Mîrlanul academic şi ţoapa universitară

Publicat în Dilema Veche nr. 527 din 20-26 martie 2014
Mîrlanul academic şi ţoapa universitară jpeg

Deşi poate nu ne-am aştepta la aşa ceva, parvenitismul este la el acasă, şi în spaţiul nostru universitar. Am spus că nu ne-am aştepta la aşa ceva pentru că un asemenea spaţiu ar trebui să fie, poate, cel mai ferit de intruziunile imposturii. Dar, din păcate, lucrurile nu stau aşa şi această „breaslă“ e tributară metehnelor unei societăţi guralive şi lipsite de planuri de anvergură. Fauna de aici e, de altfel, reprezentativă pentru societatea noastră ca întreg, nelipsind parvenitismul sub forma lui plenară de manifestare: specia mîrlanului academic şi a ţoapei universitare. Cum poate fi recunoscută acestă specie în plină înflorire? E destul de simplu şi, în cele ce urmează, voi încerca o catalogare a cîtorva specime de acest fel.

Activistul – e omul comisiilor şi al comitetelor de orice fel. E politicianul înăscut, care se întîlneşte mai mult pe sticlă decît la bibliotecă şi chiar mai mult decît într-o sală de curs. Sau, dacă se întîmplă cumva să mai ajungă şi pe-acolo, discută şi prezintă orice, mai puţin tema cursului respectiv. Se înmulţeşte repede prin clonare şi ajunge destul de uşor decan şi chiar mai mult. Biroul şi viaţa îi sînt pline de titluri şi zorzoane. Vorbeşte mult şi cu aplomb, folosind citate şi vorbe memorabile. Ştie de toate, pentru toţi, mai puţin că nu ştie nimic de fapt.

Amanţica – e de cele mai multe ori o fată deşteaptă şi tenace, cu o cultură submediocră, care îşi croieşte cariera în pat sau pe unde apucă, fiind o foarte bună „colaboratoare“. Important este că publică mult, cu multă lume, colaborarea începînd, de obicei, ca secretară, studentă sau asistentă. Oricum, nu punctul de plecare contează, ci faptul că o regăsim foarte repede şefă de ceva: de lucrări, de cabinet, de departament, de ce o fi, numai şefă să fie.

Băiatul bun la toate – e cel care rezolvă tot, mai puţin partea cu cercetarea de calitate. De fapt, nu face cercetare mai deloc. E creativ în orice, mai puţin în domeniul lui de „competenţă“, specializat fiind în lipsa oricărei specializări. Fireşte, vorbim de cum stau lucrurile de facto, şi nu de cum arată ele în CV-ul personajului respectiv, unde cu siguranţă poţi descoperi cît de specializat e în te-miri-ce, oricum domenii de graniţă, inter şi transdisciplinare, care sînt la modă şi primesc finanţări generoase din toate părţile.

Caţa de comisie – e o mare „doamnă“, cu o gură pe măsură, atacînd feroce şi strident orice şi oriunde, doar-doar lumea o remarcă şi poate o ia şi în serios. Nu înţelege că, de cele mai multe ori, colegii sînt de acord cu ea, doar ca să scape de nebună. Ea o ia de bună şi continuă indefinit lupta-i guralivă, pînă la victoria finală. Şi o obţine, pas cu pas, cu o acribie demnă de o cauză mai bună.

Lista poate continua cu multe alte mărunte vietăţi de „mare anvergură“, ce populează spaţiul nostru universitar. Toate ţin de aceeaşi specie rezultată din combinarea mîrlanului academic cu ţoapa universitară. Bineînţeles, toate aceste specimene identificate mai sus sînt exemplificate de bărbaţi şi femei deopotrivă. Pentru a le înţelege mai bine adaptarea la mediu, să le studiem acum puţin arealul şi comportamentul.

Spre exemplu, aceştia sînt de nelipsit la conferinţe „internaţionale“ unde participă şi cîţiva profesori rătăciţi din Vest, cu alţi cîţiva veşnici invitaţi din ţările vecine, unde se vorbeşte inevitabil fie doar limba română, fie în mai multe limbi, într-o superbă învălmăşeală babiloniană şi unde, oricum, numai limba oficială a conferinţei nu e de auzit. Programul nu e defel respectat, fiind înţesat cu schimbări de ultim moment; singurele puncte fixe şi de interes major sînt mesele abundente, stropite din plin cu palincă şi alte băuturi tradiţionale. Aici se stabilesc viitoarele „colaborări“, mai bine zis, viitoarele chiolhanuri.  

