Mirel BĂNICĂ

Au terminat în 50 de minute. Eu am fost concediat la sosirea la Geneva.

Tensiunile legate de ceea ce numim acum sustenabilitate și reziliență au existat dintotdeauna, fără îndoială.

Evident, mi-am pus ȋntrebarea ce s-ar fi ȋntîmplat cu mine, cu cariera şi destinul meu dacă rămîneam inginer.

Iar anticariatele nu mint niciodată, ele reflectă adevărata valoare a lucrurilor, peste timp. Vechiturile sîntem noi, de fapt.

Au trecut aproape 14 ani de cînd m-am întors definitiv în România, după un deceniu de peregrinări în Elveția, Canada, Franța.

Vacanțele pe stil vechi aveau o mai mare doză de rational recreation.

Nu am fost şi nu vom fi niciodată un popor care să ştie să facă turism, nu aveam ȋn sînge acea ospitalitate puţin ipocrită, dar atît de necesară, a popoarelor care ştiu să facă turistul să se simtă bine.

Nu consumăm doar alimente, consumăm simboluri, după cum genial a intuit Baudrillard încă din 1968, în Le Systeme des objets.

Nu știm ce să facem cu ideea de responsabilitate. Nu sîntem obișnuiți să avem grijă de noi, altcineva trebuie să răspundă pentru destinul individual. Avem nostalgia „subvenției“ perpetue de la stat, inclusiv în lumea cea mică a scriitorilor.

Cred că ne este mai uşor să ne reamintim de profesorii care nu ne-au plăcut, ne-au îndepărtat de o pasiune sau de o vocaţie sau pur şi simplu nu aveau vocaţie pentru această meserie atît de complicată, pas comme les autres, vorba ultimilor francofoni încă în viaţă, din România. În primii ani de liceu, cîndva la sfîrşitul anilor 1980, la final de final comunist, manifestam o adevărată pasiune pentru chimie, exact aşa cum se poate vedea prin filmele cu adolescenţi aiuriţi: încr

Prima mea sală de „culturism“ are o istorie după chipul și asemănarea nebunilor ani 1990, anii marelui Jaf Național, chiar dacă atunci nu-mi dădeam deloc seama de asta. Mai exact, era vorba de „sala de întreținere fizică“ a uneia din casele de protocol ale

Reacția de doliu este una foarte zgomotoasă. Cu cît rangul este mai înalt, cu atît oamenii care vin la spital pentru a-i aduce un ultim omagiu sînt în număr mai mare. Sperăm ca lucrurile să decurgă normal, legal și creștinește. Nu e vorba de scandal, ci de o manifestare de doliu

Nu trageți în bodyguard! Indiferent de cum arată acesta. Nimeni nu face meseria aceasta din plăcere. Cu sau fără uniformă, cu sau fără pantofi cu vîrful în formă de cioc de rață.

O perlă a colecției mele este ediția a doua a celebrissimei cărți de bucate a Sandei Marin, clasic inconturnabil al gastronomiei noastre. Volumul datează din 1936, prima ediție fiind publicată tot în acel an, dar imediat epuizată.

Sînt protestant pentru a protesta! – repeta întruna unul dintre profesorii noştri de la Universitate, foarte prompt în a sancţiona ceea ce el considera a fi „erorile“ propriei sale Biserici.

Arsenie Boca este (şi) un produs mass-media, care a înţeles foarte bine (la fel ca şi agenţii de marketing) că figura Părintelui vinde foarte bine, orice, într-o societate post-tradiţională şi post-rurală ca a noastră, avidă de sacru şi de emoţie.

„Este cel care luptă împotriva predării religiei în școală!“ Sau „Luptă pentru căsătoriile între homosexuali pentru că nu are credință în Dumnezeu și în neamul nostru românesc.“

Lista de invitaţi, Revelion de liceeni, de „tineret“, de „oameni ai muncii“. Ghirlande, stele, lampioane, fanioane colorate. Pelicanol şi lipici cu gust dulceag, îl mîncam cu linguriţa atunci cînd eram mici, spre disperarea părinţilor.

Portbagajul unei Dacia 1300 nu era un „simplu“ portbagaj, ci era mai degrabă o cavernă a lui Ali-Baba combinată cu un kit de supraviețuire, cum vedeţi astăzi pe canalul Discovery.

