Treceri şi tranziţii

Ioan MUNTEAN
Publicat în Dilema Veche nr. 568 din 31 decembrie 2014 - 7 ianuarie 2015
Treceri şi tranziţii jpeg

Am aniversat de curînd Revoluţia din decembrie şi, sper eu, am învăţat cu toţii ce preţ plătim pentru treceri, tranziţii. Acum ceva vreme, timp de un deceniu, am trăit la cîteva poluri intelectuale şi aici aş vrea să împărtăşesc anumite gînduri despre trecerile, tranziţiile şi mai ales speranţele pe care le-am avut în anii ’90. Mai întîi au fost studiile la Politehnică, Facultatea de Electronică, componentă a Institutului Politehnic Bucureşti (sau IPB, cum era numit atunci) începute cu puţin înainte de 1989. Apoi a fost Filozofia, la Universitate, cam în 1991. Iar, undeva la mijloc, Revoluţia. Trecerea, mult mai puţin tumultoasă, de la inginerie la filozofie, petrecută aproape concomitent cu Revoluţia. Mulţi m-au întrebat: „la ce bun?“ sau „de unde pînă unde?“ şi, mai ales, „de ce?“, în mijlocul zbuciumului revoluţionar. Probabil cazul meu este prea personal, dar, la o a doua privire, realizez că mulţi dintre cei formaţi în ultimii ani ai comunismului în România şi cei care au trăit Revoluţia la tinereţe se pot regăsi în povestea de mai jos. Trecerile, tranziţiile şi schimbările ne marchează pe toţi.

Să încep cu sfîrşitul. După ce am ars aceste tranziţii, şi alte cîteva, după ce am plătit preţul fiecăreia, am sfîrşit prin a deveni filozof al ştiinţei, tehnologiei, informaticii. La început de semestru, cînd trăiesc emoţia unui nou curs cu studenţi care au cam aceeaşi vîrstă pe care o aveam în anii Revoluţiei, încep cu o pledoarie pentru filozofie, care este aproape de fiecare dată similară cu povestea de faţă. De ce facem filozofie? Îmi asum aici o teză pe care mulţi colegi şi prieteni ar putea să nu o împărtăşească. Filozofia survine, cred eu, la capătul unui drum, este etapa aproape finală a unei treceri de la altceva, de altundeva. Filozoful are nevoie de tihnă şi ia lucrurile pe îndelete. Nu poţi începe cu filozofia, dar poţi termina sau trece la filozofie şi, la fel de interesant, prin filozofie. Cred că, spre deosebire de disciplinele ştiinţifice, pentru filozofie avem nevoie de o tihnă intelectuală şi morală pe care nici liceul, nici măcar studenţia nu ne-o oferă. În filozofie trebuie să parcurgi toate etapele, să abordezi holist un argument, să gîndeşti critic toate aspectele, contraargumentele, premisele.  

Pentru mine, filozofia nu a avut totdeauna acelaşi şarm. Mult înainte de filozofie, m-am simţit grăbit, împins de la spate de vremuri să schimb ceva. Filozofia cred că nu e menită să schimbe ceva în lume, poate doar în lumea interioară a fiecăruia. Pe la 20 de ani e mult mai uşor să cazi pradă tentaţiei lumii naturale, a lumii supuse unei dialectici vizibile, cauzale, controlabile şi, pînă la urmă, mecaniciste, decompozabile şi analizabile. Da, controlul este ceea ce căutam cu atîta sîrg în tinereţe. Controlul lumii şi posibilitatea de a schimba m-au fascinat şi m-au adus spre inginerie la sfîrşitul anilor ’80. Desfacerea, descompunerea şi apoi recompunerea părţilor este ceva fascinant, ce filozofia cu greu poate oferi. Ce era de schimbat şi de controlat atunci? Ce puteam oare noi, inginerii, face în anii aceia?

