⬆
Societate
Pagina 122
Alaska coaptă
Pe 30 septembrie 1970 preşedintele SUA soseşte la Belgrad. Richard Nixon e astfel primul preşedinte american care vizitează Iugoslavia, la şapte ani după prima vizită în SUA – în octombrie 1963, pe vremea lui John F. Kennedy – a unui şef de stat din blocul estic, în persoana lui Tito.
Uniuni concentrice - interviu cu Renate Weber
"În Parlamentul European criza economică a avut consecinţe politice încă din momentul alegerilor din 2009. Atunci au revenit într-un număr mai mare eurodeputaţi din partide populare, crescînd numărul membrilor PPE, pentru că dreapta a promis o Europă mai închisă celor din afara ei;"
O mie de oameni pentru democraţie
Oamenii care au înfiinţat G1000 nu au avut, după cum v-aţi putea închipui, o mie de idei diferite despre democraţie; au avut una singură – dar era una importantă. A implicat adunarea a 1000 de oameni – reprezentîndu-i pe „cetăţenii Belgiei“ – care să spună ceva folositor despre societatea lor şi felul în care sînt guvernaţi.
Pagină de jurnal
Pe canalul meu preferat de filme, Cinemax, am nimerit peste o peliculă pe care am recunoscut-o imediat. Asta, deşi o văzusem o singură dată, în urmă cu vreo 16-17 ani. Ştiu că sună ridicol, dar pentru mine acum vreo 16-17 ani însemna o cu totul altă viaţă, care-mi pare tot mai străină şi de care-mi amintesc din ce în ce mai vag.
Media Incipit - sau cum mi-am petrecut începutul lumii
Copilăria mea de dinainte de Revoluţia din ’89 are în centrul său imaginea unui aparat de radio, negru, cu o bandă albă pe care un punct roşu era mobil: Gloria 3. Mă fascina antena lui cu care aş fi vrut să conturez, în aer, orice formă-mi venea în minte cînd mă furişam în sufrageria rece.
Cocoşul care nu minte niciodată
La Criţ ajungi dacă, în drumul dinspre Rupea şi Sighişoara, faci la stînga, atras de adunătura de acoperişuri ţuguiate şi de turla bisericii aflate pe un deal, care se vede de departe, din orice direcţie vii.Pînă la biserică, satul îţi poate părea pustiu.
Cu ochii-n 3,14
După ce că avem un ministru numit, admirabil, Vreme, mai aflăm că în Ministerul Economiei lucrează domnul Stafie. Ca simplu nuvelist, consider că geniul involuntar al limbii noastre merge, totuşi, prea departe. (R. C.)
Undeva în apele de coastă dintre Baja (California), Hawaii şi Costa Rica, o echipă de oameni de ştiinţă forează deja la 1,5 km sub fundul mării, intenţionînd să facă acest lucru pe încă 3,8 km, scopul fiind acela de a ajunge la mantaua Pămîntului pentru a extrage primul eşan
Ar trebui deschis balconul de la Universitate?
După 22 de ani, România s-a întors tot acolo: în Piaţa Universităţii. Eterna reîntoarcere, ai spune – doar că este fără prea multă religie, fără Eliade şi cu un singur mit: acela că locul în care s-a murit pentru libertate în decembrie 1989 reprezintă centrul nevralgic al unei ţări ce încă aşteaptă să se împlinească ceva-ceva din speranţele începutului.
Cîrpeala la români - mod de existenţă
Despre cîrpeală vorbim aproape în fiecare minut al existenţei noastre. Naţia noastră iubeşte începuturile pe care nu le finalizează mai niciodată, ci doar le cîrpeşte ori de cîte ori se poate. Mărturiile unei astfel de mentalităţi ne sufocă existenţa: plombele din asfalt, sîrmele ce priponesc garduri, macarale, ţevi de eşapament, plasturi ce izolează prize şi aparate electrice.
Societatea civilă de mîine
Zile tumultuoase pentru români: proteste, discursuri, demisii, viscol, autostrăzi blocate, ambulanţe neputincioase, şcoli închise şi televiziuni încinse. Doar dezbaterile lîncezesc în acelaşi sos rînced al acuzaţiilor fără dovezi, al mitocăniei şi al imposturii, al soluţiilor impracticabile, născute din ura faţă de adversar, şi nu din niscaiva insomnii cu gîndul la problemele ţării.
