Ţoape şi ghiolbani europeni şi de aiurea

Publicat în Dilema Veche nr. 527 din 20-26 martie 2014
Zapping printre mitocani jpeg

De cîteva zile tot încerc să decid cum să încep textul acesta. Problema este că cel mai bun început poate părea uşor misogin. Cum este însă atractiv pentru ce am de gînd, o să caut să îl îndulcesc un pic şi las cititorul să judece în ce măsură este discriminator.

Am în minte o ţoapă autentică. Habar nu am cum o cheamă, dar ştiu bine cum arată, cum se mişcă, ce face. Conduce o maşină de teren bej, pe care o parchează în fiecare dimineaţă pe o cale de acces în pantă, în mijlocul drumului, enervant de mult timp. Să ai maşină de teren, în Köln, e lucru rar. Aici oamenii nu simt nevoia să arate că au. Dimpotrivă, a folosi bicicleta sau transportul public e ceva natural. În oraş se folosesc mai ales maşini mai mici, de mic litraj. Iar acesta e un oraş destul de bogat, al patrulea ca mărime în Germania, cel mai mare din partea cea mai urbanizată a ţării, cosmopolit, bine conectat cu Europa.

Să parchezi în mijlocul drumului fără motiv iar e rar. Ea acolo pune maşina, pe drumul de acces către şcoala fiicei mele. Sînt măcar 30 de automobile care se împiedică de ea în fiecare dimineaţă. Oameni care lucrează în birourile din clădirea din apropiere. Oameni care îşi aduc copiii la şcoală. Mulţi dintre ei nu sînt germani, astfel că în familiile lor ambii parteneri lucrează.

Ţoapa „mea“ nu lucrează. E casnică. Aduce copilul la şcoală, pune maşina în mijlocul pantei, ţopăie pe tocuri, uşor ostentativ, se instalează în faţa porţii şcolii şi conversează cu alte cîteva casnice care vin cu copiii la şcoală. Doar ea e îmbrăcată de parcă ar merge la o cină festivă. Şi care pare a vrea să arate neapărat cine e. Şi pe care, dacă o vezi în supermarket, e sigur că va vorbi afectat despre ceea ce cumpără. Iar dacă vine la serbare cu al doilea copil, nou-născut, iar acesta începe să plîngă în mijlocul serbării, se va amuza de cît de tare e ea şi va spera ca plînsul celui mic să se repete, ca privirile lumii să se aplece din nou asupra ei.

Mă întreb dacă nu cumva ţoapa e ţoapă pentru că are nevoie de mai multă atenţie şi nu ştie cum să o obţină altfel. Poate că acasă e complet altfel. Poate că, de fapt, refulează suferinţe din copilărie, cînd nu a fost băgată în seamă. Sau cînd a fost prea mult băgată în seamă.

E greu să îţi închipui o ţoapă vestică. Încerc să mă plasez în Suedia. Sau în Olanda. Sau în Köln. În mediul meu, oamenii merg cu bicicleta, se îmbracă bine, dar nu ostentativ, nu caută să arate cîţi bani au, caută să fie prietenoşi. Vorbesc vrute şi nevrute, te ascultă. Nu caută să iasă în evidenţă neapărat. Nu sînt talk-show-uri unde sînt şase invitaţi care se duelează verbal care să iasă primul în evidenţă. Societatea nu le oferă des prilejul să îşi arate ţopia.

Dar asta nu înseamnă că ţoapele lipsesc. Îmi vine în minte o alta, cu o fantastică nevoie de a arăta cît e de inteligentă, dar cu reuşite departe de ceea ce pretinde prin atitudine şi înfăţişare. Lansînd opinii aparent savante, dar găunoase, uneori puerile. O recunoşti de la distanţă, auzind zgomotul tocurilor, simţind parfumul folosit prea din belşug, izbindu-te mersul voit apăsat, special ales ca să ştii că vine. Ştii că ea e cea care va desface picioarele larg cînd stă pe scaun, cu fusta ei scurtă, ca să fie văzută de cei aflaţi în cealaltă parte a sălii, mai toţi bărbaţi, unii mai aproape de vîrsta copiilor ei decît de a ei.

