Groza din Hida
Făsui cu gîscă afumată şi-n inima mîncării fiert un boţ de mămăligă. Porc îmblînzit cu ierburi de la Porolissum. Cremă de praz sălbăticit cu zeamă de pui. Cocoş iubit profund, cu tot cu creastă, de sosurile aromate venite din adîncul Imperiului Roman. Creator: Mircea Groza din Zalău. Mărunţel, aducînd a mister Bean cu un ajutor prieten cît Goliat, Mircea Groza „a fost mîncat“ pe malul Dunării, la Cetatea lui Dinescu. La Festivalul de film & artă culinară. Găluşti cu prune, cremşnit, mezeluri din Sălaj. Nu rezişti. Filozofia mea era să ciugulesc de acum încolo în viaţă. Şi de-o fi să găsesc ceva deosebit, să mă năpustesc temperat. Că nu mai are limba mea ce descoperi nou pe lumea asta în cercul meu strîmt de viaţă.
Eh, vreau să spun că am călcat în picioare orice filozofie. În mine Groza a dezlănţuit groaza popoarelor migratoare. Hoarde fără nume, popoare invizibile nemîncate, nedormite, neiubite mi-au luat minţile, mi-au călcat în picioare zăgazurile minţii şi s-au aşezat de două-trei ori la coadă că mai vor, mai vor. Şi rareori în viaţă nu-ţi pare rău că nu ştii de tine. Dunărea aproape. Cad lat. Abia acum cred că bucătarul acesta stăpîneşte lumea. Sufletul năuceşte, rătăciţii trezeşte. Îl aşteptam lacom iar şi iar. Şi cînd odată Dinescu a zis că mîncăm după film, m-a luat panica. Voiam Groza.
