Treceri şi tranziţii

Ioan MUNTEAN
Publicat în Dilema Veche nr. 568 din 31 decembrie 2014 - 7 ianuarie 2015
Treceri şi tranziţii jpeg

Am aniversat de curînd Revoluţia din decembrie şi, sper eu, am învăţat cu toţii ce preţ plătim pentru treceri, tranziţii. Acum ceva vreme, timp de un deceniu, am trăit la cîteva poluri intelectuale şi aici aş vrea să împărtăşesc anumite gînduri despre trecerile, tranziţiile şi mai ales speranţele pe care le-am avut în anii ’90. Mai întîi au fost studiile la Politehnică, Facultatea de Electronică, componentă a Institutului Politehnic Bucureşti (sau IPB, cum era numit atunci) începute cu puţin înainte de 1989. Apoi a fost Filozofia, la Universitate, cam în 1991. Iar, undeva la mijloc, Revoluţia. Trecerea, mult mai puţin tumultoasă, de la inginerie la filozofie, petrecută aproape concomitent cu Revoluţia. Mulţi m-au întrebat: „la ce bun?“ sau „de unde pînă unde?“ şi, mai ales, „de ce?“, în mijlocul zbuciumului revoluţionar. Probabil cazul meu este prea personal, dar, la o a doua privire, realizez că mulţi dintre cei formaţi în ultimii ani ai comunismului în România şi cei care au trăit Revoluţia la tinereţe se pot regăsi în povestea de mai jos. Trecerile, tranziţiile şi schimbările ne marchează pe toţi.

Să încep cu sfîrşitul. După ce am ars aceste tranziţii, şi alte cîteva, după ce am plătit preţul fiecăreia, am sfîrşit prin a deveni filozof al ştiinţei, tehnologiei, informaticii. La început de semestru, cînd trăiesc emoţia unui nou curs cu studenţi care au cam aceeaşi vîrstă pe care o aveam în anii Revoluţiei, încep cu o pledoarie pentru filozofie, care este aproape de fiecare dată similară cu povestea de faţă. De ce facem filozofie? Îmi asum aici o teză pe care mulţi colegi şi prieteni ar putea să nu o împărtăşească. Filozofia survine, cred eu, la capătul unui drum, este etapa aproape finală a unei treceri de la altceva, de altundeva. Filozoful are nevoie de tihnă şi ia lucrurile pe îndelete. Nu poţi începe cu filozofia, dar poţi termina sau trece la filozofie şi, la fel de interesant, prin filozofie. Cred că, spre deosebire de disciplinele ştiinţifice, pentru filozofie avem nevoie de o tihnă intelectuală şi morală pe care nici liceul, nici măcar studenţia nu ne-o oferă. În filozofie trebuie să parcurgi toate etapele, să abordezi holist un argument, să gîndeşti critic toate aspectele, contraargumentele, premisele.  

Pentru mine, filozofia nu a avut totdeauna acelaşi şarm. Mult înainte de filozofie, m-am simţit grăbit, împins de la spate de vremuri să schimb ceva. Filozofia cred că nu e menită să schimbe ceva în lume, poate doar în lumea interioară a fiecăruia. Pe la 20 de ani e mult mai uşor să cazi pradă tentaţiei lumii naturale, a lumii supuse unei dialectici vizibile, cauzale, controlabile şi, pînă la urmă, mecaniciste, decompozabile şi analizabile. Da, controlul este ceea ce căutam cu atîta sîrg în tinereţe. Controlul lumii şi posibilitatea de a schimba m-au fascinat şi m-au adus spre inginerie la sfîrşitul anilor ’80. Desfacerea, descompunerea şi apoi recompunerea părţilor este ceva fascinant, ce filozofia cu greu poate oferi. Ce era de schimbat şi de controlat atunci? Ce puteam oare noi, inginerii, face în anii aceia?

