În mînecă, un as rece lipit de piele

Publicat în Dilema Veche nr. 473 din 7-13 martie 2013
În mînecă, un as rece lipit de piele jpeg

Am locuit într-un cămin din Bucureşti în cei cinci ani de facultate, de la 18 la 23 de ani.

Mai fusesem o singură dată în Bucureşti, atunci cînd, străbătînd împreună cu părinţii un bulevard, am privit din tramvai la deschiderea amplă, la copacii zbuciumaţi de pe o parte şi alta a drumului, şi mi-am zis „aici e de mine“. Venisem pentru înscrierea la facultate, ai mei erau îndoiţi, în sinea lor cred că îşi doreau să nu fiu printre acei unul din opt care aveau să fie admişi, ca să dau anul viitor la Timişoara. Eu ardeam să plec în lume. Aşa că am ales Bucureştiul, luînd-o cu încăpăţînare în direcţia opusă familiei, încurcînd nişte ape.

Căminul în care am trăit cinci ani esenţiali, între 1986-1991, stă ca un soare negru în centrul vieţii de atunci. La el ne vom întoarce după ce vom aminti razele care pornesc dinspre el: poşta de unde telefonam acasă, stînd la cozi uriaşe, cu pumni de fise de 1 şi 3 lei, ca să întrebăm disperaţi dacă nu ni s-au trimis banii; primeam 800 de lei pe lună, dintre care jumătate se duceau pe cămin şi pe cantina obligatorie; cantina, unde totul era ca o imensă sală de bal, în clinchete de veselă metalică – acolo ne întîlneam cu băieţii, flirturile se petreceau peste tăvi, boluri şi căni, nimic nu se risipea, nici un firicel de mîncare, nici o privire; alimentara de unde mare lucru nu aveai să îţi iei, dar dacă băga hîrtie igienică în curtea din spate, lăsai orice curs şi te puneai bătrîneşte la coadă; la fel, la salamul de vară tăiat pe din două sau la ciocolata chinezească, evenimente rarisime; parcul şi lacul, unde mult se visa şi mai nimic nu se îndeplinea; teatrul unde te duceai în unele seri, mirosind o viaţă nouă, o viaţă dorită, şi de unde te întorceai pe jos fără frică, rîzînd la braţ cu prietena dragă, oricît ar fi fost de tîrziu; facultatea pentru care schimbai două tramvaie şi unde ecuaţii monstruoase te făceau să speri o scăpare încă de neimaginat, către un ceva încă inexistent; gara de unde trenul te ducea acasă, la Piteşti, o dată la două duminici, pentru 29 de lei pe bilet sau 10 pe naş.

Căminul. Mă înduioşează teribil cînd înţeleg că în ziua primei cazări, în holul oribil de înţesat al căminului, mama nu avea decît 40 de ani. Cîteva ore şi cîteva cozi mai tîrziu, ne despărţeam lăcrimînd şi mă lăsa singură într-o cameră unde nu se aflau decît patru paturi metalice şi tot atîtea noptiere şi mese, plus cinci dulapuri înguste. Se va personaliza mai tîrziu şi va deveni casă.

Apartamentele erau alcătuite din două camere cu hol comun, unde se aflau două chiuvete, o toaletă şi un duş cu apă pe sărite. Opt fete locuiau într-un asemenea apartament, cîte patru în cameră. În toţi cei cinci ani, am locuit cu prietena mea cea mai bună, pe care am cunoscut-o chiar în acea primă zi şi cu care şi astăzi ţin legătura – Anda. Celelalte două locuri au fost ocupate, la început, de colege mai mari sau de-o seamă, iar cînd am mai învăţat cum merg lucrurile, doar de nişte nume fictive, ale unor colege care nu mai stăteau în cămin, şi-al căror loc îl plăteam tot noi, numai să stăm singure.

Despre frig, gîndaci, foame – multe s-au scris. Ceea ce mă interesează pe mine, după atîţia ani, este să privesc în urmă şi să înţeleg în ce fel ne-a schilodit sufletele acel loc.

În căminul de fete nu aveau voie să intre băieţii – şi nici măcar prietenele sau părinţii veniţi în vizită, decît cu buletinul, înscrişi în caietul portarului. Iubirile se consumau – în cazul în care „consumat“ e cuvîntul potrivit aici, şi nu prea e – în săruturi pe băncile parcului, în mîngîieri fugare, sprijiniţi pe caloriferele din holul umbros, seara, dacă poliţistul de la Moravuri (toată lumea ştia că de fapt era securist) catadicsea să-şi părăsească postul şi să ne lase mai uşurel.

Seara, băieţii ne strigau „pe-afară“ de pe trotuar, dar nu pe nume, ci după numărul camerei. „403 B!“ şi inima îţi sălta în pieptişor. Totul începea şi se termina neterminat dincolo de poarta păzită de poliţişti (uneori picaţi în grupuri, la ore imposibile, să ne caute de viza de flotant). Acest „totul“ era infim, iar acest infim poate părea acum şi dulce-inocent, şi ciuntit cu barbarie.