Cînd ţi-e ruşine cu bunica
Magazinul Unirii, sîmbătă, pe la prînzişor. Lume multă, vînzoleală, băieţi cu pantofi ascuţiţi în căutare de alţi pantofi ascuţiţi, fete cu geci lucioase în căutare de alte geci lucioase, gură-cască, simpli vizitatori, oameni cu treabă. În faţa unor scări rulante, comoţiune.
Ce vrăji...
Oricine, de generaţie... decreţel, nu se poate să nu-şi amintească de serialul Ce vrăji a mai făcut nevasta mea (Bewitched, 1964-1972, creator Sol Saks). Cred că era difuzat de televiziunea de atunci duminica, pe la prînz, dacă nu mă înşel. Serialul, desigur, nu era şi nu este unul filozofic ori foarte cultural. Este, însă, unul reuşit în genul lui.
Zăpadă, în sfîrşit
Cît ne costă zăpada asta, de fapt? Şi cum de-o înjurăm, cînd ar trebui să ne bucure? Da, să ne bucure. E un dar al naturii, nu-şi face Dumnezeu imagine prin ea şi nici nu-i dată pentru premier să dea la lopată în faţa camerelor de luat vederi. Dar, nu, noi nu ne bucurăm. Ne lamentăm. De asta ne costă usturător de mult.
Picnic la Angkor Wat
Tito îl vizitează pe prinţul Norodom Sihanouk al Cambodgiei, între 17 şi 22 ianuarie 1968. Prinţul organizează un picnic printre vestigiile vechiului oraş Angkor, în preajma templului Angkor Wat, cu supă de ţestoasă la ceaşcă, peşte cu orez, raţă la frigare cu cartofi copţi, file de viţel la grătar, mazăre, salată din muguri de bambus şi nucă de cocos verde.
Muncim, muncim... dar poate prea mult?
Discuţia despre cît şi cum muncim în societatea modernă nu e nouă, dar a devenit în mod vădit de actualitate în Marea Britanie în ultimii ani, în mod special începînd cu 2008, odată cu debutul Credit crunch-ului. Ea s-a înteţit pe măsură ce criza economică şi-a făcut simţite efectele.
Poate că România nu e o ţară adormită
Prima seară cînd am ieşit în Piaţa Universităţii a fost din pură curiozitate: citisem pe diferite bloguri şi auzisem de la prieteni că oamenii începuseră să se strîngă şi să demonstreze împotriva Guvernului şi a situaţiei socio-economice. Am vrut să văd ce se întîmplă şi dacă era o mişcare cu care puteam să mă identific.
Un american la Lupeni – interviu cu Dana Bates
Dana Bates împreună cu soţia sa, Brandi Bates, a pus bazele primei tabere de educaţie prin aventură din România – Tabăra VIAŢA – în 1999. În 2000, a înfiinţat Fundaţia Noi Orizonturi, lansînd un model de educaţie prin experienţă pentru tineri, ce avea să devină Programul IMPACT.
Publicitarul care-şi face treaba bine
În textul meu de săptămîna trecută, „Ziceri de ici, de colo“, printre vorbele de duh spuse de diverşi domni pe micul ecran, am citat şi una a lui Bogdan Naumovici, din emisiunea Generaţia cu cheia de gît: „Dacă n-ar fi fost un proiect bun, m-aş fi ocupat eu atîta timp de el să-l promovez?“.
Un episod clasic din publicistica lui Caragiale
La sfîrşitul secolului al XIX-lea, republicanii români (pe care, de altfel, îi cam numărai pe degete) erau supuşi unor ironii teribile de către clasa politică sau presa conservatoare şi chiar de către opinia publică în ansamblul ei, monarhismul fiind pe atunci, se înţelege, un mod de viaţă autohton, greu de imaginat în postura unui sistem ce ar fi trebuit „reformat“.
De ce România nu e o cauză pierdută
GRASP este o societate de tineri profesionişti români, din întreaga lume, care s-au gîndit la situaţia lor, de expat, care voiau totuşi să nu se deconecteze total şi conştientizau că au ajuns într-un punct de unde pot da ceva înapoi. Cum s-a dezvoltat această societate şi ce îi mînă pe ei în luptă, am discutat cu Ioana Traistă, manager de comunicare.
