Călătorii

Ana Maria CAIA
Publicat în Dilema Veche nr. 545 din 24-30 iulie 2014
Călătorii jpeg

Am vizitat pînă acum mai mult de 50 de ţări, dar cea mai grozavă dintre călătorii a fost cînd aveam 3 ani şi jumătate, în Rusia. Bineînţeles că poveştile de mai jos sînt frînturi de amintiri de-ale mele, amestecate cu cele ale părinţilor, învelite într-un strat de dorinţe şi vise care s-au născut în mine mult după această primă călătorie în străinătate. 

Telefonul sună, mama ridică receptorul:

– Alo!

Se corectează apoi:

– Privet!

E din nou rusoaica aia nebună, profesoară de balet. Inima mea de copil de 4 ani e ruptă în două. Pe de o parte, de visul de a dansa ca graţiile de la Balşoi, pe care tocmai le văzusem cu ochii mei, pe de altă parte, de spaima că aş putea pleca de lîngă mama mea dragă.

– Niet! zice mama, ca de fiecare dată, şi închide telefonul.

Asta înseamnă că nici de data asta nu mă dă. La telefon era o instructoare de balet de la Teatrul Balşoi, cu care ne-am întîlnit în avionul spre Rusia şi care a văzut în mine o viitoare stea a baletului mondial. Îmi demonstrasem talentul printre scaunele avionului, cu sărituri măiastre şi paşi adăugaţi, pentru că, în acea epocă, zborul nu era dominat de atîtea precauţii şi interdicţii, şi anxietăţi ca în zilele noastre. Era atît de hotărîtă să mă ia la Moscova, încît s-a oprit din dat telefoane la ai mei de-abia cînd devenisem prea mare ca să mai am vreo şansă la performanţă.

Dar asta era doar o mică parte din povestea călătoriei noastre în imperiul de la Răsărit. Trăisem, în doar două săptămîni, atîtea uimiri, încît atunci cînd am revenit acasă, în locuinţa noastră din sobra Mănăstire Neamţ, mă simţeam specială cel puţin ca un astronaut care pusese piciorul pe Lună.

Moscova văzută din Volga neagră, care ne-a luat de la aeroport, părea un oraş de uriaşi, cu străzi atît de late cît erau de lungi cele din locul naşterii mele, cu blocuri pînă la nori şi cu magazine în care chiar te puteai pierde. Pînă şi ciocolata pe care gazdele noastre mi-au făcut-o cadou suferea de gargantuanism. Avea un kilogram şi eu o ţineam strîns în braţe, ca să-i simt generoasa greutate, repetînd neîncetat în urechile părinţilor ce ţară minunată pentru copii trebuie să fie asta. Cînd episodul ciocolatei de un kilogram a fost completat de misterioasa băutură carbogazoasă pe care scria фанта (Fanta), care se găsea din plin în restaurantul la care mîncam, dragostea mea pentru soviete a atins cote maxime.

Apoi a venit rîndul distracţiilor nemaivăzute de mine pînă atunci. În hotelul Ucraina, exista o sală cu lumini colorate şi muzică veselă, unde oamenii dansau. Nu doi cîte doi, pe lîngă mese, cum mai văzusem eu pînă atunci, ci de-a valma, fiecare de capul lui, aşa, în semiîntuneric, aruncîndu-şi braţele şi picioarele în toate direcţiile. Mă amestecam printre picioarele lor şi îi imitam, ţopăiam fericită printre indivizi de toate rasele şi etniile, mirîndu-mă de dinţii albi strălucitori ai negrilor africani ori de ochii mici şi mijiţi ai asiaticilor. Mi-am făcut o mulţime de prieteni noi şi exotici, pînă într-o seară în care am fost culeasă din ringul de dans, de o mamașă enervantă, şi predată părinţilor mei, cărora li s-a explicat să mă ţină bine de mînă că în hotel sînt numai străini şi că există pericolul ca cineva să mă fure. Sub această solemnă ameninţare mi s-a interzis accesul în discotecă.

Dar Moscova nu se sfîrşise aici. Mai avea o biserică roşie, cu turle colorate ca un castel de prinţesă, aşezată într-o piaţă unde era o coadă luuuuuungăăăăăă de oameni care nu aşteptau după pîine sau zahăr, ci voiau să vadă un om mort, pe nume Lenin, pe care îl făcuseră să arate ca unul viu care doarme. Cu toată curiozitatea mea, nu mi-am convins părinţii să admirăm şi noi minunea. M-au împăcat cu o vizită la Muzeul Puşkin, unde am avut ocazia să stau în faţa unor veritabile mumii egiptene. Am luat apoi la rînd graţiosul balet Balşoi şi hîtrul circ moscovit, de unde am plecat cu un tic verbal căpătat de la clovni, dar adecvat pentru o călătorie: „davai, davai”.

Călătoria noastră s-a încheiat cum nu se poate mai poetic şi mai ruseşte, într-o poiană din mijlocul unei păduri de mesteceni, în iarba înaltă şi aproape aurie a verii tîrzii. Îmi amintesc că am mîncat cartofi copţi şi m-am ţinut de mînă cu ochelaristul Alioşa, care purta un costum albăstrui cu sacou şi pantaloni lungi, în vreme ce adulţii din jurul nostru jucau şah ori cîntau, tolăniţi printre copaci.

În 1990, la început de primăvară, ne-am reîntors în Rusia. Aveam 10 ani. Imperiul sufla greu, ca un muribund. Străzile păreau mici şi aglomerate, discoteca se evaporase, acidulata фанта era de negăsit, iar ciocolata de un kilogram parcă nu existase niciodată. Coada la omul mumificat pe nume Lenin era tot atît de lungă. Sovietele nu mai aveau cu ce să-mi cumpere bunăvoinţa şi, chiar dacă ar fi avut cu ce, nu mai eram o pradă aşa de uşoară. Devenisem, deodată, un copil liber, care tocmai trăise o revoluţie anticomunistă.

Ana-Maria Caia deţine o companie de producţie de televiziune, INDIE STUDIO, e călător profesionist şi consultant de comunicare pentru industria de turism. O puteţi citi non-stop pe www.caia.ro şi asculta duminica pe RFI Romania, la emisiunea Călătorii. 

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.