Pelerinaje şi politică, politica pelerinajelor

Publicat în Dilema Veche nr. 579 din 19-25 martie 2015
Pelerinaje şi politică, politica pelerinajelor jpeg

Revista

, numărul din septembrie 2008. Printre reţetele de conserve de toamnă şi prăjituri de casă, se poate citi şi un reportaj despre pelerinajul ocazionat de sărbătoarea din 15 august la Mănăstirea Nicula, intitulat „Hram Nicula. Ortodoxia trăieşte în noi“. Autorul menţionează întîlnirea cu un pelerin, „un moşneag care a ales să facă drumul smereniei“. Contrar a ceea ce se putea aştepta cititorul, „nu-i deloc fericit“. Motivul îl aflăm imediat: „Anu’ aista nu fui vrednic. N-a fost chip să mă închin. Fură iarăşi domnii cei mari primii. Da’ le-o ierta Dumnezeu că nu mai au respect şi mie că nu am fost vrednic să ajung mai din timp“ (Cristian Ionaşcu, „Hram Nicula. Ortodoxia trăieşte în noi“, revista

nr. 9/2008). Am ales tocmai acest fragment, dintre alte sute disponibile din presă, nu pentru a ilustra faptul că pelerinajul a devenit subiect de consum într-o revistă plină cu reţete culinare apetisante, destinate unui public nu foarte diferit de cel al pelerinajelor. 

Mai degrabă am dorit să prezint un fragment reprezentativ pentru modul în care prezenţa politicului (în relaţie cu pelerinajul) este reflectată în presă: într-o cheie mai degrabă ironică, politicianul cel rău şi nesincer fiind aproape mereu la concurenţă cu „bunul“ pelerin. Şi totuşi… Pelerinajul şi locurile de pelerinaj au avut dintotdeauna a face cu fenomenele politice, indiferent de religie sau de localizarea lor geografică. Iată cîteva motive. Pelerinajele sînt centre de putere religioasă (spirituală) în care rîuri de oameni, prezenţi în flux constant, cheltuiesc sume de bani şi dispun de timp, nu întotdeauna unul ritual, timp pe care-l pot investi dezinteresat. Pasiunea, emoţia, entuziasmul sînt deja prezente la apel în orice pelerinaj, masele sînt pregătite pentru a primi mesaje cu încărcătură sacră sau patriotică. Iar Sacrul, cu majusculă, a făcut parte mereu din structura intimă a oricărei puteri seculare. Chiar şi pelerinajele cele mai „religioase“ cu putinţă, de la Medjugorje la

-urile din Egipt, se înscriu în jocul de putere şi influenţă al puterilor locale, regionale, naţionale şi uneori chiar transnaţionale. Ele aduc împreună diverse forme de birocraţie, reguli, partide, personalităţi locale, care nu ezită să folosească în scop personal o parte din repertoriul religios şi istoric deja constitut.

Una dintre cele mai întîlnite intruziuni ale politicului în pelerinaje este sprijinirea infrastructurii, a construcţiei facilităţilor unui loc de pelerinaj (adăpost, hrană) cu forţe de ordine. În sens negativ, a existat mereu un potenţial subversiv al pelerinajelor, deoarece există în orice moment pericolul posibil al producerii unor îmbulzeli sau accidente în rîndul mulţimii, care va dăuna imaginii de ansamblu a Puterii.  Utilizarea forţei fizice în cadrul perimetrului pelerinajelor (Jandarmerie, Poliţie, Poliţie Locală) arată deci legătura dintre putere şi religie în pelerinaje. Iar în cazul specific al pelerinajelor din România, celebra şi atît de subtila „simfonie bizantină“ a raportului Biserică-Stat trece prin braţul vînjos al jandarmilor care păstrează ordinea. Nu este o glumă sau o ironie afirmaţia anterioară. Dintotdeauna forţa fizică a fost braţul secular al legii, o introducere fără mediator în inima sacrului, ale cărui coordonate sînt Forţa şi Permanenţa. Sacrul însuşi face parte din structura Puterii. A oricărei puteri seculare, declinat în diferite forme de manifestare. Pelerinii înşişi, prin numărul, diversitatea, originea lor atît de diversă, totul pe fondul ameninţării mondiale a atentatelor şi terorismului, sînt şi motiv de îngrijorare politică, nu doar o resursă. O masă atît de mare de oameni, ce poate deborda oricînd pe străzile unui oraş ca Iaşi sau Bucureşti, ca urmare a unui incident neprevăzut, constituie, repet, un serios motiv de teamă. Dar cum să efectuezi controlul acestora, fără a înăbuşi spontaneitatea şi fantezia religiei populare, cea care animă un pelerinaj? 

O altă formă relativ recentă de intruziune discretă, dar tenace, a politicului în pelerinaje o reprezintă practicile unor administraţii locale de a finanţa, parţial sau integral, costurile deplasării la locul de pelerinaj – ceea ce eu aş numi „autobuzele pelerino-electorale“ – sau a suporta o parte din costurile, destul de ridicate în continuare, ale deplasării la locurile sfinte. Chiar dacă nu putem afirma că este vorba de o practică generalizată, ci mai degrabă de un climat de improvizaţie, ea utilizează, de fapt, potenţialul popular de simpatie al pelerinajelor. Se doreşte îmbunătăţirea imaginii organizatorilor spaţiului public, ideea că sînt „buni creştini“ şi filantropi, două trăsături atît de valorizante în Orient. Nu este o practică specifică doar pentru noi. Sponsorizarea deplăsărilor la Mecca

este monedă curentă în islamul contemporan, costurile fiind suportate de oameni politici şi de afaceri. Sponsorizări agresive sînt raportate chiar la locul pelerinajului, cel mai adesea colaborări între oameni de afaceri locali şi mari companii transnaţionale din domeniul agro-alimentar. 

