De la Mitică la Mitocănică
Cîrciumile adevărate au rămas din ce în ce mai stinghere. Flori rare, aproape pe cale de dispariţie. Nu, nu îmi cereţi să definesc o "cîrciumă adevărată", ar fi imposibil. Vă pot spune însă cum miroase o cîrciumă bună, cum curge timpul acolo sau ce probleme grave sînt puse pe masă, lîngă halbele de bere. Dar nu-mi cereţi definiţii, clasificări morale, evaluări igienice sau o poziţie în privinţa fumatului înăuntru. De ce dispar cîrciumile din Bucureşti? În primul rînd, cred că ar fi vorba de febra imobiliară, abia domolită de criză, care vînează orice petec de pămînt disponibil. Iar cîrciuma, floare rară, repet, avea obiceiul să se prăsească tocmai prin acele locuri cu vad, cu "potenţial", cum spun mafioţii imobiliari. Ţoiul, mititelul şi halba nu au nici o şansă în faţa terenurilor vînate din elicopter, a firmelor offshore şi a răpitorilor îmbrăcaţi în Armani. Dispar pieţele tradiţionale, cum a fost cazul Oborului, iar cîrciuma are nevoie de piaţă şi de mulţime aşa cum lichenul nu poate creşte fără arborele mamă (sau tată?). Să mai fie oare vorba şi de faptul că noii bogaţi, tipul de om care-şi împrumută Mercedes-ul unui muzician ca Nicolae Guţă pentru a filma un videoclip, nu mai agreează astfel de locuri care tocmai prin autenticitatea lor şi lipsa de minciună nu le permite să-şi arate "valoarea"? Mitică supravieţuia pentru că era deştept, iar cîrciuma era catedra şi catedrala sa. Mitocanul nu se simte bine în cîrciumile "adevărate" pentru că acolo ironia şi autoderiziunea merg mînă în mînă. Mitocanul nu posedă aceste două supreme însuşiri necesare supravieţuirii într-o cîrciumă. Sau dispar pentru că pur şi simplu le-a trecut vremea, ca fetelor bătrîne şi pretenţioase, nu se mai potrivesc cu ritmul de viaţă nebun al zilelor noastre? Acum cîţiva ani, am "scos" la un mic şi la o bere doi prieteni francezi la cîrciuma Rogojina de lîngă Foişorul de Foc. Cîrciumă de cîrciumă, unde gunoierul îşi freca mîneca şi împrumuta muştarul profesorului universitar (prietenii ştiu de ce!). Au intrat repede în timpul atît de special al cîrciumii bucureştene, tellement réposant ("atît de odihnitor"), după cum nu încetau să repete după fiecare nouă halbă sorbită cu dichis. Barul, pizzeria sau şaormeria, produse ale tulburelului existenţial specific capitalismului românesc, nu vor putea înlocui niciodată cîrciuma. În plus, ele nu vor mai produce niciodată Mitici de geniu, ci doar Mitocănici murdari de sosuri artificiale şi îmbătaţi de "valori" mitocăneşti. Cîrciuma, ultima redută a miticismului-filozofie de viaţă, se clatină. Iar dacă se va prăbuşi, nu vom avea, chiar nu vom avea dragii mei, ce să mai punem în locul său. Să nu se supere Ardealul pe mine, mi-e teamă că nu au organ pentru înţelegerea lui Mitică " o măsură de precauţie. În loc de concluzie: cîrciuma Rogojina mai există fizic, dar a murit sufleteşte. A fost confiscată de indivizi cu facies lombrozian, dinţi de aur şi cilindri în V, care trosnesc în aer manele din portierele tractoarelor de lux parcate lîngă mese. Propun rapid subscripţie publică şi teledonuri diverse petru a-l clona pe Caragiale; doar el mai poate eradica fenomenul şi salva cîrciuma.
