 N  Steinhardt jpg
N. Steinhardt despre creștinismul firesc
Creștinismul devine un regim natural al vieții, un accent care însoțește gesturile cele mai mărunte ale cotidianului.
Polul jpg
Colonialism și misionarism
Reconcilierea dintre colonialism și misiunea creștină internațională este foarte complexă.
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
A ajuns acasă rîzînd, a rîs toată noaptea și nu s-a oprit nici a doua zi (joi), nimic neputîndu-i pune capăt veseliei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
În ochii ei era dragoste, multă dragoste
Cît de repede se petrecea totul, fără să analizezi, fără să-ți pui întrebări, fără să te gîndești la un viitor, erau ca niște fire care se înșiră, apoi se deșiră, ca o lumînare care se aprinde undeva în noapte, arde întîi viu, apoi mocnit și se stinge de la sine.
Un album studiu al bisericilor transilvane jpeg
Un album-studiu al bisericilor transilvane
Textul are sobrietate ştinţifică, devotament faţă de documentarea monumentelor şi a vieţii religioase care le-a modelat şi care s-a modelat, de-a lungul timpului, în jurul verticalei lor.
Theodor Pallady jpeg
Tiparul și Cartea cărților
Nu știu să se fi publicat la noi, pînă acum, o asemenea panoramă a edițiilor tipărite ale Sfintei Scripturi de pe orice meridian și în mai toate limbile cunoscute.
Zizi și neantul jpeg
În mulțime
Oamenii prezenți erau animați de entuziasm, dar de unul mai blînd, mai difuz.
Visez parcaje subterane jpeg
Visez parcaje subterane
Locuitorii la bloc ar trebui să-și privească cartierul ca pe propria curte și să lase mașinile la bulevarde, pentru a se bucura de natură.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
Un bărbat de 60 de ani a mers la dentist pentru o plombă și a ajuns la urgență direct în operație, pentru că a înghițit capul frezei care-i scormonea dintele.
Oh salvie levănțică iasomie trandafir jpeg
Oh salvie levănțică iasomie trandafir
La început, l-am întîlnit pe Mircea Anghelescu ca profesor, în Amfiteatrul „Bălcescu“.
Zizi și neantul jpeg
Din mers, „mici” bucurii
Bucuria trece dincolo de tine și o-mpărtășești, involuntar în general, și celorlalți.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Privirea lui Chateaubriand
Memoriile au fost proiectate – cum altfel? – pentru posteritate, dar ca o voce de dincolo de mormînt.
Filosofie și muzică  Gabriel Marcel jpeg
Filosofie și muzică. Gabriel Marcel
Muzica este așadar, în mod primordial, nu un obiect al gîndirii, ci un mod al ei.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
...mai mulți americani au murit înecați cu lăptuci decît mușcați de șerpi și de crocodili, combinat.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Speranța moare ultima?
Mereu m-am întrebat dacă speranța care poate aduce cu sine un soi de idealism în a privi lucrurile din jurul tău folosește într-adevăr la ceva.
O lume a poveștilor jpeg
O lume a poveștilor
Narativele care pot subjuga națiuni întregi nu sînt o invenție modernă – după cum afirmă psihiatrul Boris Cyrulnik, în cea mai recentă carte a sa, apărută luna trecută la editura Odile Jacob.
André Scrima: Ziua una şi a opta jpeg
André Scrima: Ziua una şi a opta
Lumina Paştilor: pe cea vizibilă în biserici şi pe străzi, ucrainenii nu şi-au putut-o îngădui; pe cea spirituală, religia patriarhului Kiril o insultă, o sufocă.
Theodor Pallady jpeg
Un Sisif în robă franciscană
Camus a fost doar martorul esențial al asprelor sale vremuri și, prin revolta contra absurdului, aproape un mărturisitor.
Zizi și neantul jpeg
Iarbă verde și obligativități
Avem tendința să ne complicăm puținele zile libere. Să le încadrăm în sisteme, să le tratăm ca pe unele de lucru în alt domeniu: cel al leisure-ului, al entertainment-ului.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
Care ar fi playlist-ul ce v-ar alunga pe dumneavoastră de la o demonstrație?
Blocul, strada, etajul și apartamentul jpeg
Blocul, strada, etajul și apartamentul
În locul garajului a apărut un parc, la fel de lipsit de imaginație din punct de vedere urban ca și lamele de blocuri din spatele unității militare, dar care, cu zonele sale verzi, evoca peluza spălătoriei de steaguri.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Ce caută americanul în Europa?
Îmi dau seama că avem de toate aici, pe bătrînul nostru continent, micul nostru paradis terestru, că este (a fost... oare?) una dintre cele mai bune lumi posibile și că mi-ar trebui vreo cinci vieți ca să văd și să trăiesc tot.

Adevarul.ro

image
Colosul cenuşiu. Ce ascunde muntele de zgură, una dintre cele mai mari halde din România VIDEO
În vecinătatea combinatului siderurgic din Hunedoara, se află una dintre cele mai mari halde de zgură din România.
image
Un şofer a rămas fără permis şi a fost amendat după ce a sunat la 112 ca să anunţe că este şicanat în trafic
Un apel la 112 a luat o turnură neaşteptată pentru un bărbat de 37 de ani. Acesta apelase serviciul de urgenţă ca să anunţe că un şofer îl şicanează în trafic, pe raza comunei brăilene Viziru.
image
Afacere de milioane de euro lângă un radar ce comunică direct cu baza Deveselu. „Nu s-a cerut avizul MApN”
MApN a dat in judecată Consiliul Judeţean Dolj după ce a autorizat construirea unui depozit in zona radarului din localitatea Cârcea. Instalaţia militară este importantă pentru apărarea aeriană a României. În spatele afacerii stă chiar primarul din Cârcea.