Sfînta e a poporului!

Publicat în Dilema Veche nr. 333 din 1-7 iulie 2010
Sfînta e a poporului! jpeg

- practica pelerinajului în România contemporană -

N. red.: Autorul îşi continuă povestea cercetării de teren intitulată „Eu cred în felul meu“, pe care a întreprins-o la pelerinajul din octombrie 2009 cu ocazia hramului Sfintei Cuvioase Parascheva. Primele două părţi au fost publicate în numerele anterioare. 

La ora 09,30 dimineaţa, după şase ore de aşteptare, părăsesc rîndul sub privirile pline de reproşuri ale celor din jur. Jandarmul de lîngă mine mă întreabă dacă vreau să merg doar la toaletă, nu înţelege cum poate ceda cineva atît de aproape de ţinta finală; mai aveam circa două ore, două ore şi jumătate de aşteptare – „dacă ne ajută Dumnezeu şi Sfînta să nu apară parlamentarii, să nu se oprească rîndul“, după cum spunea o voce din jur. Odată ieşit din rînd, mă îndrept către mica esplanadă din faţa Catedralei, acolo unde va avea loc slujba religioasă dedicată Sfintei Parascheva. Pînă să ajung însă acolo, parcurg încă o dată imensul rînd cu privirea, de data aceasta în sens invers. Ceea ce mă izbeşte în toată această diversitate incredibilă este absenţa preoţilor şi a călugărilor din rînd. Sau, mai, bine spus, non-prezenţa lor este acută, te-ai fi aşteptat să fie acolo, nu doar ca administratori ai sacrului şi ai evenimentului, în general, dar şi ca buni păstori, în mijlocul mulţimii.  

14 octombrie, orele 11,00-13,00. Slujba dedicată Sfintei Parascheva se află în plină desfăşurare. Exceptînd pelerinii aflaţi în rînd, pot fi distinse două mari grupuri de oameni. Un prim grup asistă la slujbă, înghesuit în faţa estradei sau cu ochii pe un ecran uriaş. Un alt grup, foarte heteroclit, este prezent la marea atracţie reprezentată de pelerinaj. Cinetica este maximă, sînt singurele momente de veritabilă îmbulzeală pe care le-am putut vedea pînă acum. Două curente umane, ca două Gulf Stream-uri în miniatură, dau naştere la diverse fricţiuni şi altercaţii între cei care vor să participe la slujbă şi ceilalţi, simpli gură-cască, turişti sau curioşi. La un moment dat, rîndul se dezorganizează de-a binelea. Se zvoneşte că au venit „parlamentarii“ de la Bucureşti, numele generic acordat aici oricărei oficialităţi. Ei sînt lăsaţi să intre să se închine fără aşteptare, fapt ce strică dinamica rîndului. Cei din spate nu înţeleg ce se întîmplă, împing, situaţia este critică. Starea de iritare este vizibilă. Sub ochiul de sticlă al unei camere TV, o femeie strigă suficient de tare pentru a fi auzită de cei din jur: „Sfînta, draga de ea, nu este a parlamentarilor şi nici a popilor! Ea este a noastră, a poporului!“ Recunosc că m-am oprit în loc, uluit. Strigătul acelei femei închidea în el toată complexitatea relaţiei dintre pelerinaj şi religia populară. Biserica îi percepe pe sfinţi ca pe nişte intermediari între om şi divinitate. Religia populară nu gîndeşte însă aşa, pentru că ea se opreşte pur şi simplu la sfinţi. Astfel, se creează o stare de comunicare extrem de intensă cu sacrul, pe care teologia oficială nu prea a vrut şi nici nu prea a ştiut să-l analizeze de-a lungul timpului, dar care, iată, este o realitate pe teren. Pelerinajele, din multe puncte de vedere, arată toată puterea de creativitate şi spontaneitatea religiei populare, greu de ţinut în frîu de către Biserică. Religia populară ascunde dorinţe şi nevoi profunde de sacru, pe care religia „oficială“ nu le poate satisface. Sau, după cum scria François Isambert, distins sociolog al religiilor, „religia populară datorează mai mult oamenilor şi mai puţin cărţilor“. Imaginea pelerinajului ca scenă publică apare acum în toată splendoarea sa. Toate împrejurimile catedralei sînt împînzite de tarabe mai mari sau mai mici unde se vînd obiecte religioase. Ştefania Stoica, artistă, îşi prezintă ea însăşi CD-urile conţinînd un fel de doine-balade lente, dulcege. Pe măsuţa de lemn din faţa sa stă scris: „Muzică religioasă“. Artista şi-a construit o imagine pioasă (voal negru, rochie lungă, corectă), iar atunci cînd nu este solicitată de clienţi, ţine mîinile încrucişate pe piept. CD-urile sînt realizate artizanal, direct pe blancuri, nu poartă nici o inscripţie. Doar imaginea interpretei pe copertă: ea priveşte spre cer exact ca o Madonă îndurerată. 

