⬆
despre ingineri
Inginer şi îngerel
Ingineria trece şi ea printr-o criză de popularitate, asemenea multor profesii: a avut parte, după Război, de tot mai multe cadre entuziaste şi de tot mai puţini specialişti competenţi, a suferit lipsuri şi compromisuri, şi s-a confruntat, după 1989, cu închiderea marilor întreprinderi şi cu un exod masiv.
Inginerul – acest necunoscut
Mărturisesc că în copilărie şi adolescenţă am avut, faţă de noţiunea de „inginer“, o impresie mai degrabă peiorativă decît una „pozitivă“. Auzeam nu o dată, în satul meu natal, remarci de genul: „A dat, bietu’, la Medicină, dar n-a intrat, şi a reuşit în toamnă, ca să scape de armată, la TCM.“
Am fost ce nu sînt
Provocat fiind, şi onorat, de ideea revistei Dilema veche de a privi peste umăr, analizînd trecutul recent, am decis să scriu despre ce am fost şi nu (mai) sînt. Am fost iniţial încîntat de idee. Mai apoi trist. Trist, pentru că n-am devenit ceea ce părinţii mei au visat.
Eliza Leonida Zamfirescu (1887 – 1973)
„O compatrioată a noastră, domnişoara Eliza Leonida, în loc să studieze Literele sau Medicina, sau mai rău, Dreptul, a studiat ingineria la Charlottenburg. În inginerie, viitorul femeilor e mare, domnişoara Eliza Leonida a trecut cu deosebit succes examenul final, obţinînd diploma de inginer.“ (Minerva, 1912)
Cum (nu) am devenit inginer
Undeva, cîndva, pe la jumătatea anilor 1990. Acţiunea se petrece într-un laborator de electronică, plin de maţele colorate a tot felul de fire şi conectori electrici plus ecranele luminoase, cu spoturi fluorescente, ale unor osciloscoape moderne.
Gogu Constantinescu (1881 – 1965)
S-a născut la Craiova, la 4 octombrie 1881. George (Gogu) Constantinescu a absolvit, în 1904, ca şef de promoţie, Şcoala Naţională de Poduri şi Şosele. Se preocupă, în anii de după terminarea facultăţii, de studiul betonului şi realizează primele structuri din beton armat ale mai multor clădiri reprezentative din România.
Treceri şi tranziţii
Am aniversat de curînd Revoluţia din decembrie şi, sper eu, am învăţat cu toţii ce preţ plătim pentru treceri, tranziţii. Acum ceva vreme, timp de un deceniu, am trăit la cîteva poluri intelectuale şi aici aş vrea să împărtăşesc anumite gînduri despre trecerile, tranziţiile şi mai ales speranţele pe care le-am avut în anii ’90.
Între matefizică şi metafizică
Ştiu ce înseamnă să fii ciumat. Sau handicapat. Sau Untermensch. De atîtea ori, în spatele meu, o doamnă intelectuală umanistă de familie bună îi spunea altei doamne intelectuale umaniste de familie bună: „Dragă, ce oroare, închipuie-ţi, individul ăsta, cetepe, e un inginer!“
Inginerul care dirijează uzina
În 1994, profesorul de mecanică Marin Dorobanţu, de la Universitatea Bucureşti, dădea un interviu la Dilema, într-un Dosar despre intelectualitatea tehnică. Susţinea că rolul inginerilor în comunism nu a fost supralicitat, în comparaţie cu cel al umaniştilor sau al economiştilor.
Cum am devenit inginer
Ingineria este o meserie pentru care te naşti, nu te faci. Dacă ai chemare. Printr-un spirit practic şi abilităţi la matematică, poţi deveni un inginer bun, cu realizări şi satisfacţii, dacă nu, unul mediocru şi nesatisfăcut profesional.
O carieră într-o viaţă
Încă de mică şi pînă prin clasa a XI-a mi-am dorit să mă fac doctor. Aveam şi oarece calităţi: nu mi se făcea rău cînd vedeam sînge, nu mă speriam cînd mă loveam şi aveam rezistenţă la durere, adică nu mă tăvăleam pe jos urlînd.
Ingineri şi subingineri
Într-o lume din ce în ce mai tehnologizată, nevoia de ingineri este evident în creştere. Dar ce sînt aceştia? Inginerul e o persoană talentată şi preocupată din naştere de a face şi desface mecanisme. Un inginer bun e un fel de mic geniu practic, care poate repara orice.
Nu m-am atins de sticla asta de douăzeci de ani
Mă numesc Veronica şi sînt inginer. Particip pentru prima dată la o întrunire a Asociaţiei Inginerilor Anonimi. Sincer, nu ştiu de ce mă aflu aici. Mă consider vindecată. M-am lăsat de asta de douăzeci de ani. Am venit din respect pentru colegii mei care fac acelaşi efort: de a-şi reaminti de ceea ce-au fost cîndva.