Sînt fundamental inadecvaţi spaţiului academic, dar totuşi bine adaptaţi acestui mediu. Ei se îmbracă „la costum“ cînd invited speaker-ul este în sandale, iar ele sunt cu rochii lungi şi mulate, pline de zorzoane şi accesorii, cînd toţi sunt în blugi şi tricou.

Dacă îi întrebi despre subiectul lucrării lor, îţi răspund mîndri că are nu ştiu cîte sute de pagini. Dacă vrei să afli în ce reviste decente de specialitate au publicat, îţi înşiră zeci de cărţi publicate la tot felul de edituri obscure, spunînd apăsat că marea cultură nu se face prin articole mici.  

Nu îi interesează jocul ideilor, căci nu le înţeleg. Îi interesează doar oamenii cu relaţiile lor, totul fiind văzut strict ca un joc de putere şi influenţă. Nu au curiozităţi gratuite şi nu vor „simpla“ cunoaştere. Ei vor să cunoască doar oameni potenţi, bine-plasaţi, care să îi ajute să se caţere cît mai sus pe piramida socială şi în lanţul trofic social. Nu au deschiderea şi detaşarea necesare pentru a discuta un argument şi a analiza un punct de vedere. Indiferent de temă sau interlocutor, aceştia cred că orice discuţie îi vizează direct şi orice contraargument e perceput ca un atac la persoană. Universul lor este maniheist, împărţit strict în indivizi buni sau răi, care sînt fie cu ei, fie împotriva lor. Nu există nuanţe sau poziţii independente, nu există egalitate şi nici libertate. Nu există colegi sau camarazi, există doar şefi care trebuie periaţi şi cultivaţi sau subalterni care trebuie linşaţi şi scuipaţi. Principiul lor de viaţă este: servilism extrem faţă de „cei de sus“, mojicie maximă faţă de „cei de jos“. De aici şi dorinţa de a ajunge cît mai repede, cît mai sus, pentru a putea să se poarte aşa cum sînt. Sînt adaptaţi, sînt tribali. Supravieţuiesc şi chiar se înmulţesc. Tenace specie…

Sorin Costreie este lector univ. dr. la Facultatea de Filozofie, Universitatea Bucureşti.