Inventarul obiectelor religioase propuse spre vînzare, modul în care sînt prezentate şi aşezate, negocierea preţului etc. ar putea constitui obiectul unei prezentări separate. Doar o scurtă enumerare: ceas fosforescent plus crucifix, 20 de lei. „Merge şi cu încărcător de Nokia, domnu’“, spune dezinvolt vînzătorul. Săculeţ vată sfinţită Sfînta Parascheva plus tămîie, plus mini-icoană plastifiată, totul introdus într-un cub de plastic, 3 lei. Candelă plus cărbune, plus tămîie, 10 lei. La o privire mai atentă, plicul de carton vîndut sub numele de „tămîie“ se dovedeşte a fi o aromă indiană oarecare, de genul celor vîndute în orice magazin cu profil oriental din Occident. Candele fumegă abundent, umplînd aerul cu miresme orientale. În imensa lor majoritate, obiectele vîndute sînt fabricate în China, inclusiv straiele preoţeşti. Icoanele mai provin şi din Rusia, via Chişinău. Este foarte greu, dacă nu imposibil, să mai găseşti pe tarabe obiecte care pînă la jumătatea anilor ’90 făceau parte din artizanatul mănăstiresc: cruciuliţe şi crucifixe sculptate, ouă încondeiate, icoane pictate manual, ştergare etc. Tot la tarabe se pot cumpăra o mulţime de publicaţii religioase. Editate în marea lor majoritate extrem de precar (fotocopiate xerox şi legate artizanal) sînt greu de găsit în altă parte, din cauza distribuţiei lor inexistente. Foi volante, broşuri efemere (Iisus biruitorul, stă scris pe una dintre ele), cărţi de rugăciuni. Peisajul publicistic este dominat însă de cărţile dedicate Părintelui Arsenie Boca, pe de o parte, iar pe de altă parte, de cărţile domnului Dan Puric. În multe cazuri, am putut observa cum cele două cărţi, Cine sîntem? şi Omul Frumos, se găseau expuse între alte volume cu subiecte ezoterice sau naturiste. În faţa unei astfel de tarabe cu obiecte religioase, izbutesc să discut cu un jandarm aflat la sfîrşitul serviciului. A fost de strajă în punctul cel mai nevralgic, chiar lîngă raclă. Dialogul se leagă uşor, atunci cînd constatăm că avem acelaşi scop: căutăm icoane „româneşti“ (cu ghilimele, desigur), altele decît cele din Rusia, Ucraina sau China. Mărturiseşte puţin încurcat că a fost ales de comandantul său să stea de veghe chiar acolo deoarece „m-au citit, au simţit că le am cu religia“. După ce încrederea s-a aşternut între noi, îmi propune discret să mă bage în faţă, atunci cînd va fi iarăşi de serviciu.

