⬆
vacanţe în comunism
Călătorii
Am vizitat pînă acum mai mult de 50 de ţări, dar cea mai grozavă dintre călătorii a fost cînd aveam 3 ani şi jumătate, în Rusia. Bineînţeles că poveştile de mai jos sînt frînturi de amintiri de-ale mele, amestecate cu cele ale părinţilor, învelite într-un strat de dorinţe şi vise.
Dropsurile cu mentă
Pînă pe la 13 ani mi-am petrecut bună parte din vacanţele de vară în Brăila, la bunicii din partea mamei. Pentru mine, mersul la bunici nu însemna „la ţară", cum era pentru mulţi dintre cunoscuţi. Bunica şi bunicul locuiau într-un apartament cu două camere, într-un bloc din Vizirul III, din Brăila.
Poveşti personale
În anul de graţie 1989, eram, aş putea spune, o studentă aproape tipică: mergeam la facultate şi mă îndrăgostisem. Pe scurt, aveam un proaspăt partener cu care puteam pleca în vacanţe. Şi pentru că tot mă aflam în această postură privilegiată, m-am decis să încerc, pentru prima dată în viaţă, oferta... sistemului.
Refrene comuniste - vacanţă la mare
O fi fost egalitarismul unul din principiile comunismului, dar el nu se aplica vacanţelor oamenilor muncii. Fiecare categorie avea propriile vacanţe – evident, după cantitatea, calitatea şi importanţa socială a muncii depuse întru edificarea societăţii socialiste multilateral dezvoltate.
Turismul românesc - file din poveste
Turismul românesc este azi... aşa cum este! Multă lume, din păcate, e nemulţumită, şi, tot din păcate... are şi motive. La munte s-au construit multe unităţi, mai puţin hoteluri mari, mai mult hoteluri mici şi pensiuni. Dar... nu avem domeniu schiabil, nu avem pîrtii şi, cel mai rău, nu avem agrement.
Excursii fericite
Părinţii mei au mers pe munte ani de zile, între 1955 şi 1970. În facultate şi după ce am terminat, am fost şi eu pe munte, cu colegii sau prietenii. Am făcut toată creasta Pietrei Craiului, am dormit în refugii sau la cort, era să şi murim din inconştienţă, pe munte trebuie să fii atent şi conştient că eşti un intrus.
Fotbalul se naşte în vacanţa de vară
Într-o tabără adevărată aveam să merg în ’81, după clasa a II-a, la Cheia. Era o tabără de pionieri, unde ne însoţea domnul Oancea, un învăţător pitic purtător de cocoaşă, căruia de fiecare dată cînd voiam să cumpăr ceva trebuia să-i cer cîte 5 lei din banii de cheltuială pe care taică-miu mi-i lăsase la el ca la o bancă.
Blatişti, cozi şi găleţi cu bere
Călătoriile din vara anului 1989 au început cu o lună înaintea vacanţei de vară. Student la geologie fiind, am plecat, după sesiunea de vară, la jumătatea lunii iunie, în practică. Împreună cu colegii de an am avut baza la Petroşani, dar fiecare zi a însemnat cîte un drum.
1980/2014 - sau cum am văzut Obcinele Bucovinei de pe vîrful Bachtel
N-am mai fost la ţară, la munte, pentru atîta timp, din 1980. Cînd părinţii se mută dintr-o casă în alta, copiii sînt trimişi undeva departe, ca totul să fie gata la întoarcerea lor. În acea vară pe mine m-au trimis în Obcinele Bucovinei, la un unchi pădurar, care locuia chiar în coasta pădurii.
Cuvinte-cheie
Dacia 1300, canistre de benzină, cozi la recepţie, cozi la pîine, cozi la cozi, măsuţa pliabilă de camping, scaune şi scăunele, căni de plastic Made in RDG, aragaz de voiaj polonez, cort verde brotăcel de la Urziceni, conserve de carne, conserve de peşte Deltar, conserve cubaneze de ananas cu gust de castravete murat.
„A venit vacanţa, cu trenul din Franţa, Hai, copii, la joc, cărţile pe foc!“
Românul de rînd dispunea de cel puţin 18 zile de concediu, pe care şi le petrecea, în general, pe teritoriul patriei, şi dacă avea noroc, inspira încredere şi dispunea şi de ceva parale, mai putea vîna, cînd şi cînd, o excursie de o zi, două, în ţările socialiste vecine, organizată de ONT sau de BTT.
Vara veche
Mărturisesc cu falsă umilinţă că sînt unul dintre dobitocii migratori, mai mult, am fost cîndva şef de birou. Vacanţa, etimologic vorbind, este un gol. Un vacuum aşteptînd să fie umplut cu excese, dar şi cu un orar strict, dacă eşti însoţit de copii.
Litoralul în vremea Elenei
Litoralul românesc a fost o afacere de succes a perioadei comuniste. Acoperea multe paliere, nu doar turism de masă, în giganticele hoteluri din noile staţiuni. Străinii erau trataţi preferenţial, în special cei occidentali. Aveau magazinele lor, restaurante şi discoteci sau hoteluri doar de ei frecventate.
O vacanţă de o zi - mai bine zis un chiul
Într-o bună zi, pe la mijlocul anilor ’80, pe cînd studiam liniştit la pian, sună telefonul. Era, dacă îmi aduc bine aminte, la mijlocul toamnei. Locuiam pe-atunci împreună cu părinţii şi aveam impresia că sînt ocrotit. Ridic receptorul şi aud glasul unui funcţionar care mă sună dintr-un birou al Radioteleviziunii române.
Vacanţele de altădată
Era o vară ca oricare alta. Sau poate că nu. Era ultima vacanţă de student. Urma necunoscutul. Deşi mă pregăteam să fiu ceea ce pe atunci se chema şef de promoţie, repartiţia în vreun colţ de ţară, în învăţămînt, era un coşmar anunţat. Încercam, aşadar, să mă bucur de ultima vară în Bucureşti.