⬆
neamuri proaste
Ţopăita şi mitocăneasca*
A te minuna peste măsură în faţa mîrlăniei e, pînă la urmă, o formă de candoare trufaşă. E ca şi cum te-ai cruci, băbeşte, de cît de răi sînt oamenii, referindu-te cu precădere la ceilalţi. Să arăţi cu degetul neamul prost, convins de propria imunitate, e, în fond, o mitocănie.
Politeţe, curtoazie, civilitate
Asperitatea relaţiilor interumane este, după mine, una dintre cauzele majore ale disfuncţionalităţii societăţii româneşti. Politeţea, curtoazia, protocolul nu sînt doar chestiuni ornamentale, superficiale şi, în fond, inutile. Lipsa lor e un simptom al unor probleme profunde şi totodată o sursă de ineficienţă.
Mîrlanul academic şi ţoapa universitară
Deşi poate nu ne-am aştepta la aşa ceva, parvenitismul este la el acasă, şi în spaţiul nostru universitar. Am spus că nu ne-am aştepta la aşa ceva pentru că un asemenea spaţiu ar trebui să fie, poate, cel mai ferit de intruziunile imposturii. Dar, din păcate, lucrurile nu stau aşa şi această „breaslă“ e tributară metehnelor unei societăţi guralive şi lipsite de planuri de anvergură.
Vă implor, tăceţi mai tare
Există pe lume oameni dispuşi să justifice faptele semenilor prin toate argumentele posibile: bioritm, alinierea planetelor, istorie recentă, contaminări mentalitare, ghinion, specific naţional, impuls necontrolabil etc. Nimic nu se naşte din nimic, iată deviza acestor înţelepţi cu sau fără deget la tîmplă.
Ţoapa religioasă
Ţoapa, religioasă sau nu, trebuie să se afişeze, ea este organic legată de privirea celuilalt. În cazul ţoapei religioase, orice accesoriu este bun pentru a contribui la atragerea atenţiei: voaluri mari, grele, de culoare neagră, care curg pe umerii ţoapei, cu mîinile împreunate patetic, ca Madonele cusute pe etamină.
Portret de mitocan etern
Veţi întreba cine e mitocanul. Vă răspund. E cel care zace în fiecare din noi, mai leneş sau mai activ, umbra noastră, cum ar spune ilustrul. De acolo, din profunzimi, zbiară, înjură, bîrfeşte, scoate zgomote necuviincioase şi hohoteşte. Oamenii bine crescuţi îl ţin în frîu pe fratele lor barbar.
Zapping printre mitocani
E, mai întîi, nevoie de un om cu greutate, de preferinţă unul care să aibă o poziţie cît de cît importantă: ministru, şef de agenţie, preşedinte de partid, „guzgan“ influent sau măcar om de afaceri cu aură uşor mistică, cultivată prin editorialele publicaţiilor economice. El va fi centrul de greutate al emisiunii. De aici vor ieşi ştirile.
Ciocoii vechi şi noi - sau ce naşte din slugă stăpîn devine
În „Prologul“ celebrului său roman Ciocoii vechi şi noi, Nicolae Filimon schiţează un model de ascensiune socială al cărui erou este ciocoiul. De origine obscură, ciocoiul îşi caută norocul în casele bogate, îndeobşte boiereşti, unde se infiltrează ca slugă de rînd.
Ţoape şi ghiolbani europeni şi de aiurea
De cîteva zile tot încerc să decid cum să încep textul acesta. Problema este că cel mai bun început poate părea uşor misogin. Cum este însă atractiv pentru ce am de gînd, o să caut să îl îndulcesc un pic şi las cititorul să judece în ce măsură este discriminator.
Ţoapa (cîteva definiţii)
1) Cum aţi defini ţoapa/neamul prost?
2) Ce mîrlănie vă irită cel mai mult?
3) Ce ţopenie aţi făcut / vă imaginaţi că aţi putea să faceţi.