Ateii şi ateismul. Gînduri despre circumstanţe atenuante

Publicat în Dilema Veche nr. 682 din 16-22 martie 2017
Ateii şi ateismul  Gînduri despre circumstanţe atenuante jpeg

Mărturisesc deschis, de la bun început, că atunci cînd am primit invitaţia de a scrie în acest număr tematic destul de special al revistei Dilema veche, am fost destul de „speriat“, dar şi foarte onorat. Într-o ţară ca România, unde apartenenţa la o confesiune religioasă este adesea o virtute şi o obligaţie, nu un mod de viaţă, a vorbi despre cei care nu „cred“ (pentru că ei nu pot sau nu doresc acest lucru) este o adevărată necesitate. Am dorit să scriu un text frumos, curat, încheiat „la toţi nasturii“, după cum se spune. Din păcate, nu am reuşit. Ambiţia mea de a face un fel de „sociologie a ateismului“ a eşuat. Au rămas doar frînturi pe care aş fi vrut să le folosesc la construcţia finală. Am ales să le prezint ca atare. La final, vă rog pe dumneavoastră să legaţi totul împreună. Dacă va fi cu putinţă.

Cei care au scris despre ateism, „specialiștii în domeniu“, au remarcat un lucru destul de straniu la prima vedere: termenul „ateism“ nu include nici un verb sau formă verbală derivată. Nu putem spune „a ateiza“, „ateizare“ sau „ateizată“. Doar substantive şi adjective: „educaţia ateistă a tinerilor utecişti“, dacă vă mai aduce aminte… Oare de ce?

Ateii, cei care-și asumă condiția de ateu ca atare, nu sînt văzuți cu ochi buni nicăieri, ei fiind „discriminați“ (evident, nu legal) inclusiv în țări laice, cu lungă tradiție democratică. Sînt acceptați tacit, dar nu mai mult, chiar dacă e vorba de societăți intens secularizate. Țin minte, ca și cum ar fi fost ieri, cît de mult m-a marcat inscripția mare, trasă cu vopsea neagră, pe unul dintre zidurile Universității din Geneva, Dieu est mort! Era vorba de unul dintre zecile, poate sutele de graffiti-uri amplasate acolo, dar sărea imediat în ochi, nu știu de ce; așa cum nu știu, iarăși, cum de a dispărut destul de repede, acoperit de o mare pată de vopsea albă, într-o noapte neagră.

Și pentru că tot veni vorba de Geneva, în acest oraș se află amplasat faimosul CERN, Acceleratorul European de Particule, mîndrie tehnică a Europei și a lumii întregi, vîrf de lance al descifrării Creației, cu sau fără Dumnezeu. Un adevărat orășel științific și universitar, unde sute de cercetători încearcă să piseze atomul ca pe miezul de nucă, în disperata încercare de a afla ce a fost mai întîi: oul sau găina? Lăsînd gluma la o parte (de fapt, nu prea se poate glumi cu așa ceva), putem spune că nu este de mirare că, în presa elvețiană, locală și națională, sînt publicate aproape săptămînal articole dedicate acestei instituții de elită. Cu toate că au pretenția de a fi „articole de popularizare științifică“ (și chiar sînt), conținutul lor rămîne adesea greu de urmărit, impregnat cum este de termeni extrem de tehnici, teorii hiperspecializate etc.

Ceea ce m-a marcat în timpul lecturii este faptul că toată această mare masă de fizicieni, atomiști, astrofizicieni și încă ce vor mai fi ei acolo respectă și recunosc „semnătura lui Dumnezeu“, imbricată între bosoni, electroni şi alte nanoparticule… Ca și cum Acesta ar acționa prin căi subtile, ascunse minții omenești și nu întotdeauna accesibile cunoașterii științifice. Parcă ar fi vorba de „isihaști“ ai laboratoarelor. La polul opus, o altă atitudine se întîlnește în științele socio-umane, acolo unde se produc atei pe bandă rulantă. Nu știu de ce, dar așa simt, așa cred, aşa am văzut prin diverse colocvii şi seminarii internaţionale, unde simplul fapt de a-ţi declara apartenenţa religioasă era echivalentul unui grav derapaj şi aducea imediat oprobriul participanţilor.

Nu există o „teorie a ateismului“ universal valabilă, așa cum nu se află nici un „ateu universal“. Ateismul se declină în numeroase variante și culori, depinde de istoria și religia unei țări sau regiuni, de condițiile sociale sau economice. O afirmație strict personală: eu nu am cunoscut pînă acum atei declarați ca atare în România. Și nici atei bulgari, ucraineni, ruși sau de altă extracție „ortodoxă“ în peregrinările mele profesionale sau academice. Nu afirm că aceștia nu ar exista, departe de mine acest gînd, dar sînt convins că Ortodoxia, cu puterea ei „maternă, protectoare“ necunoscută încă pe deplin (vezi Julia Kristeva), produce o mai mică oaste de atei decît alte confesiuni creștine. Oare de ce? Orice răspuns pe care aș căuta să-l avansez aici ar fi unul pur speculativ, întrebarea rămîne și mă chinuie de multă vreme, vă mărturisesc.

