Poveşti, trenuri şi omizi

Publicat în Dilema Veche nr. 676 din 2-8 februarie 2017
Poveşti, trenuri şi omizi jpeg

În ultima carte pe care am publicat o, există un personaj, o fată care se duce la bibliotecă să scrie. „Distanţa dintre casă şi bibliotecă e distanţa dintre realitatea mea şi poveste“, spune ea. E vorba de distanţa dintre coşmarul pe care-l trăieşte şi basmul pe care îl scrie – şi în care, astfel, ajunge să trăiască. Povestea devine realitate, realitatea devine basm. Cel puţin temporar, cele două insule distincte şi îndepărtate devin una şi-aceeaşi.

Într-un mod asemănător s-a topit şi distanţa dintre mine şi personajul meu – dintre viaţa reală a mea şi cea imaginară a Mirandei Dortloft. Iar dacă nu-i deloc surprinzător că într-o oarecare măsură fata din poveste a împrumutat una-alta de la autorul care i-a dat viaţă, am fost uluită de ceea ce s-a petrecut în sens invers: şi eu am preluat din Miranda cel puţin cît preluase ea de la mine. De pildă, mă surprind, cam de cînd povestea e gata, privind foarte atentă la păsări. Le urmăresc prin parcuri, pe lacuri sau de la fereastră, identific specii nemaivăzute, fac fotografii. Este un obicei al Mirandei, ceva ce nu făceam înainte cu atîta pasiune. Păpuşarul a împrumutat gesturile păpuşii. Păpuşa trage sforile.

Distanţa dintre mine şi Miranda, uriaşă la primele pagini, s-a topit treptat şi-am devenit perfect conştientă de asta abia după predarea manuscrisului, după tipărirea cărţii, în acel interval magic şi înspăimîntător de după publicare, cînd ţii cartea în mînă, o răsfoieşti şi te întrebi cum e posibil ca o poveste imaginată să iasă din casă, să parcurgă străzi şi să ajungă la oameni, iar unii dintre ei să exclame, la rîndul lor, că ei sînt Miranda, cea tolănită în ierburi, cea deprimată, cea cu ochii după păsări.

Zilele trecute, am primit de la tatăl meu un binoclu, să văd mai bine la primăvară cuibul pescăruşilor de pe terasă, drepnele în zbor şi vulturelul roşu, egreta şi stîrcul de noapte din parcul al cărui nume nu-l spun. Apropie mult mai bine decît al meu, cel vechi. 

***

Sînt în tren, am de parcurs iarăşi acest drum de 533 de kilometri. Aş fi putut să iau din nou avionul. Acum trei zile străbăteam distanţa asta într-o oră, privind furtuna de zăpadă din cer şi întrebîndu mă dacă toţi fulgii aceia şuierînd pe lîngă aripă, luminaţi de un far alb, nu cumva stau pe loc, într-un nor. Imaginile care se perindă acum dincolo de geam sînt superbe. Am avut nevoie de ele. Un ocean de zăpezi, muşuroaie cu glugile moi, valuri albăstrii, indigo, aurii, copaci haşuraţi în tuş, urme de căprioare şi vulpi coborînd către ape, patru fazani, zăpadă viscolită doar de trecerea trenului, argintărie vie la geam, lişiţe cu pui pe Dunăre, sloiuri într-un văl violet. Sînt într-o poveste care nu are nici o legătură cu tot ce-am văzut aseară la ştiri. Distanţa dintre relatările reporterilor şi orele astea în care plutesc printr-un teritoriu de basm e distanţa dintre două realităţi care se îmbulzesc în aceeaşi realitate: doi pui de lup care s ar muşca de spinare pînă la sînge, dacă ar rămîne pînă la maturitate în aceeaşi cuşcă prea strîmtă. 

***

Îmi chem tatăl. Noaptea, în somnul care nu mai e somn, ziua, în orele care sînt săptămîni. Îl rog să rămînă, să mă aştepte, să mai ieşim o dată în grădină, sub vişin. Grădina e la doar zece metri depărtare de el, dincolo de zidul galben al casei şi-un gard mic de lemn. Dar el e în pat, cu pisica în braţe, cu ochii închişi, cu tălpile în direcţia opusă, spre poartă, şi din cînd în cînd spune cîte ceva, o strigă pe mama, se joacă în distihuri, apoi adoarme la loc. E atît de aproape grădina, de la creştetul alb al tatălui meu sînt doar cîţiva paşi. Şi totuşi e atît de departe, atît de departe, de parcă ea, grădina, nici n-ar mai fi. Bat drumul ăsta de cîteva ori în fiecare zi. Pat, uşă, gard, potecă, vişin. E aproape, uite, e aşa de aproape. Pat, uşă, vişin. Şi spaima, un pui de lup, mă muşcă de spinare la fiecare drum, zi după zi. 