Cu ochii-n 3,14
La teve, pe burtieră: „În curînd – imagini inedite: un primar italian a căzut pe marmura din Focşani“. Păi, da, probabil a crezut că e de Carrara. (L. V.)
Iulian Apostol (fotbalist): „Cînd îmi voi găsi o echipă, ne vom pune la masă şi vom negocia ca bărbaţii, dacă sîntem bărbaţi. Dacă sîntem femei, ne ducem la club de femei. Îmi place să stau de vorbă cu oameni care sînt bărbaţi“… (A. M. S.)
Printre fenomenele la care nu ştiu să răspund – există mult mai multe decît se crede – este şi ace
Cîtă dinamită conţine mămăliga?
Evenimentele ce se aseamănă cu siguranţă nu-s identice. E valabil şi pentru recentele manifestări din Bucureşti şi din ţară. Cei ce văd asemănări cu Piaţa Universităţii de acum 22 de ani au motivele lor. La fel şi cei ce le compară cu mişcarea indignaţilor din Spania, din vara 2011.
Bunul-simţ afară din cetate...
10 ianuarie, într-un supermarket de cartier: el şi ea la cumpărăturile de seară. El, fost şef la legume şi fructe, îmbogăţit pe aripile tranziţiei noastre, trecut bine de 50 de ani, venit la oraş, fără nevastă şi copii, uitaţi tot pe coclaurile tranziţiei, pe undeva pe la Focşani sau Copşa Mică, cu chelie şi burtă, cu pantofi lucioşi şi ascuţiţi tip supozitor, costum potrivit de lucios.
Tineri între proteste şi resemnare
La ora la care scriu aceste rînduri, protestele au luat amploare: partidele de opoziţie şi-au adus propriii susţinători în stradă, iar rîndurile celor nealiniaţi politic au crescut. Primii, supuşi liderilor lor politici, cer demisia Guvernului şi, mai ales, a preşedintelui.
Păruiala
Am văzut zilele trecute, pe unul dintre Discovery-uri, un documentar despre obedienţa faţă de reguli şi despre resorturile violenţei. Nişte educatori, laolaltă cu psihologi şi medici de specialitate, căutau să explice de ce, de pildă, o persoană e mai degrabă vărsătoare de pumni în capul unui semen decît o alta.
Oameni şi sîmbete (de altădată...)
Pe vremea copilăriei mele, sîmbetele aveau oarece tradiţie. Nu doar pentru că după-amiezele lor reprezentau începutul de weekend, ci pentru că la noi veneau, în fiecare sîmbătă, anumiţi musafiri. „La noi“ însemna la părinţii mei, de fapt: erau nişte prieteni de-ai lor care veneau sîmbătă de sîmbătă.
Iluzia unei revoluţii
Revoluţia de la TV nu e despre oameni, despre disperarea lor, despre un context social şi politic, naţional şi internaţional. Revoluţia de la TV pare mai degrabă o refugiere comodă, bolnavă, în emisiuni mediocre, realizate parcă prea des de oameni frustraţi, nervoşi, branşaţi la propriile interese absconse, pregătiţi în orice moment să treacă dincolo de graniţa dintre bunul-simţ şi mitocănie.
În cursa pentru Casa Albă contează cum te închini
O mare parte a creştinilor conservatori americani văd mormonismul ca pe o sectă necreştină, iar la urne le va fi greu să-şi lase la o parte prejudecăţile. Totuşi, dacă cîştigă primarele, Mitt Romney ar putea fi susţinut şi de evanghelicii care il urăsc pe Obama. Pînă la urmă, mormonii împărtăşesc valorile sociale ale evanghelicilor.
Cursa mormonilor
Religia candidatului contează pentru alegătorii americani. Poate fi un atu sau o piatră de moară. Aflat în fruntea cursei candidaţilor republicani, Mitt Romney, care a mai candidat o dată, fără succes, la preşedinţie, nu are acest atu. Mulţi americani evanghelici consideră că mormonii, cultul lui Romney, sînt o sectă necreştină.
Porumbei à la moldavienne
Pregătiţi 8 porumbei, îndepărtaţi-le vîrfurile aripilor, umpleţi-i cu slănină, afumătură şi legume, şi înfăşuraţi-i strîns, cu sfoară. Puneţi-i apoi într-o oală, acoperiţi-i cu fîşii de slănină şi adăugaţi o legătură de verdeaţă şi 3 pahare de vin de Sauternes.