Printre tarabe, se plimbă un tînăr de circa 30 de ani, îmbrăcat în trening, cu şosete în papuci de plastic. Poartă cu el o listă de semnături. Este vorba de un candidat independent la cea mai înaltă demnitate a statului, cea de preşedinte. Îşi începe de fiecare dată discursul de abordare, cu propoziţia: „Sînteţi de acord ca pelerinii să fie lăsaţi să doarmă în frig, afară, pe jos, în Catedrală? De îndată ce voi fi ales, voi schimba această stare de lucruri!“. După care, întinde cu gest decis, aproape agresiv, tabelul cu semnături curioşilor strînşi cerc în jurul său. Oamenii rîd de el, dar sînt şi persoane care semnează automat, fără a şti de fapt despre ce este vorba. 

14 octombrie 2009, seara, după ora 18,30. Condiţiile meteo au devenit iarăşi dificile, temperatura a scăzut la circa 3-4OC. Stă să plouă, ceea ce dă naştere unui sentiment de îngrijorare în rîndul celor aşezaţi la rînd. Compoziţia acestuia s-a modificat vizibil, se pot vedea mulţi tineri din mediul urban, cca 25% din totalul celor prezenţi, după estimările mele vizuale. Pelerinii din satele Moldovei, dar şi ţiganii colorat îmbrăcaţi din nordul şi vestul Transilvaniei au plecat, ceea ce îmi aminteşte de dialogul purtat cu o vînzătoare de carte religioasă. „Pelerinii adevăraţi vin cu patru-cinci zile înainte, mai pe la început. Restul, la spartul tîrgului, mai mult să caşte gura, să facă şi ei cumpărături, să se laude la copii că au fost pe aici.“ 

Odată cu lăsarea întunericului, se creează adevărate „instalaţii“ religioase. Candele şi lumînări de plastic, plus icoane de mici dimensiuni, majoritatea reprezentînd imaginea Sfintei Parascheva. Mai tîrziu, discutînd cu un preot ce participase la pelerinaj, acesta mi-a spus că ele servesc pentru „a arăta drumul pelerinilor“. Văzut de departe, efectul vizual este copleşitor. În timpul ultimelor staţii, chiar înainte de sosirea la raclă, starea de nervozitate şi nerăbdarea ating punctul maxim. Grupurile devin din ce în ce mai compacte, înghesuiala este mare. „Oameni buni, de ce împingeţi aşa, că doar aţi fost atît de cuminţi pînă acum“, spune un jandarm care încearcă să pară calm. O doamnă care distribuie colivă în pahare de plastic spune că are „prieteni preoţi care sînt chiar acum de serviciu la raclă. Nici ei nu mai rezistă, săracii, sînt epuizaţi după atîtea zile cu mulţimea“. Remarc în treacăt faptul că tarabele improvizate se întind pînă la doar cîţiva metri de raclă. Integrat în rînd, mă apropii de punctul zero al aşteptării, al rîndului, al ordinii stabilite în acea seară acolo. Racla Sfintei Paracheva este depusă pe un fel de mică scenă rectangulară din lemn, cu acoperiş. Locul este înconjurat cu garduri metalice de protecţie, pe care sînt suprapuse folii mari de plastic, protecţie împotriva ploii extrem de violente care a căzut cu o seară în urmă. Un sas în care are loc contactul cu sacrul. În jurul scenei se găsesc mai multe persoane în genunchi, în adoraţie extatică, precum şi mai mulţi părinţi cu copii în braţe, încercînd să se apropie de raclă, fără a sta la rînd.  