***

Mama e aici. Sora mea e în Kenya; o dată pe zi eu ne trimite o poză cu munţi, iar eu îi scriu că aici e totul bine. Sîntem, toţi patru, mai aproape unii de alţii ca oricînd. Ne auzim tremurînd, scîncim prin unghere, ne uităm înainte şi ne uităm înapoi, sîntem într-un acelaşi aici, fiecare scăldat în propria durere, în casă, într-un tren pe un cîmp îngheţat sau lîngă un munte din Africa, striviţi de aceeaşi aşteptare, sperînd cînd pare că nu mai e nimic de sperat. Azi a fost bine, ieri a fost rău; azi e aici, ieri e departe; mîine nu ne dă nici un semn. 

***

Cînd am plecat, am lăsat baltă traducerea la care lucram. Eram, oricum, mult prea încinsă, iar cartea e lungă, se cerea un pas într-o parte. O distanţare. Cînd traduceam Scrisori către Vera, o prietenă venită prin Bucureşti m-a invitat la un ceai. Am stat la o masă în Grădina Verona, din cînd în cînd ni se urcau pe picioare omizi. O fată de la altă masă din preajmă ţipa înfiorător. I-am spus prietenei mele: uite, din omida asta pufoasă o să iasă un fluture alb. I-am povestit ce-am citit într-o scrisoare a lui Nabokov, cu o cuconiţă care nu putea să creadă ce fluture va ieşi dintr-o omidă – trăiam în Scrisori de un an şi ceva, toată viaţa mi se ducea acolo, în traducere. Bănuiesc că aveam în priviri scînteierile nebunului care-a furat intriga din povestea altuia şi o rostogoleşte pe străzile sale. Prietena mea a învăţat pe loc să iubească omizile, ele cădeau întruna din copaci, poc lîngă ceaşcă şi pac lîngă sandale, ni se urcau pe glezne, rezistam şi rîdeam. Fata cealaltă, necunoscuta, soprană isterizată de fina atingere, a continuat să ţipe ca un godăcel înjunghiat. Mi-a părut rău. Dar nu-mi permit să-i zic oricărui străin chestii esenţiale cu omizi, care-ţi pot schimba viaţa. Trebuie, totuşi, păstrată distanţa. 

Veronica D. Niculescu este scriitoare și traducătoare. Cea mai recentă carte a sa este Spre văi de jad și sălbăție, Editura Polirom, 2016).

