Sifoane şi telefoane

Publicat în Dilema Veche nr. 637 din 5-11 mai 2016
Sifoane şi telefoane jpeg

Muzica. Banda de magnetofon, casete, CD-uri. Apar MP3-urile, se duce totul încet de rîpă. Nu mai ascultăm trupe, nu mai ascultăm albume, ci fragmente muzicale. YouTube, pasul următor. Compilații nesfîrșite, best of-uri. Ofuri de primăvară. Mi-e dor de tarabele din Piața Romană sau de aiurea, plină de mese de lemn cu casete așezate una lîngă cealaltă, supravegheate de bărboși uzați în muzici grele și diverse. Avans tehnologic, iarăși. Informatica. Prima mea dischetă de un țol, capacitate de stocare de 2,88 MB, cîndva la jumătatea anilor 1990. Cît de mîndru eram de ea și cum mă străduiam să nu depășesc cantitatea de date disponibilă. Și-a dat obștescul sfîrșit într-un cămin studențesc, pe post de suport de masă pentru o sticlă de vin, unul dintre colegii mei de atunci i-a dat aceasta vulgară întrebuințare, fără a ști, de fapt, despre ce obiect precis este vorba. Au urmat apoi memoriile USB, din ce în ce mai mari și mai performante, dar pe care le pierd sau le rătăcesc cu mare ușurință.

Sînt atît de multe, atît de numeroase obiectele pe care mi le-a ucis progresul și de care nu mai mă pot bucura! Paradoxal, îmi este dor de biletul de tren din carton presat, extras din­tr-un dulap de metal plin de adrese, nume de gări și kilometraje de cale ferată. Era ștanțat cu un sunet sec, într-un fel de picior de metal masiv, de la începutul secolului, un clank teribil se auzea, nu cred că-l voi uita niciodată, apoi era înmînat călătorului. Nu știu de ce, dar am impresia că procesul în sine era mai rapid și mai sigur decît cel din ziua de astăzi, fără a mai vorbi de biletul electronic și toată nesiguranța asociată virtualității acestuia. Dar nu ar trebui să-mi pese de toate acestea; după cum evoluează lucrurile, vom pierde în curînd nu doar biletul de tren, ci trenul și căile ferate în integralitatea lor.

Și încă: îmi lipsește mult soba de teracotă cu foc de lemne. Era greu de întreținut și de utilizat, recunosc, dar căldura sa era minunată, de o mie de ori mai fengshui, mai dulce, mai odihnitoare decît cel mai perfecționat sistem de încălzire prin pardoseală. La fel, mă împac din ce în ce mai greu cu evoluția corpurilor de iluminat: becuri economice, becuri cu leduri, becuri cu gaze rare și alte minunății de acest gen, care au ucis bunul bec al lui Edison și cel cu filament. Noua lumină economică dă naștere la umbre supărătoare, fascicule improbabile, paloare ftizică. Așa că acum am decis să înlocuiesc becurile „economice“ cu altele normale, ultimii mohicani din made in China și Ucraina, cumpărate din Piața Obor. Surpriza: factura electrică a crescut nesemnificativ. Poate că nu salvez planeta, dar în mod sigur nu mai cred în „progresul“ promovat în acest domeniu de strategiile de marketing.

Tot progresul mi-a furat plăcerea scrisului de mînă, cu cerneală neagră pe hîrtie albă. Hîrtie de calitate, strălucitoare, nereciclată, albită cu clor, total neecologică și aceasta. Nu mai vreau editoare, procesoare, paneluri și fonturi diverse. Mi-e dor de simplitate. Sau măcar de o mașină de scris, cu țăcănit frumos și bandă indigo ce-ți mînjește indelebil buricele degetelor. Un mare profesor din Occident (candidat serios la premiul Nobel, dar să trecem…) îmi mărturisea faptul că în anii 1970 procesul de editare a unui volum de eseuri (drumul de la gîndul de pe foaia de hîrtie la volumul final) era, paradoxal, mai scurt decît cel din zilele noastre, editarea în sistem electronic impunînd mereu alte și alte corecturi.

Vreau liniște, îmi lipsește mult telefonul fix, cît mai fix, telefonul cu monede care te obligă să comunici esențialul sau cel mult un „te iubesc“ timid, cu grijă să nu te audă cei din jur. Chiar și pumnul serios pe laterala aparatului îmi provoacă amintiri confuze – cei tineri nu vor mai ști niciodată despre ce este vorba, cel mult un gest bun de exploatat într-un film românesc despre comunism și nostalgia sa nedeclarată. Hiperconectivitatea ucide, faptul că trebuie să răspund prezent – în numele și grație progresului tehnic – la orice apel, la orice oră din zi și din noapte, mă obosește și mă întristează profund. Îmi amintesc și acum primele dezbateri legate de apariția telefonului mobil: este cuviincios sau nu să vorbim la acest aparat în public? Acum nimeni nu se mai miră cînd o matroană de 90 de kilograme povestește viața pe care a avut-o alături de soțul infidel, în timp ce ocupă două scaune în autobuzul 311, între Faur și Piața Rosetti din București. Sau cum, prin anii 1990, o femeie simplă, de la țară, caută cu disperare să introducă o bancnotă pliată cu grijă în fanta pentru cartelă a nou-apărutelor telefoane moderne, electronice, de culoare portocalie. Cadavrele lor, canibalizate, fără receptor sau display, se mai pot încă întîlni prin orașele de provincie, martori muți ai progresului din om.

Iarăși: îmi lipsesc mult sifoanele din sticlă, protejate cu plasă de sîrmă. Copiii nu au voie să încarce sifoane, rostea cu o voce de bariton Vasile Modrogan, șeful centrului de sifoane de la colțul străzii unde locuiam. Sifoane reîncărcabile (aproape) la infinit și teribil de ecologice. Internetul a furat plăcerea copiilor și a părinților de a proiecta diafilme, seara, înainte de culcare, un exercițiu pedagogic infinit mai eficace decît orice filmuleț vizionat pe smartphone. Îmi mai este dor și de cafeaua preparată „la fierbător“ , în cana de tablă, eliminată și ea din peisaj de toxina la un leu, vîndută de automate la colț de stradă. Sau de ambalajele simple, din hîrtie, fără pretenții, din magazinele „alimentara“, ce nu-și spuneau încă market. Cred că este cazul să mă opresc aici. Trecutul a ajuns să fie uneori cea mai bună țară. Numai că viața petrecută în el dă naștere la bizare reverii. Iar progresul nu poate fi oprit niciodată, așa cum nici Dunărea nu poate fi oprită cu mîna. Sună kitsch, dar viața fără kitsch ar fi insuportabilă.

Mirel Bănică este publicist.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.