Bătălia cu giganții jpeg
Unde greșesc autoritățile
Oare, în loc ca autoritățile să încerce să deservească traficul auto, nu ar fi mai constructiv, ca să nu zic mai la îndemînă, să-l descurajeze sistematic?
951 t pag10 foto Alberto Grosescu jpg
Străzi Deschise. Un pariu pentru viitorul Bucureștiului
Avem nevoie de asta ca de aer! Sau și mai bine spus, avem nevoie de asta ca să mai avem ceva aer.
p 11 jpg
Un spațiu public sigur
Mai nou vedem o șansă în tehnologii de condus autonom; mai bine ar fi să mergem din nou autonom pe picioarele noastre.
p 1 jpg
„Ce nu înțelegeți voi este că…”* – 11 lecții despre oraș
Pietonizarea e permanentă. A merge pe carosabil, chiar dacă temporar ți se dă voie, e aproape umilitor.
951 t pag12jos foto C Dragan jpg
În Suedia, două roți sînt mai bune decît patru
Municipalități suedeze au început să reducă drastic numărul locurilor de parcare din centru, înlocuindu-le cu parcări pentru biciclete.
p 13 jpg
Libertatea de a nu folosi mașina
Noua libertate este de a nu fi blocat în trafic, de a nu plăti rate la mașină, de a nu fi vulnerabil la fluctuațiile prețului petrolului.
1024px Bucharest Citaro bus 4374 jpg
În ce fel de oraș vrem să trăim?
Dacă alegi să optimizezi infrastructura pentru pietoni, mutînd accentul de pe autovehiculul individual, atunci vei aloca bugetul unor proiecte prin care crești capacitatea de transport în comun.
Paris patrimoine jpg
„În ceea ce privește mobilitatea urbană, cel mai important e să lupți împotriva izolării” – interviu cu Carlos MORENO
Administrațiile locale se confruntă cu această mare provocare de a oferi o alternativă la mașina personală care să fie acceptabilă pentru un număr mare de cetățeni.
Viețile netrăite jpeg
Cît de ficționale sînt țările și spațiile în care trăim?
Liniștea și familiaritatea sînt suficiente sau devin prea puțin cînd vine vorba de promisiunea unui altfel?
Drepnea
Jumătate mișcare, jumătate siguranță
Locurile sînt sinonime cu niște stări psihice, sînt legate de întregi constelații de lucruri trăite, sunete, imagini, intensități care au înscris acel teritoriu pe harta mea emoțională.
Neuhausen (Erzgeb ), die Schlossgasse JPG
În satul Noulacasă
Acest sat se numește Neuhausen, iar mie, în română, îmi place să-i spui Noulacasă.
mare
Un lac între munți
Am știut că atunci, acolo, sînt fericit și că e un loc în care o să mă întorc întotdeauna cînd o să mă pierd, cînd o să-mi fie foame, sete sau o să mă rătăcesc.
p 11 jos jpg
Aici, între cei doi poli ai vieții mele
Cred că pentru mine e esențial să pot oscila între două stări sau două locuri sau două universuri sufletești.
p 12 Paris, Cartierul Latin WC jpg
Orașe uriașe
Mă văd întors în Paris, trăind liniștit viața altora, recunoscător celor care se poartă frumos cu mine, pînă cînd alții, nou-veniți, încep să îmi fie recunoscători că mă port frumos cu ei.
25869202527 80595838cf c jpg
4 case x 4 mașini
Mașina pe care mi-aș fi luat-o putea funcționa drept criteriu de delimitare a unor intervale (micro)biografice.
p 13 jpg
Harta
Aș vrea să trăiesc în România pentru că, după atîtea mereu alte și alte hărți, ar fi mai ușor s-o iau pe-a noastră la puricat, și la propriu, și la figurat.
p 1 jpg
Pe aripile gîștelor sălbatice
M-aș lăsa purtată de gîştele sălbatice ale lui Nils Holgersson, dînd roată nu doar Suediei, ci întregului continent, planînd fără nici o obligaţie şi nici un regret pe deasupra locurilor pe care le-am iubit cîndva.
1200x630 jpg
Pentru Constanța, cu dragoste și abjecție
Mi-ar plăcea să trăiesc într-o Constanța în care nostalgia – neobturată de dezvoltările imobiliare – să deschidă portaluri către trecut.
index png
Orașul Sud
Lună plină, Dunărea caldă și întunecată la Brăila, primitoare cînd intri cu picioarele în malul ușor nămolos.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Centrul și marginea
Tendința este acum cea a descentralizării și nu doar din punct de vedere urbanistic.
p 10 sus WC jpg
Strada Tunari în ficțiune și în realitate
Comoditatea locuirii împreună se vede că a primat față de disconfortul izvorît din diferență, rasială, socială.
Mahala jpg
Mahalale şi mahalagii
Oamenii se temeau de mahala şi de puterea cu care devora reputații şi destine.
Diana jpg
La Bragadiru
Lockdown-ul din martie 2020 ne-a prins în cei 46 de metri pătrați ai apartamentului de două camere din Drumul Taberei. Atunci a fost momentul-cheie.
p 12 sus jpg
Periferia sferei moralității: o scurtă istorie despre progres
Virtutea nu mai este ceva ce poate fi impus de la centru, ci descoperit și practicat de fiecare.

Adevarul.ro

image
Reacţia neaşteptată a doi şoferi ucraineni în faţa unui român. „Mi s-a făcut pielea de găină, n-am ştiut ce să răspund“
Un şofer român a povestit cum a decurs întâlnirea neaşteptată cu doi ucraineni la Berlin, într-o parcare. Cei doi au avut o reacţie emoţionantă atunci când au aflat că au în faţă un român.
image
Experienţa unui turist în Cluj: „Nu pare din România. Arată într-un fel... “
Un turist a relatat impresiile sale după ce a vizitat Clujul şi spune că oraşul arată diferit de alte localităţi din România. Turistul a făcut mai multe remarci şi a explicat ce l-a impresionat.
image
Staţiunea balneară construită de la zero într-un oraş din Ardeal. Când vor sosi primii turişti FOTO
Autorităţile din Alba au mai făcut un pas în procesul de finalizare a unei investiţii în valoare de circa 35 de milioane de lei privind construcţia staţiunii de băi sărate din oraşul Ocna Mureş.

HIstoria.ro

image
România, alianțele militare și Războaiele Balcanice
Se spune că orice conflict militar extins are parte de un preambul, iar preludiul Primului Război Mondial a fost constituit de cele două conflicte balcanice din anii 1912 și 1913.
image
„Greva regală” și răspunsul lui Ion Mihalache
În prima parte a lui octombrie 1945, Lucreţiu Pătrășcanu îl abordează pe Mihalache, propunându-i să devină prim-ministru în locul lui Petru Groza.
image
Sultanul Mahmud II – călăul ienicerilor
Sultanul otoman Mahmud II (1808-1839) a fost cel care a iniţiat seria de reforme ce urma să modernizeze îmbătrânitul Imperiu Otoman şi să îl ridice la nivelul puterilor occidentale. Urcând pe tron în contextul luptelor dintre reformatori şi conservatori, Mahmud a înţeles mai bine decât vărul său, sultanul Selim III, cum trebuie implementate reformele la nivelul întregului imperiu.