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
„Nu ne mai facem bine”
Și eu am propria mea curiozitate, așa că încerc să aflu ce s-a schimbat aici, din perspectiva lor, este una dintre principalele teme de discuție.
p 10 jpg
România era țara mea bună, dar vitregă
Astăzi consider că România e țara în care mă pot întoarce cînd doresc, e „cartierul vecin”.
Palatul Culturii Iasi   Aerial jpg
Iași, mon amour contrarié
Iașiul îmi pare un cameleon. Apar întruna terase noi și e tonifiant. Vara asta am mîncat într-un gastrobar cu specific andaluz, cu o veselă aleasă cu gust, cu prețuri rezonabile și porții mărișoare.
640px Parliament 704254 jpg
Stai, cum adică avem o imagine bunicică la Bruxelles?!
Dar cum adică „nu creăm probleme” la Bruxelles, dacă în România sînt atîtea probleme? E simplu, grijile Bruxelles-ului sînt altele decît ale noastre.
p 12 WC jpg
Cum văd eu România? După 15 ani și de la 3.500 de kilometri distanță?
În cele cîteva limbi de circulație pe care le înțeleg, nu găsesc un sinonim în valoare absolută al cuvîntului „omenie”. Poate în el rezidă, totuși, logica speranței.
Bjc cv cs foto 089 jpg
Secretul stă la primărie
În România, m-am ocupat, vrînd-nevrînd, cu colecționarea de faze și impresii, să le spun ilustrate.
p 13 sus jpg
Cînd trăiești între aici și acolo
Am început, timid, să ies în afara granițelor, întrebîndu-mă deseori cum ar fi viața mea în altă parte, în momentul în care nimic nu mă mai reținea în România.
Page 428 Captured Romanians transported away (12239755986) jpg
Trei neîntoarceri
România are acum un chip ponosit, în tușe de gri și negru. Dar e OK pentru că e o Românie exterioară, din afara ta, e un context din care ai scăpat. High five.
Romania Parliament at night jpg
Sedarea românilor
n reacție, nu puțini români refuză calmarea și emigrează, seduși de melodia sirenelor potrivit cărora „în România, asta e!”, totul a „rămas la fel”.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Tribunalul Poporului
Vedem asta în fiecare zi: nimic din ceea ce se postează nu rămîne necorectat, necontestat, nejudecat, nesancționat. Mai devreme sau mai tîrziu – ca să fac o parafrază – fiecare are parte de cincisprezece minute de judecată publică.
p 10 jpg
Critica publică în online: virtuți și vicii
Am observat, de asemenea, și cum platometre digitale au fost utilizate pentru a instiga la ură, dispreț și sexism, pentru a delegitima această mișcare și a decredibiliza victimele violenței de gen.
p 11 Ostrakon WC jpg
Ostracizarea online ca dilemă liberală
Cu toate acestea, nu trebuie să uităm de pericolul pe care apelul la ostracizarea online îl deschide, ținînd cont de stimulentele pe care viața în mediul online ni le oferă în conjuncție cu impactul pe care emoțiile morale îl au la adresa modului în care interacționăm cu ceilalți
640px The Two Gossips (Les Deux Commères) MET DP808826 jpg
Gura satului global
Gura satului global nu este diferită de gura satului tradițional decît prin instrumentele sale.
640px Cyber bullying 122156 960 720 jpg
Cel fără de păcat – o sursă idiopatică?
Realitatea socială poate fi remarcabilă datorită ansamblului de creiere umane adunate pentru a influența evoluția societății în bine, și aici avem nevoie de etică – în lipsa acesteia, realitatea se poate transforma în factori și actori sociali maligni.
John George Brown The Bully of the Neighborhood jpg
Și cu copiii ce facem? Intruziune, expunere, violență, anulare
Spațiul virtual a căpătat dimensiuni tot mai mari în viața copiilor, marea lor majoritate preferînd o interacțiune mediată de un dispozitiv uneia reale.
p 14 sus jpg
J’accuse! Indignarea morală și ostracizarea digitală
Nu e mare lucru să ne gîndim mai mult înainte de a (re)acționa, cum nu e nici prea mare efortul de a încerca să vedem lucrurile dintr-o perspectivă mai largă, dincolo de interesele noastre imediate.
p 21 jpg
Linșajul contemporan
Strămoșii noștri nu aveau lideri, judecători sau poliție, dar aveau mijloace pentru a răspunde celor care încălcau normele sociale de a respecta autonomia celorlalți sau de a contribui în mod echitabil la bunăstarea socială
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce rol mai au valorile?
Am aflat că valorile sînt cele care ne dau un sens, iar acest lucru ne face să fim perseverenți și să depășim obstacolele.
p 10 sus jpg
Dihotomia fapte/valori a fost greşit înţeleasă
Valorile sînt ingredientele indispensabile ale realităţii sociale.
Elevi jpg
StateLibQld 2 198959 Planting a tree for Arbor Day at Ban Ban Springs State School, 1920 jpg
Tot ceea ce vreau să fiu
„Prietenia înseamnă să împarți punga de chips-uri cu celălalt.”
p 12 sus jpg
Mesajul corect
Într-o clinică de toxicomani e barometrul cel mai fidel al suferinței unei societăți.
640px Islamic   Garden Scene   1987 360 4   Art Institute of Chicago jpg
Valori, virtuți, viață în islam
Societățile musulmane sînt puternic condiționate de tradiții.
Social Media and Technology jpg
Social media și tribalizarea valorică
Viața noastră socială nu arată întotdeauna precum fluxul nostru de pe rețelele sociale.

Adevarul.ro

Scurgeri de gaz din conductele Nord Stream FOTO EPA-EFE
Scurgerile de gaze din Marea Baltică: Rusia acuză direct Occidentul. Suedia evocă un act comis de un actor statal
Şeful Serviciului de Informaţii Externe (SVR) al Federației Ruse, Serghei Narîşkin, a susţinut vineri că deține „dovezi” despre implicarea unei „piste occidentale” în fisurarea gazoductelor Nord Stream 1 şi 2 din Marea Baltică.
image png
Noi imagini spectaculoase cu luptele de la Azovstal: „Rușii aveau totul, noi nu aveam nimic” VIDEO
Război în Ucraina. Un soldat din batalionul Azov, eliberat recent de Rusia în urma schimbului de prizonieri, a postat pe Telegram un video cu secvențe din timpul luptelor care au avut loc la oțelăria Azovstal din Mariupol.
Baza militara Mihai Kogalniceanu FOTO Inquam Photos George Calin jpg
Percheziții DNA la baza militară Mihail Kogălniceanu. Surse
Procurorii DNA au efectuat percheziții în mai multe locații din țară. Potrivit unor surse „Adevărul”, printre instituțiile vizate este și baza militară Mihail Kogălniceanu.

HIstoria.ro

image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia
image
Care este importanța strategică a Insulei Șerpilor?
De mici dimensiuni, având doar 17 hectare, Insula Șerpilor are cu toate acestea o importanță geostrategică semnificativă. Controlul insulei și al apelor înconjurătoare afectează toate rutele de navigație care leagă Ucraina de restul lumii.
image
Cum era la ora de istorie ținută de I.L. Caragiale?
Ca mulţi alţi literaţi, Ion Luca Caragiale a avut o pasiune pentru istorie, inclusiv pentru cea naţională. Blamat de unii încă din timpul vieţii pentru că, în scrierile sale, s-ar fi relevat drept anti-român, el a avut, uneori, o viziune romantică (dacă nu chiar idilică) asupra trecutului neaoș.