Trei profesori, un destin. De la chimie spre antropologie

Publicat în Dilema Veche nr. 815 din 3-9 octombrie 2019
Trei profesori, un destin  De la chimie spre antropologie jpeg

Cred că ne este mai uşor să ne reamintim de profesorii care nu ne-au plăcut, ne-au îndepărtat de o pasiune sau de o vocaţie sau pur şi simplu nu aveau vocaţie pentru această meserie atît de complicată, pas comme les autres, vorba ultimilor francofoni încă în viaţă, din România. În primii ani de liceu, cîndva la sfîrşitul anilor 1980, la final de final comunist, manifestam o adevărată pasiune pentru chimie, exact aşa cum se poate vedea prin filmele cu adolescenţi aiuriţi: încropisem acasă un fel de minilaborator, cu recipiente, retorte, pahare Berzelius, spirtiere. Experimentam, învăţam din mers, abia aşteptam să ştiu mai mult, trăiam periculos, inhalam vapori. Cred că mai aveam puţin şi aruncam în aer blocul în care locuiam – din fericire, pe atunci nu trăiam în psihoza securitară de astăzi. A urmat întîlnirea cu o profesoară arogantă, distantă şi dispreţuitoare, care ne împărţea, după criterii doar de ea ştiute, în elevi „performanţi“ şi „anonimi nedemni de atenţie“. Eu nu am impresionat. Poate este mai bine aşa. Fără această zînă inversă şi roşcată a destinului meu nu cred că aţi mai fi putut citi aceste rînduri în Dilema veche. Chimiştii muncesc mult şi visează puţin. Sau cine ştie ce gîndeşte un chimist cu adevărat…

Înainte de a începe scrierea acestor rînduri m-am tot gîndit la profesorii „buni“ pe care i-am avut de-a lungul timpului, în liceu sau facultate. Care erau trăsăturile care-i făceau cu adevărat deosebiţi? Aveau oare ceva în comun? De ce ei au supravieţuit memoriei, cu nume, prenume, chip, metodă de lucru, în timp ce ceilalţi s au pierdut în nisipul clepsidrei? Iată, profesorul meu de istorie din liceu, pe care îl am atît de viu în minte: mărunţel, fumător înrăit, autoritate naturală, un fel de Napoleon Bonaparte de Brăila. Încerca să ne înveţe istoria adevărată şi nu aceea, groaznic de denaturată şi calpă, din manualele şcolare. Istoria lui Sergiu Nicolaescu nu era prezentă niciodată în expunerile sale magistrale. Ironie rece, calculată, dar extrem de empatic cu noi şi nevoile noastre de a desluşi lumea din jurul nostru. Profesorul de matematică: un om monument. Fiu de ţăran, calm, chibzuit, morocănos cu metodă. Nu făcea diferenţa între „olimpicii“ clasei (da, fac parte din generaţia lui Nicuşor Dan şi Sergiu Moroianu, ne erau daţi mereu ca exemplu imposibil de urmat de către cunoscuţi) şi „normali“. Elevi care pur şi simplu trebuia să treacă prin furcile caudine ale unui dificil examen de admitere la facultate. Avea o vorbă bună şi o încurajare pentru fiecare. Îl iubeam fără condiţii, era o adevărată insulă de stabilitate şi încredere pentru noi, tinere vlăstare. Sună ca naiba de demodat şi trist, dar asta eram, „tinere vlăstare“… În fine, profesorul de limba română. Bibliofil, uşor calofil, volubil, incoruptibil cu valorile culturii naţionale. Adevărat descoperitor şi antrenor de talente. Bucuria cu care ne arăta o ediţie rară, intruvabilă, (aproape) uitată. Mă întreb şi în ziua de astăzi cum făcea pentru a găsi astfel de cărţi, într-o perioadă în care nu se găsea aproape nimic. Lista este lungă, va trebui să-i pun căpăt aici, din păcate.

