Modern şi religios? Da, se poate!
Substanţa şi structura cărţii sînt concentrate în titlu: Religious America, Secular Europe? A Theme and Variations. Rar un titlu mai "cinstit" decît acesta! Tema euro-secularizării este introdusă chiar din primul capitol al cărţii, în care se realizează comparaţii abile, îndrăzneţe chiar, cu Statele Unite. Variaţiile pe tema diferenţei şi asemănărilor dintre cele două continente religioase, la propriu şi la figurat, sînt apanajul a trei autori diferiţi, nume grele ale sociologiei religiilor de astăzi: Peter Berger, Grace Davie şi Effie Fokas. În fine, cartea în sine este prima dintr-o serie editată de Institutul pentru Cultură şi Religii al Universităţii din Boston. Un proiect extrem de ambiţios şi necesar, pentru oricine doreşte înţelegerea "excepţiei religioase europene, comparată cu alte tendinţe pro-religioase din lume", după cum stă scris în introducerea volumului. Poate fi considerată America drept "religioasă", iar Europa "seculară"? Acestei întrebări de bază, (aproape) totală, Berger, Davie şi Fokas îi răspund prin detalierea fenomenului secularizării ca sursă a diferenţei dintre cele două continente. Astfel, un număr de şapte teme specifice sînt abil exploatate în volum. Peter Berger este autorul celui de-al doilea capitol al cărţii, un fel de sinteză a temelor principale, intitulat chiar "Religious America". What is Different? " întreabă profesorul american. Europa nu cunoaşte (încă?) prezenţa masivă a evanghelismului american şi dinamica sa specifică, egalată doar de mişcările particulare ale islamului. Atunci cînd se fac sondaje religioase serioase (ah, ce nevoie ar fi şi în România de aşa ceva, îmi permit să adaug...), americanul obişnuit are tendinţa de a exagera propria sa religiozitate, iar cetăţeanul european secularizarea, notează nu fără o urmă de ironie Berger. Pe cele două continente, elitele sînt mai secularizate decît restul populaţiei. Nimic deosebit, puteţi spune, dar în SUA elitele sînt mult mai puţin anticlericale decît în Europa, cu cazul extrem, Franţa. Peter Berger mai face o afirmaţie memorabilă: cu cît o ţară este mai secularizată (potrivit indicatorilor de secularizare), cu atît este mai "bine integrată" în structurile Uniunii Europene. În acest capitol, există o referinţă specială şi la ţările ortodoxe din Estul Europei. Mă întreb dacă România şi Bulgaria vor fi imune la această invazie culturală şce va urma integrării în UE " n.m.ţ. What is similar? Modernitatea nu conduce neapărat la secularizare, ci mai degrabă la un nivel ridicat de omogenizare a valorilor din societate. Religia se transformă în "piaţă" şi un număr din ce în ce mai ridicat de persoane îşi aleg religia aşa cum aleg produsele comerciale într-un supermarket. Religia care cred ei că li se potriveşte cel mai bine, ce duce uneori cu gîndul la tipul de spiritualitate factice din manualele de self-development. Cu o diferenţă notabilă: europenii bricolează autonom, îşi construiesc propria religie la domiciliu, în timp ce nord-americanii se găsesc în cadre comunitare organizate, dînd naştere la noi şi noi "denominaţiuni" religioase. Un spaţiu larg este consacrat prezenţei intelectualilor în dezbaterea publică asupra religiei, spaţiu în care diferenţele trans-oceanice abundă. În Franţa, starurile intelectuale ale momentului sînt extrem de ascultate de publicul larg atunci cînd vorbesc despre faptul religios. Nu este cazul pentru Marea Britanie sau Germania, cu toate că această ţară abundă în "teologi profesionişti", profesiune întîlnită şi în Elveţia. Harta facultăţilor de teologie este extrem de pestriţă: rarefiată în Franţa, densă în Estul şi Nordul european. Nu este uitată (era cît pe ce să scriu iertată " lapsus freudina?) nici gîlceava legată de proiectul de Constituţie european. Curentul secular a învins, notează sec autorul, dar opoziţia venită din partea reprezentanţilor Noii Europe (Polonia în fruntea plutonului) a surprins. Istoria controversei este însă departe de a se fi terminat. "Cu cît Europa îşi va extinde graniţele, cu atît factorul religios nu numai că va creşte în importanţă, ci, mai mult, va constitui o veritabilă piatră de încercare pentru o integrare cît mai profundă." Se vorbeşte mult, uneori în exces, despre "credinţă" şi "credincioşi", dar se uită adesea jumătatea goală (sau plină?) a paharului, reprezentată de cei indiferenţi din punct de vedere religios sau de atei. Ateii, ne spun autorii cărţii, într-un stil foarte "cioranian", se găsesc într-un mod paradoxal într-o mai mare legătură cu Dumnezeu şi cunosc mai multe lucruri despre El decît cei care-şi manifestă zgomotos credinţa. Ca exemple europene sînt date Franţa şi