Demnitarii, oamenii politici de nivel înalt, dregătorii au fost mereu prezenţi de-a lungul timpului la marile hramuri şi sărbători. În descrierea pe care o face „sărbătorii de mare slavă întru cinstirea Sfintei noastre maica Parascheva“, din perioada domniei

lui Vodă Gheorghe Duca (1679), Mihail Sadoveanu construieşte o tipologie pelerină („monahi, răzeşi, mojici, babe descîntătoare, slăbănogi de toate felurile“), care se încheie cu prezenţa lui Vodă, a curţii sale şi a „cinstiţilor boieri şi jupînese cu coconii şi duducile lor, cu feţe luminoase şi straie scumpe“. Cercetătoarea Violeta Barbu notează faptul că foarte mulţi cronicari străini în trecere prin principatele româneşti în veacurile XVII-XIX au lăsat „note pitoreşti“ despre acest tip de evenimente, iar „istoria recentă nu a pregetat să descopere bogăţia semantică a acestui spectacol public, în care Biserica şi Domnia sînt indisolubil legate pentru a se legitima reciproc“. 

Dincolo de istorie şi de transmiterea „memoriei lungi“ a pelerinajului, inclusiv prin fidelitatea pe care clasele conducătoare i-au arătat-o, rămîne în continuare problema ambivalenţei politicului în pelerinaj, a efectelor asupra corpului social în ansamblu, dublate de persistenţa şi reminiscenţele „simfoniei bizantine“. Pelerinajul este un instrument eficace de construire şi de identificare cu naţiunea şi moştenirea sa, atît pentru Biserică, cît şi pentru clasa politică – a se vedea în acest sens prezenţa lui Emil Constantinescu la Iaşi înainte alegerilor prezidenţiale din 1996 sau a lui Victor Ponta în 2014. Episodul reprezintă un simbol al valorificării geografiei identitare şi al simbolismului istoric şi social. Sfînta Paraschiva „continuă să fie solicitată şi astăzi pentru a învesti

ai comunităţii, un adevărat depozit simbolic de prestigiu pentru comunitate“, după cum remarcă Anca Manolescu. În alte spaţii geografice, dar tot de extracţie ortodoxă (ne referim aici la Grecia), prezenţa masivă a oamenilor politici la hramuri, sărbători religioase etc. este percepută de pelerinii înşişi într-o manieră contradictorie: fie ca semn de omniprezenţă a statului, care nu ezită să „confişte“ în folosul său toate simbolurile locale sau naţionale, fie ca pe un semn de impregnare (împărtăşire, acceptare tacită) a reprezentanţilor Puterii de către valorile societăţii tradiţionale, apropierea de „talpa ţării“, cum am spune pe româneşte. De ce să nu acceptăm deci şi faptul că oamenii politici (o parte) au valori „tradiţionale“, furnizate de matricea culturală şi spirituală a locului din care provin? Poate că unii dintre ei sînt sinceri în expunerea publică a credinţei şi practicii lor religioase, iar Biserica nu le poate refuza alegerea. 

Cum va evolua în viitor prezenţa politicului în spaţiul public şi religios al pelerinajelor? Dincolo de obţinerea de capital şi beneficii electorale, utilizarea simbolurilor naţionale, pelerinajele şi „pelerinii“ politici sînt o tentativă timidă de vindecare a corpului social, la nivel local cel puţin. Societăţile europene, pe măsură ce evoluează şi se modernizează, devin din ce în ce mai fragile la nivelul identificării colective. Vorbim din ce în ce mai puţin despre noi, despre felul nostru de a fi împreună. Ritualitatea specifică a pelerinajelor („ritualomania“, în termenii sociologului francez Danièle Hervieu-Léger) participă la invocarea imaginară a rădăcinilor întregului corp social, ale „noastre“ şi ale „lor“. Bogăţia patrimoniului simbolic al pelerinajelor constituie un stoc de resurse pentru politic, o staţie de reîncărcare a energiilor comune, naţionale, parte a faptului că Ortodoxia a recucerit treptat întreg spaţiul public după 1990, afirmă cercetătoarea Iuliana Conovici. 

Ar fi încă multe de spus despre acest subiect, atît de promiţător pentru o teologie şi o antropologie a politicului. Rămîn o serie de întrebări deschise, la care nu pot răspunde pentru moment; este o datorie de a le aşterne pe hîrtie, ca temă de reflecţie şi provocare: cînd şi cum se transformă omul politic în pelerin? Cu ce frecvenţă merg oamenii politici în pelerinaje? Putem trasa o geografie a locurilor de pelerinaj preferate de aceştia? Există o motivaţie geopolitică în practica „moaştelor invitate“ (Grecia, Rusia, Ucraina)? Cum s-ar interpreta alegerea, cine o face? Cum reflectă mass-media din România prezenţa politicului în pelerinaj? Care este impactul asupra votului în sine? Acestea şi multe altele îşi aşteaptă răspunsul, reflex al unei fascinante teme de studiu asupra politicului în societatea contemporană postcomunistă.  

Nevoia de miracol. Fenomenul pelerinajului în România contemporană,

Mirel Bănică este inginer diplomat dr. şi cercetător în domeniul sociologiei religiei. 

Foto: V. Dorolţi

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.