Vreau să creionez aici o imagine mai aparte a Politehnicii bucureştene din negura anilor ’80. Vreau să avansez ideea că aceea era lumea cea mai potrivită a celor grăbiţi, a celor dornici de schimbare. Aici, aşteptarea, tihna filozofică nu erau acasă. Dar iluzia, reală sau nu, că ceva poate fi schimbat prin tehnică, tehnologie, ştiinţă, era la fel de puternică precum setea de libertate. Înainte de toate, cred că Politehnica nu era la fel de politizată precum alte universităţi: exista o autonomie, o anumită conectare cu lumea din afara României comuniste. Se minţea mai puţin şi probabil modalitatea de promovare era mai obiectivă decît în alte universităţi. În al doilea rînd, inginerii sînt organizaţi în dorinţa lor de a schimba ceva în lume. Cred că mulţi vor fi aici ispitiţi să spună că schimbarea aşteptată era în politic. Nu sînt de acord: Politehnica era mai degrabă locul unde politicul nu reuşea să îşi arate hidosul chip. Mulţi studenţi veneau la Politehnică pentru că era o slujbă decentă, cu o minimă implicaţie politică, cu destul de multă libertate ideologică, comparativ cu alte facultăţi. Dar vreau să vorbesc aici nu despre politehniştii de circumstanţă, de cei care au ajuns acolo pentru că aşa le-au spus părinţii sau rudele. Cred şi sînt convins că idealiştii, pionierii au existat şi există în Politehnică. Ingineria anilor ’80, aşa cum o vedeam eu, era întoarsă spre viitor, acolo unde schimbarea era aşteptată de toată lumea. Dar de ce de la Politehnică şi nu din alte domenii? Aş dori să dau un nume anilor ’80 şi ’90: timpul era „accelerat“ în tehnică şi în ştiinţă: ca timp, ca tranziţie, ca schimbare de paradigmă. Au fost ani importanţi în evoluţia ştiinţei şi ingineriei peste tot în lume: acceleratoare de particule, descifrarea genomului uman, progrese în medicină etc. Internetul abia se năştea: prima mea adresă de e-mail am avut-o în 1992, la Şcoala Politehnică din Grenoble, dar o adresă comună a catedrei de fizică la IPB exista încă din 1990. Primul computer personal pe care l-am avut, l-am primit cadou spre mijlocul anilor ’80. Apoi am reuşit să construiesc propriul meu computer, prin 1990. Telefonia celulară abia se dezvolta, la fel ca şi comunicaţia prin satelit. Simţămîntul că ceva se mişcă şi că ceva poate fi urnit în domeniul tehnologiei era atît de puternic în mintea acelui adolescent din anii ’80, încît orice chemare spre Platon, spre metafizică era destul de ştearsă. Tehnologia, ştiinţele inginereşti şi programarea calculatoarelor m-au făcut să cred, la mijlocul anilor ’80, că pot aduce ceva nou, rapid, cu un minim efort. Am să numesc aici tentaţia trăită de mine atunci atracţia „lucrului care poate fi făcut repede, mai bine“.

Cazul meu nu este singular. Există probabil o listă lungă de persoane care au pornit într-o direcţie aplicată pentru ca mai apoi să găsească o chemare spre discipline umaniste. Primul semn de întrebare legat de ideea de schimbare a venit tot din Politehnică: existau acolo cîteva nuclee de cercetare dedicate ştiinţelor complexităţii, care fascinau zeci de studenţi. Într-o seară tîrzie de noiembrie, ascultînd o conferinţă despre complexitate, haos, despre natura ascunsă a lumii fizice şi biologice, m-am întrebat dacă putem realmente să înţelegem ce schimbăm, dacă sîntem în măsură să schimbăm ceea ce credem că putem schimba. Am continuat, întrebîndu-mă ce înseamnă „bine“ în schimbare, ce înseamnă repede… şi, pînă la urmă, ce este schimbarea.

