Paris, garaj apocaliptic, de ce te iubim?

Publicat în Dilema Veche nr. 312 din 4-10 februarie 2010
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

RER B, legătura aeroport Ch. de Gaulle – Gare de Nord

Personaje. African originar din Benin, mic, îmbrăcat complet în plastic, parcă ar fi ieşit direct din angroul „Europa“. Călătorului îi şade bine cu drumul, iar valizei de avion, cu buzunarul celui care o posedă. Omul nostru are valize ieftine, uzate de atîta întrebuinţare. Dar mai presus de toate, i se citeşte în ochi sfînta frică a provincialului ajuns într-un oraş mare, necunoscut, devorator. Vizitează un grand frère, bolnav, internat la spitalul Hotel Dieu, plasat undeva în inima inimii Parisului, lîngă catedrala Notre Dame. Întreabă însă firesc unde se găseşte catedrala, cum ar întreba un locuitor al oraşului Făurei unde se găseşte Foişorul de Foc, odată ajuns la Bucureşti. Intervine personajul doi. African şi el, stabilit de 15 ani în Franţa. Bănuiesc că lucreză ca auxiliar, bagajist, agent de securitate, în cadrul aeroportului. Sacou englezesc tocit de atîta scaun de metrou, cravată, servietă din piele. Una dintre slujbele solicitante şi prost plătite, rezervate de obicei imigranţilor. Obosită servietă, dar un detaliu care-i dă prestanţă, pare un bancher scăpătat, condamnat la transportul public. Africanii din Occident practică o anumită formă de frăţie sinceră, indiferent din ce parte a continentului provin. După ce spune că este originar din Congo, dar cu rădăcini angoleze, se oferă să-l ajute pe micul beninois cu un sfat, un telefon mobil, cu orice.

Roaming-ul este, evident, un vis frumos pentru un african sărac aterizat la Paris. Congolezul îi oferă graţios telefonul său mobil. Micul negru reuşeşte să vorbescă cu grand frère care-l aşteaptă nerăbdător la spital. Pe geam defilează în viteză cartierele mizere ale nordului oraşului, acolo unde capacele de canalizare stradală zboară de la înălţimea etajului zece către maşinile de poliţie şi tinerii imigranţi doinesc în rapuri diverse nenorocirea de a se fi născut în Franţa. După ce grand frère este contactat, discuţia începe să curgă firesc între noi trei.

 Parcă ne ştiam de cînd lumea. Aflu cum se vede criza de la Cotonou. Nu se sperie băştinaşul de acolo prea tare. „Cînd priveşti de jos, furnicile par mai mari“ – rosteşte micul african pe umbra unui surîs înţelept. Apoi facem politică, rememorăm relaţia apropiată dintre Mobutu şi Ceauşescu. Sînt întrebat dacă românii îl regretă pe Cîrmaci. Nu ştiu ce să răspund. Discutăm apoi despre corupţie, dictatori şi nostalgie. Despre memoria scurtă a popoarelor. Eu cobor primul, africanul lucrător la aeroport oferindu-se să-l conducă pe petit frère la spital. Cu zîmbetul pe buze o face, cu bunătate netrucată, ieşită din inimă. Ne despărţim fraţi. Ştiu că nu ne vom mai revedea niciodată, dar am retrăit timp de 40 de minute ceea ce ştiam deja din timpul studenţiei: te simţi mai apropiat sufleteşte de un negru din Cotonou decît de un finlandez din Helsinki. Nu se poate explica şi nici măcar nu am intenţia să o fac.

Les petits hotels de charme

Doar Parisul deţine secretul acestora. Ascunse, cu grădini interioare abia bănuite, posedînd un ceva greu de definit, un fel de marcă intimă. Nu sînt locuri luxoase, unele dintre ele sînt chiar supraevalutate ca preţ, dar clientul plăteşte pentru a se simţi... ca la Paris. Eliade, Cioran au trăit şi creat în astfel de locuri speciale. Frugalitatea existenţei, sentimentul că sîntem doar pasageri. Pelerini prin Paris, pelerini prin viaţă. Descriere sumară a locurilor. Scările scîrţîie obligatoriu pentru că lemnul este uscat de timp, stors de paşii călătorilor. Cîntă melodia locului. Cabina liftului este strîmtă, incomodă, vopsită în marea majoritate a cazurilor în „culori suferitoare“, verde cazon, albastru jandarm, kaki infanterie. Camerele sînt mobilate sumar, au obligatoriu tapet cu flori, reproduceri ieftine după tablouri celebre şi o masă care parcă cere scrisul, lectura sau, din contră, aşteaptă sticla de vin, bagheta, brînza Roquefort şi salamul uscat de Lyon, pentru o mică agapă intimă între amanţi. Atmosferă convivială la intrare, există un zîmbet bun pentru fiecare client. Atenţie, nu este vorba de un zîmbet automat, parizianul care lucrează în branşă fiind de regulă unul extrem de exigent în materie de relaţii interumane. Un zîmbet pe care trebuie să-l meriţi, zîmbet ce nu se obţine prea uşor. Iar cine a frecventat, de exemplu, un restaurant parizian ştie ce spun. Din fericire, acest gen de hotel nu este frecventat de mitocanii cu bani din Europa de Est sau de aiurea. Se poate respira liber, romantic. Pe măsuţa din holul ornat cu statuete din bronz, sînt aruncate neglijent reviste people de lux, gen Paris-Match. Nu ştiu dacă acest tip de hotel, inclasabil, face parte din marea maşină de turism a capitalei sau sînt, pur şi simplu, forme de rezistenţă în faţa tăvălugului turismului de masă.