Vreau să creionez aici o imagine mai aparte a Politehnicii bucureştene din negura anilor ’80. Vreau să avansez ideea că aceea era lumea cea mai potrivită a celor grăbiţi, a celor dornici de schimbare. Aici, aşteptarea, tihna filozofică nu erau acasă. Dar iluzia, reală sau nu, că ceva poate fi schimbat prin tehnică, tehnologie, ştiinţă, era la fel de puternică precum setea de libertate. Înainte de toate, cred că Politehnica nu era la fel de politizată precum alte universităţi: exista o autonomie, o anumită conectare cu lumea din afara României comuniste. Se minţea mai puţin şi probabil modalitatea de promovare era mai obiectivă decît în alte universităţi. În al doilea rînd, inginerii sînt organizaţi în dorinţa lor de a schimba ceva în lume. Cred că mulţi vor fi aici ispitiţi să spună că schimbarea aşteptată era în politic. Nu sînt de acord: Politehnica era mai degrabă locul unde politicul nu reuşea să îşi arate hidosul chip. Mulţi studenţi veneau la Politehnică pentru că era o slujbă decentă, cu o minimă implicaţie politică, cu destul de multă libertate ideologică, comparativ cu alte facultăţi. Dar vreau să vorbesc aici nu despre politehniştii de circumstanţă, de cei care au ajuns acolo pentru că aşa le-au spus părinţii sau rudele. Cred şi sînt convins că idealiştii, pionierii au existat şi există în Politehnică. Ingineria anilor ’80, aşa cum o vedeam eu, era întoarsă spre viitor, acolo unde schimbarea era aşteptată de toată lumea. Dar de ce de la Politehnică şi nu din alte domenii? Aş dori să dau un nume anilor ’80 şi ’90: timpul era „accelerat“ în tehnică şi în ştiinţă: ca timp, ca tranziţie, ca schimbare de paradigmă. Au fost ani importanţi în evoluţia ştiinţei şi ingineriei peste tot în lume: acceleratoare de particule, descifrarea genomului uman, progrese în medicină etc. Internetul abia se năştea: prima mea adresă de e-mail am avut-o în 1992, la Şcoala Politehnică din Grenoble, dar o adresă comună a catedrei de fizică la IPB exista încă din 1990. Primul computer personal pe care l-am avut, l-am primit cadou spre mijlocul anilor ’80. Apoi am reuşit să construiesc propriul meu computer, prin 1990. Telefonia celulară abia se dezvolta, la fel ca şi comunicaţia prin satelit. Simţămîntul că ceva se mişcă şi că ceva poate fi urnit în domeniul tehnologiei era atît de puternic în mintea acelui adolescent din anii ’80, încît orice chemare spre Platon, spre metafizică era destul de ştearsă. Tehnologia, ştiinţele inginereşti şi programarea calculatoarelor m-au făcut să cred, la mijlocul anilor ’80, că pot aduce ceva nou, rapid, cu un minim efort. Am să numesc aici tentaţia trăită de mine atunci atracţia „lucrului care poate fi făcut repede, mai bine“.

Cazul meu nu este singular. Există probabil o listă lungă de persoane care au pornit într-o direcţie aplicată pentru ca mai apoi să găsească o chemare spre discipline umaniste. Primul semn de întrebare legat de ideea de schimbare a venit tot din Politehnică: existau acolo cîteva nuclee de cercetare dedicate ştiinţelor complexităţii, care fascinau zeci de studenţi. Într-o seară tîrzie de noiembrie, ascultînd o conferinţă despre complexitate, haos, despre natura ascunsă a lumii fizice şi biologice, m-am întrebat dacă putem realmente să înţelegem ce schimbăm, dacă sîntem în măsură să schimbăm ceea ce credem că putem schimba. Am continuat, întrebîndu-mă ce înseamnă „bine“ în schimbare, ce înseamnă repede… şi, pînă la urmă, ce este schimbarea.

Ceva m-a făcut să las să treacă „acceleratul“ schimbării lumii. Am avut nevoie de o tihnă intelectuală care m-a făcut să trec de la studii în inginerie la filozofie, în mijlocul tumultuoşilor ani 1991-1992. Trecerea a fost destul de rapidă şi oarecum dureroasă. Am început prin a petrece după-amiezile citind zece-douăzeci de pagini din Platon sau cîteva fragmente presocratice. Mi s-a arătat o altă faţadă a lumii. În inginerie şi probabil în majoritatea disciplinelor ştiinţifice, studentul este în contact cu rezultatul unor eforturi de secole, nu cu procesul descoperirii lor. Istoria unei discipline inginereşti este ascunsă sau ignorată în majoritatea cazurilor. Nimeni nu ne spune, într-un curs despre electromagnetism, de exemplu, care este istoria acestei discipline, de cît timp a fost nevoie pentru a acumula ceea ce azi ne-a adus telefonul celular şi microscopia electronică. Exista probabil tentaţia lui „hei-rup“ în inginerie, aşa cum există şi astăzi. În filozofie, a realiza ceva însemna a parcurge totul, a te întoarce la surse, a arde toate etapele. Am început, ca orice student, cu presocraticii, Platon, Aristotel şi am ajuns pînă la Heidegger. Am înţeles, ajutat de profesorii de la Filozofie, ce înseamnă rigoarea filozofică, ce înseamnă a urmări un argument, ce înseamnă a gîndi critic. E foarte greu să ignori elementul istoric în filozofie. În inginerie sîntem adesea forţaţi să lăsăm deoparte tot ce s-a înfăptuit înainte. Îmi amintesc perfect cum am simţit impactul marilor întrebări, „voltajul ontologic“ al întrebărilor despre fiinţă, timp, posibilitate, pe care nu le-am explorat în studiile mele inginereşti. Parmenide şi Heidegger au înlocuit, aproape peste noapte, întrebările despre fizica semiconductorilor.