Aşa cum scriam la început, aveau ei oare ceva în comun? În primul rînd, pot afirma răspicat că stăpîneau perfect materia pe care o predau. Nu aveau ezitări, căutări inutile, reveniri, materiale ajutătoare. Nu exista pauărpoint pe atunci, nici Wikipedia salvatoare, nici iutub. Stăpînirea materiei aducea cu sine siguranţă, autoritate, respect. Formulau clar, aveau cerinţe clare. Didactica, ştiinţa achiziţiei cunoştinţelor, era simplă, clară, eficace. Nu experimentau tot timpul cu şi pe elevi, aşa cum se întîmplă mai tot timpul astăzi, din păcate. Relaţia cu elevul era una personalizată. Nu „construiau“ diferenţe între noi, de natură intelectuală sau socială. Cel mai important ingredient al relaţiei era încrederea, o încredere bazată pe cunoaştere progresivă, complicitatea datorată izbînzilor, dar şi dificultăţilor depăşite prin munca-împreună. Să nu uit: toţi a-ceşti profesori ne dădeau mult sau foarte mult de lucru, dar fără a ne încărca inutil programul. Şi, poate cel mai important aspect, lucram pentru că ne făcea plăcere, cu toată responsabilitatea de care un adolescent poate da dovadă, adică… nu foarte multă, dar eficace, atunci cînd era activată. În fine, toţi aceşti profesori aveau un simţ înnăscut al disciplinei. Reuşeau să-şi stăpînească foarte bine clasa, să dea senzaţia că sîntem o adevărată echipă (pardon, pe atunci se spunea un „colectiv unit“). Dacă mă gîndesc bine, dădeau impresia că sînt mici suverani care domneau peste mici insule de tinereţe timp de 50 de minute, fermecători prin prestanţă, cunoştinţe, inteligenţă. Atenţie, am spus „mici suverani“ şi nu „mici dictatori“!

Fără doar şi poate, putem continua mult pe această temă. Cred că răspunsurile la întrebarea „Ce face ca un profesor să fie cu adevărat bun?“ variază în funcţie de generaţia din care faci parte şi de moda timpului. Observaţi, vă rog, faptul că nu am enumerat printre calităţile esenţiale ale profesorilor mei de altădată „capacitatea-de-stimulare-a-creativităţii-şi-inovaţiei“, atît de dragi omului contemporan. O falsă obsesie. Aceste două perle rare ţi le oferă în dar Dumnezeu şi/sau genetica, nu o persoană, o metodă sau şcoala. De un singur lucru sînt sigur: întîlnirea cu un profesor care te inspiră poate fi un accident care-ţi schimbă viaţa. Destinul nostru este scris, în parte, de profesorii noştri. De la chimie spre antropologie. Dar de ce ne părăsim oare laboratorul, prima dragoste, prima pasiune? Din cauza lor, a modelatorilor de destine? „À quoi bon avoir quitté Coasta Boacii?“ Dar asta este deja o altă poveste.

Mirel Bănică este cercetător în domeniul antropologiei religiilor. Cea mai recentă carte publicată: Bafta, Devla şi Haramul. Studii despre cultura şi religia romilor, Polirom, 2019.