Le Jardin de Luxembourg, ora 8,00 dimineaţa

Jogging. Grădina-muzeu, la această oră la care abia răsare încet soarele, este plină de lăcuste gigantice, alergînd singure sau în grup. Unde-s trei, pofta de fugă sporeşte, aş putea spune. Joggerii lasă în urmă un miros special, amestec de detergent, deodorant şi transpiraţie distilată. Transpiraţie de lux, dacă-mi este permisă această expresie. Doi jandarmi cu chipiu supradimensionat păzesc fără chef clădirea Senatului, aflată în apropiere. Se citeşte pe faţa lor scurgerea greoaie a timpului, aparatele de emisie-recepţie hîrîie fără rost în ceasurile tari ale zilei ce va să înceapă. Grădinarii, îmbrăcaţi complet în verde crud, strîng frunze moarte în saci mari de iută şi le aruncă apoi cu gesturi exacte într-un aparat de compactat deşeuri. Sînt scuipate după cîteva secunde sub forma unor baloturi mari, pătrate, seamănă cu cele de tutun de mestecat. Şcolari tinuţi de mînă de bunici sau bone, tineri liceeni merg grăbit şi preocupat de-a lungul aleilor. Cum este oare să fii licean la Paris şi să străbaţi în fiecare zi Le Jardin de Luxembourg? Trec liceenii, pasul lor apăsat de micile mizerii ale începutului de zi şi de viaţă îi duce pe lîngă terenurile de tenis din Grădină. Într-unul dintre ele, doi domni serioşi şi cu chelie (chelia aduce seriozitatea sau viceversa?), gen înalt funcţionar sau şef de întreprindere, joacă un mic tenis matinal. Il ne faut pas frapper la balle, il faut la débarrasser – spune unul dintre ei. Nu traduc, oricum este imposibil de tradus imaginea şi atitudinea celor doi, în lumina gri a dimineţii. Bazinul din centrul Grădinii, locul central al acesteia, acolo unde Cioran îşi trata insomnia şi ranchiuna împotriva faptului de a se fi născut, este pustiu la această oră imposibilă. Raţele, locatarele cele mai fidele ale zonei, ciugulesc fire de iarbă din brazdele de flori proaspăt plantate. La fel ca nişte vulgare raţe de ţară, în halta CFR Deduleşti gară. În centrul luciului de apă, se găseşte un cub ciudat, space, ceva între veioză de la magazinul Ikea şi operă de la Centrul de artă modernă „Pompidou“, aflat nu prea departe. Un fel de cutie suflată cu pene de plastic. Mă uit cu atenţie şi surpriză: este vorba de fapt de casa raţelor, de cotineaţa acestora. Cele mai postmoderne, branché, alintate raţe din lume, cea mai luxoasă cotineaţă din lume. Un clochard-vagabond, om liber (barbă albă imensă, coadă legată la spate, ca un călugăr ortodox, curat îmbrăcat, în spate cu un sac al marinei americane, toată averea sa la purtător, melc de om) le aruncă alintatelor bucăţi de pîine. Fără succes. Pe una dintre statuile de marmură din apropiere, a fost lipit un afiş roşu-sanguin, pe care stă scris La Gauche (majusculă în original) avance aussi sans toi! Un angajat al Grădinii se chinuie să-l detaşeze de soclul statuii, cu ajutorul unui aparat cu presiune şi abur. Fără prea mare succes, lipiciul de stînga utilizat în zonă este foarte rezistent la orice tentativă de curăţare.