De ce România nu va avea o revoluţie Facebook
Mă întorc acasă după ce am văzut filmul Ostrov. În autobuz, un bărbat cu voce stridentă strigă: „Popor de laşi, ce faceţi? Staţi să vă calce în picioare?!... Veniţi cu mine!... Care vine cu mine să se bată cu jandarmii?!... Vă e frică să vă apăraţi drepturile... popor de curve“. Ajungem la Universitate... A început revoluţia anti-Băsescu.
Recuperarea ţării - interviu cu Kai BRAND-JACOBSEN
"Cred că acţiunile care se petrec acum în România – oameni care protestează, organizează demonstraţii, se mobilizează prin intermediul social media etc. – sînt, într-adevăr, autentice. Ele reflectă o stare reală de îngrijorare şi nelinişte, pe care oamenii o simt în privinţa direcţiei politice, economice şi sociale în care se îndreaptă ţara."
Ziceri de ici, de colo
La România TV, un lucru rar: o emisiune culturală. Realizatoarea, pe care am remarcat-o de acum cîţiva ani, cînd făcea emisiuni inteligente la Realitatea TV, Delia Tăbăcaru, vorbeşte împreună cu un domn despre o carte. Cartea în discuţie este foarte ofertantă – Gluma de Milan Kundera.
Avem o revoltă. Cum reacţionăm?
E o falsă premisă aceea că manifestaţiile recente au început pe Facebook. Paginile de Facebook dedicate evenimentelor au avut fani şi activitate abia la două-trei zile după ce începuse să se discute despre acestea, pe larg şi foarte pe larg, pe toate posturile TV. Fluxul de populaţie s-a alimentat de la sine, mînat de Dumnezeu ştie ce.
Cluburile IMPACT - sau cînd elevii se adună şi scriu proiecte
O seară, după încheierea cursurilor, la Colegiul Naţional „Spiru Haret“. Într-o sală de clasă, o profesoară şi cîţiva elevi stau aparent cuminte aşezaţi în cerc, fiecare pe scaunul lui. La un moment dat, se ridică toţi şi-şi schimbă locurile. Unul singur rămîne în picioare, în mijloc.
Cu ochii-n 3,14
O agenţie de turism din Bucureşti încă mai are în vitrină un afiş în care anunţă o croazieră de lux cu vaporul „Costa Concordia“. Pun pariu că e superofertă. Mergem? (M. M.)
Nişte cercetători de la Universitatea Utah Valley au ajuns la concluzia că, dacă petrecem mult timp pe Facebook, ne-apucă depresia şi nefericirea. Şi dacă ne uităm la televiziunile de ştiri, ne buşeşte optimismul? (M. V.)
Ce-ar fi dacă ar vota numai intelectualii?
De la Platon încoace, una dintre reveriile constructului social trimite la valoarea excepţională a intelectualilor (filozofi, înţelepţi, numiţi-i cum vreţi) într-o societate. Desigur, şi agricultorii sînt bineveniţi, ca şi meşteşugarii – ei ne vor hrăni şi ne vor zidi casele. Fără îndoială, şi generalii armatei (strategii, altfel spus) sînt folositori – pentru că ei ne vor apăra oraşele şi grînarele.
Violenţa ca fapt social
Violenţa a fost dintotdeauna parte a comportamentului uman. Evoluţia civilizaţiilor a îmblînzit oarecum formele sale de manifestare, îngrădindu-le prin legi şi ameninţări punitive, prin educaţie şi civilitate. De aceste forme ale violenţei şi de prezenţa lor în spaţiul sociabilităţii se ocupă cercetătorii francezi Lucien Faggion şi Christophe Regina, în culegerea de studii La violence. Regards croisés sur une réalité plurielle.
Incompetenţa, competenţă naţională
Un actor care apare foarte des – prea des – în ultima vreme la televizor, navetist pe la mai toate posturile TV aflate în criză de invitaţi competenţi, a participat recent la o emisiune care dezbătea un subiect grav: un minor a abuzat sexual un alt minor.