Cititorii mai tineri, născuți după 1989 (iertați tonul sfătos, timpul trage uneori bariere între noi), ar trebui să știe că orice regim totalitar, indiferent de culoarea sa politică, consideră ca subversivă orice credință sau autoritate superioară celei a Partidului-Stat. Propria sa ideologie, care nu este însă niciodată recunoscută sau calificată drept religie, ține loc de „religie civilă“ – gîndiți-vă (sau uitați-vă pe YouTube) la serbările numite „Cîntarea României“ – adevărate liturghii profane, laice. Practicile religioase sînt văzute ca incomode sau deviante și sînt fie interzise total, fie tolerate în diferite grade. În anii 1980, anii copilăriei și adolescenței mele, ateismul științific încă făcea parte integrantă din discursul educațional de toate gradele. În general, nu-i prea dădeam atenție, dar nici nu aveam la dispoziţie alte forme de cunoaștere alternativă, religioasă. Dar îmi amintesc orele de biologie din liceu dedicate evoluționismului și planșele uriașe, colorate, ce ilustrau trecerea de la hominide la Homo Sapiens. Atunci, ca și acum, eram surprins de eleganța teoriei lui Darwin, principiile selecției naturale îmi păreau perfect posibile, verificabile în natură. Nu aveam cum să nu încerc subtilul fior, tentația ateismului.

Dacă aș lua un reportofon și aș începe mîine să realizez o mică anchetă de teren în România, cu o singură întrebare: „Ce reprezintă pentru dvs. un ateu?“, sînt absolut convins că cea mai mare parte dintre răspunsuri ar arăta în felul următor: „Este cel care luptă împotriva predării religiei în școală!“ Sau „Luptă pentru căsătoriile între homosexuali pentru că nu are credință în Dumnezeu și în neamul nostru românesc.“ Exagerez puțin, dar nu sînt departe de opinia lambda. La noi, prea adesea se face confuzie între „atei“ și cei care critică (uneori interesat, din considerente financiare sau de altă natură) Biserica (Bisericile) ca instituție. Un ateu nu neagă faptul că niște tradiții religioase pot fi purtătoare de valori autentice, nici că ele pot trece în moștenirea comună, structurantă, a unei națiuni. Ceea ce neagă un ateu este că nu putem accepta à la lettre toate judecățile și reprezentările realității care dovedesc credința prin simpla existență afirmativă a lui Dumnezeu. Sau, așa cum afirma un ateu francez militant, „putem suspenda o judecată religioasă de valoare, dar cel care-și întrerupe gîndirea liberă își pierde și capacitatea de a crede“. Nu știu de ce, pentru unul ca mine, aici se simte, se aude în fundal faimoasa afirmație „Cred, Doamne, ajută necredinței mele!“.

O altă întrebare care nu-mi dă pace este următoarea: poți fi ateu într-o societate tradițională? A devenit aproape un loc comun și o banalitate să vorbești de „creștinismul cosmic“ al bunului și blîndului țăran român de altădată (la cel de acum nu vreau să mă gîndesc, așezat comod cu pet-ul de bere ieftină şi telecomanda în mînă la TV etc.), în armonie cu natura, gospodăria, animalele etc. Dincolo de religiozități populare declinate în diverse variante, despre legătura dintre lumea divină și cea umană prin obiectele cotidianului, oare cum se manifesta lipsa lor de credință, negarea absolută, atunci? Atunci ca și acum, ateii nu sînt împotriva lui Dumnezeu, ci fără Dumnezeu. Expresia „fără Dumnezeu“ este însă profund negativă în limba română, peiorativă în toate proverbele şi expresiile populare. Punct și de la capăt.