Retur. RER B, legătura Gare de Nord – aeroport Ch. de Gaulle

Apar ca un fulger, lasă pe banchetele jegoase fluturaşi de hîrtie în trei culori diferite: roşu, galben şi albastru, culorile steagului naţional al ţării din care provin. Galben pentru franceză, albastru pentru engleză, roşu pentru spaniolă. Toate încep cu propoziţia sînt refugiat. Cum călătorii erau rari la ora prînzului, cei doi tineri (cam 20 de ani, fiecare) lasă puţin munca la o parte şi începem o conversaţie cît se poate de plăcută. De fapt, sînt ţigani originari din Arad, trăiesc în Franţa din 1999. Zece ani deja! Cînd vorbesc despre euro, spun „lei“. Aflu că în zilele bune (citeşte în timpul marilor invazii turistice din perioada verii) produc din cartoane şi pînă la „50 de lei pe zi“. Criza nu se simte prea mult pentru ei, pentru că cei ce „miluiesc“ cel mai mult sînt turiştii americani şi japonezi. Trăiesc în Franţa, dar aceasta nu este ţara lor, le este dor de România, unde nu s-ar întoarce însă cu nici un chip. Asta mi-o spune Fane, cel care a găsit pe podeaua vagonului o brăţară de chihlimbar, de care este foarte mîndru. Speră să-i aducă cît mai mult noroc la „muncă“. Trenul ajunge la aeroport, ne despărţim cordial, mi se urează zbor plăcut etc. În timp ce cobor pe peron, cei doi tineri ţigani se transformă în agenţi de informaţie turistică ad-hoc. Paris, go to Paris, strigă ei cu glas alert în direcţia turiştior derutaţi de pe peron. Ultima imagine pe care o conserv pe retină, în timp ce urcam cu scara rulantă: ajută o tînără americancă să-şi urce bagajele în RER, indicînd o adresă cu degetul, pe hartă.

41580801101 373a7ea5c2 c jpg
Oamenii fac orașele
Paradigmei moderniste de producție a noilor cartiere, Jacobs îi opune observația directă și studiul la firul ierbii, sau la bordura trotuarului, a vieții urbane.
Zizi și neantul jpeg
Roți și vremuri
Trebuia să mănînci nu știu cîți ani numai iaurt și să economisești, să pui bani la CEC ca să-ți poți cumpăra o Dacie.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-Les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (I)
În Aix zilele de vară se mișcă în ritm de melc, par nesfîrșite, exact ca acelea din vacanțele copilăriei.
E cool să postești jpeg
Tastatura sau creionul?
Este un avantaj real acest transfer al informațiilor direct pe dispozitivele elevilor?
p 20 WC jpg
Religiile manevrate de dictatori
Sîntem înconjuraţi de spaţii unde religia e folosită în beneficiul unor regimuri antiliberale: Rusia lui Putin, Turcia lui Erdogan, Ungaria lui Orbán.
Theodor Pallady jpeg
Discretul eroism al moderației
Nu prea cunoaștem opera românilor americani, iar numele care circulă simultan în cele două culturi provin cu precădere din zona umanistică.
p 23 Lea Rasovszky, Bubblegun of Sweet Surrender (Soft War) I  Codre jpg
„Războiul este doar «eu» și nici un pic «tu»” – artiștii și galeriile în timp de război
„Un fel de așteptare epuizantă la capătul căreia sperăm să fie pace.”
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
După ce, cu o săptămînă în urmă, doi lei au încercat zadarnic să evadeze din grădina zoologică din Rădăuți, un șarpe mai norocos a pătruns în Spitalul Orășenesc din Balș.
Zizi și neantul jpeg
Mare, pofte, necuprins
Tocmai ăsta era hazul vacanței: împletirea ciudată de pofte concrete și visări abstracte. Figurau, cu toatele, într-un meniu pestriț și cu pretenții.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Vacanțe de altădată
Nu pot vedea mai multe, însă sînt convinsă că au și bomboane străine sau ciocolată, poate că au și gume cu surprize.
E cool să postești jpeg
S-o fi supărat pe mine?
Ca să nu „supere” această societate, foarte multe femei ajung să fie prizoniere ale unor prejudecăți pe care și le autoinduc, perpetuîndu-le, uitînd de cele mai multe ori de ele însele.
p 20 Sf  Augustin WC jpg
De ce scandalizează creștinismul?
Scandalul creștinismului stă așadar în neverosimilul lui. Însuși Dumnezeu vorbește, dar nu o face ca un stăpîn.
setea de absolut convorbiri cu christian chabanis jpg
Setea de absolut
Atunci cînd am întrevăzut cîteva adevăruri esențiale este dureros să simțim că, în măsura în care vrem să le comunicăm oamenilor, ele capătă limitele noastre, impuritățile noastre, degradîndu-se în funcție de acest aliaj.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
O femeie din București a fost pusă sub control judiciar, fiind bănuită de săvîrșirea infracțiunii de înșelăciune prin vrăjitorie.
Edgar Allan Poe, circa 1849, restored, squared off jpg
Prăbușirea casei Usher
Una dintre cele mai emoționante descrieri de arhitectură din literatura universală este tabloul creionat de Edgar Allan Poe în debutul nuvelei „Prăbușirea casei Usher”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum e să pleci în vacanță bolnav și complet epuizat
N-am mai fost într-o vacanță parțial din cauza pandemiei, însă mai mult din cauza faptului că nu mi-am mai permis o vacanță.
p 20 Ierusalim, Muntele Templului WC jpg
Loc disputat
De curînd, la Ierusalim au izbucnit din nou – dar cînd au încetat? – tensiunile pe esplanada Cupolei Stîncii.
Theodor Pallady jpeg
Scurtă oprire în biblioteca perfectă
Cel mai adesea afli despre autorii de cărți din cărțile altor autori: circulația bibliografică prin notele de subsol asigură ventilația academică din care se compune tradiția intelectuală a oricărei societăți moderne.
Zizi și neantul jpeg
Mare, trenuri și geamantane
Senzația pe care o am călătorind cu trenul nu poate fi înlocuită cu nici o alta: poate și pentru că ești cu atîția oameni în preajmă, într-o lume mobilă, o lume care o reface, în mic, pe cea mare din exterior.
p 24 D  Stanciu jpg
Cu ochii-n 3,14
Numeroasele avertismente de furtună ale RO-Alert de săptămîna trecută, unul emis chiar în timpul spectacolului Rigoletto, de la Opera Națională din București, cînd pe scenă se auzea replica „Furtuna e aproape”, au provocat un val de glume și ironii.
Zizi și neantul jpeg
Veri și obiceiuri
Am mai fost parte a unor vizite ca din Enigma Otiliei în care erai „servit” fix cu așa ceva: dulceață într-un mic castron transparent, una-două lingurițe, cel mai des de cireșe amare, și apă într-un pahar trainic.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Un înger păzitor pentru fiecare – cum recuperăm anii ’90?
Pe vremea cînd lucram la o revistă cu pronunțate tente erotice care se vindea ca pîinea caldă, am cunoscut mai întîi un stripper, apoi un gigolo. Cu care m-am întîlnit pentru a scrie un reportaj.
p 19 WC jpg
Ce valoare mai au simbolurile naționale?
Există în România o serie de simboluri naționale care sînt mai mult sau mai puțin cunoscute, însă cu siguranță extrem de puțin vizibile.
p 20 WC jpg
Adevărul în oglindă
Ghicitura poate fi înțeleasă nu atît ca limită, cît ca o condiție de posibilitate a cunoașterii.