index jpeg 2 webp
Pantofii lui Van Gogh
Este înțelegerea pașnică, în febrila încrîncenare de a nu mai vrea să înțelegi nimic.
p 10 jpg
Boema ca o operă
În opera lui Puccini, marile încercări ale vieții (iubirea și moartea, boala, prietenia) sînt livrate în forma lor epurată, căci personajele le trăiesc boem.
p 11 desen de J  J  Grandville jpg
Paris, ultimii boemi
Cum recunoști azi un boem, la Paris?
image png
În stație la Boema
Pentru Ozun, „stația” boemei trece, așadar, fără să lase urme nici măcar în amintire.
image png
Îndreptar boem
Să reținem amprenta lăsată de acești grozavi pictori asupra istoriei artei, asupra dumneavoastră, asupra mea.
p 13 jpg
Trei roluri ale boemei în cultura română
Fără îndoială, boema e una dintre puterile literaturii și artei asupra societății.
p 14 jpg
Boemul, un desuet?
De aceea, viața boemă a fost și fericit asociată cu aristocrația interioară și eleganța profunzimii.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Începe vara
Tranziția pe care o aduce toamna poate fi de multe ori delicată, ca o dulce amînare.
11642099644 1a9d5559e6 o jpg
A treia fiică a anului
Toamna întind mîna după paharul de vin și fotografii vechi, mă duc la tîrgul de cărți, ascult teatru radiofonic.
Chisinau Center4 jpg
Toamna-Toamnelor
Pentru mine, Chişinăul devenise, încet, un oraș galben, despre care îmi plăcea să spun că găzduiește Toamna-Toamnelor.
p 11 sus Sonata de toamna jpg
Lasă-mi toamna
În „Sonata de toamnă” (1978), Ingmar Bergman dedică acest anotimp transpunerii unei întîlniri dintre o mamă și o fiică înstrăinate.
31524231041 19fca33e3b o jpg
Viața începe cînd cade prima frunză
Și-acum, la 33 de ani, îmi cumpăr haine noi odată cu fiecare început de toamnă, de parcă m-aș pregăti iar pentru școală.
p 12 sus WC jpg
Delta
Septembrie era pentru noi și luna marii traversări a lacului Razelm.
51604890122 85f6db3777 k jpg
Toamna vrajbei noastre
„Nu «Rarul umple carul», ci «Desul umple carul»!“
3035384225 17c8a2043e k jpg
Toamna între maşini paralele
Ne mai amintim cum arăta o toamnă în București în urmă cu 17 ani?
p 14 WC jpg
p 23 WC jpg
Make tea, not war
Ori de cîte ori englezii nu se simt în largul lor într-o situație (adică aproape tot timpul), pun de ceai.
image png
SF-ul din viețile noastre
Dosarul de acum e o revizitare a unor epoci dispărute.
p 10 la Babeti WC jpg
Cine te face voinic?
Iar azi – numai săpunuri bio, zero clăbuc, sau geluri antibacteriene, zero miros.
image png
Sînt atît de bătrîn, că
Sînt atît de bătrîn, că în copilăria mea dudele se mîncau de pe jos, din praf.
image png
În tranziţie
O zi şi o noapte a durat, cred, aşteptarea pe trotuarul primului McDonald’s, pentru un burger gratuit.
p 11 la Rugina jpg
Avem casete cu „Casablanca“
Fell in love with you watching Casablanca.
p 12 la Mihalache jpg
Unde ești?
„Și după aia pot să plec?” „În nici un caz!” „Nu mai înțeleg nimic!”, se bosumflă. Nu știu dacă e ceva de înțeles, m-am gîndit, dar nu i-am mai spus.
image png
Cu o bursă de studii la Berlin
Mă întreb cum s-ar mai putea realiza astăzi experiența unei călătorii în care totul nu e planificat dinainte pe Internet

Adevarul.ro

image
Motanul-vedetă de pe Muntele Ceahlău. Portocală cutreieră cabanele la 2.000 metri altitudine. „E mai tare decât caprele negre“ FOTO
Portocală, un motan botezat de turiști cu acest nume după culoarea blănii, pare că-i la el acasă pe Muntele Ceahlău, fiind întâlnit prin preajma cabanelor.
image
Pacostea care a terorizat Parisul și New York-ul „se mută” la București. „A fost un chin până au scăpat de ele”
Piața imobiliară dă semne de declin în București și în marile orașe ale țării. Pe lângă prețurile imense și problemele cauzate de lipsa finanțării bancare, cei care vor să-și cumpere un apartament riscă să se confrunte și cu o nouă problemă, greu de imaginat până de curând
image
Hagi „fierbe“: Ianis, amenințat cu excluderea de la Euro 2024! Declarațiile care nasc o situație explozivă
Selecționerul Edward Iordănescu e „mut“ după calificarea la Campionatul European. În schimb, tatăl său tocmai l-a băgat într-o situație delicată, nominalizând jucătorii care n-ar merita să fie la turneul final, date fiind situațiile lor actuale la echipele de club.

HIstoria.ro

image
Zguduitoarea dramă amoroasă din Brăila, care a captivat presa interbelică
În anii 1923-1924, numita Anny Bally din Brăila, „de o frumuseţe rară“, a încercat să se sinucidă din dragoste. În 8 noiembrie 1924, tot din amor, şi-a împuşcat iubitul, după care s-a împuşcat şi ea.
image
Importanța stației NKVD de la Londra în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
În 1941, stația NKVD de la Londra era cea mai productivă din lume, comunicând Moscovei 7.867 de documente diplomatice și politice, 715 documente pe probleme militare, 127 referitoare la aspecte economice și 51 legate de activități sau operațiuni ale serviciilor de informații.
image
Ce a însemnat România Mare
1 Decembrie 1918 a rămas în mentalul colectiv ca data la care idealul românilor a fost îndeplinit, în fața deschizându-se o nouă etapă, aceea a conștientizării și punerii în aplicare a consecințelor ce au urmat acestui act, crearea României Mari.