(va urma) 

Mirel Bănică este cercetător la Institutul de Istorie a Religiilor. Recent, a publicat cartea Fals jurnal de căpşunar, Editura Institutul European, 2010. 

poate o vedeta sa parieze online fara sa fie recunoscuta jpg
Poate o vedetă să parieze online fără să fie recunoscută?
Pentru vedetele din România, telefoanele fanilor fac parte din viața de zi cu zi. O plimbare prin mall ajunge pe Instagram, o cină la restaurant devine subiect pentru site-urile mondene, iar o vizită într-o agenție stradală poate apărea pe rețelele sociale înainte de fluierul final
dilemaveche winner jpg
Fascinația lucrurilor gratuite: de ce o ofertă ne poate schimba decizia de cumpărare
Un produs oferit cadou, transportul gratuit sau o lună de abonament fără costuri pot influența rapid decizia unui consumator.
dilemaveche 888 jpg
Norocul, între superstiție și probabilitate: de ce continuăm să credem în numere norocoase
Unii oameni evită numărul 13, alții aleg mereu cifra 7 sau consideră anumite date favorabile pentru decizii importante. Credința în numere norocoase există în numeroase culturi și continuă să influențeze comportamentul oamenilor, chiar și într-o societate în care matematica și statistica sunt...
historia(1) jpg
Între ecrane și conversație: locul șemineului în ritualurile unei seri acasă
Într-o seară obișnuită, sufrageria poate găzdui mai multe lumi care nu se întâlnesc. Cineva urmărește un film, altcineva răspunde la mesaje, iar o a treia persoană caută, fără prea mult succes, începutul unei conversații. Nimeni nu este neapărat nepoliticos.
imagine principala png
Tehnici tradiționale de prelucrare a lemnului, redescoperite la Festivalul internațional DRANICA din Sighetu Marmației
Dacă întrebi un meșter care lucrează cu lemnul cum alegi un arbore bun pentru șindrilă, fii pregătit să ai timp să îl asculți. Vei auzi o poveste întreagă. Îți va spune pe ce versant a crescut, în ce perioadă a fost tăiat, ce vârstă avea, de ce l-a ales și așa mai departe.
imagine principala jpg
Divertismentul digital după 2030: cum ar putea evolua platformele online în următorii ani
Ținând cont de viteza spectaculoasă de evoluție a tehnologiei, cu impact direct asupra divertismentului digital, a anticipa cum va arăta acest sector peste mai mulți ani este o provocare deloc simplă chiar și pentru specialiștii din industria de entertainment.
e1940afd872dd2b58aab38a6da3183985c jpg
Hygge în stil românesc: 7 idei pentru o casă caldă și primitoare toamna
Toamna se întunecă mai devreme, temperaturile scad și petreci tot mai mult timp acasă. E momentul perfect să transformi livingul, dormitorul sau bucătăria în locuri în care chiar îți face plăcere să stai. Și nu ai nevoie de renovări sau de un buget mare
WhatsApp Image 2026 10 15 at 10 37 29 (1) jpeg
De ce merită să-ți traduci cartea într-o altă limbă
Să scrii o carte durează luni sau ani. Să o publici presupune alte câteva etape, de la editare și corectură până la copertă, tipar sau distribuție. După toate acestea, traducerea poate părea un lux pe care îl lași pentru mai târziu.
1790680973 KE7j jpg
Cultura organizațională se vede și în mobilierul de conducere
Se vede cultura organizațională și în mobilierul de conducere sau e doar o chestiune de gust? Data viitoare când intri într-o companie, fă un exercițiu simplu: uită-te la scaune.
spatiu de lucru jpg
Ordinea materială ca formă de gândire: despre organizarea spațiilor de lucru
Există încăperi în care lucrurile par așezate fără o regulă și totuși cineva știe imediat unde să găsească orice obiect. Există și spații impecabile în care fiecare căutare începe cu o întrebare. Între aceste două situații se află o diferență care nu ține doar de estetică.
pexels artbovich 6980564 jpg
Bucătăria modulară, pas cu pas: cum o compui fără să greșești
O bucătărie modulară se compune ca un joc de cuburi: alegi modulele, le așezi unul lângă altul și obții exact frontul care îți trebuie.
GettyImages 1311472388 jpg