Muzica. Banda de magnetofon, casete, CD-uri. Apar MP3-urile, se duce totul încet de rîpă. Nu mai ascultăm trupe, nu mai ascultăm albume, ci fragmente muzicale. YouTube, pasul următor. Compilații nesfîrșite, best of-uri. Ofuri de primăvară. Mi-e dor de tarabele din Piața Romană.

Piaţa Obor, dimineaţă de septembrie. Se simte toamna-n aer şi priviri, puhoi de lume pestriţă, de la vlădica încălţată cu tuaregi V6 prea laţi să-i mai înghită bariera de la parcarea subterană, la chiriaşi de garsonieră confort trei etajul zece cu sacoşe fleşcăite şi haine second, plecaţi însă cu toţii la căutare de morcov ieftin.

Revista Practic în bucătărie, numărul din septembrie 2008. Printre reţetele de conserve de toamnă şi prăjituri de casă, se poate citi şi un reportaj despre pelerinajul ocazionat de sărbătoarea din 15 august la Mănăstirea Nicula, intitulat „Hram Nicula. Ortodoxia trăieşte în noi“.

Undeva, cîndva, pe la jumătatea anilor 1990. Acţiunea se petrece într-un laborator de electronică, plin de maţele colorate a tot felul de fire şi conectori electrici plus ecranele luminoase, cu spoturi fluorescente, ale unor osciloscoape moderne.

Primele amintiri clare cu şi despre mici vin de la jumătatea anilor 1980. Sărbătoarea recoltei, sfîrşit de iulie, caniculă, undeva într-o localitate pierdută în praful Bărăganului brăilean, mai mulţi ţărani mănîncă încet, strîngînd crîncen din fălci, nişte fărîme de carne. Mici, primii mei mici.

Dacia 1300, canistre de benzină, cozi la recepţie, cozi la pîine, cozi la cozi, măsuţa pliabilă de camping, scaune şi scăunele, căni de plastic Made in RDG, aragaz de voiaj polonez, cort verde brotăcel de la Urziceni, conserve de carne, conserve de peşte Deltar, conserve cubaneze de ananas cu gust de castravete murat.

Ţoapa, religioasă sau nu, trebuie să se afişeze, ea este organic legată de privirea celuilalt. În cazul ţoapei religioase, orice accesoriu este bun pentru a contribui la atragerea atenţiei: voaluri mari, grele, de culoare neagră, care curg pe umerii ţoapei, cu mîinile împreunate patetic, ca Madonele cusute pe etamină.

"Se spune că cercetătorii americani au în dotare hard-discuri cu capacitatea de pînă la un giga".

Joachim Bouflet, autorul unei foarte cunoscute „istorii a miracolelor“ (traducere în limba română la Editura Cartier, 2009), ne atrage atenţia asupra faptului că trăim cu adevărat într-o lume miraculoasă, în care vorbim mult, uneori excesiv, de miracole economice, medicale, tehnice sau sportive.

Cum arată pelerinii la o primă vedere?

Costin: medic, coordonator de echipă. Hainele vin de la spălătorie. Mai uzate, mai cu nasturi săriţi, fermoarul ciupit, oamenii nu le mai doresc înapoi, ajung la noi. Mare nevoie avem în această perioadă de fulare, căciuli, mănuşi. În cutiile celelalte avem gem de prune şi biscuiţi.

Nu am fost niciodată atras de filozofie. Nu am avut, din păcate, sensibilitatea şi entuziasmul necesare pătrunderii prin uşa strîmtă a nobilei arte a gîndirii. Îmi amintesc însă cu precizie cum profesorul nostru de filozofie din liceu (un profesor atipic pentru sfîrşitul anilor ’80, ai comunismului tardiv şi bolnav, nu prea îşi bătea capul cu socialismul ştiinţific şi ateismul) ne spunea că John Locke percepea toleranţa ca pe atitudine şi stil de viaţă.

Cum să recenzezi o enciclopedie? Cum să scrii, concis şi obiectiv, despre o lucrare de 768 de pagini? Cum să prezinţi un volum care cuprinde intrări dedicate monumentelor istorice bisericeşti, de la ctitorii regale la cele ale unor credincioşi ţărani, de la compozitori de muzică bisericească la harta parohiilor româneşti din Occident după 1990?

