Zăpadă, în sfîrşit
Cît ne costă zăpada asta, de fapt? Şi cum de-o înjurăm, cînd ar trebui să ne bucure? Da, să ne bucure. E un dar al naturii, nu-şi face Dumnezeu imagine prin ea şi nici nu-i dată pentru premier să dea la lopată în faţa camerelor de luat vederi. Dar, nu, noi nu ne bucurăm. Ne lamentăm. De asta ne costă usturător de mult. Dacă zăpada căzută ne-ar bucura, atunci am fi normali. Să fim serioşi, o zi de ninsoare cu crivăţ a blocat ţara. 17 judeţe, TIR-uri în coloane nesfîrşite, împleticeli ale oficialilor, armata scoasă la muncă patriotică, firme pregătite să-şi facă datoria depăşite de situaţie, poliţişti care au oprit maşini de deszăpezire fiindcă n-aveau rovinietă. Cît de tîmpiţi putem fi? Foarte. Şi de asta ne costă mult. Gesturi nefăcute, ruginite, gesturi la care nu te gîndeşti, de lene.
Nu, nu spun asta fiind supărat că nu mi-am scos maşina, eu mi-am scos-o! Ci mă gîndesc că sfîrşitul lumii a trecut pe lîngă noi şi sîntem la fel de mediocri. Asta iar costă. V-aţi gîndit la campaniile alea cu nu mîncaţi prea mult, mîncaţi fructe, faceţi mişcare? Păi, alea sînt pentru a ne spune cît de tîmpiţi am început să fim. E la mintea cocoşului să nu mănînci ca porcul, să te şi mişti. Omul a uitat propriile reflexe, propria lui condiţie şi-a uitat-o. Păi, eşti din muşchi, musai să-i mişti. Din os, musai să-l întăreşti. Din stomac unic, musai să-l bucuri cu bunătăţi. Din timp şi spaţiu, greu de lungit, aşa că bucură-te. Din zăpadă, aşa că bucură-te că vine şi ploaie, şi soare. Crescuţi în lumea automatelor de cafea şi a aerului condiţionat, ne striveşte natura. Ne costă imens s-o recunstituim. Nu zic s-o păstrăm. Zic să ne coste mai puţin. Bre, căldura luna asta 4 milioane. Eşti nebun? Şi nici n-a nins luna trecută.