De la economii la finanțare: rolul contului bancar în accesarea creditelor
Drumul de la economisire la finanțare nu începe în momentul în care completezi o cerere de credit.
Dilemaveche ro jpg
Accesul la produse financiare se mută online: cont bancar, credite și carduri
Accesul la produse financiare se mută tot mai mult din sucursale în aplicații și platforme web.
sos bolognese png
De ce sosul bolognese nu se face niciodată în grabă și de ce merită așteptarea
Un ragù bolognese bun nu se construiește din grabă, ci din timp, tehnică și echilibru. De la sofrito până la rolul vinului și al laptelui, diferența dintre o simplă pastă cu sos de carne și un bolognese autentic stă în felul în care fiecare ingredient este tratat.
GettyImages 1281297414 jpg
Vacanțele din septembrie: cum plătești inteligent în țară și în străinătate
Plata inteligentă în vacanțele din septembrie presupune utilizarea instrumentelor bancare digitale pentru a evita comisioanele nefavorabile de schimb valutar, taxele neprevăzute la ATM și riscurile de securitate asociate numerarului
Dilemaveche ro jpg
Bankingul viitorului: cont online, credit și card de credit în câteva clickuri
Îți amintești vremurile în care deschiderea unui cont bancar înseamnă o dimineață întreagă pierdută la ghișeu, cu rând, cu formulare completate de mână și cu o programare stabilită cu două săptămâni în avans?
Articol Dilema jpg
Cum te ajută aplicațiile bancare să gestionezi mai bine cheltuielile din sezonul de toamnă
Aplicațiile bancare pot ajuta la gestionarea cheltuielilor de toamnă prin trei tipuri de funcții: urmărirea tranzacțiilor, organizarea banilor pe obiective și controlul plăților.
DilemaVeche (1) (1) jpg
De ce ne exfoliem atât? Scurtă istorie a obsesiei moderne pentru pielea „perfectă”
Într-o cultură care asociază tinerețea cu vitalitatea și frumusețea, apariția semnelor îmbătrânirii poate fi percepută negativ. Suntem evaluați, adesea fără să vrem, și prin felul în care arătăm, iar îngrijirea pielii a devenit pentru mulți un mod de a recâștiga senzația de ....
dilemaveche ro 258 0 jpg
A îmbătrâni nu este un diagnostic. Când schimbările de după 65 de ani merită evaluate medical
Există o formulă pe care o folosim cu o ușurință surprinzătoare atunci când vorbim despre părinții sau bunicii noștri: „E de la vârstă.”
inkstar 04 jpg
După un piercing, primele zile contează: ce merită să clarifici cu salonul despre îngrijirea de bază
Primele zile după un piercing sunt mai ușor de gestionat atunci când pleci din salon cu instrucțiuni clare, potrivite zonei în care a fost făcut și bijuteriei folosite.
1786610560 SAWn jpg
Blender Philips pentru smoothie-uri, supe și sosuri: ghid pentru rezultate constante
Îți place să începi dimineața cu un smoothie cremos, să mănânci la prânz o supă fină și să completezi cina cu un sos făcut în casă? Cu un blender potrivit, pregătești toate aceste lucruri rapid, fără complicații și fără să umpli bucătăria de vase.
Greseli pe care le faci cand alegi un fiset metalic pentru birou jpg
Greșeli pe care le faci când alegi un fișet metalic pentru birou
Amenajarea unui birou eficient înseamnă mai mult decât alegerea unui mobilier cu un design plăcut.
Monteaza hota din inox profesionala si scapa de mirosurile neplacute din bucatarie jpg
Montează hotă din inox profesională și scapă de mirosurile neplăcute din bucătărie
Mirosurile persistente din bucătărie nu reprezintă doar un disconfort temporar, ci pot influența întreaga experiență de lucru, pot afecta calitatea aerului și pot crea un mediu mai puțin plăcut atât pentru angajați, cât și pentru clienți.
e1f968fcf438071d07be7afbd697630df3 jpg
Hotel aproape de plajă sau resort mare în Grecia: ce alegi pentru vacanța de vară?
Grecia rămâne una dintre primele opțiuni pentru vacanța de vară. Zbori două ore până în Creta sau Rhodos, mergi cu mașina până în Thassos sau Halkidiki, iar la finalul drumului te așteaptă mare limpede, plaje curate și seri lungi în taverne.

