Celebrul scăpărici halucinogen

Publicat în Dilema Veche nr. 977 din 29 decembrie 2022 – 11 ianuarie 2023
image

Sau, mai bine spus, cadourile pe care le primea un copil al anilor 1980, născut şi crescut ȋn mediul rural, o comună mare, cu peste 10.000 de locuitori, pe atunci. Cadoul, jocul, darul sînt fundamentale pentru ȋnţelegerea unei societăţi. Un număr foarte mare de comportamente sociale pot fi deduse din atitudinea noastră faţă de cadouri, faţă de modul ȋn care le alegem, oferim, ambalăm etc. Un exemplu: ȋn urmă cu patru decenii (cînd a trecut vremea?), nu exista obiceiul de a renunţa sau schimba un cadou care nu ţi-a plăcut, atît din motive „tehnice”, cît şi de comportament. Exista, cred, o mult mai mare atenţie dedicată ambalării acestora, multă creativitate adevărată, pentru că eram obligaţi să compunem cu puţin, materiale sărace şi ieftine. Mai jos, o ȋncercare de ȋmpărţire a acestora ȋn categorii. Doar trei. Evident, incompletă şi perfectibilă.

Cărţi. Se ofereau cadou multe cărţi, ȋn funcţie de vîrstă, „pasiuni” sau evenimente. Una era cartea primită cadou de Moş Crăciun (pardon, Moş Gerilă), şi alta cea legată de ceremonia ocazionată de intrarea ȋn rîndurile pionierilor (sau m-au făcut pionier, cum spuneam noi, fără să ştim niciodată numele exact al ceremoniei-ritual de trecere). Prima trebuia să fie ceva cît mai eroic (motivaţional, am zice astăzi), poveşti şi istorioare cu copii curajoşi, care eventual descoperă şi un castru roman readus la lumină de o ploaie puternică. Pentru Moş Gerilă, ȋn cazul meu, predominau cărţile lui Jules Verne. Celebra colecţie Jules Verne, cu reproduceri după gravurile originale din ediţia Hetzel, despre care nu cred că s-a scris suficient de mult, a avut un rol esenţial ȋn formarea generaţiei mele. În copilărie, Jules Verne, ȋn adolescenţă cărţile abia înfiinţatei edituri Humanitas – dar aceasta-i cu totul altă poveste. Sau orice altă carte cumpărată de părinţi sau de prieteni care ne cunoşteau pasiunile şi interesele, altele decît cele şcolare. În cazul meu, pescuitul şi... apicultura. Stupi nu am avut niciodată, dar am fost pasionat de viaţa albinelor, de extraordinara lor organizare socială, ceea ce face ca pînă ȋn ziua de astăzi să posed o bibliotecă apicolă destul de serioasă, care doarme undeva prin mai multe cutii, ȋntr-o magazie a părinţilor mei.

Cadouri utilitare. Pescuit. Aşa cum menţionam şi mai sus, am fost pasionat de pescuit. Nu este de mirare, m-am născut ȋn judeţul Brăila, nu (foarte) departe de Dunăre, ȋnconjurat de rîuri, bălţi, canale de irigaţii, pline de peşte. Unul dintre cadourile ideale lua forma instrumentelor de pescuit sau accesoriilor. Trebuie spus pentru cei mai tineri (detest acest tip de formulare, dar nu am ȋncotro) că ȋn acea perioadă alegerea „sculelor” era mai simplă din cauza ofertei infinit mai reduse decît acum, dar abundenţa peştelui era mai mare. Nu exista noţiunea de „baltă privată”, această nelegiuire a primilor ani din capitalismul post-1990, perpetuată pînă astăzi, prin care mai toate ochiurile de apă, inclusiv cele altădată sălbatice, fără stăpîn, au trecut ȋn proprietatea unor proprietari particulari prin inginerii financiare dubioase. Cele mai dorite erau undiţele din beţe de bambus, made in China, care miroseau frumos a lac, terebentină şi ȋncă ceva, indescriptibil, un fel de ceară folosită la etanşarea elementelor de asamblare. Și culoarea acestora, roşie-maronie, o ţin minte perfect. Erau greu de ambalat, greu de disimulat, elementul surpriză era anihilat, dar nu exista cadou mai plăcut pentru mine decît acesta, cu utilitate practică absolută. Fără a mai vorbi de „auxiliare”: peşti, broaşte, insecte din plastic moale (bune pentru speriat colegii la şcoală, ȋn marea majoritate a cazurilor), suporturi pentru undiţe, minciog etc. Toată această lume a pescuitului pe care o avem acum la un click distanţă, cu denumiri de firmă, strălucitoare, ȋntr-o romengleză pe care eu nu o accept, nu-i văd rostul (rod pod carrycase – citez la ȋntîmplare de pe un site de specialitate). Suport susţinere lansete, cum ar veni.