Poate că deja umblu cu o altă definiţie a ţopiei decît cea pe care o aşteptaţi. Habar nu am dacă e aşa sau nu. Nu cred însă că există o ţoapă unică, sau o definiţie bătută în cuie a ţoapei. Există mai degrabă sentimente difuze legate de ţoape. Sentimente derivate din modul în care socializezi, din modul în care eşti educat, din cultura căreia îi aparţii. Oare într-un mediu plin de ţoape mai există ţoape definite ca atare? Sau ţopia fiind norma, definiţia ţoapei este deja alta?

Dar nu aceasta este esenţa, ci importantă este întrebarea asupra locului de unde vine ţoapa. Sau ghiolbanul.

Pentru că nu e firesc să discuţi despre ţoape fără să pomeneşti măcar în trecere de ghiolbani. Un prieten mi-a spus de curînd că nu le poţi înţelege pe femei, ele gîndesc diferit. Am rîs cu cea mai bună prietenă a mea despre asta. Femeile nu sînt parte a altui regn, din cîte ştim noi. Şi ele, şi bărbaţii sînt oameni. Cu nevoi, dorinţe, sentimente, emoţii, opinii, atitudini, moduri de a face.

Precum ţoapele, şi ghiolbanii sînt peste tot. Precum posesorul de BMW care era să dea peste mine azi-dimineaţă, pe cînd venea pe contrasens, pe o stradă cu sens unic. În Köln, asta e un lucru rar. Aici – după cum remarca un amic francez –, şoferii rar încalcă regulile, aşteaptă mereu pietonii la stop, nu claxonează. Sînt unii care fac însă excepţie, şi adesea conduc un BMW, şi vor să arate cine sînt.

Ei sînt, ca şi în România, acei bărbaţi care apreciază ţoapele, care li se potrivesc. La noi, au uneori o unghie ceva mai mare şi îi recunoşti după transpiraţie sau după aftershave. La nemţi, transpiraţia dispare, dar rămîne aftershave-ul.

Diferenţele nu sînt doar de bani sau de definire culturală. În principiu, cu variaţii date de obiceiurile locului, ai putea găsi cele două feţe ale aceluiaşi prototip uman cam la fel de des, adică în aceeaşi proporţie în totalul populaţiei. Nu am date pe care să mă bazez, dar observaţia mea e simplă: comparînd aceleaşi grupuri profesionale şi de status social cu care am venit în contact în varii colţuri ale lumii, şi cu precădere în Europa, am constatat că sînt locuri cu mai multe ţoape şi ghiolbani decît altele. Aş pune Rusia la una din extreme, asta dacă Rusia este Europa. Mai spre Vest, ţoapele şi ghiolbanii sînt mai rari. România este pe undeva între extreme, dar las cititorul să decidă dacă e mai aproape de o extremă sau de alta.

Am inclus implicit, în cele de mai sus, răspunsul la întrebarea privind frecvenţa apariţiei personajelor noastre. Am spus că ele au nevoia de a arăta cine sînt, ce au ajuns, şi o fac emiţînd păreri gugumănoase, mirosind a parfum, troncănind din toace, purtînd anumite haine, un ruj ţipător, prea multă pudră de talc, vorbind afectat, expunînd maşini scumpe sau haine nepotrivite cu ocazia.

De ce ai avea însă nevoie să faci asta? De ce să optezi pentru consum ostentativ?

Pe la finalul secolului al XIX-lea, sociologul american Thornstein Veblen observa prezenţa consumului ostentativ, definit prin cheltuirea de bani, cu scopul de a impresiona, la noua clasă de îmbogăţiţi. Între timp, comportamente similare s-au observat şi la clasa de mijloc sau la cei săraci. Ele au fost explicate prin nevoi psihologice de adaptare, de a ieşi din sărăcie, de a indica succesul.