14 octombrie 2009, seara, după ora 18,30. Totul este acoperit de flori, ghidajul jandarmilor devine din ce în ce mai sever. Înainte de a urca scările ce duc la raclă, mai aud doar o voce bărbătească care ne spune „pe două rînduri, pe două rînduri, înaintăm frumos, nu ne oprim“, aşa... În vîrtejul emoţional, colorat şi olfactiv în care am intrat, apuc să văd o pelerină care încearcă să depună pe raclă o bucată de pînză albă.

La ora 09,30 dimineaţa, după şase ore de aşteptare, părăsesc rîndul sub privirile pline de reproşuri ale celor din jur. Jandarmul de lîngă mine mă întreabă dacă vreau să merg doar la toaletă, nu înţelege cum poate ceda cineva atît de aproape de ţinta finală; mai aveam circa două ore, două ore şi jumătate de aşteptare – „dacă ne ajută Dumnezeu şi Sfînta să nu apară parlamentarii, să nu se oprească rîndul“, după cum spunea o voce din jur.

14 octombrie 2009. Ora 03,30 dimineaţa. Ceaţă, frig umed. Oamenii se aşază grăbiţi în rînd, fără a schimba nici un cuvînt între ei. Toţi evaluează din priviri lungimea cozii şi timpul asociat de aşteptare. Fiecărui reper vizual îi corespunde un anumit număr de ore.

Vă voi spune povestea unei cercetări de teren întreprinse timp de trei zile la Iaşi, în octombrie 2009, cu ocazia hramului Sfintei Cuvioase Parascheva. De ce Iaşi şi de ce Sfînta Parascheva? Deoarece prin amploarea, vechimea şi importanţa sa, acest pelerinaj este cel mai însemnat din lumea ortodoxă din România.

Personaje. African originar din Benin, mic, îmbrăcat complet în plastic, parcă ar fi ieşit direct din angroul „Europa“. Călătorului îi şade bine cu drumul, iar valizei de avion, cu buzunarul celui care o posedă.

Adepţii culturii bio De unde vine cultura bio? Din dorinţa de a mînca mai sănătos, spunem şi noi în rînd cu susţinătorii şi practicanţii acesteia. Un „ceva“ greu de definit care a existat mereu, nu s-a inventat de curînd. Faptul că există o piaţă pentru aşa ceva este rezultatul presiunii consumatorilor asupra marilor lanţuri alimentare, care nu ar fi propus niciodată produse bio ca alternativă la hrana industrială. Este adevărat, scandaluri de genul „vacii nebune“, al puiului cu dioxină sau a l

Cîrciumile adevărate au rămas din ce în ce mai stinghere. Flori rare, aproape pe cale de dispariţie. Nu, nu îmi cereţi să definesc o "cîrciumă adevărată", ar fi imposibil....

Arta comerţului Mănînc mici şi beau bere într-una dintre cele două terase rămase neatinse din ceea ce a fost altădată Piaţa Obor....

● Peter Berger, Grace Davie, Effie Fokas, Religious America, Secular Europe? A Theme and Variations, Ashgate, 2008....

● Mălina Voicu, România religioasă, Editura Institutul European, Iaşi, 2007. Cartea sociologului Mălina Voicu, cercetător ştiinţific principal la Institutul de Cercetare a Calităţii V...

Atacăm angroul Europa prin spate. Strada Laviţei, colţ cu Invalid Suligă este calea spre paradisul promis de cei doi prieteni care mă însoţesc, "europeni" cu vechi state de serviciu....

Medium is the message! " exclama victorios, în cadrul optimismului generalizat al anilor 1960, canadianul Marsahll McLuhan, autorul celebrului studiu Galaxia Gutenberg....

Oricine a vizitat ca turist sau a trăit o perioadă în Elveţia poate depune mărturie: în această ţară, băncile ocupă un loc privilegiat....

Piaţa Unirii. Valuri de oameni deversate de gura de metrou se revarsă spre Dealul Patriarhiei....

În memoria Doamnei Irina Nicolau, omul unui timp aparte Timpul sărbătorilor Pe masa ce domină centrul sălii Timpul sînt expuse mai multe perne mici, brodate de mînă....

Interculturalitate....

* Una dintre cele mai bune cărţi dedicate arhivelor şi pasiunii de a căuta nimicurile camuflate în adevăr istoric este Le go

Am petrecut mai mulţi ani în Elveţia, ocupat cu studii şi meserii diverse....