Maşinuţe. De fapt, nu doar maşinuţe, ci orice jucărie din tablă ambutisată şi vopsită. Ultima categorie şi cea mai importantă. Și nu orice „maşinuţe”, ci cele chinezeşti. Mitul, memoria maşinuţei chinezeşti, despre care cred că s-a mai scris ȋn paginile revistei. Miros, culoare, formă, fascinaţie. „Motorul-care-face-scîntei”: cred că era vorba de un mecanism cu arc care acumula energie potenţială, la care era ataşată o piatră de brichetă ce producea scîntei prin frecarea de un disc metalic. Un scăpărici, aşa cum îl denumeam noi. Aş da orice să mai pot simţi ȋncă o dată ȋn nări acel miros aparte, dulce-picant, de gresie atinsă de metal, un miros „halucinogen” de-a dreptul, cum spunea de curînd un prieten de generaţie. Trec peste faptul că multe din aceste producţii nu ar mai trece astăzi nici un control de calitate al nenumăratelor „protecţii” pe care le-am ridicat pentru Copilul Rege. Aveau o mulţime de colţuri metalice, ȋntrerupătoare nebănuite şi perfide, elemente cinetice surpriză, care te puteau răni, chiar şi ȋn cazul unei manipulări atente. Tematica lor era inspirată din realitatea imediată: cucerirea spaţiului cosmic (nave spaţiale, cosmonauţi), unelte, arme (tancuri, automat AK-47), lumea circului, diverse animale, locomotive cu aburi sau electrice. Mă ȋncearcă o imensă nostalgie atunci cînd mă gîndesc la ele. Nu cred că sînt singurul. Dovada o reprezintă preţul acestor vechituri pe anticariatele virtuale. Iar anticariatele nu mint niciodată, ele reflectă adevărata valoare a lucrurilor, peste timp. Vechiturile sîntem noi, de fapt.

Mirel Bănică este cercetător științific la Academia Română, București. Cea mai recentă carte publicată: Prin România. Carnete de drum, Editura Polirom, 2020.