Parteneri

Nicusor Stan si sotia sa la nunta lor jpg
Nicușor Stan, nuntă cu fast și momente spectaculoase! Detaliile care au transformat petrecerea într-un eveniment de poveste
Cunoscutul om de afaceri Nicușor Stan și-a unit destinele cu aleasa inimii sale, marcând momentul printr-o recepție de gală desfășurată duminică seară la celebrul complex Ambasad’Or Events.
benzina in lume jpg
Prețurile carburanților miercuri, 4 noiembrie. Unde se găsește cea mai ieftină benzină și cât costă motorina
Șoferii pot găsi miercuri, 4 noiembrie, benzină standard la 9,79 lei pe litru și motorină la 10,75 lei pe litru, potrivit datelor Peco Online. Cele mai mici prețuri sunt afișate la o stație din Târgoviște, respectiv la una din Eforie Nord.
Donald Trump
Midterms 2026: Reacția lui Donald Trump după victoria democraților: „Nu am fost pe buletinul de vot”
Alegerile de la jumătatea mandatului din Statele Unite au adus o schimbare majoră în echilibrul de putere de la Washington.
Cele mai bune televizoare 2026 Foto Daciana Stoica pentru Ghidul Cumpărătorului Adevărul jpg
Cât contează tehnologia când cumperi un televizor? OLED, QLED sau Mini LED? Află în 15 minute ce specificații contează și cum alegi fără să plătești inutil
Tehnologii, diagonale și modele care transformă specificațiile în experiențe. Descoperă diferențele dintre LED, QLED, QNED, QD-Mini LED și OLED, ce caracteristici contează cu adevărat și ce televizoare să urmărești pentru a alege inteligent, fără bani irosiți.
image png
Victorie cu ecou istoric în America! Chris Pappas devine primul bărbat gay declarat public ales în Senat
Senatul Statelor Unite se pregătește să marcheze un moment fără precedent. Democratul Chris Pappas a câștigat alegerile din New Hampshire și va deveni primul bărbat homosexual declarat public care obține un mandat în camera superioară a Congresului american.
Dominic Fritz FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
Dominic Fritz, mesaj pentru PSD după alegerile din SUA: „Sistemul poate fi învins. Mă uit la tine, PSD!”
Președintele USR, Dominic Fritz, afirmă, miercuri dimineață, că rezultatul istoric de la alegerile din SUA arată că „sistemul poate fi învins”, iar alegătorii americani „au respins retorica de ură și politica egoistă care nu livrează rezultate pentru ei”.
Alegeri SUA. FOTO Profimedia
Trump se declară dispus să colaboreze cu democrații, dar îi amenință cu veto: „Aș respinge totul”
Președintele american Donald Trump i-a felicitat pe democrați pentru rezultatele obținute la alegerile de la jumătatea mandatului, afirmând că este dispus să colaboreze cu noua majoritate din Congres.
cutremur seism seismograf foto Shutterstock
Cutremur în România, miercuri dimineață! Ce magnitudine a avut seismul și unde s-a resimțit
Seismul a avut magnitudinea de 3,5 și s-a produs la o adâncime de peste 90 de kilometri, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).
Horia Brenciu (54 de ani) se întoarce în această toamnă cu forțe proaspete la „Vocea României” de la PROTV
Puțini știu cum a început, de fapt, cariera lui Horia Brenciu. Ce credea că va face pentru totdeauna. „Nu e comod să fii persoană publică”
Astăzi este unul dintre cei mai cunoscuți artiști și oameni de televiziune din România, însă drumul lui Horia Brenciu spre succes a început cu mult înainte de aparițiile care l-au consacrat. Într-un interviu pentru Viva!, artistul a rememorat perioada în care cânta în trupa Apropo.