Aş defini comportamentul de ţoapă sau ghiolban în mod similar consumului ostentativ. Aici nu e însă vorba de cheltuirea de bani, ci de a investi energie în nevoia de a arăta cine eşti – prin comportament, prin îmbrăcăminte, prin modul de a vorbi, prin invadarea spaţiului public, prin acapararea lui. Atît şi nimic mai mult. Iar asta se petrece mai des în societăţi unde a arăta cine eşti, a impresiona pe alţii, a căuta să sugerezi că ai putere este mai important. În societăţi tradiţionaliste, mai sărace, mai puţin educate. Şi reprezintă un soi de semnal despre o nevoie umană nesatisfăcută.

Nu aş condamna, prin urmare, pe ţoape şi pe ghiolbani. Mai degrabă i-aş duce la şcoală şi le-aş oferi mai multă înţelegere.

Bogdan Voicu este sociolog şi îl puteţi găsi pe site-ul www.BogdanVoicu.ro.

Bătălia cu giganții jpeg
Unde greșesc autoritățile
Oare, în loc ca autoritățile să încerce să deservească traficul auto, nu ar fi mai constructiv, ca să nu zic mai la îndemînă, să-l descurajeze sistematic?
951 t pag10 foto Alberto Grosescu jpg
Străzi Deschise. Un pariu pentru viitorul Bucureștiului
Avem nevoie de asta ca de aer! Sau și mai bine spus, avem nevoie de asta ca să mai avem ceva aer.
p 11 jpg
Un spațiu public sigur
Mai nou vedem o șansă în tehnologii de condus autonom; mai bine ar fi să mergem din nou autonom pe picioarele noastre.
p 1 jpg
„Ce nu înțelegeți voi este că…”* – 11 lecții despre oraș
Pietonizarea e permanentă. A merge pe carosabil, chiar dacă temporar ți se dă voie, e aproape umilitor.
951 t pag12jos foto C Dragan jpg
În Suedia, două roți sînt mai bune decît patru
Municipalități suedeze au început să reducă drastic numărul locurilor de parcare din centru, înlocuindu-le cu parcări pentru biciclete.
p 13 jpg
Libertatea de a nu folosi mașina
Noua libertate este de a nu fi blocat în trafic, de a nu plăti rate la mașină, de a nu fi vulnerabil la fluctuațiile prețului petrolului.
1024px Bucharest Citaro bus 4374 jpg
În ce fel de oraș vrem să trăim?
Dacă alegi să optimizezi infrastructura pentru pietoni, mutînd accentul de pe autovehiculul individual, atunci vei aloca bugetul unor proiecte prin care crești capacitatea de transport în comun.
Paris patrimoine jpg
„În ceea ce privește mobilitatea urbană, cel mai important e să lupți împotriva izolării” – interviu cu Carlos MORENO
Administrațiile locale se confruntă cu această mare provocare de a oferi o alternativă la mașina personală care să fie acceptabilă pentru un număr mare de cetățeni.
Viețile netrăite jpeg
Cît de ficționale sînt țările și spațiile în care trăim?
Liniștea și familiaritatea sînt suficiente sau devin prea puțin cînd vine vorba de promisiunea unui altfel?
Drepnea
Jumătate mișcare, jumătate siguranță
Locurile sînt sinonime cu niște stări psihice, sînt legate de întregi constelații de lucruri trăite, sunete, imagini, intensități care au înscris acel teritoriu pe harta mea emoțională.
Neuhausen (Erzgeb ), die Schlossgasse JPG
În satul Noulacasă
Acest sat se numește Neuhausen, iar mie, în română, îmi place să-i spui Noulacasă.
mare
Un lac între munți
Am știut că atunci, acolo, sînt fericit și că e un loc în care o să mă întorc întotdeauna cînd o să mă pierd, cînd o să-mi fie foame, sete sau o să mă rătăcesc.
p 11 jos jpg
Aici, între cei doi poli ai vieții mele
Cred că pentru mine e esențial să pot oscila între două stări sau două locuri sau două universuri sufletești.
p 12 Paris, Cartierul Latin WC jpg
Orașe uriașe
Mă văd întors în Paris, trăind liniștit viața altora, recunoscător celor care se poartă frumos cu mine, pînă cînd alții, nou-veniți, încep să îmi fie recunoscători că mă port frumos cu ei.
25869202527 80595838cf c jpg
4 case x 4 mașini
Mașina pe care mi-aș fi luat-o putea funcționa drept criteriu de delimitare a unor intervale (micro)biografice.
p 13 jpg
Harta
Aș vrea să trăiesc în România pentru că, după atîtea mereu alte și alte hărți, ar fi mai ușor s-o iau pe-a noastră la puricat, și la propriu, și la figurat.
p 1 jpg
Pe aripile gîștelor sălbatice
M-aș lăsa purtată de gîştele sălbatice ale lui Nils Holgersson, dînd roată nu doar Suediei, ci întregului continent, planînd fără nici o obligaţie şi nici un regret pe deasupra locurilor pe care le-am iubit cîndva.
1200x630 jpg
Pentru Constanța, cu dragoste și abjecție
Mi-ar plăcea să trăiesc într-o Constanța în care nostalgia – neobturată de dezvoltările imobiliare – să deschidă portaluri către trecut.
index png
Orașul Sud
Lună plină, Dunărea caldă și întunecată la Brăila, primitoare cînd intri cu picioarele în malul ușor nămolos.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Centrul și marginea
Tendința este acum cea a descentralizării și nu doar din punct de vedere urbanistic.
p 10 sus WC jpg
Strada Tunari în ficțiune și în realitate
Comoditatea locuirii împreună se vede că a primat față de disconfortul izvorît din diferență, rasială, socială.
Mahala jpg
Mahalale şi mahalagii
Oamenii se temeau de mahala şi de puterea cu care devora reputații şi destine.
Diana jpg
La Bragadiru
Lockdown-ul din martie 2020 ne-a prins în cei 46 de metri pătrați ai apartamentului de două camere din Drumul Taberei. Atunci a fost momentul-cheie.
p 12 sus jpg
Periferia sferei moralității: o scurtă istorie despre progres
Virtutea nu mai este ceva ce poate fi impus de la centru, ci descoperit și practicat de fiecare.