La o vîrstă la care bîjbîiam învăţînd să iubim, la o vîrstă la care părinţii noştri se căsătoriseră, noi ne scăldam în spaime şi vinovăţii şi nu ştiam să facem un pas esenţial – prea multe oprelişti, prea multe griji, prea multă vină. Crescusem văzînd pe bulevard înmormîntări ale fetelor mai mari care, fiindcă rămăseseră însărcinate, se sinuciseseră. Oricît ar părea de absurd acum, în anii ’80 era o soluţie. O ţineai în mînecă – un as rece lipit de piele. Rămînea acolo şi cînd cădeau hainele.

În căminul nostru, despre două „arabele“ (fete care se împrieteneau cu arabii pentru o iubire sinceră, recompensată în lucruşoare şi bani) se spunea că au anticoncepţionale. Cuvîntul şoptit era încărcat de mister. Nici una dintre noi nu văzuse vreodată aşa ceva.

O colegă firavă ca un pui, scutită de armată fiindcă avea vreo patruzeci de kilograme, s-a sinucis în ultima zi de şcoală, fiindcă părinţii – dintr-un sat din Constanţa – îi impuneau să nu se întoarcă acasă „nemăritată, după ce s-a destrăbălat la Bucureşti.“

Părerea despre cei care locuiau în cămine nu era grozavă, iar noi o simţeam. Totul le părea altora o imensă petrecere. Cînd îmi amintesc acea „imensă petrecere“, mi se strînge inima, fiindcă aşa de tîrziu încep să înţeleg. Umbre şi spaime care nu se şterg niciodată. Am fost schilodiţi sufleteşte, chiar cînd ni se deschideau petalele. Pe lîngă asta, gîndăcelul de bucătărie hoinărind printre farfuriile din al cincilea dulap rămîne inofensiv şi drăguţ ca un fluture Vanessa.

Veronica D. Niculescu este scriitoare şi traducătoare.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Parteneri

duckadam jpg
Helmut Duckadam, decorat post-moretm de președintele Iohannis
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul de decorare post-mortem a fostului portar Helmut Duckadam, a informat, miercuri, Administraţia Prezidenţială. Helmut Duckadam,
nsw police droguri putin png
Imagini cu Vladimir Putin au fost găsite de polițiști în pachetele unui traficant de droguri. Care sunt posibilele explicații
Un bărbat a fost arestat după ce a încercat să transporte droguri în valoare de 11 milioane de euro. O parte din pachetele în care se aflau drogurile aveau imaginea președintelui rus, Vladimir Putin.
Elena Lasconi Foto Mediafax jpg
Elena Lasconi răspunde acuzațiilor potrivit cărora își dorește să impună „propaganda LGBT”: „Sunt creștin-ortodoxă”. Ce spune despre trimiterea obligatorie a bărbaților români în războiul din Ucraina
Elena Lasconi, politician și fost jurnalist, a respins ferm marți seară, în cadrul emisiunii Sinteza Zilei de la Antena 3 CNN, o serie de acuzații apărute în timpul campaniei electorale, printre care și cele legate de susținerea unei presupuse „propagande LGBT”.
hot de timbre, Universul, 1924.jpeg
Pe 8 decembrie în urmă cu 100 de ani
Citind Universul de acum 100 de ani, două întâmplări mi-au sărit în ochi și mi s-au părut legate cumva.
Calin Georgescu Foto Mediafax (8) jpg
Scrisoarea dureroasă a unei foste vecine a lui Georgescu în Austria. „Îl cunosc. Renunț la cetățenie”
O româncă stabilită de mulți ani peste hotare prin căsătorie a transmis o scrisoare tulburătoare. Fostă vecină în Austria a soților Georgescu, femeia mărturișește
Mitin Universitate foto Vlad Ciobanu png
Mai mulți artiști ies în stradă la Universitate într-un manifest pro-democrație la inițiativa actriței Oana Pellea
Actrița Oana Pellea a anunțat că joi, la ora 20:00, la Universitate va avea loc o întâlnire-manifest pro-democrație la care vor participa mai mulți artiști.
Expoziție de materiale de construcții organizată la Cluj în perioada interbelică (© iMAGO Romaniae)
Marea Criză Economică: Producția de materiale de construcție în România anului 1931
Fenomenul de recesiune a pornit din SUA anului 1929 și a afectat întreaga planetă până-n 1939, rezolvarea găsită de oameni fiind un nou război.
Capitularea lui Osman Pașa (© Wikimedia Commons)
Cum a fost primită la București vestea luării Plevnei
O întâmplare din 1877, anul Războiului ruso-turc cu participarea extraordinară a României:
Helmuth Duckadam webp
Helmut Duckadam a fost decorat post-mortem de preşedintele Iohannis cu Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul de decorare a lui Helmut Duckadam, miercuri, chiar în ziua în care acesta urmează să fie incinerat.