Adevarul.ro

image
Închisoare pe viaţă în Marea Britanie pentru şoferii care produc accidente mortale. În ce condiţii se aplică pedeapsa maximă
Marea Britanie introduce pedeapsa cu închisoarea pe viaţă pentru şoferii care ucid, în cadrul unei ample reforme a justiţiei care a intrat duminică în vigoare, potrivit informaţiilor publicate de BBC.
image
O tânără şi-a dorit o noapte de vis în compania unui „Don Juan”. Idila s-a transformat în coşmar
O tânără care credea că va trăi o noapte de vis alături de un aşa-zis „Don Juan” s-a trezit a doua zi ca dintr-un coşmar. Bărbatul a fost condamnat pentru faptele sale.
image
Imagini din patiseria Paul din mall Promenada închisă de ANPC din cauza mizeriei şi a alimentelor expirate VIDEO
O echipa din Comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor din Municipiul Bucureşti a constatat un mod defectuos în desfăşurarea activităţii Patiseriei/cofetăriei Paul, care oferea spre consum produse care pot pune în pericol viaţa şi sănătatea consumatorilor.

HIstoria.ro

image
100 de ani de show-uri culinare
În primăvara lui 1924 se auzea la radio primul show culinar, a cărui gazdă era Betty Crocker, devenită o emblemă a emisiunilor de acest gen și un idol al gospodinelor de peste Ocean. Puțină lume știa că Betty nu exista cu adevărat, ci era doar o plăsmuire a minților creatoare ale postului de radio.
image
„Uvertura” războiului austro-turc din 1715-1718
Războiul turco-venețiano-austriac dintre anii 1714-1718, cunoscut și drept Războiul Austro-Turc din 1715-1718, sau „Războiul lui Eugeniu de Savoia”, este primul din seria războaielor ruso-austro-turce din secolul XVIII.
image
Capitularea lui Osman Pașa
La 4/16 decembrie 1877, Carol îi scria Elisabetei că otomanii încercaseră pe data de 28 să iasă din Plevna luptând și construind un pod peste râul Vid, în zonă desfășurându-se bătălii cumplite. Carol s-a îndreptat imediat în acea direcție, în timp ce împăratul se dusese în centrul dispozitivului.