Norvegia. Franţa nu mai constituie de multă vreme o surpriză în acest domeniu, din cauza anti-clericalismului său istoric, un alter-ego al elitelor seculare. Norvegia este citată datorită numărul mare de mişcări umaniste, dintre care cea mai cunoscută, Norwegian Humanist Association " Human-Etisk Forbund a ajuns să fie echivalentul unei "biserici" ad-hoc, întreţinută din taxe, la fel ca o biserică tradiţională, verificînd astfel într-o manieră postmodernă, am putea spune, tezele weberiene despre religiozitatea grupurilor comunitare. În Europa dominată de Rusia sovietică, acolo unde "ateismul a fost parte a ideologiei dominante", pattern-urile ateismului sînt modelate de confesiunea majoritară. Dacă ar fi să dăm crezare statisticilor, protestantismul se află în colaps " estonienii şi est-germanii sînt campionii ateismului european, de exemplu, în timp ce ţările catolice (Polonia) rezistă mult mai bine încercărilor. Există o menţiune specială cu privire la ţările ortodoxe: Bulgaria este calificată drept moderately secular, iar România, very much less so. Nu se ştie însă, ne spun autorii, cum vor evolua aceste două ţări ca nivel de secularizare, după integrarea în UE, doar proba timpului fiind relevantă. În SUA, ateismul se prezintă diferit; numărul celor care se declară atei creşte de la an la an, dar într-o proporţie mult mai redusă decît în Europa. Cartea examinează şi rolul dintre educaţia religioasă şi practica religioasă în Europa şi Statele Unite. În ceea ce priveşte acest ultim punct, studiul abundă în semne de întrebare la care nu se pot însă furniza răspunsuri exacte, ţinînd cont de complexitatea situaţiei. Educaţia religioasă confesională este o soluţie pentru Europa actuală? Dacă răspunsul este da, atunci cum ar trebui ea să fie predată şi de către cine? Cum ar trebui să fie pregătiţi "profesorii de religie" şi de către cine? În ce spirit? Astfel de întrebări pot continua la nesfîrşit, iar răspunsurile vor fi extrem de diferite de-a lungul Europei: "În Nordul Europei, cele mai multe sisteme de învăţămînt au adoptat curricule non-confesionale care mai mult informează decît îndoctrinează. Nu este cazul în ţări ca Grecia sau Italia, unde Bisericile opun rezistenţă. Iar dacă mai adăugăm la toate acestea problema şcolilor islamice, chestiunea tinde să devină insolvabilă... Încă o dată, situaţia este diferită în Statele Unite. Aici, studiul religiilor este o activitate lăudabilă, iar activitatea în sine nu are parte de criticile din Europa " varii motive religioase şi politice explică această stare de fapt. Diferenţa majoră faţă de Europa este că statul nu are responsabilităţi în asigurarea învăţămîntului religios, sarcina aceasta căzînd fie pe umerii şcolilor private, fie a celor confesionale. Interesant este de semnalat faptul că adolescenţii americani declară că religia este din ce în ce mai importantă în viaţa lor." Ce subiecte mai abordează această carte atît de utilă pentru înţelegerea diferenţei? Cum "lucrează" secularizarea, de exemplu: în SUA pe verticala societăţii, în UE pe orizontală. Religia este în strînsă legătură cu clasa socială în America. Astfel, peste ocean este frecvent fenomenul de switching, schimbarea religiei în funcţie de progresul realizat pe scara socială, un fapt ce se verifică inclusiv în rîndurile imigranţilor de dată recentă, un fenomen pe care Europa nu-l cunoaşte. Rolul femeilor în Biserică. De ce oare femeile practică mai mult decît bărbăţii, indiferent de zona geografică? Am apreciat mult onestitatea autorilor, care acceptă deschis faptul că nu există explicaţii ştiinţifice prea bine puse la punct pentru acest fapt. Ca o concluzie, am putea spune că principala idee ce rezultă după lectură este că asistăm la o schimbare majoră de paradigmă în ceea ce priveşte teoria secularizării. Secularizarea, o specialitate europeană? Autorii sugerează faptul că, în ciuda diferenţelor între America religioasă şi Europa secularizată, viitorul va fi unul "normal", în care cineva poate fi "complet modern şi complet religios". O idee apropiată de a sociologului israelian Shmuel Eisenstadt, cel care a forjat conceptul modernităţilor multiple. Modernitatea occidentală nu este singura "modernitate" imaginabilă. Lîngă ea va exista (de fapt, există deja) o modernitate islamică ("pentru a-l parafraza pe Lenin, sharia şi electrificare" " citat din original), una hindusă sau chiar o modernitate catolică integrată, în care o organizaţie ca Opus Dei să nu mai fie percepută ca anti-modernă. O lume în care, după cum remarcă autorii cărţii în ultimele rînduri înainte de punctul final, şi sociologia religiilor să iasă din starea de insularizare şi izolare actuală.