Ceva m-a făcut să las să treacă „acceleratul“ schimbării lumii. Am avut nevoie de o tihnă intelectuală care m-a făcut să trec de la studii în inginerie la filozofie, în mijlocul tumultuoşilor ani 1991-1992. Trecerea a fost destul de rapidă şi oarecum dureroasă. Am început prin a petrece după-amiezile citind zece-douăzeci de pagini din Platon sau cîteva fragmente presocratice. Mi s-a arătat o altă faţadă a lumii. În inginerie şi probabil în majoritatea disciplinelor ştiinţifice, studentul este în contact cu rezultatul unor eforturi de secole, nu cu procesul descoperirii lor. Istoria unei discipline inginereşti este ascunsă sau ignorată în majoritatea cazurilor. Nimeni nu ne spune, într-un curs despre electromagnetism, de exemplu, care este istoria acestei discipline, de cît timp a fost nevoie pentru a acumula ceea ce azi ne-a adus telefonul celular şi microscopia electronică. Exista probabil tentaţia lui „hei-rup“ în inginerie, aşa cum există şi astăzi. În filozofie, a realiza ceva însemna a parcurge totul, a te întoarce la surse, a arde toate etapele. Am început, ca orice student, cu presocraticii, Platon, Aristotel şi am ajuns pînă la Heidegger. Am înţeles, ajutat de profesorii de la Filozofie, ce înseamnă rigoarea filozofică, ce înseamnă a urmări un argument, ce înseamnă a gîndi critic. E foarte greu să ignori elementul istoric în filozofie. În inginerie sîntem adesea forţaţi să lăsăm deoparte tot ce s-a înfăptuit înainte. Îmi amintesc perfect cum am simţit impactul marilor întrebări, „voltajul ontologic“ al întrebărilor despre fiinţă, timp, posibilitate, pe care nu le-am explorat în studiile mele inginereşti. Parmenide şi Heidegger au înlocuit, aproape peste noapte, întrebările despre fizica semiconductorilor.

Vremurile tehnicii şi ştiinţei au mai încetinit de atunci: mai multe revoluţii, treceri, tranziţii s-au petrecut de atunci. Iar eu i-am înlocuit pe Parmenide şi pe Heidegger cu alte interogaţii, cu alte paradigme. Alte căi pe care le-am ignorat m-ar fi putut aduce la fel de bine la schimbare: religia, spiritualitatea, arta etc. Dar zeii aceia nu mi-au făcut cu ochiul sau nu au făcut-o la timp. Cercetarea fundamentală a naturii, fizica teoretică şi cosmologia au devenit, ani mai tîriziu, idei care mă ţin treaz.

Mă uit înapoi la vremurile în care visam că lucrurile pot fi schimbate – repede şi în bine. Lucruri de schimbat în bine, fie şi mai lent, sînt peste tot. Cred că fiecare din noi are nevoie de un anumit cadru de gîndire care permite schimbarea lumii. La „politehnica tinereţii“ nu pot adăuga decît o idee care s-a înfiripat mai tîrziu: evoluţia tehnologică sau ştiinţifică în sine nu înseamnă nimic fără democraţie, fără o societate care să asculte şi să respecte tehnologia, fără un cadru cultural în care încrederea reciprocă în semeni să ia locul goanei furibunde pentru supravieţuire.

Timpurile au încetinit, acceleratul a trecut, iar tihna filozofiei m-a învăţat cum să înţeleg mai bine schimbarea spre bine. Pentru aceasta trebuie să mulţumesc deopotrivă dascălilor, colegilor, şi studenţilor din Politehnică, de la Universitate, din deceniile acelea trecute, de azi, dar şi de mîine.

Ioan Muntean este dr. în filozofie, cercetător la Universitatea Notre Dame, SUA.