Foto: wikimedia commons

index jpeg 2 webp
Pantofii lui Van Gogh
Este înțelegerea pașnică, în febrila încrîncenare de a nu mai vrea să înțelegi nimic.
p 10 jpg
Boema ca o operă
În opera lui Puccini, marile încercări ale vieții (iubirea și moartea, boala, prietenia) sînt livrate în forma lor epurată, căci personajele le trăiesc boem.
p 11 desen de J  J  Grandville jpg
Paris, ultimii boemi
Cum recunoști azi un boem, la Paris?
image png
În stație la Boema
Pentru Ozun, „stația” boemei trece, așadar, fără să lase urme nici măcar în amintire.
image png
Îndreptar boem
Să reținem amprenta lăsată de acești grozavi pictori asupra istoriei artei, asupra dumneavoastră, asupra mea.
p 13 jpg
Trei roluri ale boemei în cultura română
Fără îndoială, boema e una dintre puterile literaturii și artei asupra societății.
p 14 jpg
Boemul, un desuet?
De aceea, viața boemă a fost și fericit asociată cu aristocrația interioară și eleganța profunzimii.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Începe vara
Tranziția pe care o aduce toamna poate fi de multe ori delicată, ca o dulce amînare.
11642099644 1a9d5559e6 o jpg
A treia fiică a anului
Toamna întind mîna după paharul de vin și fotografii vechi, mă duc la tîrgul de cărți, ascult teatru radiofonic.
Chisinau Center4 jpg
Toamna-Toamnelor
Pentru mine, Chişinăul devenise, încet, un oraș galben, despre care îmi plăcea să spun că găzduiește Toamna-Toamnelor.
p 11 sus Sonata de toamna jpg
Lasă-mi toamna
În „Sonata de toamnă” (1978), Ingmar Bergman dedică acest anotimp transpunerii unei întîlniri dintre o mamă și o fiică înstrăinate.
31524231041 19fca33e3b o jpg
Viața începe cînd cade prima frunză
Și-acum, la 33 de ani, îmi cumpăr haine noi odată cu fiecare început de toamnă, de parcă m-aș pregăti iar pentru școală.
p 12 sus WC jpg
Delta
Septembrie era pentru noi și luna marii traversări a lacului Razelm.
51604890122 85f6db3777 k jpg
Toamna vrajbei noastre
„Nu «Rarul umple carul», ci «Desul umple carul»!“
3035384225 17c8a2043e k jpg
Toamna între maşini paralele
Ne mai amintim cum arăta o toamnă în București în urmă cu 17 ani?
p 14 WC jpg
p 23 WC jpg
Make tea, not war
Ori de cîte ori englezii nu se simt în largul lor într-o situație (adică aproape tot timpul), pun de ceai.
image png
SF-ul din viețile noastre
Dosarul de acum e o revizitare a unor epoci dispărute.
p 10 la Babeti WC jpg
Cine te face voinic?
Iar azi – numai săpunuri bio, zero clăbuc, sau geluri antibacteriene, zero miros.
image png
Sînt atît de bătrîn, că
Sînt atît de bătrîn, că în copilăria mea dudele se mîncau de pe jos, din praf.
image png
În tranziţie
O zi şi o noapte a durat, cred, aşteptarea pe trotuarul primului McDonald’s, pentru un burger gratuit.
p 11 la Rugina jpg
Avem casete cu „Casablanca“
Fell in love with you watching Casablanca.
p 12 la Mihalache jpg
Unde ești?
„Și după aia pot să plec?” „În nici un caz!” „Nu mai înțeleg nimic!”, se bosumflă. Nu știu dacă e ceva de înțeles, m-am gîndit, dar nu i-am mai spus.
image png
Cu o bursă de studii la Berlin
Mă întreb cum s-ar mai putea realiza astăzi experiența unei călătorii în care totul nu e planificat dinainte pe Internet

Adevarul.ro

image
Răzbunarea unui patron disperat că îl abandonează angajații. „Sunt sigur că o să-mi săriți în cap cu treaba asta”
Tot mai mulți antreprenori se plâng nu doar de faptul că își găsesc cu greu angajați, dar și că mulți dintre ei pleacă după doar câteva săptămâni și îi lasă baltă, fără preaviz și fără să suporte niciun fel de consecințe. Un patron crede că a găsit soluția la această problemă
image
Mircea Badea: „De ce să stea Simona Halep în România?! O viață ai, cu toată dragostea pentru țară”
Prezentatorul de la Antena 3 comentează decizia sportivei de se muta la Dubai.
image
Româncă gravidă în nouă luni, înjunghiată în Țara Galilor. Motivul pentru care agresorul, tot român, o urmărea de o lună
Andreea Pintili, o româncă de 29 de ani care locuiește în Țara Galilor, a fost înjunghiată de mai multe ori de un conațional care o urmărea și posta pe TikTok clipuri cu ea și cu copiii săi.

HIstoria.ro

image
Moartea lui Aurel Vlaicu. Concluziile anchetei
În cursul anchetei în cazul accidentului aeronautic în care și-a pierdut viața Aurel Vlaicu (31 august/13 septembrie 1913) s-au conturat două ipoteze, pe care locotenentul av. Gheorghe Negrescu le prezintă astfel:
image
Zguduitoarea dramă amoroasă din Brăila, care a captivat presa interbelică
În anii 1923-1924, numita Anny Bally din Brăila, „de o frumuseţe rară“, a încercat să se sinucidă din dragoste. În 8 noiembrie 1924, tot din amor, şi-a împuşcat iubitul, după care s-a împuşcat şi ea.
image
Importanța stației NKVD de la Londra în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
În 1941, stația NKVD de la Londra era cea mai productivă din lume, comunicând Moscovei 7.867 de documente diplomatice și politice, 715 documente pe probleme militare, 127 referitoare la aspecte economice și 51 legate de activități sau operațiuni ale serviciilor de informații.