Cronică în fărîme
● Am văzut de cîteva ori, la posturile noastre de televiziune, o reclamă la un şampon anti-păduchi, despre care ni se spune că omoară eficient şi lighioanele, şi ouăle lor. Avînd în vedere că românii sînt printre popoarele cu cel mai mic consum de săpun, şampon şi pastă de dinţi din Europa, consider că e o idee foarte bună să faci direct reclamă la un şampon anti-păduchi. Ce să ne mai încurcăm cu mofturi?
● 10 TV este un post mort şi îngropat: angajaţii nu au mai fost plătiţi de prin februarie-martie şi tot atunci s-a oprit şi producţia de emisiuni. Cu toate acestea, postul transmite cu obstinaţie reluări peste reluări. Amuzant este că, din cînd în cînd, emisiunile sînt întrerupte de autopromo-uri care ne spun ce mare grozăvie este acest „nou“ canal de televiziune. „Ai zece motive să treci pe 10!“ – încearcă ele să ne convingă. N-am mai văzut o aşa euforie a începutului de drum la o înmormîntare. Să fie ceva din atitudinea strămoşilor daci în faţa morţii?
● Ion Cristoiu are, la canalul B1 TV, o emisiune, La taifas cu Ion Cristoiu, în care vorbeşte rar şi cu multe pauze, de parcă are tot timpul din lume (de altfel, se pare că are acest timp pentru că emisiunea se întinde pe parcursul a două ore mari şi late). Deşi nu-l grăbeşte nimeni – precum zic –, părintele jurnalismului postrevoluţionar încurcă lucrurile mai ceva ca Agamiţă Dandanache. În ediţia din 11 septembrie, la trecerea în revistă a invitaţilor din platou, l-a prezentat pe Teşu Solomovici în timp ce imaginea ni-l arăta pe istoricul Gheorghe Buzatu. „Iată-l pe Teşu Solomovici!“, ne spunea Cristoiu, iar Gheorghe Buzatu ne privea placid. Apoi, cînd să-l prezinte pe Horia Nestorescu-Bălceşti, ne-a anunţat că-l are în platou pe „istoricul Nicolae Bălcescu“. „Istoricul lui Nicolae Bălcescu“, intervine Horia Nestorescu-Bălceşti. „Poftim?“, întreabă Cristoiu. „Istoricul lui Nicolae Bălcescu“, i se repetă. Nici o reacţie. Nu ne îndoim că Tipătescu e soţul coanei Joiţica, hodoronc-hodoronc, zdronca-zdronca şi, desigur, clopoţeii...
● La emisiunea moderată de Cătălin Striblea, de duminica trecută, s-a discutat despre televiziunea din vremea lui Ceauşescu. Este dată, la un moment dat, celebra hartă a României înconjurată de raze, care apărea la sfîrşitul programului, pe muzica „Horei Unirii“. Legîndu-se de asta, Striblea o întreabă pe Corina Drăgotescu ceva despre imn. „Era Hora Unirii“, îl corectează Corina Drăgotescu. „Hora Unirii?“, se miră el. „Da“, îl asigură Corina Drăgotescu. Deşi nu pare aşa de tînăr, Cătălin Striblea e de fapt un june care nu pare să fi prins vremurile de dinainte. Spre norocul lui, desigur. Numai că norocul acesta trebuie completat şi cu o minimă documentare. Ca să nu-i spunem cultură generală.
● Unul dintre cititorii care au comentat pe Facebook pe marginea articolului meu de data trecută („Cum a început războiul franco-român“) îmi reproşează că scriu prea des despre posturile Realitatea TV şi Antena 3: „Reacţia asta prostească (faţă de emisiunea Les Guignols de l’Info, nota mea) a fost generalizată în media (şi nu numai), nu mi se pare fair să pui reflectorul doar pe Antena 3 şi Realitatea TV doar pentru că e la mare modă intelectuală“. Mărturisesc că nu am cunoştinţă de această modă – intelectuală sau nu. Scriu mai mult despre Realitatea TV şi Antena 3 pentru că sînt cele două televiziuni de ştiri de la noi, reperele autohtone ale jurnalismului informativ. La ce să mă raportez, la OTV? Din păcate, respectivele „repere“ îţi cam poartă paşii de telespectator înspre locuri mlăştinoase, pestilenţiale şi în care ajungi să te înfunzi. În loc să-ţi fie călăuze, cum se laudă, te aruncă în derivă. De aici atenţia specială pe care trebuie să le-o acordăm.