Cumpărături la ușa ta, ajutor în lupta cu COVID 19, învățare online jpeg
Educația între două crize
Pandemia a fost, pentru sistemele de educație, un adevărat cataclism care a scos la iveală, fără cosmetizare, situația dramatică a educației.
E cool să postești jpeg
Starea firească a lucrurilor
Nu doar cei doi ani de pandemie au erodat relațiile de încredere, ci, mai nou, și războiul din Ucraina, dezbinarea ideologică împărțind lumea în două tabere.
p 10 Alexis de Tocqueville WC jpg
O necesară, dar dificilă „înrădăcinare“ democratică
Istoricismul democratic este unul dintre cei mai redutabili inamici interni ai democrației.
p 1 jpg
E normal să fim normali?
Tinerilor de azi trebuie să le spunem „Zîmbiți – mîine va fi mai rău!“.
Construction workers in Iran 04 jpg
Diviziunea anomică
Viața socială nu înseamnă doar armonie perfectă, iar rolul solidarității nu este de a suprima competiția, ci doar de a o modera.
p 12 sus jpg jpg
Normalitatea și tulburarea
Traumă este orice eveniment pe care eul nostru îl gestionează cu dificultate sau pe care pur și simplu nu îl poate gestiona.
p 13 sus jpg
Cine mai vrea să meargă la birou?
Pînă la începutul pandemiei, îmi petreceam cam trei ore pe zi făcînd naveta. Asta însemna cam 16 ore pe săptămînă, cît încă două zile de muncă.
646x404 jpg
Impactul pandemiei asupra educației
Închiderea școlilor și pandemia de COVID-19 au avut consecințe negative atît asupra progresului educațional al copiilor, cît și asupra sănătății emoționale a acestora și, mai mult, asupra siguranței lor online.
Bătălia cu giganții jpeg
Iluzii, dezamăgiri și orgolii rănite
În acest Dosar antinostalgic ne-am propus să analizăm această istorie a iluziilor, dezamăgirilor și orgoliilor rănite la trei decenii (și ceva) după prăbușirea imperiului sovietic.
Urma să fie cea de A Treia Romă, dar a rezultat cel de Al Patrulea Reich – despre logica (și moștenirea) Uniunii Sovietice jpeg
Urma să fie cea de-A Treia Romă, dar a rezultat cel de-Al Patrulea Reich – despre logica (și moștenirea) Uniunii Sovietice
URSS a fost simultan o negare (a fostei elitei politice, pe care a eradicat-o acasă și în țările subjugate), dar încă și mai mult o prelungire (geopolitic vorbind) a vechiului Imperiu Țarist.
Vladimir Putin și noua identitate imperială rusă jpeg
Vladimir Putin și noua identitate imperială rusă
Cum se face că o naţiune capabilă să genereze o cultură atît de puternică e incapabilă să genereze o politică raţională?
Povești de familie jpeg
Povești de familie
Prin mărturiile familiei, am cunoscut prima fațetă a URSS-ului. A doua fațetă am descoperit-o prin cercetare și jurnalism.
Fantomele Imperiului jpeg
Fantomele Imperiului
Aceleași uniforme, aceeași atitudine menită să intimideze, aceeași impasibilitate a celui care exercită autoritatea.
Ce logică are războiul? – Ucraina ca zonă tampon între (fosta) URSS și NATO jpeg
Ce logică are războiul? – Ucraina ca zonă-tampon între (fosta) URSS și NATO
În prezent, Ucraina este într-adevăr o zonă gri, între Rusia și NATO, sau între Rusia și lumea occidentală, un teritoriu unde se dă lupta principală între sisteme de valori.
„Comunismul pătrunde în societate precum cancerul într un corp“ – interviu cu Thierry WOLTON jpeg
Putin, un orfan al comunismului – trei întrebări pentru Thierry WOLTON
„Pentru Putin, Marele Război pentru Apărarea Patriei a asigurat prestigiul URSS în secolul XX și, prin urmare, al Rusiei.”
„Ce se întîmplă acum în Ucraina este rezultatul indiferenței politice a Europei” – interviu cu Andrei KURKOV jpeg
„Ce se întîmplă acum în Ucraina este rezultatul indiferenței politice a Europei” – interviu cu Andrei KURKOV
„Pentru țări precum Polonia, România, Slovacia, războiul va continua să fie o știre pentru că se întîmplă chiar la granițele lor.“
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Europa arădeană
Frumosul municipiu de pe malul Mureșului a devenit în mod natural capitala conferințelor noastre.
Criza ideologică și realinierea politică jpeg
Criza ideologică și realinierea politică
Există indiscutabil o relaţie între fenomenul ideologic şi fenomenul transformărilor sociale.
Libertatea și inamicii ei – o privire europeană jpeg
Libertatea și inamicii ei – o privire europeană
Prima observaţie pe care aş face-o este că nu trebuie să căutăm noutatea cu orice preţ.
Sinuciderea celei de a treia Rome jpeg
Sinuciderea celei de-a treia Rome
În secolul al XVII-lea, în următoarele ocurenţe ale formulei „Moscova, a treia Romă”, sesizăm o inversare a raportului dintre Biserică și imperiu.
Kundera după Kundera  Tragedia Europei Centrale? jpeg
Kundera după Kundera. Tragedia Europei Centrale?
Cum ar suna azi, în Ungaria, acel strigăt din 1956? Vă puteţi închipui?
Europa politică vs Europa geopolitică jpeg
Europa politică vs Europa geopolitică
Încercarea Europei Centrale de a-și găsi o identitate politică undeva între Germania şi Rusia a fost şi continuă să fie sortită eşecului.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Cum e azi, cum era odată
Regresul nu poate exista decît în condițiile în care credem că există și progres.
Există regres în istorie? jpeg
Există regres în istorie?
Nimeni nu ne poate garanta că mîine va fi mai bun decît azi sau decît ieri.

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.