Final. Am cunoscut un singur ateu declarat, asumat plenar, conștient – cum să-l caracterizez, oare? În Elveția, român emigrat, de origine evreiască. A ales să plece „voluntar“ dintre noi atunci cînd a îmbătrînit, era la pat, suferea și… nu mai putea citi. Pur și simplu, nu credea în existența lui Dumnezeu, după ce-l căutase îndelung, inclusiv sondînd profunzimea sufletului omenesc (fusese psihanalist). Mă intriga (și mă supăra atunci) faptul că nu credea în dragoste, că Dumnezeu este iubire. Singura, unica lui certitudine era moartea și faptul că nimeni pe lumea aceasta nu ne împiedică să murim. Cu toate acestea, a fost omul cel mai atent, cel mai plin de dragoste pentru aproapele său pe care l am întîlnit, atît de natural și de simplu îi ajuta pe cei din jurul său. Poate că fiecare dintre noi ar trebui să avem șansa ca, măcar o dată în viață, să întîlnim un ateu. Unul adevărat, care să ne vindece de ipocrizie și să ne ajute să găsim răspunsul la întrebări care ne depășesc. Pentru că ei au curajul să le adreseze şi în numele nostru. Sînt convins că în complicata, nebănuita și ascunsa alchimie a salvării sufletelor noastre, Dumnezeu le acordă ateilor circumstanțe atenuante. Credinţa are nevoie de atei, aşa cum ateii au nevoie de credinţă. 

Mirel Bănică este cercetător științific la Institutul de Istorie a Religiilor al Academiei Române.

Foto: M. Pleşu

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Parteneri

Banner Cornelia Catanga
Cine îi gătește lui Aurel Pădureanu, după decesul Corneliei Catanga? Nepoata e copia la indigo a solistei, te cutremuri când o vezi! FOTO
Aurel Pădureanu, ajutat de fosta soție, după decesul Corneliei Catanga: „Ea îmi gătește!”
AfD jpg
Frisoane suveraniste în Germania. Extrema dreaptă pune sub semnul întrebării apartenența la NATO. „Rusia a câștigat acest război”
Co-liderul partidului de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD), Tino Chrupalla, a declarat că Germania va trebui să-şi reconsidere apartenenţa la NATO dacă Alianţa, dominată de SUA.
grupare specializată în traficul de droguri, destructurată la Cluj Foto DIICOT jpg
Grupare specializată în traficul de droguri, destructurată în Cluj. Captura impresionantă făcută de oamenii legii
O grupare specializată în traficul de droguri a fost destructurată de polițiști și procurori. Șase persoane au fost arestate preventiv. În urma perchezițiilor efectuate pe raza județului Cluj a fost identificată o cantitate mare de droguri.
tinte ale rusiei jpg
Unde vor ataca rușii dacă va începe un nou război mondial: Zonele vulnerabile din Europa
Pe fondul războiului din Ucraina, liderii europeni și experții în securitate avertizează că ambițiile agresive ale Rusiei ar putea viza alte regiuni vulnerabile din Europa.
subteran netflix anna ularu florin piers ic photo vlad coplea jpeg
Netflix a lansat trailerul pentru „Subteran“, primul serial original românesc al platformei. Când va avea loc premiera
Netflix anunţă detalii despre primul serial românesc pe care platforma îl are în producţie. Serialul "Subteran" îi are în distribuţie pe Irina Artenii, Cosmin Teodor Pană şi Cezar Grumăzescu, alături de protagoniştii Ana Ularu şi Florin Piersic Jr.
gabriel liiceanu foto inquam photos bogdan ioan buda
Gabriel Liiceanu, despre Călin Georgescu: „Disprețul meu și stupefacția mea în fața acestui personaj sunt fără limită”
Filozoful și scriitorul Gabriel Liiceanu a spus că scorul neașteptat obținut de Călin Georgescu, fostul candidat independent la alegerile prezidențiale, se explică printr-o criză a clasei politice, fiind cauzat de disprețul alegătorilor față de politicieni.
profimedia 0944446880 jpg
Liderul rebelilor sirieni: Israelul „nu mai are scuze” să bombardeze Siria. Ce spune despre Rusia și Iran
Ahmad al-Sharaa, liderul grupului rebel islamist Hayat Tahrir al-Sham (HTS), care a condus ofensiva ce a dus la răsturnarea regimului Bashar al-Assad, a comentat pentru prima dată sâmbătă bombardamentele Israelul asupra siturilor militare siriene de la preluarea controlului asupra țării.
electric castle
Electric Castle a anunțat primul val de artiști pentru ediția din 2025. Justin Timberlake și Shaggy sunt cap de afiș
Cinci zile, sute de experiențe muzicale unice: Electric Castle anunță primul val de artiști confirmați pentru 2025. Justin Timberlake, Queens of The Stone Age, Justice, Bicep, Shaggy și Netsky b2b NGHTMRE deschid afișul festivalului.
FOTO botoseanul.ro
Două fete de 3 și 8 ani au ajuns în stare gravă la spital după ce au fost arse într-o explozie
Două fetițe în vârstă de 3 și 8 ani, din comuna Hilișeu Horia, Botoșani, au fost grav rănite după ce o explozie a avut loc în casa în care se aflau. Minorele au fost transportate la spital.