Adevarul.ro

image
Reacţia neaşteptată a doi şoferi ucraineni în faţa unui român. „Mi s-a făcut pielea de găină, n-am ştiut ce să răspund“
Un şofer român a povestit cum a decurs întâlnirea neaşteptată cu doi ucraineni la Berlin, într-o parcare. Cei doi au avut o reacţie emoţionantă atunci când au aflat că au în faţă un român.
image
Experienţa unui turist în Cluj: „Nu pare din România. Arată într-un fel... “
Un turist a relatat impresiile sale după ce a vizitat Clujul şi spune că oraşul arată diferit de alte localităţi din România. Turistul a făcut mai multe remarci şi a explicat ce l-a impresionat.
image
Staţiunea balneară construită de la zero într-un oraş din Ardeal. Când vor sosi primii turişti FOTO
Autorităţile din Alba au mai făcut un pas în procesul de finalizare a unei investiţii în valoare de circa 35 de milioane de lei privind construcţia staţiunii de băi sărate din oraşul Ocna Mureş.

HIstoria.ro

image
România, alianțele militare și Războaiele Balcanice
Se spune că orice conflict militar extins are parte de un preambul, iar preludiul Primului Război Mondial a fost constituit de cele două conflicte balcanice din anii 1912 și 1913.
image
„Greva regală” și răspunsul lui Ion Mihalache
În prima parte a lui octombrie 1945, Lucreţiu Pătrășcanu îl abordează pe Mihalache, propunându-i să devină prim-ministru în locul lui Petru Groza.
image
Sultanul Mahmud II – călăul ienicerilor
Sultanul otoman Mahmud II (1808-1839) a fost cel care a iniţiat seria de reforme ce urma să modernizeze îmbătrânitul Imperiu Otoman şi să îl ridice la nivelul puterilor occidentale. Urcând pe tron în contextul luptelor dintre reformatori şi conservatori, Mahmud a înţeles mai bine decât vărul său, sultanul Selim III, cum trebuie implementate reformele la nivelul întregului imperiu.