Veronica D. NICULESCU

Scriind povestea vieții lui Luchian, un lucru m-a preocupat de la bun început foarte tare: să scriu chiar povestea vieții lui

Înainte să învăț un drum, am învățat rătăcirea.

Aș recomanda oricărui autor să încerce să scrie pentru copii. Sînt cititori generoși și exigenți, mofturoși și atenți, necruțători, adorabil de sinceri și de capabili de îndrăgostire.

Încerc să fac zilele să curgă la fel ca înainte, deși sigur că nu mai este posibil totul la fel.

Distanţa dintre mine şi Miranda, uriaşă la primele pagini, s-a topit treptat şi-am devenit perfect conştientă de asta abia după predarea manuscrisului, după tipărirea cărţii, în acel interval magic şi înspăimîntător de după publicare.

Cred că e important să fii singur, să citești, să eviți grupurile, să te izolezi și să nu suferi foarte tare din asta, să scrii și să arunci, să scrii și să rescrii, să pui deoparte. În cele din urmă, să scrii și să publici. Să fii singur, din nou. Să ai un prieten. Dacă a mai rămas vreunul.

Mă numesc Veronica şi sînt inginer. Particip pentru prima dată la o întrunire a Asociaţiei Inginerilor Anonimi. Sincer, nu ştiu de ce mă aflu aici. Mă consider vindecată. M-am lăsat de asta de douăzeci de ani. Am venit din respect pentru colegii mei care fac acelaşi efort: de a-şi reaminti de ceea ce-au fost cîndva.

În 1993, un grup de iniţiativă, condus de Constantin Chiriac, actor la Teatrul „Radu Stanca“ din Sibiu (pe atunci, teatrul nu avea şi cuvîntul „Naţional“ în denumire), a hotărît să facă un festival de teatru. Au participat artişti din două ţări: România şi Republica Moldova.

Am locuit într-un cămin din Bucureşti în cei cinci ani de facultate, de la 18 la 23 de ani. Mai fusesem o singură dată în Bucureşti, atunci cînd, străbătînd împreună cu părinţii un bulevard, am privit din tramvai la deschiderea amplă, la copacii zbuciumaţi de pe o parte şi alta a drumului, şi mi-am zis „aici e de mine“.

Am un prieten. Dacă l-aş cunoaşte mai bine, l-aş cunoaşte mai bine. Dar nu ne-am văzut decît o singură dată. Prietenul meu este mic, nu chiar mic, la scară planetară sîntem de-o seamă. Nouă ne place să ne uităm la planete. Pe înserate, cînd se văd planetele alinate, ceva din mine se aliniază cu ceva din prietenul meu de departe.

Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS), cel căruia oraşul gazdă îi datorează atît de mult din ceea ce a devenit, ajunge în acest an la ediţia a XVIII-a. Între 27 mai şi 5 iunie, adică în zece zile, în Sibiu vor avea loc cam atîtea evenimente cîte zile are un an. Cele peste trei sute cincizeci de spectacole, desfăşurate în săli sau în aer liber, reunesc participanţi din şaptezeci de ţări.

Licurici, milioane de pixeli strălucitori. Noaptea de Revelion, mii de ecrane luminoase îndreptate spre Turnul Sfatului....

Un week-end cît un an, la Sibiu. În oraşul devenit Capitală Culturală Europeană, un sfîrşit de săptămînă poate ilustra destul de fidel întregul program al lui 2007....