Dansul ce calmează durerea

Publicat în Dilema Veche nr. 237 din 28 Aug 2008
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Interculturalitate. Utilizăm cuvîntul acesta de atît de multe ori în viaţa curentă, în mass-media şi în diverse articole oficiale comandate de sus, de la Bruxelles, încît l-am golit complet de sensul lui iniţial. Aici, în Căminul-spital pentru vîrstnici "Dr. Carl Wolff" din Sibiu, interculturalitatea este plină de sens, fiind la ea acasă, şi nu este doar o vorbă în vînt. Căminul "Dr. Carl Wolff" este chiar imaginea Ardealului. Se vorbesc în mod curent trei limbi: română, germană, maghiară. Medicul ce se îngrijeşte de pensionarii căminului, mare amator de pipă şi de tutun bun, se adresează fiecăruia în parte în limba lui maternă, vorbind perfect toate cele trei limbi. Personalul auxiliar este recrutat la rîndul său dintre români, maghiari, saşi. Capela căminului reflectă poate cel mai bine acest état des choses, prin ecumenismul real, uman practicat aici. Preoţii ţin pe rînd slujbe pentru fiecare confesiune reprezentată în acest cămin. Două lucruri m-au impresionat foarte mult în această capelă: crucifixul medieval recuperat dintr-o biserică săsească şi unul dintre pereţii laterali ai capelei, unde erau lipite pe perete patru calendare bisericeşti, patru imagini ale principalelor confesiuni ardelene, în ordine alfabetică: catolic, evanghelic, ortodox, reformat. Dacă priveşti tabelul conţinînd numele, numărul de telefon şi de cameră al pensionarilor, ai în faţă o adevărată radiografie etnică a locurilor. Istoria căminului. Anii ’90 şi eliberarea de comunism au adus cu sine noi întrebări cu privire la viitorul comunităţii germane din Ardeal. Ministerul de Interne al Germaniei Federale i-a întrebat pe reprezentaţii comunităţii cum văd ei viitorul acesteia, cum se vor ocupa de bătrînii bolnavi şi singuri în condiţiile şocului migrator ce a distrus formele tradiţionale de întrajutorare ale saşilor. Începutul comunismului agresiv şi anii ’50 au marcat la rîndul lor existenţa căminelor-spital şi a altor instituţii ale Bisericii Evanghelice, cum ar fi Nachbarschaften (vecinătăţile), care se îngrijeau de bătrîni la domiciliu. "Efectiv, în anii ’90 nu am putut prevedea viteza cu care se vor schimba lucrurile" - îmi spune directoarea căminului, doamna Ortrun Rhein. Asociaţia "Diakonisches Werk" a Bisericii Evanghelice C.A. din România a fost înfiinţată în anul 1991, iar sub patronajul ei a început construcţia Căminului-spital "Dr. Carl Wolff", într-un stil arhitectonic ce duce cu gîndul la cetăţile săseşti de odinioră. În anul 1994, căminul a fost dat efectiv în folosinţă, construcţia şi dotarea fiind finanţate de către Ministerul de Interne al Germaniei. Banii primiţi de la statul român în momentul de faţă sînt foarte puţini: 89 de lei pe lună pentru fiecare bătrîn ce-şi găseşte găzduire aici. Tot dna directoare Rhein îmi spune că armonia ce domneşte acum în cămin nu exista la început, spiritul de toleranţă interculturală s-a creat treptat, în timp. Cum s-a format această armonie, acest respect faţă de celălalt care fac ca locurile disponibile să fie rîvnite cu mult timp în avans? "Simplu - îmi spune dna Rhein - trăind împreună au învăţat că nu trebuie să se separe unul de celălalt." Traiul într-un cămin de bătrîni lasă loc şi pentru traume şi amintiri nostalgice, dar şi pentru o anumită viziune "liniştită" a viitorului, atunci cînd pensionarii acceptă ideea că sînt supravegheaţi de un personal competent. Camerele de oaspeţi şi turismul. La mansarda de la etajul trei, Căminul "Dr. Carl Wolff" are în dotare cîteva camere de oaspeţi. Am locuit timp de trei zile într-una dintre ele. Ideea, simplă şi eficientă ca toate ideile nemţeşti, provine din proiectul iniţial. Bătrînii găzduţi aici au familii în Germania care vin în vizită. Unde vor locui aceştia? Bine ar fi să locuiască în cămin, împreună. Apoi au venit (şi revenit!) turişti, români şi occidentali, care au început să se intereseze şi să se ocupe de bătrîni. "Sibiu, capitală culturală europeană" a ajutat mult din acest punct de vedere, dar - îmi mărturiseşte dna Rhein - faptul că unele ghiduri turistice celebre ale momentului laudă condiţiile de cazare din "Dr. Carl Wolff" "ne place şi nu ne place". Nu cer mai multe amănunte, cam bănuiesc despre ce este vorba. În plus, mai aflu că egalitatea spartană ce domneşte aici nu e pe placul tuturor. Locatarii. Cîţi sînt dificili, apropiaţi de imaginea bătrînului "insuportabil", stereotipul la care ne gîndim adesea? Dna Rhein: cam 10%, poate mai puţini. Aflu că cei mai dificili sînt cei care "nu au avut şansa să treacă o mai lungă perioadă de timp neîndreptăţiţi (subl. mea) prin viaţă". Sau cei care au fost o viaţă întreagă dificili prin natura lor interioară. Cine sînt bătrînii simpatici? Cei care acceptă bătrîneţea ca o vîrstă a omului şi nu fac o tragedie din aceasta. Diferenţa de studii se vede şi ea: oamenii de extracţie socială simplă şi în special ţăranii îşi găsesc mai uşor locul în comunitatea căminului decît cei cu studii superioare. "Intelectualii, cum ajung aici, cum încearcă să facă reguli", îmi spune surîzînd dna Rhein. Emoţie şi veselie finală. Doamna de 95 de ani venea în fiecare zi să ceară "sfaturi de viaţă" direcţiunii, după care nu uita să le spună tinerilor din jur, "sînteţi tineri, ieşiţi acum, distraţi-vă acum, bucuraţi-vă acum de viaţa aceasta trecătoare". Bătrînele săsoaice de 85 de ani pe care le-am intervievat în cadrul unui proiect european de constituire a unor arhive sonore ale Gulagului din fosta URSS povesteau cu demnitate munca lor la minele din Donbas sau viaţa de cîine pe care au dus-o ani de zile, dar plîngeau atunci cînd îşi aminteau cum copiii ruşi aruncau cu balegă de cal şi bolovani în coloana ce-i ducea la muncă strigînd: "Nemţii! Fascistî!". Iar după aceea îmi spuneau cu vocea tremurîndă: "ce vină am avut noi? Noi locuiam în Ardeal, ne lucram pămîntul...". Moment vesel, dar de o veselie ce la prima vedere pare macabră - după cum spune dna Rhein - carnavalul organizat înaintea postului Paştelui, Fasching, moştenire a tradiţei catolice central-europene. Confecţionarea măştilor şi a costumelor de carnaval marchează prin febrilitatea sa viaţa căminului. Aflu că pensionarii nu se mai plîng de dureri două săptămîni înainte şi după acest eveniment. Sînt fericiţi. Există şi o zi a porţilor deschise, în septembrie, iar atunci se organizează şi un bal. Formaţia cîntă mai ales în limba germană Lilly Marlen, Ganz in Weiss. Veselia finală, dar cu atît mai preţioasă.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.