Vremurile tehnicii şi ştiinţei au mai încetinit de atunci: mai multe revoluţii, treceri, tranziţii s-au petrecut de atunci. Iar eu i-am înlocuit pe Parmenide şi pe Heidegger cu alte interogaţii, cu alte paradigme. Alte căi pe care le-am ignorat m-ar fi putut aduce la fel de bine la schimbare: religia, spiritualitatea, arta etc. Dar zeii aceia nu mi-au făcut cu ochiul sau nu au făcut-o la timp. Cercetarea fundamentală a naturii, fizica teoretică şi cosmologia au devenit, ani mai tîriziu, idei care mă ţin treaz.

Mă uit înapoi la vremurile în care visam că lucrurile pot fi schimbate – repede şi în bine. Lucruri de schimbat în bine, fie şi mai lent, sînt peste tot. Cred că fiecare din noi are nevoie de un anumit cadru de gîndire care permite schimbarea lumii. La „politehnica tinereţii“ nu pot adăuga decît o idee care s-a înfiripat mai tîrziu: evoluţia tehnologică sau ştiinţifică în sine nu înseamnă nimic fără democraţie, fără o societate care să asculte şi să respecte tehnologia, fără un cadru cultural în care încrederea reciprocă în semeni să ia locul goanei furibunde pentru supravieţuire.

Timpurile au încetinit, acceleratul a trecut, iar tihna filozofiei m-a învăţat cum să înţeleg mai bine schimbarea spre bine. Pentru aceasta trebuie să mulţumesc deopotrivă dascălilor, colegilor, şi studenţilor din Politehnică, de la Universitate, din deceniile acelea trecute, de azi, dar şi de mîine.

Ioan Muntean este dr. în filozofie, cercetător la Universitatea Notre Dame, SUA.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Parteneri

Mircea Geoană si mihaela FB jpg
Averea lui Mircea Geoană: Moștenirile candidatului și achizițiile controversate ale familiei
Mircea Geoană și soția dețin o avere semnificativă, iar imobilele deținute de familia candidatului la președinție ar fi fost cumpărate de multe ori sub prețul pieței, de la prieteni, la rândul lor beneficiari ai unor contracte cu statul, potrivit Public Record.
demonstratii prim ajutor in scoli   foto FB crucea rosie jpg
Românii nu știu să acorde primul ajutor. „Țările nordice au raportat gradul de pregătire de 100%”
Acordarea primului-ajutor rămâne în România la „și altele”, o lege așteptându-și de ani buni rândul prin sertare. În tot acest timp se întâmplă tragedii lângă noi pentru că nu știm să acționăm în situații de urgență.
image png
Crenvurști de pui făcuți în casă. Rețeta pe care trebuie să o știi neapărat
Crenvuștii pregătiți în casă nu doar că sunt mai gustoși, ci și mai sănătoși. Multe gospodine care se tem să mai mănânce din comerț îi pregătesc în propria lor casă. O rețetă devenită virală pe TikTok de crenvuști de pui a cucerit internetul.
blocuri pixabay jpg
Apartamentele se vând destul de repede la final de an, de teama scumpirilor și mai mari care vor veni
Apartamentele se vând destul de repede la final de an, de teama scumpirilor și mai mari care vor veni anul viitor, experții din piață precizând că cel mai scurt timp este privește Capitala.
emil racovita colaj captura video jpg
15 noiembrie: Ziua în care se naște primul român care a ajuns în Antarctica, savantul Emil Racoviță
În ziua de 15 noiembrie s-a născut savantul Emil Racoviță, primul român care a explorat Antarctica, iar în 1987 au avut loc revoltele muncitorilor de la Brașov.
Bancnote lei bani FOTO Shutterstock jpg
Românii se împrumută tot mai mult la instituții nebancare. Topul celor mai mici dobânzi
Legea care limitează dobânzile practicate de instituțiile financiare nebancare a intrat în vigoare din 11 noiembrie, multe dintre IFN-uri reducând deja procentul pe care-l aplică creditului.
unghii exfoliate remedii png png
Ce trebuie să facem dacă avem unghii fragile, exfoliate sau casante. Remedii făcute în casă, rapide și deloc costisitoare
Unghiile fragile, exfoliante, casante pot fi o adevărată problemă, mai ales când acestea nu arată sănătos sau se rup ușor. Cauzele pot fi diverse, de la expunerea constantă la substanțe chimice, alimentația deficitară, până la obiceiuri greșite de îngrijire.
Colegiul Național Gheorghe Lazăr Bucurwsti  FOTO Fb jpg
Soluția unui liceu de top din Capitală pentru eficientizarea cursurilor: Elevii de clasa a 12-a vin la școală doar trei zile pe săptămână
Colegiul Național Gheorghe Lazăr, unul din cele mai bune licee din Capitală, se reinventează de patru ani, de când conducerea unității a gândit un proiect pilot curajos, mai apropiat de cerințele actuale ale învățământului.
44220460 1004 webp
Boți și trolli. SRI zice că nu sunt periculoși
În campania electorală nu rușii fac propagandă ci fermele de trolli arondate prezidențiabililor și partidelor. SRI recunoaște că în țară există fabrici de troli și boți, dar spune că activitățile lor nu sunt periculoase.