Cavalerism contemporan
Cavalerism contemporan Într-o împrejurare oarecare, Ionescu şi Popescu vorbesc despre relaţia de amiciţie între doi prieteni comuni, relaţie care, după mai bine de zece ani, se terminase înfiorător de urît. Cu acuze incredibile de ambele părţi, cu dezvăluiri jenante, fix ca în cazul unui divorţ.
Pe drum (road stories)
Nu am dispreţuit niciodată drumul dintr-un loc în altul, mişcarea, deplasarea, cu sau fără scop. Unde vrei să ajungi devine, de multe ori, secundar: mersul în sine, cu imaginile şi întîmplările care-l însoţesc, prilej de contemplaţie şi posibilă iniţiere, ajunge să fie mai important decît destinaţia, punctul în care te opreşti.
Vai, vai!
nu plouă, nu ninge. Va fi vai şi amar de recoltă. Dacă nu ninge în două săptămîni, vom mînca amintiri de schiuri şi săniuţe de Valea Prahovei. Îi e frig omului, dar cerurile nu se deschid să ne dea belşug. E bine de om că poate circula în voie, dar e rău de viitorul lui, în an de criză ca ăsta.
Volens nolens
Timpul înainta vijelios prin decembrie. Eram în Bucureşti, într-o atmosferă umedă, cu o ceaţă groasă, care spre seară se lăsase ca o cortină fumurie. Ne-am adunat într-un apartament de pe Bulevardul Unirii, am deschis o pentadă din vinul lui Macedon şi am purces la un simpozion profund.
Curcan à la Montorgueil
Alegeţi şi jumuliţi un curcan mic, dar cît mai cărnos. Înveliţi pasărea cu fîşii de slănină şi înfăşuraţi-o bine cu sfoară. Aşezaţi curcanul într-o oală şi puneţi-l la copt o oră şi jumătate. În acest timp, pregătiţi o umplutură dintr-un pateu de pasăre la care adăugaţi 6 trufe crude mijlocii, cojite, tocate şi pasate prin sită.
Elite, repere şi alte ciudate personaje
Elite. Atunci cînd termenul este aruncat în mijlocul frazei ori cînd apare expus în subtitlul din josul ecranului, aerul devine rarefiat, vocea tremură, sprîncenele se arcuiesc iar degetul arătător împunge accentuant verticala. Discursul păşeşte într-o altă tonalitate: se discută lucruri serioase!
Mal d'Europe? Criza şi ethosul european
Aşa cum găsesc în supermarché-urile Franţei făină de grîu produsă în Germania sau paste făinoase fabricate în Italia, mi-aş dori să pot cumpăra, spre exemplu, magiun de prune sau castraveţi muraţi made in România. Adică made in UE, pînă una-alta.
Medina ca tip urban
E al şaselea set de sărbători de final de an pe care îl petrec consecutiv în afara ţării, nu neapărat din răsfăţ, ci, mai degrabă, datorită circumstanţelor familiale. Aşa am putut să văd, cîţiva ani la rînd, Senegal şi, acum, Maroc. Este un loc prielnic, cu graniţe naturale, cu deschidere la Atlantic, şi care, de vizavi de stînca lui Tarek, păzeşte şi intrarea în Mediterana.
Cobai care reacţionează previzibil
Auzisem de el de cînd a apărut, în 2010, cînd agenţiile de ştiri au scris despre dezbaterile şi chiar controversele pe care le-a iscat în Franţa. Zilele trecute am reuşit să-l văd şi eu pentru că l-au difuzat cei de la HBO. E vorba despre documentarul Jocul morţii, regizat de Thomas Bornot, după un scenariu de Christophe Nick.
Românul este peste tot!
În general, mass-media românească este foarte puţin interesată de ceea ce se întîmplă în lume. Doar Uniunea Europeană mai captează din cînd în cînd interesul media pentru scurte perioade de timp, cînd mai are loc vreo criză financiară sau cînd un smintit se apucă să tragă cu arcul prin piaţă.
Salvaţi! - o campanie a bunului-simţ
Se pare că în ultimii ani este la modă să salvăm ceva, orice. La o căutare superficială pe Google am descoperit nu mai puţin de 50 de „obiective“ care au nevoie să fie salvate urgent: de la clădiri, străzi şi parcuri pînă la cartiere şi localităţi, ca să nu mai amintesc de cîinii vagabonzi, animalele de la ZOO sau de tradiţionalele „rîul, ramul“.